Fw: Merită citit: Ucraina – adevăruri istorice.
Mesaje primite
|
12:32 (acum 2 ore)
|
|||
|
–– Forwarded Message ––
From: Eugen Ionele <eugenio2907@gmail.com>
Sent: Saturday, February 26, 2022, 06:43:59 PM GMT+2
Subject: Merită citit: Ucraina – adevăruri istorice.
Conflictul dintre ucraineni și ruși este greu de înțeles fără a privi
în trecutul acestor popoare slave înrudite. Slavii au format ultimul
grup indo-european care a intrat în istorie, spre sfârșitul secolului
Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit (din care s-au
născut rușii, bielorușii și ucrainenii), cei de vest (din care s-au
născut polonii, cehii, slovacii) si cei sudici (din care s-au născut
bulgarii, sârbii, croații, slovenii).
Prima formațiune statală a slavilor de răsărit apare la mijlocul
secolului al IX lea. Atunci au pătruns în teritoriile pe care se
așezaseră slavii, negustorii pirați din nordul Europei, denumiți
varegi sau rus, rhos… pe când cei care au cucerit nordul Franței de
astăzi și apoi Britania (1066) se numeau vikingi sau normanzi. Sub
conducerea acestor varegi, slavii au format prima formatiune statală,
Hazaria (aproximativ anul 820), iar pe la 830 începe creștinarea
acestui teritoriu imens. Pe la 885, Oleg Varegul cucereste Kievul si
pune bazele dinastiei Rurik; astfel a luat naștere primul stat al
slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, formată din triburi slave,
polanii, ulicii, tiverianii, severianii, dulebeții, croații albi).
Rusia Kieveană ( = Rutenia in limba latină) a fost condusă de principi
scandinavi chiar dacă masa mare a populației era slavă.
Rurik a fost întemeietorul mistic al dinastiei, iar numele de Ukraina
apare în secolul XII, iar pe hărțile politice ale Europei apare în
secolul XV. Ukraina înseamnă cnezat, teritoriu, teritoriu de graniță
… Creștinarea Ruteniei Mari (compusă din Rutenia Albă, Rutenia Neagră
și Rutenia Roșie) o face Cneazul Vladimir cel Mare în jurul anului
988, iar Iaroslav cel Înțelept emite o sumă de legi încorporate în
Pravila Rusă, legi care au rezistat ulterior ocupației
lituaniene-polone. Prin Cneazul Vladimir cel Mare a intrat Rusia
Kieveană (Rutenia) în sfera culturală a Bizanțului.
Pe la 1169 începe destrămarea Rusiei Kievene, sub loviturile tătarilor
care au avansat până in Europa Centrală, provocând mari distrugeri și
jafuri. Din Rusia Kieveană s-au desprins Novgorodul (în nord),
Suzdal-Vladimir, adică cnezatul Moscova, care va fi leagănul viitoarei
Rusii (în nord-est), Galiția și Volînia (sud-est), cnezatul Poloțk (va
fi vatra viitorului stat Belarus, Rutenia Albă). Galiția a ajuns în
componența Regatului Polon iar Volînia a ajuns să fie inclusă în
Marele Ducat al Lituaniei, în care a fost integrat si Kievul.
În 1170 cneazul Vladimir Suzdal atacă Kievul … dar apar tătarii și
cumanii care îl preiau cam pe la 1240. În secolul XIV polonii și
lituanienii îi atacă pe tătarii mongoli și ocupă Galiția, Volînia și
Rutenia Transcarpatică. Pe la 1650 cazacii de pe Nipru lovesc uniunea
polono-lituaniană și pun bazele actualului stat ucrainean, care era
prins între Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii, Rusia Moscovită si
Regatul Polon, care atacă noua formațiune statală ucraineană, care
cere ajutor rușilor moscoviți. Între 1770 ÷ 1795 (după împărțirea
Regatului Polon), Galiția a trecut sub ocupație austro-ungară și
restul Ukrainei a trecut sub controlul Rusiei.
După invazia tătară din secolul al XIV lea încep diferențierile
lingvistice: rusa mică (sau ucraineana) devine o limbă de sine
stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă) dar si de rusa
mare (velikorusă), centrată în jurul Moscovei. Rusia Moscovită, sub
conducerea lui Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor (…),
se bate cu cavalerii teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi
înfrânge și astfel își asigură autonomia; apoi scapă și de dominația
mongolă a Hoardei de Aur, din secolul al XV lea.
Zona de sud a Ukrainei, greu accesibilă, unde se refugiau țăranii
nemulțumiți din toate cnezatele/state din jur (inclusiv din Moldova și
unde s-au format cazacii de pe Nipru), a fost disputată de Imperiul
Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de la dispariția
Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie 1654,
între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai
existat legături directe.
Lingvistic, limba ucraineană s- a dezvoltat ca și rusa și bielorusa în
secolele XIV÷XVI. Însă, spre deosebire de ruși, ucrainenii nu aveau un
stat propriu; rușii, care dispuneau deja de un stat format, au
beneficiat de influențe externe care le-au fost benefice în
dezvoltarea lor ulterioară. Expansiunea rusă către aceste teritorii a
început cu Petru I, exact atunci când începea și criza Poloniei, ce
avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII lea la dispariția acestui
stat. Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în teritoriile
sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia ( Pământuri
Noi) sau Novaia Rossia ( Noua Rusie), teritorii care au fost
colonizate cu țărani eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina să
aibă astăzi aproximativ zece milioane de ruși.
Îndelungata ocupație rusească a făcut ca și ucrainenii să vorbească
rusește. Rusa este în Ukraina precum engleza în India, o vorbesc toți.
Vestul Ukrainei a rămas în sfera de influență a Regatului Polon, apoi
în sfera de influență a Imperiului Habsburgic, care a preluat o bună
parte a Poloniei după cele trei împărțiri succesive de la sfârșitul
secolului al XVIII lea. Vestul ucrainean a devenit mai unit, depinzând
religios de papalitate, de catolicism…
În secolul al XIX lea, cel al națiunilor si liberalismului, ucrainenii
trăiau împărțiți în stăpâniri străine, ca și polonezii, ceea ce a avut
efecte asupra formării conștiinței lor naționale. Până în anul 1904
Academia Imperială de Științe de la Petersburg a considerat limba
ucraineană un dialect al limbii ruse, deși sunt limbi diferite. În
secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba
ucraineană (marele poet Taras Șevcenko), iar alții în limba rusă
(precum Nikolai Gogol). În 1863 rușii au interzis utilizarea limbii
ucrainene în tipărituri (ceea ce fac astazi ucrainenii cu minoritățile
conlocuitoare de la ei…). Rușii voiau sa îi asimileze cu forța. În a
doua jumătate a secolului al XIX lea se produce marea mișcare
națională în tot spațiul rusesc.
Limba literară ucraineană s-a format în secolul al XIX lea, în
instituțiile poloneze de învățământ, mai ales la Cracovia (în
Galiția). Ucrainenii mergeau la studii și la Vilnius unde funcționa o
universitate poloneză. În 1875 Împăratul Franz Joseph înființează la
Cernăuți o universitate unde a funcționat și prima catedră de istorie
și limbă ucraineană. În 1916, Puterile Centrale au creat un regat
marionetă al Poloniei. În februarie 1917 începe în Rusia revoluția
bolșevică și polonezii reușesc să-și recapete țara, în vreme ce
naționaliștii ucraineni au fost înfrânți și au rămas împărțiți între
Rusia bolșevică și Polonia renăscută.
Tratamentul la care au fost supuși ucrainenii în cadrul URSS a mărit
adversitatea și ura dintre ruși și ucraineni… Prin fenomenul Holodomor
(Marea Foamete) a fost lichidată și categoria țăranilor ucraineni
relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte, regimul sovietic a
dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova.Stalin s-a
laudat in fata lui Churchill ca ar fi ucis 10.000.000 culaci
ucrainieni !
După Primul Război Mondial, tentativa de creare a unui stat ucrainean
a eșuat și pentru că nu dispuneau de cadre pregătite acestui scop. Sub
regimul sovietic care avea nevoie de aceste cadre, s-a dezvoltat o
intelectualitate umanistă și tehnică. Aceștia au asigurat coloana
vertebrală a statului ucrainean după 1989. Între cele două războaie
mondiale, sovieticii îi sprijineau pe naționaliștii ucraineni din
Polonia. Sentimentele masei de ucraineni erau profund antipoloneze.
Mișcarea naționalistă ucraineană a găsit mare sprijin în Germania,
care urmărea să lovească în Polonia (aici trăiau cinci milioane de
ucraineni), dar să lovească mai ales URSS.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial mulți ucraineni au luptat
alături de Germania nazistă împotriva URSS. Între 1940 și 1945 Ukraina
a fost mai nazistă și fascistă decât Germania lui Hitler și Italia lui
Mussolini, ajungând la un nivel înalt de fanatism. Cele mai multe
atrocități au fost comise de naziștii fanatici ucraineni în sud-estul
Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact unde vrea acum
Rusia să intre … dar cu armată si război.
Cele trei provincii (autoproclamate republici în ianuarie anul acesta)
au cerut ajutor Rusiei tocmai ca evenimente ca cele dintre 1940÷1945
să nu se mai repete. Documente ale epocii declasificate de Federația
Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și de Război descriu crimele
fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși uciși, 900.000 de evrei,
200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici care erau
prizonieri de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni,
țigani.
Ukraina a dorit ca Germania nazistă să învingă URSS participând cu
batalioane ca cel al lui Sukovici din Lvov la lupta armată (mai
degrabă teroristă) asupra satelor și localităților ruseşti. Biserica
catolică ucraineană a binecuvântat toate atrocitățile comise de
divizia nazistă ucraineană “Galicina” în septembrie 1941 la Babi Yar,
lângă Kiev unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000 ruși și 3000
țigani. Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski care
a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000
evrei și 350.000 ruși. Sunt sigur că mulți dintre cititori nu au
știut despre aceste evenimente și fapte, dar ele au existat, s-au
întâmplat.
Liderul naționalist și criminal odios în acele vremuri a fost Stepan
Bandera, care împreună cu acoliții săi a masacrat populații întregi de
ruși, evrei, țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca populația rusă să
afle ce au făcut ucrainenii între 1940÷1945 și să dea semnalul unei
răzbunări în masă, pentru masacrele, atrocitățile, progromurile,
asasinatele și crimele comise de ucraineni care luptau alături de
naziștii germani. În 1953 Stalin a murit, a venit la conducerea URSS
Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste Ukrainei peninsula Crimeea
pentru a îndulci relațiile dintre ruși și ucraineni, dar și el ține la
secret faptele odioase petrecute cu un deceniu înainte.
În 2013 a avut loc mișcarea “Maidanul” în partea de vest ucraineană,
operă a influenței apusene unită și ideologizată de cultura poloneză.
Desigur că URSS și după 1992 Federația Rusă (ca moștenitoare) a fost
interesată de a se recunoaște Pactul Ribbentrop-Molotov de către toată
lumea… rușii știind că până nu sunt recunoscute achizițiile
teritoriale, granițele pot fi puse oricând în discuție. Noul tzar /țar
Putin, a vrut să se prezinte ca cel care (în tradiția medievală a
Moscovei) a recâștigat pamânturile Mamei Rusia.
Pentru acest obiectiv a montat o operă sângeroasă în Ukraina, care
posibil din punct de vedere al dreptului istoric poate avea dreptate,
dar din punct de vedere al dreptului international actual reprezintă o
agresiune. Nu cred că se mai pot modifica încă o dată, frontiere
Ukrainei… după anexarea cu forța a Crimeii.
Să nu îi uităm pe polonezi, lituanieni, estonieni și letoni care nu au
uitat și știu pe pielea lor ce înseamnă Rusia imperială. Interesele
geostrategice, geoeconomice și geopolitice se joacă între aspirațiile
Rusiei și ambițiile Occidentului.
“Prietenia” Romaniei cu Ukraina are o istorie nefastă și mai ales dramatică…
În 1918 Ukraina a dorit anexarea Basarabiei dar intervenția armatei
române a dejucat și a anulat demersul şi dorința vecinilor de la nord.
În 1945 Ukraina a dorit acelasi lucru, însă Stalin s-a opus din
considerente pur politice, nicicum din dragoste pentru români. În
1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături de
trupele ruse din Armata a XIVa a generalului Lebedev, împotriva
românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea
transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele
ucrainene.
Din 1992 și până în prezent Ukraina este parte activă din formatul de
negociere asupra regiunii Transnistria. Mafia care a condus Republica
Moldova după 1991 a fost reprezentată de ucraineni, nu de ruși.
Aceștia aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze
în toate planurile și au promovat separatismul la Bălți, Cahul,
Bender, Tiraspol, în Găgăuzia…
Ukraina a dus o politică dură de distrugere a identității românești
din teritoriile pe care le ocupă pe nedrept. Acest stat deține în mod
arbitrar și injust teritorii românești cum sunt: Maramureșul istoric
(ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos), nordul Bucovinei istorice,
Bugeacul (cu Ismail, Cetatea Albă), Insula Serpilor, Ținutul Herței…
toate aceste teritorii românești fiind dăruite de mai marii vremii,
adică sovieticii…
La Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Haga/Țările de Jos,
România a avut proces cu Ukraina privind platoul continental al Mării
Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România a câștigat
aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se opune vehement ca
cele două state românești (România și Republica Moldova) să se
unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în
componența vechii Rutenii.
Ukraina a sabotat circulația pe canalul Sulina (în urmă cu aproximativ
15 ani) când a eşuat intenţionat nava Rostok, blocând astfel pentru
mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului dunărean; a fost o
răzbunare pentru faptul că România obtinuse de la U.E. interdicția ca
Ukraina să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care
ucrainenii au ignorat-o. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial,
Ukraina s-a dedat la crime și atrocități (chiar cu participarea
populației radicalizate) împotriva oricui, mai ales a rușilor și
evreilor, dezvăluind un naţionalism subuman, plin de ferocitate și ură
rasială, etnică, religioasă.Dacă știm istoria reală vom ști cum să ne
poziționam și cum să abordăm viitorul. Ukraina are astăzi ceea ce
istoria i-a rezervat.
Ukraina nu a fost și nici nu va fi (ca și Ungaria) un stat prieten cu
România. Politicienii nu trebuie să camufleze această realitate de
teama că ar putea strica relațiile diplomatice… Care relații?… acelea
de a tăcea și a nu face nimic?!… Există această zicere veche, antică:
până si inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de
onoare.,- autor –
Romică Adrian VLAD
Asa cum ati mai fost informati puteti citi „Global Research” in limba Romana asa cum precizeaza si
instructiunile din capul paginii.
Articolul de mai jos este gata tradus :
STATELE UNITE ȘI UCRAINA AU ÎNCEPUT RĂZBOIUL, NU RUSIA
https://www.globalresearch.ca/united-states-ukraine-started-war-not-russia/5777097