TRUMP A PRELUAT CONTROLUL ASUPRA AVERII PETROLIERE A UNEI ALTE ȚĂRI „Trump se laudă cu miliardele provenite din petrolul venezuelean, dar parlamentarii încă se luptă să afle unde sunt banii, cine îi controlează și cine încasează plățile…” ~ 16 septembrie 2026, Hartmann Report În orice alt moment din istoria Americii, acest lucru i-ar fi pus capăt carierei cuiva precum Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, un om cu o inteligență limitată. Totul a ieșit la iveală ieri, când congresmanul din Illinois, Sean Casten, l-a întrebat despre „miliardele de dolari” pe care Trump susține încontinuu că America le „primește” din vânzarea petrolului venezuelean. Bessent i-a dat dreptate lui Trump, afirmând că petrolul și banii din petrol pe care i-am confiscat de la acea țară reprezintă „unul dintre cele mai mari active incluse vreodată în bilanțul contabil al SUA”. Miliarde și miliarde de dolari. Așa că Casten i-a adresat o întrebare simplă: Ne puteți spune cine controlează acei bani și unde se află ei? Puteți confirma „dacă acele fonduri ajung sau nu la persoane din SUA”? Răspunsul lui Bessent a fost un singur cuvânt șocant: „Nu”. El refuză să vorbească… A confiscat Trump petrolul și banii rezultați din acesta? Iată ce știm insă cu certitudine: Apoi, Trump a început să vândă petrolul confiscat din Venezuela. Primul lot, potrivit Reuters și Semafor, a ajuns la companiile de tranzacționare a mărfurilor Vitol și Trafigura pentru aproximativ 500 de milioane de dolari – grupuri despre care Washington Post a relatat că au un istoric marcat de scheme de mită legate de vânzările de petrol. Iar acei bani nu au ajuns în contul Trezoreriei menționat în chiar ordinul executiv al lui Trump. În schimb, au fost virați într-un cont bancar din Qatar, imediat după ce liderii acelei țări îi oferiseră un avion în valoare de 400 de milioane de dolari. Un înalt oficial a explicat pentru Semafor că Qatarul a fost ales ca „locație neutră”, unde banii „pot circula liber”, fără riscul de a fi confiscați. Senatoarea Elizabeth Warren și-a exprimat indignarea și a spus public ceea ce majoritatea dintre noi gândeam la acea vreme: În ianuarie, secretarul de stat Marco Rubio a declarat în fața Senatului că 300 de milioane de dolari fuseseră trimise în Venezuela pentru a acoperi cheltuielile cu salariile guvernamentale, iar alte 200 de milioane de dolari „stăteau” încă la Doha. El a descris întreaga operațiune drept una „inedită” și ca pe un „mecanism pe termen scurt”. Însă, o lună mai târziu, secretarul pentru Energie, Chris Wright, a declarat la CNBC că acel cont fusese închis și că nu vor mai fi trimiși bani către sau prin Qatar… iar de atunci, nimeni nu a reușit să identifice unde au ajuns banii sau unde se află aceștia. Unde sunt banii? Între timp, suma acumulată crește, mai ales în contextul crizei petrolului provocate de războiul absurd al lui Trump împotriva Iranului. Folosind datele Bloomberg privind monitorizarea petrolierelor, Consiliul pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations) a publicat în aprilie o estimare conform căreia: „În primele patru luni de când Statele Unite au preluat controlul asupra exporturilor de petrol ale Venezuelei, aproape o sută de milioane de barili de petrol, în valoare estimată de 8 miliarde de dolari, au trecut printr-un proces marcat de lipsă de transparență și de o supraveghere minimă.” Un oficial al Departamentului de Stat a declarat în fața Congresului, încă din aprilie, că aproximativ 3 miliarde de dolari fuseseră returnate Venezuelei; totuși, în iulie, Trump s-a lăudat că SUA vânduseră petrol venezuelean „furat” în valoare de peste 13 miliarde de dolari și a sugerat că ar putea redirecționa acele fonduri către armata americană sau oriunde altundeva ar fi dorit. Încă din iunie, Marco Rubio a încercat să liniștească îngrijorările Congresului afirmând că firma de audit KPMG „auditează fiecare plată efectuată”. Însă, când revista libertariană *Reason* a investigat situația în august, a descoperit că nici acordurile, nici auditurile nu fuseseră făcute publice. Iar așa-zisul site „Transparent Sovereignty” (Suveranitate Transparentă), pe care guvernul venezuelean instituit pentru a prezenta lumii tranzacțiile sale cu petrol raportează o singură vânzare. Se pare că Trump nici măcar nu le spune ce a făcut cu petrolul lor sau unde au ajuns banii. Și nu e vorba doar despre petrol. În martie, secretarul pentru resurse interne, Doug Burgum, a zburat cu un avion plin de directori din industria minieră americană la Caracas și s-a întors lăudându-se că a obținut aur în valoare de peste 100 de milioane de dolari. A încheiat o înțelegere pentru a-l vinde companiei Trafigura – despre care se spune că recurge frecvent la mită – iar încasările au ajuns… ei bine, nimeni nu știe unde. Este un scenariu vechi pe care Trump pare să-l urmeze aici, unul pe care multe „petro-state” corupte l-au aplicat cu mult timp în urmă. De exemplu, în 2014, guvernatorul băncii centrale a Nigeriei, Lamido Sanusi, a dezvăluit accidental în fața Senatului că venituri din petrol în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari nu ajunseseră niciodată în trezoreria națională. Reacția președintelui Goodluck Jonathan a fost să-l demită și să catalogheze banii drept o „fantomă”. Când PriceWaterhouse Coopers a auditat în cele din urmă registrele contabile, a constatat că cel puțin 1,48 miliarde de dolari dispăruseră pur și simplu. Am desfășurat activități de asistență internațională în unele dintre cele mai corupte țări din lume; mi s-a oferit mită și am fost amenințat pentru că am refuzat-o, iar tiparul pe care îl observ aici îmi este tulburător de familiar. Nu anunță niciodată jaful; pur și simplu încetează să mai comunice unde au ajuns resursele sau cine a intrat în posesia lor. Majoritatea oamenilor presupun că totul este în regulă, din moment ce subiectul nu este raportat sau discutat, iar discuția se stinge de la sine. Așadar, iată unde am ajuns. Trump: Între timp, republicanii din Congres par să fi suferit o blocare bruscă a maxilarului. Congresmenii Casten și Joaquin Castro au depus în Camera Reprezentanților „Legea privind transparența veniturilor din petrolul venezuelean” (Venezuela Oil Proceeds Transparency Act), pentru a obliga GAO (Biroul de Responsabilitate Guvernamentală) să auditeze contul din Qatar și orice a urmat acestuia. Republicanii refuză să permită proiectului să treacă de etapa comisiei, iar Mike Johnson nu îi oferă nicio șansă de a fi supus votului în plen. * |
|---|
CDDistribuie!
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Banii sunt in Qatar, intr-un cont controlat de Trump insusi. Sunt banii pe aprox. 2 milioane de barili. Restul…e cu bataie lunga-lunga. Daca se va face vreodata, pentru ca Exxon, Chevron si celelalte companii petroliere americane sunt extrem de sceptice in privinta fezabilitatii investitiei in Venezuela. Pe de o parte, instabilitate. N-ar pofti ca peste 10 ani sa se mai trezeasca cu o nationalizare. A doua e financiara. Au estimat ca e nevoie de 35-40 de miliarde investitii numai ca atuala infrastructura (praf si ruginita) sa nu se paragineasca mai tare. Deci asta ar insemna mentinerea la barem 1% pondere din traficul mondial de petrol. Ar fi nevoie de peste 100 de miliarde investiti si probabil minim 5-6 ani, ca sa inceapa sa fie profitabil. Iar pe asemenea termen si la asemenea nivel de investitii, intervine scepticismul fata de stabilitate. La toate considerentele astea emanate de petrolisti, Trump a rasuns cu dezamagire si agresivitate (cat de nerecunoscatoare sunt concernele petroliere pentru oportunitatea pe care el, pardon…EL…a oferit-o.
Reiterez ideea ca furtul petrolului altor tari, chiar daca s-ar materializa ca introducere in circuitul pietei mondiale, nu aduce nici independenta energetica Americii, nici plus de bunastare americanilor. Nici petrolul extras din SUA nu e al americanilor (daramite ala de furat), ci al companiilor americane, care il vand pe bursa celui mai mare/darnic ofertant. Bossul lor nu e America, nici Trump, nici vreun patriotism fata de SUA, ci interesul actionarilor. Atat.