Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg și Tribunalul Poporului din România, instrumente criminale
1946-2026 – După Al Doilea Război Mondial, criminalii învingători i-au asasinat pe „criminalii” învinși
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, crimele depopulării au urmat alt traseu. Procesul de depopulare a schimbat caracterul și metodele, trecând la expulzări în masă, transferuri forțate de populație și deportări, validate politic de Aliați pentru a remania harta etnică a Europei de Est. Aceste acțiuni au transformat Europa de Est în state naționale etnic omogene, însă cu prețul unor suferințe umane imense și al încălcării drepturilor fundamentale. Procesele de la Nürnberg au constituit o serie de „procese” penale internaționale desfășurate împotriva conducerii Germaniei naziste învinse, pentru declanșarea războaielor de agresiune împotriva mai multor state și pentru atrocitățile comise împotriva populațiilor civile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În fapt, criminalii învingători i-au „judecat”, condamnat și ucis pe criminalii învinși.
„Așa cum bună parte din reprezentarea „Holocaustului” este centrată pe imaginea Auschwitzului, la fel putem spune că efortul retributiv postbelic împotriva responsabililor din Germania nazistă și statele aliate este dominat de Procesul de la Nürnberg. Mai exact, de primul proces din orașul simbol al Germaniei naziste învinse, cel al principalilor lideri din jurul lui Adolf Hitler, organizat de Marea Britanie, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică, în anii 1945-1946”[1].
Pentru „pedepsirea vinovaților”, La Nűrnberg, învingătorii au organizat Tribunalul Militar Internațional – primul tribunal din istorie înființat special pentru judecarea crimelor de război – compus din:
– Lord Justice Geoffrey Lawrence (Președinte) și Sir Norman Birkett (alternativ) – Marea Britanie;
– Francis Biddle și John J. Parker (alterntiv) – SUA;
– General-maior Iona T. Nikitchenko și Locotenent-colonel Alexander Volchkov (alternativ) – URSS;
– Henri Donnedieu de Vabres și Robert Falco – Franța:
Prin imitație, ocupantul sovietic a ordonat organizarea în România a „Tribunalului Poporului”, cu misiune similară Tribunalului Militar Internațional de la Nűrnberg, format din câțiva judecători servili noului regim instruiți special și o haită de „acuzatori publici” fără nicio pregătire juridică, numiţi prin Înalt Decret Regal al Regelui Mihai I, la propunerea Ministerului Justiţiei. Decizia demonstrează că Tribunalul Poporului nu cunoştea protocoalele secrete din pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestora asupra deciziilor luate de cabinetul Antonescu.
Cel mai cunoscut proces judecat de Tribunalul Poporului din București a fost cel în din 17 mai 1946, care i-au condamnat la moarte pentru crime de război și au fost executați: Mareșalul Ion Antonescu, fost conducător al statului român între 1940 și 1944, Mihai Antonescu, Piky Vasiliu și Gheorghe Alexianu. Alți 19 „inculpați” au fost condamnați, dintre care 6 condamnări la moarte în contumacie. Alte trei condamnări la moarte au fost modificate în închisoare pe viață.
Regimul Antonescu a fost făcut vinovat de deportarea și moartea a aproximativ 280.000 de evrei, acuzație în contrast cu afirmația ex-președintelui Israelului Simon Peres, aflat la București în august 2010, care a declarat că România a salvat 400.000 de evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”[3] și aproximativ 25.000 de țigani în lagăre din Transnistria. La Cluj au fost condamnați 370 unguri, 83 germani, 26 români și doi evrei cu pronunțarea a 100 de condamnări la moarte, 163 de condamnări cu închisoare pe viață și alte sentințe cu termene mari.
La 1 iunie 1946, Mareșalul Ion Antonescu și trei dintre colaboratorii săi au fost asasinați la Jilava
Procesul lotului Antonescu este desfășurat într-un context istoric specific. Cu trupele sovietice prezente pe teritoriul României și în plin proces de ascensiune a comuniștilor sprijiniți de Moscova, Mareșalul Ion Antonescu este „judecat” și condamnat la moarte pentru crime de război și asasinat. „Asasinarea bestială a Mareșalului Ion Antonescu și a trei dintre colaboratorii săi a fost condamnată, dezaprobată de majoritatea absolută a poporului român, chiar dacă, atunci, România și poporul român, căzuseră în robie. În mai 1946, Mareșalul Ion Antonescu nu a avut parte de o judecată dreaptă, sub auspiciul legilor existente în România, iar acuzațiile aduse lui din punct de vedere al Codului Penal existent atunci nu au fost dovedite de nimic. Tribunalul care i-a înscenat judecata lui Ion Antonescu nu a fost unul al poporului român, ci un tribunal al ocupantului sovietic care i-a pus stăpâni peste țară, în anii 1944-1945, pe evreii comuniști. Tribunalul zis al poporului a fost, în realitate, un tribunal stalinist evreiesc. Acuzatorii, judecătorii, procurorii, executanții comuniști ai asasinării Mareșalului Ion Antonescu au fost, cu toții, evrei comuniști staliniști, nu români. Așa de mult reprezentau poporul român autorii înscenării juridice de la București din mai 1946, încât când l-au executat pe Mareșal s-au folosit de niște unelte netrebnice, gardieni publici între care s-au infiltrat și câțiva evrei. În asemenea situație nu se poate vorbi de judecată, de proces legal, de sentințe legale, ci ilegale, de crime odioase” (Prof dr. Gică Manole [4].
În România postbelică, sub scutul URSS, criminalii învingători i-au „judecat”, condamnat și ucis pe patrioții români care au luptat pe Frontul de Est, susținuți de Regele Mihai I – trădătorul de la 23 august 1944 -, gest pentru care acesta a primit cea mai înaltă distincție sovietică – „Орден Победa”.
Tribunalele Poporului înființate în România după cel de-Al Doilea Război Mondial sunt considerate de mulți istorici și analiști drept un instrument represiv, utilizat de regimul nou instalat după ocuparea Țării de către Armata Roșie pentru eliminarea elitelor politice, intelectuale și militare ale României.
În concluzie, Tribunalul Militar Internațional de la Nűrnberg și Tribunalele Poporului din România au fost niște instituții criminale în cadrul cărora criminalii învingători au condamnat pe cine li s-a ordonat.
–––––––––––––––
[1] https://revista22.ro/dosar/revizitnd-procesul-de-la-nurnberg -.
[2] https://www.rri.ro/panoramice/pro-memoria/tribunalele-poporului-id586041.html
[3]
Judecatorii care au sprijinit regimul lui Hitler au fost criminali sadea si cu toatea acestea , invingatorii nu i-au arestat si nici nu i-au judecat pe Judecatorii nazisti…..Cine ne poate explica de ce ?
Prima întrebare pentru Ion Măldărescu: prefera ca Mareșalul Antonescu să fie umilit,executat și batjocorit ca Mussolini?
Conform documentelor,mărturiilor și memoriile privind soarta elitei politico-militare la sfârșitul celui De-Al Doilea Război Mondial sovieticii au dorit ca să existe Tribunale Internationale la Nurenberg pentru Germania și Tokyo pentru Japonia și tribunale naționale pentru colaboratorii Axei sau Pactului Tripartit. Anglo-americanii doreau executarea publică și umilirea cadavrelor,Stalin a dorit procese publice cu dreptul la apărare. Veți spune că Stalin dorea ca procesele să fie după modelul sovietic,dar e o gândire simplistă și drept dovadă este că nu toți inculpații au fost condamnați la moarte, unii au primit pedepse cu inchisoarea,alții au scăpat. Deci modul de gândire a lui Stalin a fost mult mai complex și asta dovedește cât de inteligent și vizionar era Stalin. In primul rând a dorit ca noțiunea de drept și justiție,chiar pe alocuri strâmbă și este de înțeles când atâți civili doreau „dreptate”, să stea la baza condamnărilor și execuțiilor păstrându-se demnitatea celui condamnat. Tot legat de acest aspect Stalin a dorit condamnarea permanentă a nazismului,fascismului și imperialismului (japonez) ca regimuri incompatibile cu democrația populară (sovietică) și occidentală (anglo-americană) a.i aceste regimuri să nu mai poată apărea sub o anumită formă. Și nu in ultimul rând,tot legat de acest aspect, Stalin a stabilit viitorul sistemului international „bazat pe reguli” in care posibilile viitoare „crime de război” puteau cadea sub incidența tribunalelor internaționale. Pe de altă parte, Stalin a vrut să transmită,prin dorința de a exista și functiona aceste tribunale,un mesaj foarte clar atât aliațiilor anglo-americani,aliațiilor sovietcici și poporului sovietic: orice regim,bun sau rău, trebuie să funcționeze și să fie legitimat de drept,pedepsele,condamnările trebuie să aibă la bază dreptul și nu răzbunarea,dorința de răzbunare. Ciudat ca această axiomă să vină din partea dictatorului Stalin,ciudat pentru cei care nu au ințeles că Stalin a fost unul dintre cei mai inteligenți lideri politici ai sec XX. Nu in ultimul rând, dar în primul rând pentru Stalin,dar și pentru Occident, procesele urmăreau să elimine sau să limiteze la minimum complicitatea URSS,a Occidentului la ascensiunea,dezvoltarea regimurilor naziste,fasciste și imperialist japonez și la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial.
A doua întrebare către Ion Măldărescu: are idee câți criminali de război hortysti și colaboratori ai lor au fost condamnați de Tribunale populare in România și câte averi le-au fost confiscate?
A treia intrebare către Ion Măldărescu: are idee că acest „revizionism” tembel la adresa Tribunalelor populare a constituit argumentul „reabilitării” și restituirii in integrum a averilor grofilor,colaboratori ai hortystiilor, in Ardealul de Nord?
Faptul ca Ion Măldărescu este orice dar nu istoric este modul simplist,amatoresc și abordării evenimentelor complexe ale celui de-Al Doilea Război Mondial in care analizează problema judecării și pedepsirii criminalilor de război.
Dacă singurul argument al d-lui Măldărescu a fost apărarea Mareșalului arunci ar trebui să înțeleagă: pe de o parte,Mareșalul nu are nevoie in apararea lui de argumente ideologice,pe de altă parte, un om care își acceptă „crucea” și „drumul spre Golgota” in salvarea României nu are nevoie de „apărători”. Este exact soarta primilor martiri ai creștinismului.
In monumentala lucrare Dacia in autorii clasici a lui Gheorghe Popa-Lisseanu este reprodus textul latin al procesului unui veteran roman trecut la crestinism în vremea Imparatului Dioclețian și întrucât l-am prezentat aici,nu-l mai reiau,dar îi recomand d-lui Ion Măldărescu să-l citească pentru a înțelege,ceea ce a recunoscut și Regele Mihai, Mareșalul Antonescu nu ar fi acceptat clemența tribunalului,adica a invingătorilor ori a Regelui.
In altă ordine de idei,e o scvență memorabilă în filmul Columna a lui Mircea Drăgan și bănuiesc că Ion Măldărescu l-a văzut. O să reiau scena…In timp ce traversau un sat dac,trupele generalului Tiberius (magnific interpretat de Richard Johnson) sunt atacate de un tânar dac care este repede prins.Tiberius dă ordinul să fie executat dar intervine Ciungu,căpetenia satului (marele actor Ștefan Ciubotărașul) care cere să fie judecat după legea lor dacă,de bătrânii satului. Procesul e scurt,sentința clară: condamnarea la moarte a tânarului. Tiberius dă dovadă de clemență și îl iartă pe condamnat. Motivația sentinței ar trebui să îi rețină atentia d-lui Măldărescu….
*Perioada petrecută de mareșal în Uniunea Sovietică a fost marcată de anchete extrem de lungi și detaliate, care seamănă foarte mult cu faza preliminară a unui proces.Iată de ce lucrurile par neclare și ce s-a întâmplat de fapt:
-Ancheta SMERSH și NKVD:
-După arestarea de la 23 august 1944, Antonescu a fost dus la Moscova (în faimoasa închisoare Lubianka și apoi într-o vilă de lângă oraș). Acolo a fost supus unor interogatorii dure timp de aproape doi ani de către serviciile de contrainformații sovietice. Există documente de sute de pagini cu aceste interogatorii, ceea ce poate lăsa impresia că acolo a avut loc „procesul”.De ce nu a fost condamnat în URSS? Sovieticii nu au dorit să îl condamne ei înșiși pentru că au considerat că un proces desfășurat în România, sub controlul lor, ar fi avut un impact politic și propagandistic mult mai mare pentru legitimarea noului regim comunist de la București.
**SMERSH (în rusă СМЕРШ) este acronimul unei organizații infame de contrainformații militare sovietice, creată de Iosif Stalin în 1943. Numele provine din expresia rusă „Smert șpionam”, care se traduce prin „Moarte spionilor!”.
^Iată legătura directă cu Ion Antonescu și rolul acestui serviciu:
-Anchetarea lui Antonescu: SMERSH a fost serviciul care s-a ocupat direct de paza și interogarea mareșalului Ion Antonescu și a „lotului” său pe durata detenției în URSS (1944–1946). Anchetatorii SMERSH au realizat sute de ore de interogatorii la Moscova, încercând să obțină probe despre agresiunea împotriva Uniunii Sovietice și crimele de război.
-Rolul lor principal: Sarcina SMERSH era să asigure securitatea spatele frontului Armatei Roșii, să identifice trădători, dezertori și spioni germani. Erau cunoscuți pentru brutalitatea lor și pentru metodele de interogare extrem de dure.
-Subordonare: Spre deosebire de NKVD (poliția secretă obișnuită), SMERSH era subordonat direct Comisariatului Poporului pentru Apărare, condus personal de Stalin.
***Concluzie: soarta Mareșalului a fost dictata de Stalin, care s-a ocupat personal, prin structura subordonata direct lui!