Home » Arhiva AXA anul III » Axa 49 » Tratatul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică Ribbentrop – Molotov
Tratatul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică Ribbentrop – Molotov
Tratatul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică Ribbentrop – Molotov
noiembrie 1, 2010 7:21 am by: Ion Lupu Category: Axa 49, Basarabia, Istorie 1 Comment A+ / A-
Tratatul de neagresiune dintre Germania şi URSS era un acord comercial stabilit între cele două state, la care s-a ataşat un Adiţional secret, prin care Germania şi Rusia Sovietică împărţiseră Europa în două, în funcţie de interesele fiecăreia. În scrisoarea sa către Stalin, din data de 20 august 1939, Hitler îşi arăta satisfacţia pentru încheierea acestui acord şi cerea dictatorului de la Moscova să urgenteze semnarea acestuia şi a Protocolului secret, care urma să intre în vigoare chiar de la semnarea sa:

1) „Salut în mod sincer încheierea acordului commercial germano-sovietic, scria Hitler, în scrisoarea sa către Stalin, care este primul pas în direcţia unei schimbări a naturii relaţiilor germano-sovietice.

2) Încheierea Pactului de neagresiune reprezintă pentru mine reconfirmarea unei politici germane pe termen lung. Germania reia astfel linia politică ce a fost utilă secole de-a rândul ambelor state. De aceea, guvernul Reichului este hotărât să tragă toate concluziile ce decurg din această schimbare radicală.

3) Accept Proiectul Pactului de neagresiune propus de Preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului şi Comisarul Poporului al URSS, domnul Molotov, dar consider că este necesar să fie clarificate cât mai curând posibil problemele legate de acesta.

4) Protocolul Adiţional cerut de URSS, după convingerea mea, poate fi în mod esenţial clarificat în cel mai scurt timp posibil, cu condiţia ca un om de stat german cu răspundere să aibă posibilitatea să poarte personal negocieri la Moscova. Altfel, guvernul Reichului nu vede cum ar putea fi clarificat şi întocmit, într-un timp scurt, protocolul adiţional.

5) Tensiunea dintre Germania şi Polonia a devenit intolerabilă. Comportamentul polonez faţă de o mare putere este de aşa natură încât o criză poate izbucni de la o zi la alta. În orice caz, Germania este pe deplin hotărâtă să apere de acum înainte interesele sale, cu toate mijloacele, contra acestor pretenţii.

6) Consider că, ţinându-se seama de intenţiile ambelor state de a inaugura noi relaţii între ele, este indicat să nu se piardă timp. De aceea, reiterez propunerea să îl primiţi pe ministrul meu al afacerilor străine marţi, 22 august, sau cel mai târziu miercuri, 23 august. Ministrul afacerilor străine are depline puteri de a elabora şi semna atât Pactul de neagresiune, cât şi Protocolul adiţional. Ministrul afacerilor străine nu ar putea rămâne la Moscova mai mult de o zi, cel mult două zile, ţinând cont de situaţia internaţională. Aş fi bucuros să primesc un răspuns prompt din partea dumneavoastră.”

Scrisoarea lui Hitler a fost trimisă la Moscova, telegrafic, în seara zilei de 20 august 1939 şi în seara zilei de 21 august 1939, la orele 21.35, răspunsul lui Stalin se afla în faţa dictatorului german, căruia îi spunea:

„Sper că Acordul de neagresiune germano-sovietic va determina o cotitură decisivă, spre îmbunătăţirea sensibilă a relaţiilor politice dintre ţările noastre.

Popoarele ţărilor noastre au nevoie de relaţii paşnice între ele. Consimţământul guvernului german pentru încheierea unui pact de neagresiune va asigura baza pentru lichidarea încordării politice şi pentru instaurarea păcii şi colaborării între ţările noastre.

Guvernul sovietic m-a însărcinat să vă comunic că este de acord ca domnul Ribbentrop să vină la Moscova, la 23 august.”

Ribbentrop l-a informat pe Hitler că partea sovietică lucra la elaborarea unui Protocol secret, care prevedea delimitarea reciprocă a sferelor de influenţă în toată zona de est, faţă de care şi-a dat acordul de principiu. Hitler şi-a dat acordul.

Imediat după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, Ungaria a trecut la mobilizarea unor mari efective militare la graniţa sa cu România, motivând aceasta ca o măsură de prevedere la mobilizările „ameninţătoare” ale statului român. La îndemnul guvernului englez, România a propus Ungariei un tratat de neagresiune româno-maghiar, respins prompt de partea maghiară, pe motiv că nu poate trata în condiţii de presiune. Găsind un moment favorabil, Ungaria, prin ministrul său de externe, Csaky Istvan, a prezentat României un contra-referat privind tratatul minorităţilor, cu prevederi ce nu puteau fi acceptate de România. „M-ar bucura foarte mult dacă guvernul român ar refuza proiectul de acord”, spunea ministrul de externe maghiar. Am nevoie de acest refuz, ca, la o eventuală conferinţă europeană, pretenţiile noastre faţă de România să nu se rezume doar la domeniul minorităţilor şi ca să pot spune că noi am încercat această cale, fără nici un rezultat şi să pot cere în felul acesta soluţionarea teritorială”. Iată cum se prefigura până la detalii de procedură actul de la 30 august 1940, cu exact un an înainte.

În vara anului 1940 izolarea României se afla realizată total. Angajarea Germaniei şi a Italiei în războiul din vestul Europei dădea mână liberă Rusiei Sovietice „pentru rezolvarea diferendelor” din centrul şi sud-estul european. Vremea României sosise şi nimeni nu-i putea întinde o mână de ajutor. Prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov trebuiau înfăptuite. Mai rămânea târguiala dintre părţile contractante, care trebuiau să se consulte în vederea aplicării prevederilor stabilite sau dacă situaţia internaţională creată permitea şi unele modificări, ţinând cont că de la semnarea pactului trecuseră zece luni.

Astfel, la 23 iunie 1940, ambasadorul Germaniei la Moscova, contele Friedrich Werner von Schulenburg, a fost invitat la Molotov pentru o discuţie, în urma căreia ambasadorul german raporta Berlinului; „Molotov mi-a făcut astăzi următoarea declaraţie: Rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare. Guvernul sovietic se mai străduieşte să obţină o rezolvare paşnică a acestei probleme, însă este hotărât să folosească forţa în cazul în care guvernul român refuză o înţelegere paşnică. Cererea sovietică se extinde şi asupra Bucovinei de Nord, care are populaţie ucraineană.”

Îngrijorat că intervenţia sovietică în România ar putea perturba livrările româneşti de petrol către Germania, Hitler îi răspundea ambasadorului său la Moscova:Untitled-2

„Eu am fost întotdeauna de părere că guverul sovietic îşi va menţine cererile cu privire la Basarabia, pretenţie necontestată de noi, însă această hotărâre îmi vine pe neaşteptate. Am fost de acord ca sovieticii să-şi menţină drepturile asupra Basarabiei, dar pentru realizarea lor să nu dea ei înşişi impulsul. Aş avea temerea că dificultăţile de politică externă ale României, care în prezent ne livrează nouă materii prime în cantităţi foarte mari, importante pentru război şi pentru existenţă, ar aduce prejudicii mari intereselor germane.”

Răspunzând celor de mai sus, interlocutorul sovietic arăta că guvernul său „conta pe faptul că Germania nu va incomoda acţiunea sovietică, ci o va sprijini. Guvernul sovietic va face totul din partea lui pentru a apăra interesele germane în România.”

Extinderea pretenţiilor sovietice asupra Bucovinei, pretenţii care depăşeau cadrul Pactului încheiat în august 1939, a provocat nedumeriri şi furie în rândul căpeteniilor naziste de la Berlin, fiind considerat un precedent şi pentru alte încălcări ale clauzelor stabilite în înţelegere, mai cu seamă că Hitler se simţea lezat de faptul că ruşii ocupaseră ţările baltice. În acest sens, Hitler îi transmitea ambasadorului său la Moscova următoarele instrucţiuni: „Vă rog să-i faceţi o vizită domnului Molotov şi să-i spuneţi că Germania este consecventă înţelegerilor de la Moscova. În consecinţă, ea nu manifestă nici un fel de interes în problema Basarabiei, deşi în acest teritoriu locuiesc aproape o sută de mii de germani, însă revendicarea de către Uniunea Sovietică a Bucovinei, constituie o noutate. Bucovina a fost în trecut o provincie a Coroanei austriece şi este dens populată cu germani. Am fi interesaţi ca problema basarabeatiâ să se rezolve pe cale paşnică şi nu prin puterea armelor. Germania acordă un interes deosebit faptului ca România să nu devină un teatru de război.” O ultimă încercare din partea guvernului german către guvernul sovietic de a rezolva problema Basarabiei pe cale paşnică a fost făcută în seara zilei de 26 iunie, când ambasadorul german la Moscova atrăgea din nou atenţia comisarului Molotov, „că o renunţare din partea sovietică la Bucovina, care nu a aparţinut niciodată nici Rusiei ţariste, ar uşura în mod esenţial rezolvarea paşnică.” Molotov a replicat dur, spunând că „Bucovina este ultimul rest care mai lipseşte Ucrainei şi de aceea guvernul sovietic trebui să ţină a rezolva această problemă în acelaşi timp cu problema Basarabiei.”

În seara zilei de 26 iunie 1940, cu asentimentul Berlinului se obţinea, conform stipulaţiilor din Pact, privind consultarea reciprocă în chestiuni de interes comun, amputarea României Mari. În acea seară la orele 22, ministrul României la Moscova, Gheorghe Davidescu, a fost invitat la Kremlin, prilej cu care VM. Molotov, în numele guvernului sovietic, i-a înmânat următoarea Notă ultimativă, expresie tipică a politicii de forţă şi dictat:

Notă ultimativă
„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei populată în principal cu ucraineni. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu luarea forţată a Basarabiei, ceea ce a declarat de mai multe ori în faţa întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut, pentru a pune, în fine, bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesele stabilirii adevărului, să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei, Uniunii Sovietice. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii, către URSS, a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate de Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea prezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a celei mai mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia. Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1) Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice, Basarabia;

2) Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele stabilite pe harta alăturată.

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi propunerile de faţă ale URSS şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS si România.”

Iată cum guvernul de la Kremlin, ridicând minciuna la rang de adevăr, cerea guvernului român să înapoieze Rusiei Sovietice ceea ce nu fusese niciodată a acesteia. Nota ultimativă înaintată ministrului român la Moscova cerea rezolvarea problemei în 24 de ore, ceea ce era imposibil de realizat.

„Molotov îi înmânase ministrului nostru la Moscova, Gh. Davidescu, spunea AL Cretzeanu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Străine al României, o hartă la scara de 1/1.800.000, pe care noile frontiere erau marcate printr-o linie groasă, trasă cu creionul roşu. Pe această hartă, urma creionului acoperea o porţiune corespunzătoare unui teritoriu de 7 mile, aşa încât era imposibil să se stabilească de care parte cad unele localităţi. Mai mult decât atât, această linie a fost trasă atât de grosolan, încât a trecut şi peste un punct nordic al vechii Românii, tăind un teritoriu care nu fusese menţionat nici în ultimatum. Este vorba despre regiunea Herţa, de dincolo de Prut, care aparţinea Moldovei şi nu provinciilor istorice Bucovina sau Basarabia.”

În aceeaşi zi; la 27 iunie 1940, ministrul Bulgariei la Berlin, Pârvan Dragano V prezenta Departamentului politic german un Memorandum prin care cerea: Dobrogea de Sud, Cadrilaterul, arătând că: „regele şi guvernul bulgar s-ar afla într-o situaţie extrem de dificilă, dacă nu ar profita de situaţia actuală”.

Ungaria făcea şi ea acelaşi demers în vederea obţinerii întregului Ardeal.
Nota de răspuns dată de guvernul român, guvernului sovietic, cerea părţii sovietice să fixeze data şi locul în care cele două delegaţii, română şi sovietică să se întâlnească pentru a stabili modalitatea de rezolvare a diferendului. În noaptea de 27 spre 28 iunie, ministrul român la Moscova, Gh. Davidescu, a primit din partea lui Molotov următorul răspuns la nota guvernului roman, de fapt o concretizare a primului dictat:

1) „În decurs de patru zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, în ziua de 28 iunie 1940, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

2) Trupele sovietice, în acelaşi timp, să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.

3) În cursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău si Cetatea Albă.

4) Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi deteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5) Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai guvernului român şi ai guvernului sovietic, câte doi de fiecare parte, pentru lichidarea gestiunilor în litigiu, în legătură cu evacuarea armatei şi instituţiilor civile din Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. Guvernul sovietic insistă ca Guvernul regal al României să răspundă la propunerile sus-menţionate, nu mai târziu de 28 iunie 1940, ora 12, ziua.”

Sub presiunea militară a trupelor sovietice, la 28 iunie 1940, Constantin Argetoianu, noul ministru de externe al României, comunica ministrului român la Moscova, următoarele; „Veţi binevoi a remite azi, la orele 11, ora Moscovei, următorul răspuns domnului Molotov: guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic. Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la punctele unu şi doi să fie prelungite, deoarece evacuarea teritoriilor ar fi greu de adus la îndeplinire în patru zile, din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie. Comisiunea mixtă instituită la punctul, cinci ar putea discuta şi rezolva această chestiune. Numele reprezentanţilor români la această comisiune vor fi comunicate în cursul zilei.”

Răspunsul sovietic a fost prompt: „Dl. Molotov a făcut cunoscut că guvernul sovietic nu poate prelungi termenul începerii ocupării. Astăzi, la orele 14, trupele sovietice vor începe înaintarea lor pentru a ocupa cele trei oraşe menţionate în notă: Cernăuţi, Chişinău si Cetatea Albă. Termenele şi măsurile pentru ocuparea restului teritoriului vor putea fi fixate de o comisie mixtă. Dacă din motive tehnice ar reieşi necesitatea unei prelungiri de termen pentru câteva ore, atunci delegaţii sovietici sunt împuterniciţi să admită prelungirile necesare. Delegaţii sovietici sunt: generalul Koslov şi generaIul Boldin. Drept loc al întâlnirii guvernul sovietic propune Odessa. Aşadar, scurt, clar şi convingător. Vorba marelui Eminescu: „Nu ştii când eşti prieten cu Rusia: atunci când te strânge în braţe cu dragoste sau când te strânge în braţe cu ură.”

Efectul Ultimatumului asupra poporului român a fost imens, mai cu seamă atunci când s-a înţeles că statul român nu dispunea de mijloacele necesare pentru apărarea hotarelor sale, cu toate că toţi oştenii Armatei Române, de la simplu soldat şi până la general, au cerut cu toţii să-şi apere fruntariile cu arma în mână şi să nu cedeze în faţa invadatorilor cu nici un chip.