 Radu105 aprobate r.gogu@gmail.com 192.200.149.11
TRAGEDIA ETERNĂ A PRINȚULUI PE CAL ALB În frumoasa noastră grădină carpato-danubiană, unde solul e fertil doar pentru mituri și iluzii, trăiește o specie rară și înduioșătoare: Homo Romanianus Speranticus. Această creatură nobilă, indiferent dacă poartă salopetă sau costum, doctorat sau diplomă de bacalaureat, suferă de o afecțiune cronică: sindromul acut al Salvatorului Extern. Boala se manifestă astfel: cetățeanul, obosit să-și spele singur rufele murdare ale istoriei, se uită melancolic spre orizont. Acolo, în ceața promițătoare, apare El. Prințul pe Cal Alb, Mesia cu sacou, Salvatorul cu cont offshore discret, Cavalerul care vine să taie nodul gordian al corupției cu o singură lovitură. La început, dragostea e pură ca roua de pe frunza de stejar. Derapajele? „Păi, om e și el, săracul”. Corupția din jurul lui? „E atacul sistemului, nu vedeți că vor să-l doboare?”. Alegerile „furate”? „De data asta o să le recupereze el, cu dreptate divină și cu ajutorul lui Dumnezeu, al strămoșilor și al unui grup strategic de consultanți”. Intelectualul cu trei masterate și cel cu opt clase se regăsesc frățește în același cor: „În sfârșit, vine cineva să ne salveze!”. Apare metamorfoza miraculoasă. Vechiul salvator devine trădător, vânzător, vândut, agent. Iar în zare apare un nou călăreț. Același cal, altă șa, aceeași promisiune: „De data asta e pe bune”. Orice voce care îndrăznește să spună „stai, bă, calul ăsta e tot cu trei picioare și jumătate” este imediat excomunicată: „trădător”, „vândut la Bruxelles”, „agent Soros”, „boier liberal”, „naționalist orb” sau „rusofil deghizat” – în funcție de sezonul politic. Rațiunea devine erezie. Scepticismul devine trădare de neam. Speranticus nu vrea tratament. Nu vrea să construiască singur o instituție funcțională, că e muncă grea, plictisitoare, fără glorie. El vrea doza rapidă: un Salvator care să-i injecteze dreptate, prosperitate și demnitate direct în venă. Costul? Buzunarul lui, libertatea lui, viitorul lui. Dar cine se uită la eticheta cu „efecte secundare” când doza promite raiul pe pământ? Iar salvatorii știu perfect jocul. Ei vin cu mantia brodată cu steaguri, cu discursuri despre „poporul suveran” și „trădătorii din umbră”, cu promisiuni că „de data asta o sa fie altfel”. Realitatea? Buzunarele lor se umflă, ale voastre rămân la fel de subțiri, iar voi aplaudați entuziasmați, convinși că de data asta ați găsit Adevăratul Mesia. Cel mai savuros e că boala traversează toate straturile sociale. Țăranul și profesorul universitar, șoferul de taxi și analistul geopolitic de pe Facebook, toți cad în aceeași capcană. Pentru că mitul Salvatorului nu e o problemă de inteligență. E o problemă de lene sufletească colectivă. E mai comod să aștepți Uber-ul Istoriei decât să-ți construiești singur bicicleta. Și așa continuăm dansul etern: un salvator urcă, promite, dezamăgește, cade. Altul urcă. Publicul aplaudă. Cortina cade. Luminile se sting. Iar în întuneric, cineva șoptește: „Data viitoare o să fie altfel…”. Poate. Sau poate, într-o zi, Homo Romanianus va învăța cea mai dureroasă lecție din istoria omenirii: nimeni nu vine să te salveze. Nici din Vest, nici din Est, nici din cer, nici de pe TikTok. Salvarea, dacă există, e plictisitoare, incrementală și se face cu mână proprie – fără cal alb, fără mantie și, mai ales, fără iluzii. Până atunci, spectacolul continuă. Biletele sunt gratuite. Popcornul e plătit din speranțele tale. |
Distribuie!
4 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
NECROLOGUL „LUMII LOR MAI BUNE”
– Îngroparea de vie pe 4 mai 2026, conform raportului Alloncle
De Xavier Azalbert, France-Soir
https://www.francesoir.fr/opinions-tribunes/necrologie-de-leur-monde-meilleur-enterre-vivant-le-4-mai-2026-par-le-rapport
Motto: Incă din 1935, ca răspuns la propagandă, Brecht scria:
„ Cine nu cunoaște adevărul este doar un prost. Dar cine, știindu-l, îl numește minciună, este un criminal.”
“Lumea mai buna” este moartă. Nu din cauza unei morți accidentale. Nu din cauza unui scandal subit.
„Lumea mai bună” a murit din cauza propriei aroganțe, autopsiată în direct conform unui raport parlamentar și va fi înmormântată pe 4 mai 2026, sub ochii unei întregi țări care a așteptat acest moment de zeci de ani.
Luni, 27 aprilie 2026, două evenimente au coincis cu o simetrie aproape ironică, aproape prea perfectă pentru a fi o coincidență:
– pe de o parte, comisia parlamentară de anchetă privind radiodifuziunea publică a votat, cu 12 voturi pentru și 10 împotrivă, publicarea raportului deputatului Charles Alloncle din 4 mai;
– pe de altă parte, France-Soir a publicat în aceeași zi o analiză intitulată „ În «lumea lor mai bună»: Orwell sub ochii voștri. Ciclul orwellian al controlului total al informației prin bani ”.
A fost necrologul perfect.
Acesta este certificatul oficial de deces al „ lumii mai bune ” pe care această castă de elite mediatice și politice și-a construit-o încă de la François Mitterrand.
O lume pe care au imaginat-o, au finanțat-o și au protejat-o cu banii contribuabililor. O lume care tocmai și-a primit certificatul de deces. Și aceasta nu este doar o simplă controversă: este sfârșitul unei ere.
Să începem cu începutul, clar și explicit, așa cum se cuvine unui editorial care își propune să fie educativ.
Ce era mai exact această „lume mai bună”?
În acest autoproclamat paradis, Delphine Ernotte, președinta France Télévisions, nu mai voia să descrie realitatea așa cum este. Voia să o definească așa cum își dorea ea să fie . Nu mai era jurnalism: era creație divină, subvenționată cu 3,9 miliarde de euro pe an din bani publici.
În aceeași lume, Céline Pigalle, pe atunci redactor-șef la BFMTV, a susținut că era crucial să nu „ mergi prea departe împotriva guvernului ” pentru a nu „ submina consensul social ”.
Puterea nu este contrazisă. Este răsfățată. Este protejată. Este servită.
Acesta nu a fost un incident izolat. A fost inima sistemului. Un sistem în care radiodifuziunea publică, finanțată de contribuabilii francezi, a încetat să mai fie o contrapondere la putere și a devenit un purtător de cuvânt docil al discursului oficial.
COVID, schimbările climatice, datoriile, imigrația, Ucraina, pensiile: aceeași rețetă veche pentru fiecare criză.
Faptele nu au mai fost relatate; „adevărul” dorit a fost fabricat.
Ciclul orwellian perfect, explicat pas cu pas
Această „ lume mai bună ” a funcționat conform unui ciclu închis și autosustenabil, care poate fi descris într-un mod extrem de didactic în patru etape :
Statul finanțează instituțiile media aliniate cu banii contribuabililor.
Peste 4,2 miliarde de euro în subvenții publice sunt alocate mass-media din Franța în fiecare an. Dintre acestea, 3,9 miliarde de euro sunt destinate doar radiodifuziunii publice (France Télévisions, Radio France, France Médias Monde) până în 2026. Presa scrisă „ subvenționată ” primește încă între 120 și 175 de milioane de euro anual în numele „ pluralismului ” și „ modernizării ”, în timp ce Agence France-Presse primește aproximativ 120 de milioane de euro (43% finanțare publică) pentru difuzarea frecventă a comunicatelor de presă fără a le verifica faptele.Cei care plătesc flautistul dau tonul. Mass-media devine dependentă și docilă.
Aceste instituții media definesc „ adevărul ” oficial și îi exclud pe cei care opinează diferit . Fac lucrurile extrem de complexe. Transformă opiniile în „ fapte ”. Creează o poluare informațională sofisticată: totul devine „ multifactorial ”, „ nuanțat ”, „ contextual ” . Niciodată simplu. Niciodată clar. Pentru că simplitatea face evidentul vizibil , iar evidentul este adesea incomod.
Uniunea Europeană își consolidează controlul printr-o taxă pe publicitatea digitală . Raportul „Realitatea fracturată” al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene (la mijlocul lunii aprilie 2026) diagnostichează o „realitate fracturată” rezultată din economia atenției. Soluția propusă: impozitarea progresivă a platformelor (X, Meta, YouTube, TikTok). Cu cât cenzurează mai puțin „ dezinformarea ” (conform criteriilor UE), cu atât plătesc mai mult. Publicitatea reprezintă 80 până la 90% din veniturile lor. Drept urmare, platformele stimulează conținutul conform (cel al instituțiilor media subvenționate) și depriorizează orice altceva. Mike Benz a analizat acest lucru în 82 de minute: este „ noul plan global de cenzură al UE pentru 2026 ”.
Contribuabilul plătește de două ori . În primul rând, prin taxele sale, care finanțează presa conformă. În al doilea rând, prin publicitate pe platforme care, pentru a evita taxa, cenzurează orice este incomod. Un ciclu perfect. Dublu gând orwellian: protejăm „ democrația ” prin cenzură. Noua vorbă: „ integritate informațională ”, „ suveranitate digitală ”, „ poluatorul plătește virtuos ”. Iar Ministerul Adevărului, versiunea 2026, prinde contur odată cu Declarația de la Paris, semnată de 29 de țări pe 29 octombrie 2025, unde Statul se prezintă ca protector al adevărului, în timp ce este arhitectul propriilor minciuni.
Acest ciclu nu era o teorie a conspirației. Era o mașinărie economică totală, invizibilă și cu o eficiență formidabilă.
Poluarea informațională: cum opiniile au fost deghizate în fapte
Timp de decenii, aceste elite au transformat radiodifuziunea publică într-o fabrică de complicare a evidentului. Au creat o supraîncărcare sofisticată de informații, o ceață toxică de algoritmi, narațiuni încâlcite și „ contexte istorice ” nesfârșite . Toate acestea pentru a masca simplitatea brutală a faptelor . Așa cum încearcă să explice articolul „ Despre importanța simplității ” , simplitatea nu este lene intelectuală . Este, potrivit lui Aristotel, „ etapa finală a sofisticării ”. Este, potrivit lui Leonardo da Vinci, „ sofisticarea supremă ”. Este bisturiul care taie superfluul pentru a dezvălui adevărul fundamental. Totuși, acești falși alchimiști ai opiniei publice au aruncat totul în același cazan: adevăruri nobile și otrăvuri subtile, până când duhoarea rânced a minciunilor instituționalizate ne-a făcut stomacul să se întoarcă.
Au transformat jurnalismul într-o artă a distorsiunii : transmit amărăciunea pe post de miere, calomnia pe post de muză. Rezultatul? O ceață densă, o poluare informațională care face lumea ilizibilă, unde cetățeanul obișnuit se îneacă într-un labirint de „nuanțe”, în timp ce misiunea principală a jurnalistului ar trebui să fie de a purifica, de a distila, de a reda realității aroma sa originală, intactă și răsunătoare. Uneori, tot ce este nevoie este să pui câteva întrebări simple:
„Cine plătește? Cine câștigă? Cine pierde?”
Numerele care au distrus mitul
Francezii nu se lasă păcăliți. Barometrul MIS Group pentru France-Soir și BonSens.org din februarie 2026 este fără echivoc și confirmă o prăbușire istorică a încrederii:
65% dintre francezi consideră că mass-media televiziunii tradiționale (TF1, France Télévisions, BFM) este complet lipsită de obiectivitate.
51% consideră că administrația publică nu respectă pluralismul.
44% cred că mass-media și politicienii mint sistematic pentru a proteja elitele.
56% au încetat să mai consulte presa și canalele tradiționale.
47% apelează acum la media alternativă.
47% sunt chiar în favoarea închiderii unor instituții media publice.
78% consideră că puterea executivă nu acționează în interesul public. 73% nu mai au încredere în guvern. 75% consideră că corupția este prea răspândită. Franța se confruntă cu o prăbușire multidimensională a încrederii.
Isteria din 27 aprilie 2026: dovada vie a negării
În spatele isteriei („ Raportul Bolloré ”, „ Comisia Bolloré ”), nu democrația este ceea ce apără ei. Este profitul lor din opacitate . Instrumentul lor de reproducere a puterii de la Mitterrand încoace. Capacitatea lor de a deghiza opiniile ideologice în adevăruri oficiale ale statului.
Urmăriți-le în timp real, pe 27 aprilie, chiar în ziua votului. Edwy Plenel, cofondator al Mediapart, scrie pe Twitter:
Deputații socialiști și afiliați, prin intermediul contului lor oficial @socialistesAN, publică:
Hubert Huertas, fost editorialist la Mediapart, încearcă în zadar să sublinieze ideea atacându-l personal pe raportor:
„Evident, încurci totul, dacă nu chiar dușmanii tăi, dragă Charles Alloncle… Mă tem că te încurci cu o întreagă comisie, așa cum ai încurcat rolul de raportor cu cel de procuror, așa cum ai încurcat rolul de arbitru cu cel al suporterului beat care strigă «arbitru gol», așa cum ai încurcat solemnitatea unei comisii parlamentare cu bârfele de pe rețelele de socializare, așa cum ai încurcat un raport oficial cu reglările de conturi.”
Nicio analiză substanțială. Nicio cifră. Niciun răspuns cu privire la cele 3,9 miliarde de euro, la proasta gestionare sau la lipsa pluralismului. Doar insulte, confuzii și acuzații de „conspirație Bolloré”. Exact asta le-am spus în direct, cu date justificative: 65% dintre francezi consideră că mass-media este lipsită de obiectivitate, iar 51% cred că radiodifuziunea publică încalcă pluralismul. Transparența se aplică doar celorlalți?
Ce pierde cu adevărat această castă
Ceea ce pierd este poziția lor socială, valoarea lor de piață în economia atenției, o întreagă lume de vanitate politică care se prăbușește ca o oglindă spartă.
Uitați-vă la ei: Nagui și contractele sale publice estimate la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul casei sale de producție de la France Télévisions. Xavier Niel și Matthieu Pigasse, miliardari îmbrăcați în valori de stânga. Edwy Plenel, al cărui control TVA a fost efectuat de Mediapart în timp ce își construia un portofoliu imobiliar în centrul șic al Parisului. O stânga a confortului: bogați ca Cresus, moralizatori precum niște anchetatori, îngroziți de ideea oricărei anchete privind propriile salarii, propriile prejudecăți și propriile privilegii. Transparența este pentru alții!
Aceasta era o lume în care minciunile erau folosite pentru a-și proteja statutul, în care lucrurile erau complicate pentru a fi dominate mai bine, în care lecțiile erau date fără a fi vreodată predate. Servitutea voluntară a elitelor nu era inevitabilă: era o alegere rațională pentru a evita riscul declinului social.
Bertolt Brecht a văzut totul
Încă din 1935, ca răspuns la propagandă, Brecht scria: „ Cine nu cunoaște adevărul este doar un prost. Dar cine, știindu-l, îl numește minciună, este un criminal. ”
Aceste elite știau adevărul – costurile exorbitante, prejudecățile structurale, lipsa pluralismului – dar au etichetat-o drept „ conspirație ” sau „ subordonare față de Bolloré ” pentru a-și proteja poziția privilegiată. Prin urmare, erau criminale în sensul brechtian. Și știau asta.
Raportul Alloncle: lovitura finală
Raportul Alloncle nu este doar un alt raport. Este un certificat de deces. Acesta examinează, poate nu exhaustiv sau cu unele inexactități, dar fără milă, cele 3,9 miliarde de euro înghițite anual de un serviciu public scump, care oferă puțin și deservește prea mulți. Propune fuziuni (France 2/France 5, France Info/France 24), eliminarea canalelor redundante, reduceri bugetare specifice și o consolidare reală a neutralității și pluralismului. Nimic revoluționar. Doar contabilitate solidă și bun simț democratic.
Reacția lor? O campanie publicitară monumentală gratuită pentru Vincent Bolloré. Sute, mii de mențiuni ale numelui său. Felicitări. Tocmai i-ați oferit cea mai bună oportunitate de PR din cariera sa.
Ce se naște astăzi
Odată cu publicarea acestui raport, nu Bolloré este cel care câștigă. Nici ideile de extremă dreaptă pe care cei corecți din punct de vedere politic au pretins de mult timp că vor să le combată prin dezbateri sau prin idei. Acesta este începutul unei rupturi. O fisură în zidul care a separat faptele de opinii mult prea mult timp .
Timp de decenii, opiniile au fost deghizate în fapte. Lumea care se prăbușește sub ochii acestei elite nu este lumea stângii. Este lumea privilegiilor lor, a superiorității lor morale, a imperiului lor construit pe opacitate și obscuritate. Au folosit această minciună pentru a se proteja. Astăzi, această minciună este cea care îi abandonează. Prin urmare, aceasta nu este victoria unei singure părți, ci înfrângerea unei elite.
Și datorită transparenței – chiar dacă este forțată – faptele își recapătă locul. Simplitatea revine. Ceața se risipește.
„ Lumea lor mai bună ” e moartă.
Fie ca ea să zacă în bucăți.
Și trăiască lumea reală: o lume în care jurnalistul devine din nou un gardian al clarității, în care contribuabilul nu mai este obligat să-și finanțeze propria subjugare, în care faptele au prioritate față de narațiuni, în care simplitatea devine din nou o busolă de neînvins.
Acestea sunt vești excelente pentru democrație.
Pentru adevăr.
Pentru Franța.
Înmormântarea pe 4 mai 2026.
Nimeni să nu uite data.
Nu exista unn buton „like” asa ca scriu numai „DA”
„Salvarea” pentru Romania, ziceti voi, e China, stapana voastra intrusilor, agenti straini manipulatori si agresivi!
Explica asta autorului, Razvan Bibire si nu postasului, nu fii idiot sarind sa ataci prima persoana din instict talmudist. Mai scuteste-ne cu comentariiile tale stupide, obsedate de sino si ruso-fobie.