DOCUMENT INEDIT. Senatul SUA susţinea Reunirea Moldovei cu România
SUA recunosc dreptul Reunificării Moldovei cu România! În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin c…
SENATUL SUA și REUNIFICAREA ROMÂNIEI
La 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin care hotărăşte că Guvernul SUA trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova, conform comisarul.ro
Citiți documentul ascuns opiniei publice de politicienii din România şi Moldova și observați cu atenție motivele!
” CONGRESUL 102 SESIUNEA 1
Rezoluţia Senatului 148 „
Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din
Republica Moldova şi Bucovina de Nord,
în SENATUL STATELOR UNITE 28 IUNIE
(ZI LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991
Dl. PRESSLER pentru el însuşi şi Dl. HELMS au depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului
pentru Relaţii Internaţionale :
HOTĂRÂRE
Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie
să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din
Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
Întrucât
principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;
Întrucât
Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;
Întrucât
la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;
Întrucât
la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent;
Întrucât
la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;
Întrucât
Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;
Întrucât
forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;
Întrucât
asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;
Întrucât
între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;
Întrucât
Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;
Întrucât
Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
Întrucât
la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise;
Întrucât
în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei; Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;
Întrucât
la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;
Întrucât
la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capital Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;
Întrucât
poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;
Întrucât
statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare;
şi
Întrucât,
în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”:
Aşadar,
să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie:
1) Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop;
şi
2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”
Rezoluţia Senatului american are o importanţă crucială pentru recunoaşterea internaţională a dreptului României şi Moldovei de a se reuni.
Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul american.
Chiar dacă au trecut 26 de ani de la adoptarea rezoluţiei Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeaşi autoritate.
Documentul dovedeşte că în 1991 exista pe plan internaţional un orizont de aşteptare şirecunoaştere a Reunirii Moldovei cu România.
Fostul ambasador al României la Chişinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegaţi la Bucureşti pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcţie de vicepreşedinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat.
Aurel Preda a participat la redactarea declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991 şi a fost primul ambasador al României la Chişinău, ceea ce conferă credibilitate afirmaţiilor sale. Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o şansă uriaşă pentru Reunificarea ţării.
În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România. Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerinţe fireşti în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era aşteptată.
Deşi au existat premise favorabile Reunirii pe plan internaţional, ea nu a avut loc.
Despre Iliescu se spune ba ca era omul rusilor, ba ca nu era omul lor dar avea frica lor etc.
Un lucru este cert Iliescu era omul rusilor, DAR al acelor rusi ce lucrau cu CIA si MOSAD si care l-au adus la putere pe Etin de au nenorocit Rusia, dar si pe noi.
Resolutia Senatului Nr 148 a fost doar o salva onorifica trasa in Senatul American ca sa nu se spuna ca nu s-a amintit si de situatia din estul Europei, „O rezoluție de exprimare a sentimentului Senatului că Statele Unite ar trebui să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului Republicii Moldova și al Bucovinei de Nord.102nd Congres (1991-1992).
Da asta este „ar trebui”, dar nu s-a facut nimic mai mult decat s-a trimis Motiunea la Comisia de afaceri externe:
Latest Action: Senate – 06/28/1991 Referred to the Committee on Foreign Relations.
Aveti mai jos textul original din arhiva Senatului American.
S.Res.148 – A resolution to express the sense of the Senate that the United States should support the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia and northern Bucovina.102nd Congress (1991-1992)
Courtesy U.S. Senate Historical OfficeRead biography
Senator Larry Pressler (1942 – )
In Congress 1975 – 1997
Party Republican
Senate South Dakota 96th-104th (1979-1997)
House South Dakota, District 1 94th-95th (1975-1979)
S.Res.148 — 102nd Congress (1991-1992)
SRES 148 IS
102d CONGRESS
1st Session
S. RES. 148
To express the sense of the Senate that the United States should support
the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia
and northern Bucovina.
IN THE SENATE OF THE UNITED STATES
June 28 (legislative day, JUNE 11), 1991
Mr. PRESSLER (for himself and Mr. HELMS) submitted the following resolution;
which was referred to the Committee on Foreign Relations
RESOLUTION
To express the sense of the Senate that the United States should support
the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia
and northern Bucovina.
Whereas, the Romanian principality of Moldavia emerged as an independent
state in the 14th century;
Whereas, Moldavia was invaded in 1806 by the Russian Army and annexed by the
Russian Empire in 1812 as a result of the Russo-Turkish Treaty of Bucharest;
Whereas, on November 15, 1917, the Soviet Government proclaimed the right of
the peoples of the Russian Empire to self-determination and the establishment
of separate states;
Whereas, on December 2, 1917, the democratically-elected Moldavian constituent
assembly, the Sfatul Tsarii, proclaimed Moldavia an independent republic;
Whereas, on April 9, 1918, the Constituent Assembly voted to unite Moldavia
with the Kingdom of Romania;
Whereas, the United States, France, Italy, Great Britain, Japan and the
other allied states specifically sanctioned and recognized the reunion of
Moldavia with Romania in the Peace Treaty of Paris of October 28, 1920;
Whereas, the Soviet Union’s armed forces invaded the Kingdom of Romania
on June 28, 1940 and occupied eastern Moldavia and northern Bucovina, and
Hertsa in contravention of the Charter of the League of Nations; the Treaty
of Paris of 1920; the General Treaty for the Renunciation of War of 1928;
the Romanian-Union of Soviet Socialist Republics Mutual Assistance Pact of
1936; the Conventions for the Definition of Aggression of 1933; and generally
recognized principles of international law;
Whereas, the annexation of Moldavia, northern Bucovina, and Hertsa
was prospectively agreed to in certain secret protocols to a treaty of
nonaggression concluded between the Government of the Soviet Union and the
German Reich on August 23, 1939;
Whereas, from 1940 to 1953 hundreds of thousands of Romanians from Moldavia
and Bucovina were deported by the Union of Soviet Socialist Republics to
Central Asia and Siberia;
Whereas, the United States Government has repeatedly stated its refusal to
recognize forcible seizure of territory pursuant to the terms of the so-called
Stalin-Hitler Pact, including the 1940 Soviet annexation of Estonia, Latvia,
and Lithuania;
Whereas, the Governments of the United Kingdom, the Soviet Union and the United
States are parties to the Atlantic Charter of August 14, 1941, in which the
signatories declared their `desire to see no territorial changes that do not
accord with the freely expressed will of the peoples concerned’ and affirmed
their wish `to see sovereign rights and self-government restored to those who
have been forcibly deprived of them’ during the course of the Second World War;
Whereas, on August 31, 1989, the Supreme Council of Moldavia declared
Romanian to be the official language of the Republic and reestablished the
Latin alphabet forbidden by the Soviet Government during the occupation of
Moldavia as the alphabet of written Romanian;
Whereas, in March, 1990, the Romanian people of Moldavia were able to vote
in free and fair elections for deputies to the Supreme Council of Moldavia;
Whereas, on April 27, 1990, the Supreme Council of Moldavia restored the
flag of Romania as the official flag of the republic;
Whereas, on June 23, 1990, the Supreme Council of Moldavia declared the
Republic of Moldavia a sovereign state;
Whereas, on December 16, 1990, more than eight hundred thousand Romanians
gathered at the Second Grand National Assembly in the Moldavian capital
of Chisinau to declare the national independence of Romanians in occupied
territories;
Whereas, the people of Moldavia refused to participate in the Soviet referendum
of March 3, 1991 despite Soviet governmental efforts to threaten and intimidate
the Moldavian people into accepting a new union treaty;
Whereas, the signatory states of the Helsinki Final Act have accepted the
principle of the equal rights of people and their right to self-determination;
and
Whereas, pursuant to article 8 of the Helsinki Final Act `all peoples always
have the right, in full freedom, to determine, when and if they wish, their
internal and external political status, without external interference,
and to pursue as they wish their political, economic, social, and cultural
development’: Now, Therefore, be it
Resolved, That it is the sense of the Senate that the United States
Government should–
(1) Support the right of self-determination of the people of Soviet-occupied
Moldavia and northern Bucovina and issue a statement to that effect; and
(2) Support future efforts by the Government of Moldavia to negotiate
peacefully, if they so wish, the reunification of Romania with Moldavia
and Northern Bucovina as established in the Paris Peace Treaty of 1920,
the prevailing norms of international law, and in conformity with Principle
1 of the Helsinki Final Act.
Latest Action: Senate – 06/28/1991 Referred to the Committee on Foreign Relations.
Sursa: https://www.congress.gov/bill/102nd-congress/senate-resolution/148/text
Iliescu a avut frica ancestrala de riposta rusilor? In anul 1991? Mai, sa fie asa de orb in politica externa? Rusia se ducea in cap: se dadeau lupte crancene prin Moscova (conservatorii inarmati si baricadati, trupe OMON-unele refuzand sa execute misiuni de lupta in stare de criza, trupe GRU, D.Tc., D.Pst.), iar ELtin il elibera pe Gorbaciov doar ca sa-l demita democratic (!) [https://ro.wikipedia.org/wiki/Tentativa_sovietică_de_lovitură_de_stat_din_1991].
Cu o asemenea declaratie (US) in spate, la care cred ca s-ar fi adaugat si cea a Kinei, a reunificatei Germanii, a Frantei si UK totul ar fi mers ca uns!
Insa, uneori si liderii politici evolueaza meteoric, spre propria treapta de incompetenta! Iar daca vedem cine era in guvern si compozitia majoritara a Parlamentului, ce ar mai fi de spus?
Doar atat: am ratat clipa, iar viitorul este incert prin definitie, ca sa nu scriu ca prezentul nu prea ne apartine!