Am primit un comentariu în care era înserată poezia lui Adrian Păunescu la care pe mulți români i-am auzit făcând referințe pline de amărăciune la ținuta românească în istorie! Ținută, citez, deseori penibilă! Cică noi, românii, ne-am făcut vinovați de lipsă de loialitate pe lângă toți domnitorii noștri care au murit trădați, asasinați, vezi Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu, Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu… Unii îi mai pun pe această listă tragică și pe cei șase martiri Brâncoveni, ba chiar și pe Corneliu Zelea Codreanu!…
Iată poezia:
Capul lui Mihai Viteazu la Torda se ridică,
Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică
Şi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui cu jale:
„Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!”
Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează Ţara cu guverne provizorii
Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?
Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,
Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?
Cum se-ajunge pân’ la gâtul Voievodului de Ţară,
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?
Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii
Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?
Am auzit acest text la ultima, probabil ultima reprezentație a cenaclului „Flacăra”, ținută în prezența lui Grigore Vieru și, dacă nu mă înșel, dedicată acestuia. La sala polivalentă din Capitală. După spectacol, l-am întrebat pe Adrian Păunescu: Spune-mi, domnule Adrian, te rog, unde au fost americanii când John Kennedy a fost împușcat?! Unde au fost rușii când țarul Nicolae și întreaga sa familie au fost uciși?! Unde au fost… Și puteam face o listă fără de sfârșit cu conducători de stat și de popoare, iubiți de supușii lor, care au sfărșit ca Abraham Lincoln sau Indira Gandhi!
Și am continuat: Unde au fost românii?! Fiecare era acasă sau cine știe unde, fără nicio vină pentru ce se întâmpla pe Câmpia Turzii și fără habar! Ce vină le găsești? A făcut marele domnitor strigare către tot norodul, l-a auzit tot românul și niciunul nu și-a sacrificat tihna și comoditatea pentru a sări în ajutorul celui care binevoise și binefăptuise atât de mult pentru românii săi?!… A știut vreun român că Viteazul Mihai va fi la grea cumpănă și nu a reacționat în niciun fel?!…
…A fost prima oară când l-am văzut pe Adrian Păunescu că a rămas pe gânduri, nu s-a grăbit să-și „apere” poziția, textul… Era și ceva lume care trăgea de el, nu eram într-o discuție așezată! Viața nu ne-a oferit ocazia de a adânci perspectiva pe care o deschideam asupra unui text dintre cele mai cunoscute ale adormitului întru Domnul Adrian Păunescu…
M-am mai gândit la acest subiect, stârnit de mulțimea celor care îl invocă, dându-i mare dreptate autorului! Eu nu-i dădusem dreptate cu mulți ani mai înainte de a-și scrie poezia, atunci când găsisem într-un text semnat de George Macovescu întrebarea „unde au fost românii cînd Constantin Brâncoveanu a fost ridicat de la București și dus la Constantinopol!…” O întrebare greșită, iresponsabilă.
Am ținut și țin la Adrian Păunescu. Sentiment reciproc. Știu că de acolo unde e îmi va da dreptate dacă voi spune că întrebarea pe care și-a pus-o în poezia de mai sus este și ea o întrebare greșită! O întrebare care-i face pe mulți români să rătăcească, să bată câmpii generalizând concluziile pripite pe care le sugerează poezia aceasta a lui Adrian Păunescu. Le sugerează cu sau fără voia autorului!
Mă înșel cumva?
ION COJA
Ignoranta scuza responsabilitatea? Daca nu-si apara interesele romanii sau americanii sau rusii, atunci nu le merita. Care-i scuza c-au fost acasa? Ignoranta? Pai de ce nu s-au informat cine le asigura siguranta si libertatea de-a sta acasa? Le-a dat-o Mama Natura? Ca Mama Natura nu-ti da niciun fel de siguranta fara o societate care sa te apere. Daca omul nu e in stare sa se informeze si crede ca pacea si siguranta a venit cadou din ceruri, atunci ce-l absolva de vina? In opinia mea, foarte bine ca da vina pe romani. Mai intai sa se merite si apoi sa se vrea.
„Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?…” este o întrebare grea şi dureroasă, la care răspunsul „Unde să fie?! Fiecare pe la casa lui !” este cel mai nimerit.
Dar faptul că răspunsul este potrivit gândesc că se datorează întrebării. Poetul avea ceva în minte cînd a scris, doar că versificaţia l-a făcut să greşească personajul, dacă în loc de Viteaz ar fi apărut în poezie HOREA, răspunsul găsit la întrebare nu mai era cel bun, nu mai era posibil, fiind nu infantil ci neadevărat. Slavă Domnului, că poetul n-a nimerit personajul !
Dacă mai suim puţin în timp până la Domnul Tudor, răspunsul găsit de domnul profesor redevine valabil, dar îşi schimbă total sensul metamorfozîndu-se dintr-o scuză într-o acuză. Faptul că în cazurile Brâncoveanu, Vladimirescu, românii nu au bănuit cruda soartă ce avea să fie, nu îi absolvă de păcatul lipsei de reacţie la evenimentul la care chiar participau. Dar, în fiecare caz în parte tipologia este alta, după cum alta este epoca, fac referire la cei care ar putea candida la înlocuirea Viteazului în întrebarea lui Păunescu. Pe Ioan Vodă nu-l văd pe post de candidat, cazul nu este potrivit. În sine întrebarea este ineptă pentru Mihai Viteazul, Brâncoveanu, Ghica, Cuza, Antonescu, Ceauşescu, cazuri în care răspunsul găsit este cel mai nimerit.
Tema este suficient de interesantă ca să poată constitui subiectul unei lucrări de mare amploare, fie ea şi literară !
„Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?…”
O intrebare grea si dureroasa, dar iata si un raspuns INFANTIL:
„Unde să fie?! Fiecare pe la casa lui !”
Dle DEC te rog să explici pe acest site care este vina românilor la moartea lui Mihai Viteazu! Unde trebuiau să fie românii și au lipsit?
Despre ce dezertare sau abandon poate fi vorba?! Dacă ai fi trăit dumneata la 1601 unde te-ai aflat?
De ce întrebarea este „grea și dureroasă”? Stră-străbuniii dumitale cu ce au greșit dacă nu s-au aflat pe Cmpia Turzii la acel ceas?
Daca as fi facut parte din garda personala a VITEAZULUI, as fi murit de git cu asasinii acestuia! Or, istoria NU consemneaza NICIO rezistenta din partea romanilor/ garzii personale a acestuia.
Si DA! Raspunsul – repet! – este INFANTIL!, sau mistocareala de Dimbovita: „Unde să fie?! Fiecare pe la casa lui !”
Ce poate sa fie mai cinic!?
dec,
daca ai fi fost in garda personala? Cam toti domnitorii/presedintii de tara si partide au avut o garda personala si locotenenti; unii au fost aranjati cu treburi prin tara, cat despre garzi, ori au pret ori fac preturi (Garda Pretoriana).
Se zice ca un locotenent nevandut, din garda lui Cuza ar fi dorit sa-i tate pe toti ceilalti inclusiv pe pucisti, insa Domnitorul nu a dorit!
Daca ai fi fost in garda personala?
Iata raspunsul:
„Cum se-ajunge pân’ la gâtul Voievodului de Ţară,
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?”
Şeitanii
De ceva vreme citesc romanul „Şeitanii“ scris de domnul Profesor Ion Coja. Degust aproape fiecare frază din carte, lăsând cuvintele şi frazele sa-mi gâdile sufletul, aşa cum plimbă un degustator de vinuri licoarea dumnezeiasca pe cerul gurii, ca sa-si prelungeasca plăcerea ce i-o provacă vinul cel bun, învechit în pivniţi uitate de vreme, în budane de stejar.
Eu, la citirea romanului, pe lânga plăcerea strictă a textului, mai am şi o satisfacţie personală, legată de nişte vase comunicante secrete, care mă fac şi pe mine să mă cred c-aş face parte din familia Şeitanilor. (eu chiar fac parte din ea, fară nici o glumă, dar asta am s-o explic probabil altă dată).
Oricum ar fi, gasesc multe înrudiri şi asemănari cu felul meu de a privi viaţa şi a scrie, fiindcă şi eu, ca tot românul, sunt nu numai poet, ci şi scriitor. (Am 3 romane la activ, iar acum vine al patrulea, aflat togma pe ţeavă).
Ca să dau un mic exemplu de vase comnunicante, la pagina 223 din volumul doi, „Paris by night“ , la capitolul cu nume dostoievskian „Idiotul“, Oane are o remarcă pe care eu am gasit-o extrem de incitantă, la adresa ziaristei americance. El spune, cu gura plina de admiraţie neprefăcută: „Abraşă muiere!“ Ce-a vrut autorul sa spună cu asta, nu ştiu, dar pot încerca să „gâcesc”. Este o expresie de genul „Zdravănă muiere“ ori „Straşnică muiere“. Eu aş mai traduce această expresie cu „Muiere cu crupa tare“, fiindca cuvantul „abraş” şi „crupă” au între ele multe în comun.
În romanul meu istoric, (ăla de pe ţeavă, deci încă nepublicat) la care trudesc de peste trei ani şi care va da o noua perspectivă evenimentelor din anii „degheneraţiunii 1848-49“ în Transilvania, apare o scena în care un ficior moţ vine din creierii Munţilor Apuseni în satul Bucerdea Gânoasă de lângă Blasiu, la un cunoscut, ca să-i vândă nişte berbinţe şi nişte butoaie făcute de el, unde rămâne câteva zile. Acolo, în curtea lui Petre Aldea, o cunoaşte pe frumoasa fică blondă a acestuia, pe nume Ileana. Tinerii se plac şi între ei începe jocul specific în asemenea situaţii, pe care îl face şi cocoşul, când îi vine să cocoşească o găină. Dacă aţi urmărit un cucoş în frigurile preludiului, o să vă amintiţi cum începe să se învârtă în jurul unei aripi, exact ca un toreador în arenă, semnalizând că e plin de bărbăţie care e gata să dea pe dinfară.
Aşa şi tinereii noştri, încep jocul cucoşului. Flăcăul, ca să se dea rotund, îi spune Ilenei, când o prinde prin curte: „Ileano, ştii tu câte feluri de vase se potu face din doage? Doniţe sau cofe pentru apă; ciubere, putine ori deje pentru varză acră ori murături; cofiţe, şiştare sau cofăele pentru lapte; bote, curătoare, vedre, berbinţe şi butoaie pentru vin; hârdaie, burii, buriaşe, budace ori fedeleşe pentru spălat haine sau îmbăiat pruncii; balercuţe, valeraşe, butoiaşe sau acoave pentru ţuică şi acoviţă…
Ileana începu a râde, făcând gropiţe în obraji.“
Deci, scorul a devenit 1:0 pentru cucoş. Dar găina, nu se lasă nici ea, fiindcă vrea să-l zgândăre pe cucoş olecuţă. Aşa că, cu prima ocazie, îi răspunde cu aceeaşi monedă:
„Dar tu şcii câte feluri de cai sunt, după colorea părului? Corb, bălan sau murg, roib şarg sau sur, deriş, înspicat sau porumbac, muced, dedeţiu sau buciu, tărcat, bălţat sau pătat…“
Se vede însa că Ileana greşise domeniul, fiindcă cucoşul se pricepea, al naibii, şi la cai:
„— Dar tu şcii, Ileano, ce e acela un cal breaz? E un cal cu stea în frunte!“ (de aici formidabila expresie, il cunoşti ca pe un cal breaz! Fiindcă pe un cal cu stea în frunte il poti recunoaşte de departe!) „Dar ceacâr? Când are un ochi albastru şi unul negru! Dar abraş? Şcii tu ce e un cal abraş? Ia di, Ileano, dacă şcii!
— Păi chiar pe tote nu le şciu nici eu. Dar spune tu, dacă şcii!
— Ileano, ţi-aş spune, dar teamă mi-i că te-i supăra! O să credi că vreau să râd de tine. Ori eu nu vreau să vii la un aşe prepus şi nici să te vediu supărată.
— Hai spune, că nu m-oi supăra!
— Calul abraş e acela care are o pată albă sub coadă!“
Deci, domnule Profesor, v-ati gândit când aţi scris expresia „Abraşă muiere!“ că o să bateţi cu cuvântul acesta dispărut de mult din vocabularul limbii române, atat de departe?
Încercaţi, dragi cititori, ca un exerciţiu pentru minte, inimă şi literatură şi alte variante, şi o să vedeţi cât de formidabilă este Limba Română! Fiindcă nici un alt adjectiv nu se potriveşte în expresia „Abraşă muiere!” Încercaţi cu corb, bălan sau murg, roib şarg sau sur, deriş, înspicat sau porumbac, muced, dedeţiu sau buciu, tărcat, bălţat sau pătat, breaz sau ceacâr şi o să vedeţi că mama Limba Română le refuză pe toate cu indignare. Cum ar suna „Bucie muiere” ori „Ceacâră muiere!” ori „Mucedă muiere!” ori „Sură muiere!”, ori „Tărcată muiere!” ori „Înspicată muiere!” Te apucă durerea de măsele! Deci, singura varianta posibilă şi totodată şi cea mai decentă, este „Abraşă muiere!”. Mă înşel cumva?
Recunosc, n-am știut care este snsul inițial al cuvîntului ABRAȘ. Am știut că se referă la cai, la iepe. Mă înșel eu, sau acest adjectiv se folosește mai ales la feminin?
Vă mulțumesc pentru comentariu. Îmi dați voie să-l pun pe site separat, de sine stătător?
Domnule Profesor, aveti toate drepturile din lume! Puteti publica oricand, oriunde si orice comentariu de-al meu. Banuiam ca nu ati stiut de sensul acestui cuvant, de care eu ma ocupasem de ceva vreme, gasindu-l in lada de zestre a limbii romane. Dar, s-a potrivit foarte bine, nici nu aveati cum sa nimeriti expresia mai bine decat atat! Asta inseamna sa ai sange in … vene! Fiindca am scris comentariul din memorie, am verificat acum 5 minute toate informatiile pe care le-am debitat despre „Seitani” si trebuie sa fac doua corecturi: Capitolul se numeste „Idiotule!…” si nu „Idiotul” iar expresia cu pricina „Abrasa muierea!” si nu „Abrasa muiere”.
Nu stiu daca acest cuvant se foloseste mai ales la feminin, adica la iepe!!! Eu l-am gasit doar ca adjectiv, cu explicatia ca se referea la caii (deci si la iepe) care au o pata alba sub coada. S-ar putea ca acest semn sa apara mai des la iepe, ceea ce ar putea indreptati folosirea adjectivului mai ales la feminin. Dar eu nu am gasit acest cuvant decat singur, cu explicatia respectiva. Insa e un cuvant si jumatate!
Sper ca si pe viitor sa mai fac comentarii la „Seitanii”. De exemplu, am recitit inca odata in cartea dvs., Cuvantarea Capitanului de la deschiderea restaurantului legionar de la Predeal, pe care dumneavoastra ati rebotezat-o atat de nimerit, „Predica de pe munte” a lui Codreanu. Profitand de faptul ca sunteti constantean, care a jucat fotbal pe plaja de la „Trei Papuci”, va intreb: Cunoasteti „Predica de la mare” a Capitanului? Va asigur, ca desi intre cele doua predici sunt 1000 de metri diferenta de altitudine, ele se intregesc minunat una pe alta, dovedind amandoua, omenia, dragostea si respectul pentru fiinta umana ale celui pe care, cu drag, il numim si noi, Capitanul nostru.
Așadar, „predica de la malul mării”?! Știam că le-a vorbit tinerilor veniți în tabăra de muncă, am citit și o relatare, a unui participant, dar textul ca atare nu știu să se fi păstrat. Există?
Nu la asta m-am referit eu. Este vorba de o circulara a Capitanului, catre comerciantii din Carmen Sylva. Iata imprejurarile si textul Circularei:
Codreanu, cu intuitia sa fenomenala, a hotarat sa puna stavila comertului evreiesc de tip speculativ, care vindea scump marfa proasta si falsificata. Astfel ca a infiintat Comertul Legionar, care vindea marfa de calitate, la pretul corect, fara ca sa se incerce obtinerea de beneficii imense. Acest comert legionar a devenit spaima comerciantilor de toate genurile si rasele. Pentru a preintampina zvonurile, defaimarile si mistificarile, Codreanu a dat o circulara adresata comerciantilor din Carmen Sylva, prin care explica ratiunea de a vinde marfa cu preturile obisnuite. Presupun ca Legiunea infiintase tocmai un magazin legionar la Carmen Sylva, ceea ce i-a panicat pe negustorii din localitate. De asta a fost nevoie de Circulara Capitanului. Iata textul Circularei, pe care l-am lasat nemodificat si care respecta ortografia originala ( unde textul e scris cu litere mari, l-am lasat asa, din respect pentru Capitan):
„„O LĂMURIRE
Pentruce „Consumul Legionar” vinde mai eftin?
„Consumul Legionar” vinde mai eftin, NU pentru a face concurenţă celorlalţi negustori;
Ci pentru un principiu foarte sănătos pe care trebuie să-l aplice toţi comercianţii din Carmen Silva.
1. ÎN INTERESUL LOR: pentru că oamenii văzând că la Carmen Silva ei nu sunt spoliaţi, că marfa e tot aşa de eftină ca la ei acasă, în loc să vină 10.000, vor veni 20.000 şi negustorul va câştiga mai mult dacă vinde eftin la 20.000, decât dacă vinde scump la 10.000 de oameni.
2. ÎN INTERESUL STAŢIUNII: Pentru că staţiunea în faţa marelui număr va înflori, nu va fi pustie, ca atunci când vine lume puţină.
3. ÎN INTERESUL VIZITATORILOR: căci ei nu trebuie să se apropie de CARMEN SILVA cu groază, ca de o CETATE de SPECULANŢI care voiesc să-i jupoaie.
Gândiţi-vă că oamenii aceştia cari vin aici au cheltuieli mari: cu treul, cu chiria casei, cu taxele, cu plata băilor, iar noi, văzându-i că vin împinşi de boli le ridicăm preţurile la toate alimentele cu mult peste preţul localităţii în care trăiesc ei. Ce-ar fi, dacă CÂILE FERATE văzând lumea că se îndreaptă spre Carmen Silva ar dubla preţurile biletelor?
4. ÎN INTERESUL NEAMULUI: El are interesul ca un număr cât mai mare de Români să vină la Mare, pentru a se recreia, pentru a se vindeca, pentru a-şi reface sănătatea. Nu trebuie să se zică: „să vină numai cei bogaţi”.
NEAMUL zice: „Să vină toţi”. Să vină cei ce-au nevoie, bolnavi; bogaţi sau săraci. Căci neamul se sprijină pe toţi deopotrivă şi pe cei bogaţi ca şi pe cei săraci. Şi poate mai mult pe cei săraci. În orice caz neamul are interesul ca toţi fii săi, săraci sau bogaţi, să fie sănătoşi.
DECI REPET:
Comercianţi din Carmen Silva, spre câştigul şi spre binele vostru:
SPRE Binele Staţiunii:
SPRE Binele familiilor sărace împinse de boală spre lac sau spre mare;
SPRE Binele Neamului nostru, urmaţi sfatul şi exemplul pe care vi-l dăm:
Vindeţi cu preţuri normale
Iunie 1937 C. Z. C.”
Acest text este unul nu numai plin de omenie, ci si o lectie de economie politica si de management al comertului. Ar trebui introdus la ASE, fiindca banuiesc ca acolo invata bietii studenti numai tampenii.
In alta ordine de idei, cred ca ar fi de datoria noastra, cei care iubim Legiunea si mai credem in ea, sa prezentam pe acest blog mai multe texte remarcabile despre doctrina legionara. Pe unii dintre cititorii blogului, i-a preocupat intrebarea legitima: De ce nici Codreanu si nici Horia Sima nu au lasat cu limba de moarte, un inlocuitor la carma Legiunii? Eu cred ca am gasit deslegarea la aceasta intrebare. Am dat peste un text al lui Horia Sima, care trateaza foarte documentat, aceasta problematica spinoasa si dificila. Cred insa ca dupa publicarea pe blogul dvs. a acestei lucrari, vor fi destui care vor intelege si accepta logica lui Sima. Problema este ca lucrarea este prea lunga, pentru a o publica pe blog toata odata. Eu propun un serial de 6 episoade, care sa fie publicate in succesiune zilnica. Sunt sigur ca vor fi citite cu interes si poate ca se va dovedi si o strategie de marketing pentru a mari interesul si nr. vizitatorilor de pe blogul dvs.
Macovescu, așa deci… Nu știu ce să mai inventeze și ce acuze neverosimile să mai scoată pt. a învinovăți victima și a-i perpetua sentimentul de inferioritate, culpabilitate și inutilitate a existenței. Și peste tot raționamentele strâmbe, insinuările, omisiunile și minciunile flagrante nu pot rămâne neînsoțite de comparații absurde. Ce legătură au Mihai Viteazul și John Kennedy, victimele unor comploturi internaționale și asasinate mârșave nici astăzi complet elucidate – cu Abraham Lincoln și Indira Nehru Gandhi, uciși de simpatizanții separatismului din propria țară? Nu e clar că Nicolae II abdicase deja și nu mai amenința pe nimeni, că a primit răzbunarea sionistă pentru politica Imp. Țarist împotriva jidovimii?
Dacă se referă cineva la loviturile de stat și asasinatele din România ultimilor 150 de ani, ar trebui să cunoască specificitatea lucrurilor: un popor condus, exploatat, sărăcit, exterminat, îndobitocit și mințit cu nerușinare de către străini, iar atunci când un român a ajuns la conducere a fost la rândul său sabotat și subminat, neavând puterea, resursele și circumstanțele favorabile să scape țara de venetici, și tratându-i cu îngăduință imbecil-democratică în loc să-și riște moartea și prăvălirea țării pt. idealul de purificare națională. Păi dacă era Ștefan cel Mare la conducere în decembrie 1918 transforma Bucureștiul eliberat într-o pădure de ștreanguri, sau în iulie 1941 făcea un șir de țepe de la Vijnița la Cetatea Albă. Dacă în decembrie 1938 poporul avea conștiința națională(și nivelul de organizare socială) la nivelul celei din sec. XVII, izbucnea un măcel exact ca în India în 1984, nu doar pt. nemernicia unui asasinat, ci pt. toate umilințele celor 70 de ani de democrație colonială.
Adica au fost la momentul respectiv in locul nepotrivit…Ramin faptele si consecintele acestora. Intrebarea, din punctul meu de vedere, e alta: sintem capabili sa ne unim si urnim intr-un ideal major pentru tara si natiune si cind?
Sigur vă înșelați! Sergiu Nicolaescu a fost frământat de această întrebare. Răspunsul este filmul „Nemuritorii” poate cel mai frumos film romanesc. Acolo găsiți răspunsul la întrebarea unde au fost românii și în cazul lui Ion Vodă cel Cumplit, Tudor Vladimirescu și Constantin Brâncoveanu sau Ceaușescu.Dvs. d-le profesor comparați mere cu pere. Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, dar și Grigore Ghica au fost arestați din mijlocul românilor in timp ce Kennedy și Gandhi au fost asasinați. Câți valoni l-au arestat pe Mihai? Vreo 20. Câți eteristi l-au salutat pe Vladimirescu? Vreo 4-5 din mijlocul a 4000 de panduri. Constantin Brâncoveanu a fost ridicat de 20 de turci din mijlocul Palatului domnesc unde erau cel puțin 500 de români. Pe Ion Vodă cel Cumplit l-a luat un singur pasa, e drept că jurase pe Coran tot cu sireticluri a fost ucis și Ghica, dar la restul se știa că vor fi uciși.
Pe țarul Nicolae l-au ucis bolșevicii pentru că armata alba lupta cu disperare să-l elibereze! Cati l-au arestat pe Mareșalul Antonescu? Ce a făcut armata pentru mareșal? Cum s-au comportat în comparație o parte a italienilor cand a fost arestat Musolini?
Noi ne-am comportat exact ca romanii care după înfrângerea lui Crassus și Valerian i-au obligat să se ducă să negocieze condițiile în care se pot salva. Oare nu ne descrie Plutarh ultimile cuvinte ale lui Crassus? Aceeași soartă a avut-o și Valerian obligat de propria sa armata sa se predea.
Unde a fost garda domnească a lui Cuza? Unde erau țăranii români când domnul străbătea tara spre pribegie? Nu cunoșteau caleasca cu însemnele domnești?
Unde au fost americanii și indienii la moartea lui Kennedy și Ghandi? În coloane nesfârșite și cozi imense la sicrie, intr-o tăcere planetară. Unde au fost românii la moartea lui Ceaușescu? În fața televizoarelor așteptând să vadă în direct și execuția și cântând apoi ( același nebunie frenetică că la Revoluția franceză) „Ole,ole Ceaușescu nu mai e!”
Avem intr-o alta capodopera a cinematografiei românești, filmul ” Prin cenușa Imperiului”, modul de comportament al majorității românilor reflectat în personajul Diplomatul, interpretat magistral de Dinică în opoziție cu minoritatea naivă a lui Darie. Să vorbim de mărturiile nemților cu privire la complicitatea românilor în Bucureștiul ocupat de Puterile Centrale și aliații lor bulgari și turci? Filogermanii tratați de Boia erau o realitate zugrăvită cu amărăciune de un maior britanic ori de viitorul mareșal al Finlandei, ofițer în armata țaristă aliată din neiubita.
Tăcerea lui Păunescu d-le prof.Coja este exact că tăcerea lui Gaudi la criticile cu privire la Sangrada Familia. Uneori tăcerea geniilor ascunde un răspuns tăios,il înțelegi doar din tăcerea și ecoul versurilor. Versurile lui Păunescu nu mai aveau nevoie de demonstrație, de reducere la absurd, ele sunt axiome așa cum axioma este eterna realitate a lui Caragiale.
Nu întrebarea este greșită pentru că a te întrebă înseamnă a cugeta, a exista, ci răspunsul stupid,hilar care duce în derizoriu întrebarea. Numai încercând să găsească răspunsul la întrebarea unde erau oștenii, căpitanii lui Mihai în fatidicul ceas a reușit Sergiu Nicolaescu sa realizeze o capodopera prin modul cum indirect, prin intermediul personajelor portretizează, la început în alb negru, apoi color pe Mihai Viteazul.Voievodul parca nici nu e mort, trăiește și fiecare secvență a filmului transmite ideea că o persoana trăiește și după moarte atâta timp cât rămâne viu în amintire. Răspunsul la chinuitoare a întrebare își pierde rostul pentru că Viteazul trăiește iar ultima bătălie nu este altceva decât omagiu unor oșteni care-și aduc aminte doar de visul frumos al Viteazului. De la reproșuri oștenii trec la solidaritate, la lucrurile care-i unrsc.Același lucru il face și Adrian Paunescu cu geniala întrebare ” de ce a rămas țară așa de mică?” Și aici nu mai contează răspunsul pentru că noua ne apare imaginea cu România Mare, cu Mihai Viteazul și toată galeria de domnitori și mari bătălii la Oituz, Mărești și Mărășești.Acest lucru ne face puternici, ne ridicam și răspundem: suntem aici! Supraviețuim printre hoardele păgâne și trădători și când nu mai putem-ndura ne amintim că Hristosi să fiți, nu veți scăpa nici in morminte. De ce ne trezim greu? Pentru că visam frumos și visam uneori și cu ochii deschiși și mintea e departe că și capul lui Mihai de trup.
Tocmai întrebarea chinuitoare a lui Nicolaescu și Păunescu ne duce de la reproșuri la înțelegerea lucrurilor care ne fac să ne unim, să simțim românește și în esență asta contează. În slăbiciunile de la Carhae ( Crassus) și Edessa (Valerian) s-a calit caracterul celor care pe moment au reacționat că muritori și nu că zei. Tocmai datorită interminabilei povare numita Turda am găsit mai târziu puterea sa spunem ” pe aici nu se trece” și tocmai că acum 100 de ani mii de români au spus ” noi vrem să ne unim cu țara” va face că la anul sa se spună ….. O să auziți și o să vedeți și singur.
Trădarea este greu de parat. Trădarea există în toate istoriile. În întrebarea „unde erau românii” este subînțeles un reproș pe care eu îl consider nedrept, în mod stupid generalizant!
Nu amestec mere cu pere, ci fac comparații. Iar comparații perfecte nu există, totdeauna rămân elemente care nu se „pupă”!
Când turcii l-au ridicat pe Brâncoveanu au făcut-o cu vicleșug, românii din preajma domnitorului nu se așteptau să fie ridicat, iar chiar așa, ridicat prin vicleșug, Brâncoveanu păstra nădejdea că va „negocia” la Stambul revenirea în domnie!… Nimeni nu a știut ce soartă îl așteaptă pe domnitor! Întrebarea lui Mac0vescu era pusă ca și când românii au știut și n-au reacționat!…
Cei 12 apostoli ce au făcut pentru ca Iisus să nu fie „arestat?!…
Problema este cea denumită de Dl Dan Culcer ETNO-MASOCHISM! La noi la români este exagerat, nu spun mai mult, este un fenomen care merită cercetat în toată complexitatea lui. Adrian Păunescu s-a lăsat luat de val și s-a întrebat „unde erau românii?”
Nota bene: alte întrebări din acceași poezie sunt corecte, cu miez!
M-iaduc aminte de alt moment în care AP a tăcut. Eram la comisia de cultură și nu mai țin minte cum a venit vorba, iar eu am zis: „Comunismul ( cu sensul regimul ceaușist) a trebuit să cadă pentru că reușise!” S-a uitat la mine lung AP șia tăcut, iar după câteva clipe cei din comisie s-au dat în altă vorbă. De atunci, mă tot gândesc să dau explicații acelei vorbe: Comunismul a trebuit să cadă pentru că reușise!” Am avut eu în cap ceva când am spus vorba asta!
Ce au făcut ucenicii? Păi, au scos sabia și au lovit, au lăsat armele când le-a cerut Iisus. Lui Brâncoveanu i s-a citit firmanul de maziliere,în fața tuturor membrilor divanului,nici vorba de vicleșug. Mustafa aga a citit apoi investirea lui Cantacuzino și l-a îmbrăcat cu caftanul sultanului.
Știți unde greșiți d-le profesor? Pentru că va raportați la trecut din prisma prezentului credeți că dacă astăzi avem o imagine despre un personaj istoric, aceeași imagine o aveau și contemporanii lui. Eroare!
În filmul Alexander a lui Oliver Stone, Ptolemeu ( magistral interpretat de Anthony Hopkins) are o remarca interesanta cu privire la moartea lui Alexandru – noi l-am ucis! În antichitate a circulat versiunea uciderii ( otrăvirii) lui Alexandru de Macedoniei. În film Ptolemeu povestește foarte clar ruptura dintre Alexandru ( magistral redată regizoral) și generali, apoi armata. Întoarcerea prin desertul Geodresiei nu este o eroare, este o pedeapsa. Revenind la Tara Româneasca in vremea Viteazului nu e greu sa vedem că cei 8 ani de domnie sunt un neîntreruptă de războaie, de invazii ( tătare, otomane, polone). Credeți că legarea țăranilor de glie, creșterea taxelor ( războiul se ducea atunci, că și azi cu bani vorbele frumoase, de îmbărbătare se spuneau in fața unor burți pline, pare hazliu azi, dar în corpul ienicerilor toate gradele aveau legătură cu bucătăria) și menținerea unui contingent impresionant de mercenari era o bucurie pentru țărani și boieri. Apoi concesiile făcute papistadilor ( care finantau campania otomană,doar nu credeți că fără aurul Apusului se putea susține lupta antiotomana?) nu erau privite cu ochi buni de clerul ortodox. Chiar credeți că boierii nu știau că Pătrașcu cel Bun nu putea fi tatăl Viteazului? Visul Viteazului, că și cel al lui Alexandru nu corespundea nici cu cel al Buzestilor, boierilor târgovișteni și nici al țăranilor ori al carturarilor.Miron Costin e sincer atunci când spune că puterea nemăsurată este cauza prăbușirii lui Mihai și până la el îi enumera pe Darius, Alexandru Macedon și aroganta Cartagina. Simplu și elocvent o spune Costin : poftele domniilor și împăraților n-au hotar.
Istoricul Panaitescu are cea mai buna istorie a Viteazului,clara, concisă, nemotivată și mai ales ancorată în realitățile vremii.
În încheierea d-le prof. Coaja nu vorbim de trădare ci de abandonare, dacă vreți de ” mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima”, după cum bine zicea Creanga. Poporul este personaj colectiv în literatură, în realitate reprezintă o suma de interese, dorințe, vise, idealuri care în momentul în care se frang duc la ruperea liantului și fiecare părticică își vede de treaba ei.
Bălcescu avea nevoie de cineva care să-i unească și il redescoperă pe Viteaz in Apus intr-o …Pictura.
Când scriu aceste rânduri Trump depune jurământul, mă întreb ( așa ca Nicolaescu, Păunescu) câți americani stiu că Războiul de Independență a pornit nu de la taxe, recunoașterea drepturilor și altele mituri ale ” Părinților Indepenfentei”, ci de la faptul că Londra nu le dădea voie sa tipărească bani din hârtie? Istoria SUA este una mitizata și la urma urmei este bine, dar ea ar fi banala daca o legam de istoria dolarului ( reala) și de dorințe simple ( un trai mai bun, îmbrăcat frumos in ” năzuința spre fericire”. Trump vorbește despre protecționism, așa spunea și Benjamin când îi acuză pe britanici că ar trebui sa permită și să folosească banii de hârtie. În momentul în care britanicii au refuzat ( știind de experimentul francez) au devenit tirani.
Ptolemeu spunea că Alexandru devenise o vâlvătaie care tindea să-i mistuie pe toți. Nu era normal că ei sa se salveze? Deci, unde erau românii? Ei încercau să supraviețuiască, se treziseră din vis și constatau că nu era visul lor și acest lucru este patriotism. Nu în sensul clasic, literar ci în cel real. Tocmai acest mod de gândire ne-a permis supraviețuirea .
Întrebarea dilema a lui Nicolaescu și Păunescu nu este un reproș, ci modalitatea de a ne face să gândim, deci sa existam, să introspectam trecutul că sa răspundem la prezent.
Comunismul ceaușist, naționalist nu a reușit, așa cum nici Imperiul lui Alexandru nu a reușit s-a prăbușit odată cu dispariția creatorului. Mai trăiește în mentalul unor persoane care încă mai cred că povestea putea avea un final strălucit daca nu se stingea chibritul. Sistemul era mult prea putred iar unii deveniseră atât de bogați încât singura soluție era o revoluție. Revoluția în direct a fost începutul sistemului pe care azi Trump il condamna pentru că alții au reușit să-i depășească, Trump crede că și dvs. că revenind la perioada Reagan mai poate salva un sistem corupt ori că vor trăi mereu din mituri.