Țiriac susține un președinte ca Georgescu: Mi-aș dori ca viitorul președinte să stea drept și nu în genunchi la Bruxelles. Și o femeie ar putea să facă asta, dacă ar fi ca Margaret Thatcher
De Cătălin Vușcan
Ion Țiriac a transmis tuturor să meargă la vot și a menționat că și-ar dori ca viitorul președinte să stea drept și nu în genunchi la Bruxelles.
„Eu mi-aș dori un președinte care să se ducă la Bruxelles și să stea drept, nu în genunchi cumva, și să le spună ălora, care ne sunt asociați în UE, cam cine am fost, cine ar trebui să fim și cine putem să fim. După mine, din păcate, nu am prea avut așa ceva”, a declarat Ion Țiriac.
Poate să fie și o femeie președinte? Bineînțeles, dacă e ca Margaret Thatcher
„Bineînțeles că și o femeie poate să facă așa ceva. De Margaret Thatcher ați auzit cumva? A avut Marea Britanie un prim-ministru mai bun? Nu are nicio legătură sexul. Are legătură cu poziția, mentalitatea și talent are. Să ieși la vot e datoria morală a fiecăruia. Noi suntem un stat unde votăm toți și să nu ne plângem pentru că ceea ce votăm acel lucru îl avem. Deci să se ducă toată lumea la vot și vom vedea ce vom avea în viitor”, a precizat Țiriac
Țiriac nu vorbește prostii. Îl cunoaște bine pe Georgescu iar un OK din partea lui înseamnă mult pentru mine. Nu știu pentru alții. L-am văzut și ascultat pe viu pe Călin Georgescu când m-am înscris în Asociația Pământul Strămoșesc dar n-am apucat să-mi fac o părere solidă.