Comentariu preluat de pe site:Radu 15 hours agormce_radu@yahoo.com 188.26.85.95

Nicolae
Ceauşescu: “România nu mai plăteşte tribut nimănui!”

4 MAI 2012

tags: 1989

La data de 12 aprilie
1989, Nicolae Ceauşescu s-a
adresat Plenarei Comitetului Central, unde a făcut publică încheierea plăţii
datoriei externe. “România nu mai plăteşte
tribut nimănui” – a exclamat ca după o
nouă victorie secretarul general.

În cuvântarea ţinută cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu pare a nu
avea compasiune, nici măcar ştiinţă de sacrificiile românilor. Mai mult decât
atât, vorbeşte ca şi cum cetăţenii României ar fi trăit cum nu se poate mai
bine datorită “politicii înţelepte a partidului” privind “dezvoltarea
economico-socială a ţării şi înaintarea fermă a patriei spre comunism”. N-au
suferit de frig, n-au stat la cozi ori în întuneric din 1981, când a început
plata datoriei externe, de care nici nu avusese cunoştinţă.

Reproducem în cele ce
urmează o parte din acea cuvântare, cu menţiunea că intertitlurile ne aparţin.

S-AU PLĂTIT 21 DE MILIARDE DE
DOLARI

“Zilele de
12-14 aprilie marchează – se poate spune – o deplină independenţă economică şi
politică a României! (Aplauze şi urale puternice, prelungite). Pentru prima
dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nici o datorie externă, nu
mai plăteşte tribut nimănui şi este cu adevărat independentă – şi economic, şi
politic! (Aplauze şi urale puternice, prelungite; se scandează îndelung:
“Ceauşescu – PCR”, “Ceauşescu şi poporul!”, “Ceauşescu, România – stima noastră
şi mândria!”)

La sfârşitul lunii martie am lichidat datoria externă a ţării, care
în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total, din 1975 până în
martie 1989 am plătit circa 21 de mi­liarde de dolari, din care dobânda
reprezintă peste 7 miliarde de dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe
care le-am avut în ruble şi care, de asemenea, au fost de mult achitate.

În
prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat
diferitelor state peste 2,5 miliarde de dolari.”

PAS CĂTRE COMUNISM

“Plata
datoriei externe a cerut, fără nici o îndoială, eforturi mari. A trebuit să
acţionăm în aşa fel încât să asigurăm atât dezvoltarea generală a ţării, cât şi
lichidarea treptată, în această perioadă, a întregii datorii, să luăm totodată
măsurile necesare pentru întărirea continuă a ordinii şi disciplinei. După cum
este cunoscut, din 1980 până în prezent, situaţia economică mondială a fost
foarte complexă şi gravă. S-a înrăutăţit continuu situaţia ţărilor în curs de
dezvoltare, ale căror datorii externe sunt astăzi de peste 1.300 de miliarde de
dolari.

“Adoptând hotărârea de a plăti în acest deceniu întreaga datorie
externă, am pornit de la faptul că numai prin lichidarea acesteia vom putea să
asigurăm deplina independenţă economică şi politică, să înfăptuim neabătut
Programul partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate
şi să creăm condiţiile necesare înaintării ferme a României spre comunism!”

ÎNTRE ’81 ŞI ’89, ROMÂNII AU
TRĂIT FOARTE BINE

“Totodată,
am stabilit să acţionăm în aşa fel încât să asigurăm dezvoltarea economico-socială
a patriei şi ridicarea continuă a nivelului de trai material şi spiritual al
poporului.

În anii 1981-1989 am alocat pentru dezvoltare peste 2.000 de
miliarde de lei. Calculând la cursul necomercial al dolarului, aceasta înseamnă
peste 200 de miliarde de dolari.

Producţia industrială este în acest an cu peste 50% mai mare faţă
de 1980. Producţia agricolă va fi aproape de 1,5 ori mai mare. Volumul de
mărfuri vândute populaţiei, în preţuri curente, este cu 40% mai mare. Fondul
total de retribuţie a crescut în această perioadă cu circa 60%, iar retribuţia
medie cu circa 50%. După cum este cunoscut, în anii 1981-1989 au fost majorate
de două ori retribuţiile şi pensiile. În acest an, până la 1 august se va
încheia cea de-a doua majorare a retribuţiei şi a pensiilor.

În acelaşi
timp, s-au majorat alocaţiile pentru copii cu circa 70% şi au crescut
cheltuielile sociale pe locuitor cu peste 44%.

În general, în această perioadă s-au realizat vaste lucrări
industriale, agricole şi de interes naţional şi s-au realizat peste 1 milion de
apartamente. În aceşti ani s-au dat în folosinţă Canalul Dunăre – Marea Neagră
şi Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în lun­gime totală de circa 100 km,
s-a realizat metroul în Bucureşti, care în acest an va avea o lungime de 60 de
km, s-a amenajat râul Dâmboviţa şi s-au înfăptuit marile lucrări de modernizare
şi sistematizare a Capitalei, printre care şi noul centru administrativ.

În general au cunoscut o puternică dezvoltare toate judeţele,
oraşele şi comunele patriei noastre socialiste. Orice om de bună-credinţă poate
vedea marile transformări care au avut loc în România şi care au ridicat
nivelul general de civilizaţie şi de trai al întregului nostru popor.”

INTERZIS LA CREDITE STRĂINE

“Propun
Comitetului Central al partidului să luăm hotărârea – care să fie adoptată ca
lege de Marea Adunare Naţională – ca, în viitor, nimeni să nu mai poată să
apeleze la credite străine, pentru ca întreaga dezvoltare a ţării să o realizăm
prin mijloace proprii – desigur, printr-o largă colaborare internaţională, dar
fără credite! (Aplauze puternice, prelungite).

Consider
aplauzele ca aprobare a acestei propuneri.” (Aplauze şi urale puternice; se
scandează: “Ceauşescu – PCR”, “Ceauşescu şi poporul!”, “Ceauşescu, România –
stima noastră şi mândria!”)

Imi permit un mic comentariu personal:
-Daca din aprilie 89 Romania terminase de achitat datoria externa, ce l-a impiedicat pe Ceausescu sa dea drumul la consumul intern si sa aprovizioneze magazinele cu de toate.
-Avea la indemina recolta de cereale pe 89 ,combinate avicole si de crestere a porcilor care nu mai erau obligate sa exporte ,recolta de legume si fructe din vara si toamna lui 89 care nu mai trebuia sa mearga la export
-De ce nu a rupt rafturile magazinelor cu aprovizionarea pentru a satisface cerintele „oamenilor muncii de la orase si sate”?
-Pentru ca principala frustrare de la vremea aceea era ca tu ca cetatean iti faceai datoria fata de „ei” ,dar”ei” te tratau cu indiferenta si dispret.

 

Nota redacției: Ce ironie?! Înainte de 1990 nu dădeam doi bani pe cuvîntările tovarășului sau pe alte „docummente de partid”! Iar acum am ajuns să le citesc cu nezaț, ba chiar să le recomand și altora!… Și nu se poate spune că eu și alții, milioane de români care trec prin aceeași experiență, descoperindu-l pe adevăratul Ceaușescu, facem această voltă din oportunism, încercând să ne adaptăm unor „cerințe” noi… Dimpotrivă, avem pe plan social și politic numai de pierdut! Dar acceptăm să pierdem, ca pe o pedeapsă că nu am știut să vedem și să pricepem ce era de văzut și de priceput atunci!…

Probabil că asta a fost și una din marile greșeli ale lui Ceaușescu: n-a știut cât de puțin îl ia lumea în serios din cauza propagandei anti-ceaușiste de la Europa Liberă și nu numai. Inclusiv din cauza celor care îl lăudau până ni se întorcea stomacul pe dos! Au avut misiune acești „aplaudaci”? Și din partea cui aveați misiune, Vadime Tudor, Petre Ghelmezule și câți ați mai fost în echipa care ne-a îngrețoșat, să nu mai auzim de numele bietului „Nicalai al nostru”, cum îi zicea Petre Țuțea…

Vadim Tudor și ceilalți de teapa lui, l-au asasinat pe Ceaușescu înainte de 25 decembrie 1989! L-au ucis în sufletele noastre, făcându-ne să-l credem un criminal și un demagog! Și n-a fost, nici una, nici alta!

Trădarea lui Ceaușescu nu s-a produs numai în decembrie 1989! Ea a început cu ani mulți în urmă!… Fără să introduecm în discuție cuvîntul TRĂDARE, nu vom înțelege nimic din ce a fost în decembrie! Nu vom înțelege nici de ce magazinele erau goale, nici de ce nu aveam benzină, nici lumină, în „epoca” pe nedrept Împușcatului…

i.c.