După 27 de ani de spălarea creierilor, românilor li se fură țara și ei aplaudă!
Se minte non-stop că românii sunt de vină pentru distrugerea și ruinarea țării! Care români? Toate partidele politice de după decembrie 1989 au fost infestate cu alogeni! Primul guvern de după asasinare lui Nicolae Ceaușescu, condus de premierul evreu Petre Roman, a avut un român și un țigan în componență, restul fiind evrei!!! Toată mass-media românescă, cu 90% proprietari alogeni, este infiltrată cu evrei. Fiecare post de televiziune are cel puțin un evreu ca formator de opinie! Președintele alogen al României face sluj în fața evreilor, fiind decorat de aceștia pentru merite deosebite, adică recunoașterea unui așa-zis holocaust în România, prin care a transformat poporul român în neam de ucigași, bun de plata unor zeci de miliarde de euro ca despăgubiri către statul Israel. Cine aduce acuzele acestea grave? Taman unul al cărui bunic se înrolase în trupele Waffen SS, vestiții ucigași de evrei din Al Doilea Război Mondial! Nici pesedeii nu sunt mai breji. Liviu Dragnea face naveta în Israel ca să ia lumină de la stăpânii lui, iar Gabriela Firea a dat evreilor un palat ultracentral din București pentru „muzeul holocaustului”, de unde o să fim acuzați că suntem un popor de criminali! Acum trădătorii care conduc România nici măcar nu se mai feresc, numesc direct cetățeni israelieni în guvernul României, ca ministrul Ilan Laufer, promovat inițial de postul de televiziune Antena 3.
Unde au fost serviciile secrete, ce au păzit ele în cei 27 de ani de jefuirea a României? Au păzit hoții sau au fost chiar complicii lor! Nici serviciile secrete nu mai aparțin României, ele au devenit sucursale subordonate altor servicii străine. Să nu uităm că prima grijă a președintelui alogen Klaus Werner Iohannis, imediat după înscăunare, a fost să numească alți doi alogeni ca șefi ai principalelor servicii secrete! Cei nominalizați și instalați ca directori la SRI și SIE, evreii Eduard Hellvig și Mihai Răzvan Ungureanu, au fost angajați/bursieri ai lui George Soros, a cărei primă directoare în România, alogena Sandra Pralong, este principala consilieră de la Cotroceni. Aceasta stabilește agenda întâlnirilor președintelui cu așa-zisa „societate civilă” și componența participanților: doar oengeurile soroșiste, parte din ele create chiar de ea!
Unde-i dragostea de țară? De ce sunt tefeliștii #rezist lipsiți de sentimentul patriotic? I-ați văzut fluturând în piață steagurile SUA, Israelului, Canadei și UE. I-ați văzut luând apărarea multinaționalelor, la care parte din ei chiar lucrează. I-ați văzut sustinând și votând alogeni ca să ajungă conducători în România. V-ați întrebat de ce aceștia au atrofiat simțul apartenenței naționale, această „amprentă” identitară a neamului nostru, o părticică din „rețeaua” neamului, conexiunea care trebuie să ne unească și să ne facă solidari și puternici în fața altora pe noi, românii?
Pe vremea când Andrei Marga – nu întâmplător clujean, din cuibul de vipere secesioniste! – era ministrul Învățământului și a provocat scandalul manualelor alternative, mulți au fost revoltați că noile manuale de istorie dedicau pagini întregi evreilor Silviu Brucan, Andreea Esca și Mihai Tatulici (vedete ale televiziunii sioniste PRO TV, instrument de imbecilizare în masă al românilor), iar eroii neamului, Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare, aveau dedicate doar câteva fraze.
O colegă jurnalistă m-a întrebat dacă am citit manualul respectiv. Nu-l citisem. Ea, însă, a avut răbdarea și curiozitatea să-l lectureze cap-coadă. Ziarista nu a fost intrigată doar de ducerea în derizoriu a simbolurilor poporului român, ci mai ales de faptul că, după ce a terminat de citit acel manual, a simțit efectiv sentimentul de rușine că aparține acestui popor de „pigmei” care nu a realizat nimic de-a lungul istoriei, conform celor citite în cartea ticăloasă. Asta transmitea și inducea în mentalul elevilor manualul alternativ de istorie: rușinea de a fi român!!! Acest aspect a fost cel mai grav, dar nu l-au sesizat mulți la vremea respectivă!
Cei care s-au încolonat sub stindardele #rezist și #LGBT sunt exact generația manualelor alternative! Scopul pentru care acestea au fost create și impuse în școli de dușmanii României a fost atins.
Românilor le-a fost inoculată ideea că sunt un neam de trădători, leneși, corupți și hoți și de aceea nu sunt capabili să se conducă singuri, musai să fie conduși de alogeni!
Ca să o lămurim pe asta cu „trădarea față de nemți”, pe care continuăm să-i lingușim, ba mai sunt și români dobitoci care sunt tare mândri că sunt conduși de un „neamț”, care a fost numit Gauleiter peste colonie. Doar naivii – ca să nu spun „proștii grămadă”! – pot să creadă că Iohannis a fost ales prin vot. Nemţii ne-au urât dintotdeauna şi ne-au considerat trădători pentru întoarcerea armelor din 23 august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost răpită de URSS în iunie 1940!
Mai sus am scris despre rolul manualelor alternative de a crea o generație căreia să-i fie rușine de originea ei românească. În paralel cu „lucrătura” aceasta din școli, mass-media condusă 90% de evrei „a muncit” din greu, în special prin intermediul televiziunilor, ca să-i convingă pe români că sunt niște degenerați incapabili, puși numai pe trândăveală și hoții, ceea ce este cu totul fals!
Româncele au fost prezentate ca fiind curve și ahtiate după bani nemunciți, prin transformarea unor țigănci inculte, ca Tonciu, în vedete și „modele” demne de urmat, iar bărbații au fost arătați ca niște bețivi violenți, leneși și hoți. Totodată, românii au fost prezentați ca niște ticăloși care-și omoară pruncii – cazuri izolate de mame vinovate de pruncucid au fost generalizate! – și s-a mintit enorm cu copiii crescuți in orfelinate ale groazei inventate, tocmai ca să apărem în ochii altora ca niște ființe iresponsabile si inumane! Nu mai vorbesc de DNA și așa-zisa „corupție”, de-ți vine să crezi că românii au inventat-o! Culmea este că doar românii sunt cercetați și băgați în pușcării, în timp ce corupătorii străini sunt bine merci și-și văd de jefuirea țării în continuare!
La fel, s-a mințit prin intermediul televiziunilor despre cum ne-au salvat pe noi străinii, despre binefacerile regilor germani, prin rescrierea istoriei și omitere faptelor reprobabile ale veneticilor încoronați și încornorați.
Intoxicarea cu regii germani și „minunile” făcute de ei pentru români este un fals, la care s-a lucrat intens din 1990 încoace. Ba, se pare că „germanii” mult lăudați au fost evrei, conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmații care i-au adus și moartea, aruncată în mod mincinos și infam asupra legionarilor. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I, prin care statul român a fost păcălit de către nemți cu sume uriașe de bani, prin acte de corupție la nivel înalt, este trecută sub tăcere. La fel, s-a uitat răscoala din 1907 cu mii de răzvrătiți împușcați, când sub Carol I țăranii români trăiau ca în Evul Mediu, țara noastră fiind cea mai înapoiată din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, înainte de moarte, fiindcă nu a vrut ca România să lupte împotriva nemților cărora el le rămăsese loial toată viața. Ferdinand a fost un pămapălău care, la fel, s-a opus războiului împotriva nemților și austriecilor, fiind împiedicat să semneze predarea necondiționată a întregii țări (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. În fond, singurul „rege bărbat” și care a iubit cu adevărat România a fost… regina Maria. Dar, din păcate pentru cei cu filogermanismul în cap, ea a avut tată englez și mamă rusoaică!
S-au organizat, în scopul promovării străinilor, emisiuni televizate cu clasamente ale celor mai mari„români”, unde s-a încercat impunerea regilor germani pe primele locuri, în detrimentul domnitorilor români. Evreul comunist Richard Wurmbrand, convertit la protestantism lutheran, un personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost scos prin „vot popular” pe locul cinci în acest clasament făcut de niște proști ticăloși și manipulatori pentru alți proști, naivi și manipulabili: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_rom%C3%A2ni
Alogenii care au condus și conduc România cu sprijinul partidelor politice trădătoare, din 1990 până în prezent, au reușit să golească țara de români ca să creeze spațiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadează. Unele fățiș, prin mult trâmbițata migrație a „refugiaților”, altele subtil și mult mai pervers. Departe de mine gândul de a mă erija în oracol, dar tare mă tem că peste foarte puțini ani românii vor deveni străini în țara lor!
Marius Albin MARINESCU
Prof. Dr. Ilie Bădescu:
Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace „blânde”
„Au fost tăind un brad bătrân, , fiindcă făcea prea multă umbră…” spunea Nicolae Iorga într-un poem premonitoriu de excepţie. Asistăm domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor români neînregimentaţi , urmându-se tipicul anilor ’50 ?
Mi-e teamă că da. Noul ciclu politic al României, cel postdecembrist,, a început printr-o operație de marginalizare teribilă a așa numitei generații Labiș, iar unii dintre aceștia au fost chiar supuși unui tip aparte de epurare: instituții, reviste, edituri, au fost fie desființate, fie refondate, cu alte colegii, altă listă de personal, alte grupări, ceea ce i-a plasat pe mulți în afara „instituției”. Un caz aparte, de o dramatică celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Săraru, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit să amintesc situația cu totul dramatică a unora dintre scriitorii de excepțională valoare, precum Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu.
A urmat un al doilea val de ostracizări care au culminat cu Raportul Tismăneanu în care au fost readuși pe liste scriitorii „proscriși”, pentru care s-au întocmit liste de eliminare, probabil încă operative. S-a declanșat operațiunea antiprotocronistă, de un primitivism care amintește „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetați oameni și opere, s-a încercat o eliminare în bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobării publice grupuri întregi sub eticheta de „generație expirată” deși cei loviți cu pietre proveneau din generații diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia încheiau al cincilea deceniu de viață.
A urmat al treilea val de eliminări sub pretextul pensionărilor, ceea ce-a aruncat în afara instituțiilor personalități de remarcabilă valoare, pe care nu-mi îngădui să le nominalizez dorind să le respect nevoia de minimă discreție. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza și a-i țintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectați de un sentiment național mai răspicat, ori de apartenență creștin-ortodoxă. La etichetele de naționalist, național-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adăugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, după numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, această ultimă etichetă fiind menită a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi şi putem continua dacă vreţi…
Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultăți și universități prestigioase. Probabil că mulţi dintre cei care-și scriu astăzi memoriile detaliază fenomenul. La multe dintre sciziparitățile sociale şi politice, au fost adăugate altele cu scopul de a induce un fel de război al tuturor împotriva tuturor, o anarhie de mari proporții, pe orizontala și pe verticala societății și, dacă s-ar fi putut, să energizeze o demoniacă rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reușit în vremea comunistă urma să izbândească acum: ridicarea unei majorități contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decât o dezbisericire, adică semănarea unui indiferentism religios. Discuția este lungă fiindcă vremurile sunt teribil de posomorâte.
Ce modele vor fi create în schimb pentru o generaţie care, în principiu, ar trebui să revigoreze fibra acestui neam ?
Ținta acestor vremuri este generația fără identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom”- sindromul cutiei de nisip- , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.
Asemenea scheme de viață „în alianţă cu răul pot energiza rebeliunea dezordonată a lumii”, ne previn doi sociologi creștini americani. Un fel de puteri decăzute au pus stăpânire pe stările sufletești ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fără margini, al îndreptățirii fără temei, al închipuirii, debilitează lumea și viața, ne fac incapabili să reacționăm la nihlismul și anarhia acestui veac, să recuperăm sensul pozitiv al existenței. Duhul urât al banilor deformează ființa colectivă după ce abia s-a ieșit dintr-o altă teribilă deformare indusă în lume de doctrina comunistă. Marxiștii, cum remarcă un filosof modern, Karl Popper-, sunt iubitori de violență, la Lenin aceasta fiind legitimată prin teoria dictaturii de execuţie: execuţia burgheziei de către proletariat.
În „Statul şi revoluţia” Lenin legitimează crima colectivă, execuţia unei clase sociale de către o altă clasă. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica şi a legitima istoria. Noţiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea nu viaţa. Duhul destrămării ludice, al plăcerilor și pornografiei este una dintre cele mai teribile amenințări ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergența unui altfel de stat în istorie pe care l-a numit „stat magic”, în care „spălarea creierului nostru” se realizează „prin mijloace blânde”, precum: cultivarea unei sexualităţi deșănțate, forme de viață care „excită simţurile şi imaginaţia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „plăceri ce zguduie simţurile şi mintea până la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profeții, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribilă decât cealaltă, a statului posomorât al idolatriei ideologice, așa cum l-a imaginat Marx și l-a pus în practică Lenin.
Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic” ?
Prin trădarea elitelor! Teribilă este singurătatea popoarelor trădate de elitele lor prin conspiraţia păcatului, a căderilor, şi, iată, o avem tălmăcită în versetul acesta al lui Iezechiel: „Şi oile Mele s’au risipit din lipsă de păstor … Pe faţa întregului pământ s-au risipit, şi nu era nimeni care să le caute şi să le întoarcă”. Ideologii statului magic pervertesc și sensul lucrurilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majorităţi posace, coercitive, care opresează minorităţile şi indivizii. În consecinţă, indivizii şi minorităţile de toate tipurile trebuie decretate normalităţi chiar dacă acestea conduc la dezintegrarea majorităţilor și mai grav la dezagregarea unităților spirituale firești. Cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia americană, din 2008, California, Arizona şi Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acurateţea unei definiţii colective asupra familiei. Aşa de puternic erau clătinate fruntariile etnomentale în derulările cotidiene ale vieţii popoarelor încât acestea au fost nevoite să recurgă la referendum pentru a stabili ca definiţia familiei să rămână cea clasică: uniune consimţită în mod liber dintre un bărbat şi o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definiţie „naturală” sau firească. Lucrul încă mai tulburător este că un număr de state americane au trebuit să facă uz de referendum pentru a restabili acurateţea unei definiţii, care decurge dintr-un întreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme şi scheme sociale pe care le regăsim în mod obişnuit în modul cotidian de viaţă al membrilor acelor majorităţi numite popoare.
Minorităţile aliate cu un anume tip de aparat statal reuşesc să conteste, să răstălmăcească definiţii paradigmatice ale popoarelor şi să impună alte definiţii care creează confuzii, coboară tiparele fondatoare ale vieţii comune la un talmeş-balmeş noţional ce reaminteşte promiscuitatea babeliană. În fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arată că atunci când Curtea Supremă din statul respectiv, de exemplu, legalizase căsătoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja în conflict logico-normativ, voliţional, spiritual,jurisprudenţial cu poporul mobilizat plebiscitar ca să se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitară” pentru apărarea de acţiunile prin care un stat se arăta dispus să redefinească noţiunile fondatoare ale vieţii comune în conformitate nu cu rânduiala creată de Dumnezeu, ci cu principiul plăcerii anarhice, cu procedeul definiţiilor arbitrare, al minorităţilor despotice. Scrutinul popular se află, iată în conflict cu corectitudinea politică şi cu subculturile jurnalismului magic.
Segmente însemnate din elitele conducătoare ale statelor se revendică de la principiile statului magic prin care pot transforma unele formaţiuni sociale în forţe, activităţi şi seducţii capabile să contribuie la triumful unui nou turn Babel, o zidire zadarnic urnită din frământătura plăcerilor. Această frământătură dislocă principiul etnospiritual căci nu mai are ce să facă cu el şi forţa care desăvârşeşte procesul este statul magic.
Mai avem soluţii salvatoare la îndemână ?
Soluția este la poporul îmbisericit, adică readus la un tip de educație care să-l facă destul de puternic în fața inducției anarhiei. Numai poporul despărţit de Biserica lui Dumnezeu se află în primejdia rătăcirii, care este şi cea finală, adică aceea care-i aduce pieirea. Aceeaşi este lecţia pe care ne-o transmite învăţătura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu către poporul Său, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu întrucât se menţine în templu, adică unit în rugăciune, printr-o legătură pe care generic o numim Biserică sau Templu.
Pe de altă parte, manifestările creatoare în sânul popoarelor sunt o dovadă care ne spune că Dumnezeu păstrează perpetuu în lume mila faţă de popoare, că darul său nu e retras niciodată popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenţă sufletească, deci ca sumă de protovirtuţi, de preînclinaţii spre bine, spre fapta cea bună, spre dreptate, ca tânjire după adevăr şi dreptate….
Încât doar popoarele poartă în mediul lor sufletesc, prin latenţele difuze, şansa energiilor înnoitoare ceea ce şi explică faptul că popoarele găsesc uşor calea spre Dumnezeu, chiar atunci când sunt lipsite de şcoli speciale în acest sens.
Tradiţiile şi cultura acestora, ca semne ale puterii lor creatoare, sunt binevoite de Dumnezeu, adică sunt daruri aduse la împlinire, ceea ce arată că Dumnezeu a binevoit în şi prin popoare; altfel acestea ar fi fost lipsite de darul culturii. Substratul peren al popoarelor se află astăzi sub ameninţări multiple punând sub primejdie şi înfrăţirea popoarelor. Cea mai teribilă ameninţare este cea direcţionată contra proprietăţii identitare a indivizilor şi a popoarelor însele. Modernitatea a declanşat un masiv proces de desproprietărire identitară ceea ce agravează criza mondială actuală.
Rupţi de tradiţii, de credinţe, de sentimentele apartenenţei, indivizii şi grupurile devin vulnerabile în faţa acestui nou tip de ameninţări. Doctrina lansată de preşedintele Truman, conform căreia bunăstarea materială e totul şi esenţa libertăţii este accesul la prosperitate materială şi nimic altceva, ca şi comunismul lui Marx şi Lenin, că mâncarea este totul şi religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotrivă la dezarmarea etnoistorică a generaţiilor noi, postbelice şi deci a popoarelor în faţa unor asemenea promisiuni. Ne dăm seama așadar că salvarea vine de la o întoarcere în Biserică adică de la o reformă spirituală a elitelor și a popoarelor deopotrivă. Soluția este spirituală și NU economică, așa cum se crede îndeobște.
publicat de Marcel Bărbătei Publicat Luni, 15 aprilie 2013
http://www.cotidianul.ro/spalarea-creierelor-se-realizeaza-acum-prin-mijloace-blande-211356/
prin mutarea evidentei persoanelor la Tel Aviv s-au creat conditii pentru infiltrarea legala a romanilor cu indivizi cu acte in regula. Iar stergerea istoriei este definitiva din momentul cedarii arhivei armatei tot catre Israel. Acest fapt a creat premizele unor falsuri pe care nu le vom mai putea combate, si care vor conduce la plata unor asa zise despagubiri, de fapt ciordiri a unei sume deja anuntate de 20 miliarde de dolari, de la gura pensionarilor si altor asistati sociali, caci de la bugetari nu se ia, se da!
Iar romani nu se prea ma afla, genetic vorbind se mai gasesc citiva in rezervatii: Maramures, Vrancea si Arges. Restul s-au tiganit, ceangait, bozgorit, jidanit, etc.
Un articol trist si realist, o radiografie cat mai exacta a ultimilor ani. Un singur lucru nu impartasesc si anume ca „romanii au creierele spalate si aplauda ca li se fura tara”, putem vorbi de o minoritate,dar nu de majoritate. Oamenii vorbesc dar vocea lor nu este ascultata, televiziunile de tip Berlusconi (este individul care a trimis in ridicol campania antimafia si anti coruptie menite sa curete Italia in anii 90 si care a fost preluat ca etalon si model de succes in manipularea si atrofierea unui popor), al caror scop este promovarea non valorilor si apararea celor care nu ar trebui aparati, aceste televiziuni nu au timp si interes de „vocea poporului”, se asculta „vocea strazii”,dar nu a strazii reale, a celor multi si interesati de soarta lor, a copiilor lor si a tarii, ci a celor „interesati” si finantati de ONG „societatii deschise”. Cine l-a citit pe Soros a inteles ca societatea deschisa este singura care poate asigura dezvoltarea capitalismului global, salbatic si sclavagist actual. Oricine si orice sta in fata societatii deschise este un dusman care prin „mijloace democratice” trebuie inlaturat dupa ce,in prealabil, a fost infierat cu manie capitalista. Putem vorbi de o sitireala a romanilor,dezamagiti dupa marele entuziasm din anii 90 de interventia in forta a „puterii oculte” care a incercat ,a si reusit deturnarea cererilor romanilor din decembrie 1989 si care pentru legitimitate, la tocmeala cu Occidentul a vandut tara pe bucatele.
Daca ne gandim la Doina eminesciana vedem ca lucrurile nu difera prea mult de vremea cand Eminescu spunea cu amaraciune :” Tot Romanul plansu-mi-s-a/ Ca nu mai poate strabate/
De-atata strainatate/….Codrul frate cu Romanul/De secure se tot pleaca/Si isvoarele ii seaca/
Sarac in tara saraca!” si daca avem in vedere si afirmatia lui Iorga ca istoria se repeta,in alte vremuri si cu alti actori putem constata ca Romania a mai trecut prin situatia descrisa mai sus. Ce difera fata de situatia din vremea lui Eminescu si care este bine punctat de Marius Albin Marinescu este atrofierea filonului patriotic la noi . Dictonul „ubi bene, ibi patria ” a devenit atat de actual si este ca o manusa pentru lumea globala de azi incat a incerca o lamurire a sensului dat de Cicero ( un mare patriot si teoretician al conducerii republicane) este o pierdere de vreme si posibilitatea de a deveni ridicol. Fara a intra in detalii, dar creionand atat cat era necesar Marisu Marinescu scoate in relief oportunismul unora care-si uita radacinile si aici este marea diferenta cu romanii exilati din alte considerente decat economice care si-au pastrat intacta dragostea fata de tara. Corporatistii creionati apar ca niste oameni carora nu li se aplica ubi bene, ibi patria pentru ca o corporatie nu mai are patrie, nu are nici angajati, are colaboratori la care poate renunta pentru alti colaboratori mai ieftini ori mai docili. In momentul in care vor ramane fara joburi atunci se vor trezi la realitate si vor spune ca statul nu a facut nimic pentru ei. Pentru acesti romani ar trebui sa le amintim de Kennedy si celebra afirmatie : „nu intreba ce poate face tara pentru tine, ci intreaba-te ce poti face tu pentru tara”.
Planul de distrugere a României a fost ,, clocit ” de Soros ,inainte de lovitura de stat din1989. Reusita artizanilor ruinarii României,,cu indelmnizatie de ,,revolutionari”(falsi )a fost posibila si din prostia românilor care s-au prins in hora dezbinarii, denigrarii, umilintei… Diaspora nu a intervenit pozitiv, dimpotriva, o parte , a dat tonul dezastrului.
Cine este criminalul cel care apasa pe tragaciul pistolului sau pistolul? Soros este pistolul,un instrument care devine activ din 1992. Lovitura din 1989 este socotita o opera de arta si studiata ca atare de serviciile secrete. Este si o dovada cum se pot coordona servicii ostile in vederea realizarii unei actiuni comune. Faptul ca Romania a existat si dupa o asemenea actiune se datoreaza si faptului ca acolo sus cineva ne iubeste.
e posibil…..sa patim ca holandezii….care pentru ca au adus sclavi din colonii sa descarce vapoarele in portul Roterdam si Amsterdam ….acum jumate sunt populatie neagra….care sta pe strazi si vinde drogguri si altii prostitutie…
Cand fiecare roman se va transforma mental intr-un kamakazi, se vor schimba toate!
Pana atunci, Romania se transforma intr-o Palestina din ce in ce mai pustiita de ocupant !!!!!!!!!!!!!!
Nu uitati: asta-i doar inceputul .
Caci izraelitii zionisti au rassssssss – cu animale cu tot !!!!!! – 450 sate palestiniene , la inceput, ca sa-si faca loc !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
O zice Jacob Cohen in Origines laiques Khazars du Sionisme la min 22 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ACEASTA FEROCITATE SI CINISM SUNT UNICE IN ISTORIA OMENIRII !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
IN ROMANIA CE VOR MAI RADE ???
INSTITUTIILE LE-AU PRELUAT !!! ASTA E CLAR – peste tot vezi izraelieni din ce in ce mai numerosi care au inlocuit romanii !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ASISTENTA MEDICALA SI PENSIILE – RASE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
BOGATIILE NATURALE, PADURILE, INDUSTRIA, rasssseee si furate !!!!!!
AGRICULTURA, acum plina de sacali care invadeaza baraganul (si care acum avanseaza spre nord ,o teroare generalizata !) rassssaaaaa pe mii de km .
Etc etc etc
MONUMENTELE ISTORICE LASATE INTENTIONAT IN PARAGINA ???
ISTORIA CONFISCATA !!!!!!!!!!!!!!!!
E vorba de desperare !
Daca ea nu rastoarna muntii, e clar cu cine avem de a face si ce ne asteapta !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Si asta peste tot, nu doar in Romania !
Lumea e in trezire, dar prea lent deocamdata !
Sa vedem criza care vine ce impact va avea asupra noastra , ……..in caz ca vom supravietui !