ILIE BOTOȘ S-A PENSIONAT ASTĂZI, LA 51 DE ANI ȘI VA ÎNCASA O PENSIE LUNARĂ DE 24.000 DE LEI=5333 de EURO
Scris de Alexandru Panait
Dar Botoș s-a remarcat doar prin nemerniciile sale. Sub Botoș, dosarele Mineriadei și Revoluției au fost lăsate în nelucrare pentru a interveni prescripția, Botoș a fost unul dintre cei care l-au făcut scăpat pe teroristul Omar Hayssam motiv pentru care a și fost obligat să demisioneze la pachet cu șeful de la „doi și-un sfert” Virgil Ardelean (cunoscut și sub „diminutivul” Vulpea) și cu sclavii lui SOV: infractorul post-mortem Radu Timofte, șeful SRI și Gheorghe Fulga, șeful SIE.
De altfel, sub conducerea lui Botoș procurorii Cătălin Purcărin și Irinel Păun l-au scăpat pe SOV de toate dosarele penale FNI-FNA-BRS-BID în care l-a inculpat ulterior echipa condusă de Laura Codruța Kovesi formată din procurorii Marius Iacob și Horia Șelaru iar acum SOV va petrece cel puțin 6 ani la închisoare.
Ilie Botoș s-a remarcat încă din anul 1990, în ancheta în cazul elicopterului IAR-330 nr. 72 în care se aflau, arestați, generalii Nuță, şeful Inspectoratului General al Miliției române, fostul şef al Direcției a IV-a – Contrainformaţii Militare şi adjunctul său, general-maior Velicu Mihalea și care a fost doborât de militarii din garnizona Alba Iulia cu rafale scurte, de câte 3-5 proiectile de diferite calibre, de la sol. 12 proiectile calibru 7,62 mm au atins aparatul, avariind instalaţia de alimentare cu combustibil şi pe cea a comenzii hidraulice, elicopterul prăbuşindu-se şi luând foc. Toţi cei din elicopter au murit arşi.
Botoș a închis dosarul ca fiind un accident de muncă provocat de echipajul elicopterului.
Aranjamentul ca Ilie Botoș să se ocupe de dosar l-a făcut „bătrânul” general-maior Ioniţă Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei în 1990, cel care a primit pe 14 iunie 1990, de la Ion Iliescu, ordinul de a încazarma și hrăni circa 990 de mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti. Ofiţerii de intendenţă ale celor 2 unităţi care au dus la bun sfârşit această misiune erau locotenenţii majori Gabriel Oprea şi Eugen Bejinariu.
Și ca imaginea acestui fost șmecher al statului român să fie completă a și mințit cu nerușinare în CV că doar mulți știu, puțini pricep. Așa că penibilul ăsta și-a trecut în CV că e cercetător științific la o „academie” din Germania care de fapt e un club de arte marțiale.
Acum nu-i așa că merită 5333 de EURO pe lună pensie, după cum dezvăluia astăzi jurnalistul Ionel Stoica de la Adevărul? Că doar v-am spus că n-a lucrat ca medic sau profesor!
*
Nota redacției: Într-adevăr, mare noroc pe acest Botoș că nu s-a făcut doctor, ca frate-meu, sau profesor, ca mine, căci ar fi ieșit la pensie mult mai târziu, nu la 51 de ani, și cu o pensie mai mică de 2000 de lei. Lei, nu euro!
mare minune daca nu a fost si este sub pulpana kgb-ului… anii 90 au incemna maximul de control pe care kgb l-a avut vreodata asupra Romaniei…eu am dubii in ce-l priveste…