Buta Dumitru
76 aprobate
Buta.Dumitru@gmail.com
79.115.35.158
Mult Stimați Prieteni,

Astăzi este o zi neagră pentru Basarabia.

75 de ani în urmă, în noaptea (ca hoții) de 6 iulie apr. 40000 de basarabeni, 2/3 din care erau femei și copii, au fost ridicați din gospodăriile lor, duși la gări cu 4000 de autocamioane, încărcați în 1573 de vagoane pentru vite și „deportați pe vecie” în Siberia.

Pentru o parte „oasele le-au rămas în siberiile reci”.

Pentru alții drumul spre Siberia și din Siberia acasă a durat peste zece ani.

Nimic nu se poate compara cu durerile, lacrimile, zecilor de mii de copii, femei, bătrâni, duși de regimul stalinist în 1949 în „siberii de gheață”, cu ororile zecilor de mii de „vinovaţi fără vină” trecuţi prin purgatoriul enkavedist, dintre care două treimi erau femei şi copii – fiinţe absolut nevinovate. Cine le poate alina câtuşi de puţin durerile sufleteşti supravieţuitorilor acestui calvar? Nimeni nu le poate întoarce tinereţea irosită în zadar, sănătatea șubrezită, liniştea sufletească pierdută pentru totdeauna şi înlocuită cu o permanentă și dureroasă bătaie de inimă. Pleoapa trecutului tresare, ascunzându-şi lacrima, şi nu lasă uitarea să se cearnă peste ceea ce a rămas în istoria românilor din Basarabia – blestemul anilor 1949. Dar poate oare exista un regim mai criminal decât cel care îşi extermină propriul popor (în maşinăria de exterminare nimerind, în primul rând, floarea naţiunii – intelectualitatea, cei mai buni gospodari), nefiind cruţaţi nici copiii, nici bătrânii (au fost cazuri când în Siberia erau deportaţi şi bătrâni de peste 90 de ani – ce fel de duşmani ai poporului puteau fi ei?). Oare pot fi numiţi oameni cei care în locurile de deportare se comportau cu cei deportaţi mai rău decât cu animalele, supunându-i la chinuri groaznice fizice şi psihice: foame, muncă neomenească, execuţii psihice etc. Dintre aceştia sau progenituri ale lor se mai află şi astăzi în preajma noastră. „Poporul trebuie să-şi cunoască nu numai eroii, dar şi călăii”. Ce vină au purtat acele generaţii, destinul cărora a fost atât de tare mutilat? Unica lor „vină” a fost că s-au născut la timpul nepotrivit, timp când Europa era sfâşiată de doi căpcăuni – Hitler şi Stalin.

Toate acestea nu se uită.

Sa ne cunoaștem nu doar eroii, dar și călăii.

Progeniturile lor se mai află abature și ne otrăvesc viața cu „blestemata lor lume rusă”.

Să ieșim masiv pe 20 octombrie la Referendum pentru a scăpa în sfârșit (după peste 200 de ani!) din ghearele ursului turbat din est.

Cu respect,

Valeriu Dulgheru