CD
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95
MOTIVUL REAL AL AGRESIUNII SUA ÎMPOTRIVA CHINEI
De Angelo Giuliano – Analist politic și financiar

– În 1945, lumea s-a trezit la o nouă realitate, déjà o nouă ordine mondială.
SUA au scăpat nevătămate de al doilea război mondial, în timp ce Europa și Asia au fost complet distruse. De-a lungul războiului, SUA au dezvoltat o bază industrială masivă pentru a furniza si sustine efortul de război, iar cota sa din economia mondială a crescut exponențial, unul di cinci lucruri fabricate/produse in lume provenea din SUA, făcând din SUA câștigătorul final.

Când războiul s-a încheiat în cele din urmă, SUA dețineau 35% din PIB-ul mondial, dețineau 75% din rezervele de aur ale lumii și dețineau atât datoriile masive ale aliaților săi, cât și despăgubiri de război impuse dușmanilor săi.
Spre deosebire de alte războaie, datoriile nu au fost iertate și multe țări (în special Germania) au fost înrobite de datorii timp de decenii. SUA au impus lumii Acordul de la Bretton Woods; o hegemonie în dolari susținută de aur tangibil. În teorie, orice țară ar putea merge la Federal Reserve și să ceară echivalentul aurului pentru o anumită sumă de dolari provenita din excedentul de export in SUA.

Pe atunci, balanța comercială a SUA se bucura de un excedent mare, în timp ce restul lumii se lupta să-și revină după distrugerea războiului. Capacitățile de producție ar trebui să se redreseze mai întâi înainte de a putea fi stabilit un comerț mai echilibrat cu SUA.
În deceniile următoare, o SUA prea încrezătoare s-a angajat într-o serie de războaie foarte costisitoare, inclusiv în Coreea și Vietnam, creând treptat pentru economia SUA un deficit profund.
SUA s-au trezit cumpărând mai mult din lume decât ceea ce i-a vândut, cu națiuni care cereau ca excedentele lor comerciale respective să fie rambursate în aur. Administrația prezidențială americană a lui Richard Nixon a decis unilateral să suspende Acordul de la Bretton Woods, ceea ce înseamnă că dolarul american nu devenea altceva decât hârtie, susținut de niciun activ corporal.

De atunci, SUA a făcut presiuni asupra lumii pentru a-și converti excedentul comercial în obligațiuni guvernamentale(datorii) americane, stabilind hegemonia dolarului american ca o imensă schemă Ponzi, cu datorii americane tot mai mari lăsate neplătite și, în schimb, s-au rostogolit în datorii contractate reînnoite continuu pentru a rambursa datoriile vechi.
Puțini au îndrăznit să conteste acest sistem. Cine a făcut-o ar plăti un preț greu. Victime memorabile ale agresiunii militare americane, vizate pe fondul unei încercări de de-dolarizare, inclusiv Muammar Qaddafi din Libia și președintele irakian Sadam Hussein. Ei înșiși au fost uciși, guvernele lor au fost îndepărtate de la putere și națiunile lor respective jefuite de bancherii Kosher/cușer și distruse.

Apoi a venit China.
A dezvoltat o abordare diferită, îndepărtându-se treptat de cumpărarea datoriei SUA și de procesul de susținere a „nivelului ridicat de trai” al Americii și investind în schimb excedentul în inițiativa sa Belt and Road (BRI) – “Intreprinderea/initiative Drumul si Centura”.
În acest fel, China putea ucide mai multe păsări cu o singură piatră:
* Reciclat excedentul comercial în dolari SUA în active corporale;
* Conectat cu vecinii în căutarea unei mai bune integrări economice eurasiatice;
* Obținut acces la noi resurse și parteneriate;
* Ocolit strâmtoarea Malacca prin dezvoltarea unor rute alternative, interioare și;
* Parteneriat cu Sudul Global pentru a contesta neo-colonialismul și înrobirea datoriilor de către FMI și Banca Mondială.

Astazi unul din 3 ½ lucruri este produs in China.
Aceasta manevra economica a fost luată ca o declarație de război de către Washington, o provocare pentru hegemonia sa de lungă durată în dolari și schema Ponzi în care s-a transformat.

În timpul Războiului Opiului, China a fost într-o poziție similară cu cea de astăzi. China exporta ceramică, ceai și mătase în Anglia împotriva argintului, fără să cumpere mai nimic în schimb din Anglia. Acest lucru a golit complet rezervele de argint ale Angliei. Astfel, Anglia a impus opiu Chinei ca mijloc de reechilibrare a comerțului cu China.

În zilele noastre, chiar și aliații foarte apropiati de SUA nu mai cumpără obligațiuni americane, iar deficitul comercial al SUA este plătit în schimb prin tipărirea de noi dolari, QE – Quantitative Easing și, la rândul său, prin crearea de super-inflație (ratele oficiale sunt de 6,2%, inflația reală este insa în creștere la 12-15%), ceea ce înseamnă că consumatorii americani își pierd puterea de cumpărare, devenind mai săraci, în timp ce Rezerva Federală continuă să tipărească dolari.

Totul se rezumă la bani, control, izolare – doar le camuflează cu îngrijorarea prefăcută față de „drepturile omului” și „democrație”.

China a învățat din greșelile pe care le-a făcut în timpul Războiului Opiului. Ea a avut o sută de ani pentru a găsi o strategie mai bună, dând lectii dure în cadrul jocului capitalist al Americii proprii de „economie de piață”.
De asemenea, a dat rezultate tangibile populației sale, radicand din saracie la nivel de clasa mijlocie peste 800 de milioane de chinezzi, facand de rusine cu o jenă majoră toate statele si interesele lor neo-imperiale din Occident.

Trăim vremuri interesante, echivalente cu decadența Romei înainte de prăbușirea ei. În ciuda opiniilor apocaliptice ale Occidentului cu privire la ascensiunea Chinei, China își reia poziția inițială pe care a deținut-o istoric de-a lungul celei mai mari a istoriei umane, alături de India, ca lideri globali în comerț și prosperitate.

Istoria ne spune că ascensiunea modernă a Chinei poate fi diferită și nu va căuta caracteristicile hegemonice ale Occidentului pe care îl înlocuiește. Va căuta în schimb să coexiste cu restul lumii, o lume multipolară, una clădită pe pace, cooperare și prosperitate.
Sursa: https://english.dotdotnews.com/a/202112/07/AP61af1f77e4b09c38ffe96f75.html

Traducerea: CD