SUA ne datorează miliarde de dolari: brevetul Basgan

6 ianuarie 2019 Vasile Surcel  in Cotidianul

Imediat după Al Doilea Război Mondial, România pare să fi intrat sub o nefastă ,,Zodie a datoriilor”. A unor datorii imense care, impuse, de unii și de alții au fost achitate până la ultima centimă. În primii zece ani, am plătit Uniunii Sovietice ,,despăgubiri de război” de circa opt sute de milioane de dolari. Apoi, pe la începutul anilor ’80, tot noi a trebuit să plătim ,,datoriili externe” de circa zece miliarde de dolari, acumulate în vremea lui Nicolae Ceaușescu. Iar în ceea ce privește datoriile adunate în ultimele trei decenii… acestea vor fi plătite, exact cum spune o replică dintr-o piesă de teatru celebră, de ,,urmaşii urmaşilor noştri.” Totuşi, există și excepţii, cazuri în care nu avem ,,de dat”,, ci ,,de luat”. Iar una dintre țările de la care România trebuie să primească nu este vreun ,,terchea-berchea” falit, ci chiar Statele Unite ale Americii. Şi nu este vorba de câțiva firfirei amărâţi, ci de miliarde, foarte multe miliarde de dolari. Această situație cu totul deosebită i se datorează unui român de excepție, un geniu care a marcat dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii mondiale: inginerul Ion Basgan, o minte strălucită care a revoluţionat industria petrolieră mondială.

https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2019/01/06/FotoBASGAN-219x300.jpg

Inventatorul Ion Basgan s-a născut la Focşani, pe 24 iunie 1902. Și-a început școala în oraşul natal, iar bacalaureatul l-a luat la Iaşi. Apoi, în anii care au urmat, şi-a continuat studiile tehnice la Viena. Revenit în țară, tânărul Basgan a fost numit director general al șantierelor petroliere din Moldova. În cursul anului 1932, şi-a început cercetările privitoare la noile tehnologii de extracție a petrolului. În timp, rezultatele muncii lui s-au concretizat prin brevetarea unor invenţii revoluţionare din acest domeniu. Una dintre cele mai cunoscute a fost ,,Metoda pentru îmbunătăţirea randamentului și perfecționarea forajului rotativ, prin rotaţie percutantă și amortizarea presiunilor hidromecanice” omologată, mai întâi în România, sub ,,Brevetul nr. 22789/1934“. Sub acest nume complicat se ascunde o metodă nouă de foraj, care scădea, cu peste o treime, toate cheltuielile tehnice. În același timp, făcea posibile și forarajele adânci de câteva mii de metri. Tot în 1934, Basgan a depus o cerere de brevetare a invenţiei lui şi în SUA, unde a şi fost omologată prin ,,Brevetul nr.2103137/1937” , sub numele ,,Rotary Wlee Drilling Apparatus”. Conform legislaţiei SUA, brevetul american prevedea că Basgan ori urmașii lui vor avea timp de 17 ani (aşadar până în 1954) dreptul exclusiv de a realize, utiliza şi vinde invenţia ,,peste tot în Statele Unite şi teritoriile acestora”. Dar, cu mult înainte ca Basgan să fi apucat să negocieze vreun contract cu firmele americane, multe dintre acestea au utilizat-o imediat după brevetarea invenţiei. Calculele unor experți financiari ai vremii au pus în evidenţă că folosirea abuzivă a invenției românului a adus concernelor americane economii anuale de circa 1,5 miliarde de dolari.

https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2019/01/06/03-BasganBrevet-194x300.jpg

O avere imensă din care autorul invenţiei nu a primit nici un cent. Încercând să recupereze banii de care a fost jefuit prin această tâlhărie la drumul mare, Basgan a început o luptă crâncenă, purtată cu toate ,,armele” justiţiei. Astfel se face că, în anii şi deceniile care au urmat, lupta lui s-a transformat într-un veritabil război juridic, purtat pe absolut toate ,,fronturile” posibile. Un război tăcut care, necunoscut publicului larg, a angrenat, de-a valma, conducători ai unor celebre concernuri petroliere, preşedinţi ai SUA, unii dintre,,baronii roşii” ai  României comuniste, dar şi unele personalităţi autohtone post-decembriste.

Brevetul, captură de război

Inventatorul român Ion Basgan a murit în 1980, dar ,,războiul”  juridic a fost preluat şi continuat de urmaşii lui. Documentele deţinute de aceştia demonstrează că invenţia înaintaşului lor a fost utilizată de petroliștii americani încă dinainte de omologarea sa oficială în SUA. În plus, pe nu se știe ce ,,căi oculte”, această nouă tehnologie a ajuns şi la ruşi, care au utilizat-o gratis, în zona petroliferă Baku. Dar, în 1943, România a intrat în război, alături de Germania nazistă. Așadar şi contra SUA. În acelaşi an, pe 20 octombrie, invocând ,,Legea Comerțului cu Inamicul”, statul american a emis Ordinul nr. 2427, care dispunea sechestrarea brevetului deținut de inventatorul român. Prin acest ordin, gestionarea invenţiei a fost încredinţată ,,Custodelui Proprietăţii Străine” care ,,o putea păstra, folosi, administra, vinde sau a o trata în oricare alt mod, în interesul şi beneficiul SUA“. Dar, în acel document se prevedea şi că ,,Ordinul nu limitează dreptul Custodelui Proprietăţii Străine să înapoieze această proprietate, sau veniturile obţinute de pe urma ei, nici să fie interpretat ca indicând că o compensare nu va fi plătită în schimbul lor dacă s-ar hotărî să fie întreprinse oricare sau toate aceste acţiuni.” Aceasta din urmă a fost însă doar una teoretică, nefiind pusă niciodată în practică.

https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2019/01/06/th-198x300.jpeg

Păgubitul, ,,ucis pe hârtie” 

Prin Tratatul de Pace, parafat în 1948 la Paris, după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, s-a decis, printre altele, şi restituirea bunurilor românești sechestrate anterior. În mod cu totul neaşteptat, din inventarul întocmit cu acea ocazie de către SUA, brevetul lui Ion Basgan a lipsit, cu desăvârşire. Iar asta în ciuda faptului că invenţia lui era folosită de majoritatea marilor trusturi petroliere. Motiv pentru care, în anii are au urmat, inginerul Ion Basgan a deschis în SUA 118 procese îndreptate împotriva acelor mari trusturi. Printre acelea s-au numărat ,,Standard Oil Company”, ,,Gulf Oil Company”, ,,Shell Oil Corporation”, plus multe altele, de acelaşi calibru. A fost un ,,război total” în cursul căruia lupta marilor trusturi contra lui Basgan s-a purtat cu toate mijloacele posibile, inclusiv prin folosirea  unor acte false. Astfel, la începutul procesului, reprezentanţii juridici ai sociatăţilor petroliere au prezentat instanţelor americane un certificat de deces emis pe numele Ion Basgan, cerând astfel încetarea procesului în urma morţii reclamantului. Era un fals grosolan, întrucât certificatul respectiv se referea la medicul Ion Basgan, văr al inventatorului. Ulterior, după ce lucrurile s-au lămurit, petroliştii au invocat faptul că, nefiind menţionat în lista bunurilor restituite în 1948, brevetul cu pricina este, încă, rechiziţionat de statul american. Începând din acel moment, în această ,,afacere” încâlcită s-au implicat şi o serie de autorităţi politice de la cel mai înalt nivel. În ianuarie 1960, au început tratativele româno-americane, moment care i-a oferit lui Basgan ocazia de a atrage atenția părții române asupra ,,cazului” privitor la invenţia lui. Acel prim acord româno-american a fost parafat în luna martie dar în cuprinsul său nu exista nici o referire la invenţia lui Basgan şi nici la banii pe care marile trusturi petroliere americane ar fi trebuit să îi achite ca ,,drepturi de autor.” 

Lyndon Johnson şi ,,Ghiţă” Dej

În anul 1964, o delegaţie oficială a regimului comunist de la Bucureşti, condusă de Ghe. Gheorghiu Dej, a avut o întâlnire, la cel mai înalt nivel, cu preşedintele american Lyndon Johnson. În cursul discuţiilor oficiale, partea română a ,,pus pe rol”, pentru prima dată, şi problema drepturilor de autor pe care petroliştii americani ar fi trebuit să le achite pentru folosirea invenţiei lui Basgan. În anul următor, pe 15 octombrie 1965, Departamentul de Stat al Justiţiei din SUA a emis ,,Divertising Order SA 838” prin care brevetul inventatorului român a fost scos, oficial, de sub sechestru şi a fost restituit titularului care a fost repus, astfel, în toate drepturile sale. În actul de atribuire, (care avea caracter de lege), semnat pe 13 octombrie 1965 de Anthony L. Modelo, în numele Procurorului General al SUA, se arăta că românului i se acordă ,,drepturile, titlurile și interesele, inclusiv drepturile de autor acumulate și toate profiturile recuperabile prin lege, fără nici o limitare în timp.” De fapt, acea decizie era prima recunoaștere a datoriilor, asumată oficial de partea americană. 

,,Ewingii” yankei? Nişte scârţani!

Unul dintre urmaşii inventatorii român relatează că, pe 4 mai 1965, Ion Basgan a intrat în legătură cu ing. Daniel Farcaş, reprezentantul grupului german Lomen-Reiter-Dresner Bank, cu care a încheiat un acord de colaborare în vederea recuperării drepturilor sale. Peste o lună  grupul german a elaborat o expertiză din a cărei ,,Notă de documentare” rezulta că, pentru cei 17 ani cât a fost titular al propriului să brevet, lui Basgan i se cuvin drepturi de autor evaluate la 8,634 miliarde de dolari. Acea expertiză a rămas, însă, doar un petic de hârtie, care nu a produs şi efecte juridice. Mai mult decât atât, în cursul unei conferințe de presă ținută la Londra, reprezentantul petroliştilor din Dallas l-a ameninţat pe român: ,,Ne vom judeca zeci de ani şi apoi cu fiii dumitale, dar nu vom plăti.” Ceea ce s-a și întâmplat în următoarele decenii. Bineînțeles că sumele imense pe care Basgan ar fi putut să le recupereze de la americani au atras o mulțime de ,,binevoitori” care s-au aruncat asura afacerii mai hulpavi ca vulturii hoitari care se adună pe un cadavru din deșert. Într-un interviu acordat ziarului german ,,Bild am Sontag”, Basgan a relatat că, în toamna anului 1966, a fost contactat, la Roma, de reprezentanţii ,,Shaint”, o organizaţie care i-a propus să devină cetăţean al statului Israel. În schimb, i se ofereau zece milioane de dolari şi asigurarea aducerii în acest stat a celor 8,6 miliarde de dolari. Într-un alt interviu, Basgan a relatat  că, în aceeași perioadă, a fost contactat de un bancher care, în numele unui ,,cerc de interese”, i-a oferit un cec de cinci milioane de dolari în schimbul căruia el ar fi trebuit să-și cedeze drepturile acelui grup, care ar fi urmat să declanșeze un lanț întreg de procese. La sfârșitul acestora, el ar fi urmat să primească jumătate din suma recuperată. Ceva similar s-a întâmplat și aici acasă, pe la mijlocul anilor 2000, când mulți avocați au cumpărat, pe bani grei, ,,drepturilor litigioase” ale unor imobile de lux confiscate de fostul regim comunist. Revenind la brevetul lui Ion Bazgan: la un moment dat, Sarchiz Halajian, din New York, i-a comunicat lui Basgan că anumite societăţi petroliere din SUA au depus într-un cont secret, mari sume de bani din care urmau să i se achite drepturile cuvenite. În timp nu s-a mai auzit absolut nimic nici despre acel cont secret.  

Victimă colaterală a ,,Scandalului Watergate” 

Problema banilor datoraţi de americani a fost pusă pe tapet şi de Nicolae Ceauşescu, în 1969. Atunci au circulat informaţii conform cărora, cu ocazia celebrei ,,vizite la nivel înalt” pe care Richard Nixon a făcut-o la București, s-ar fi realizat şi o înțelegere oficială privitoare la această afacere. Din păcate pentru el, Ion Basgan a avut ghinion și de astă dată. După doar câţiva ani, în 1973, a urmat ,,Scandalul Watergate” încheiat prin demisia lui Nixon. Puţină lume ştie acum că, în afara preşedintelui american, acel scandal celebru avut şi o ,,victimă colaterală.” Era vorba despre inventatorul român Ion Basgan care, odată cu plecarea din funcție a lui Nixon, şi-a văzut speranțele năruite încă odată. De fapt, am putea spune că Basgan, pe cât era de genial, pe atât era de ghinionist. Cu doi ani înainte, în 1967, el a fost propus pentru premiul Nobel. Dar, conform cutumei obligatorii în astfel de cazuri, propunerea trebuia avizată și de autoritățile românești. Din păcate, acestea din urmă au decis altceva. Iar asta pentru că Elena Ceaușescu a avut un alt ,,favorit”, pe care-l dorea premiat. A urmat un ,,joc de culise” în urma căruia toată lumea a avut de pierdut: premiul nu a fost câștigat nici de Basgan, dar nici de favoritul ,,Tovarășei”. 

Hăituit de serviciile secrete

La scurt timp după ce a pornit acţiunile de recuperare a miliardelor care i se cuveneau, Basgan a intrat în atenţia serviciilor secrete, atât a celor americane cât şi a celor române. Urmaşii lui au relatat, la un moment dat că, încă de la început, prietenii lui din SUA l-au avertizat că acolo există presiuni oculte care, din cauza acelor sume imense de bani puse în joc, blochează majoritatea acţiunilor în justiţie. Dar și aici, acasă, Securitatea l-a ţinut sub un control strict. În plus, la plecarea din ţară a lui Daniel Farcaş, reprezentantul grupului german care a stabilit valoarea sumelor datorate de petroliştii americani, omul a fost reţinut la Otopeni de un anume Dogaru, care s-a prezentat ca fiind ofiţer DIE, calitate în care i-a şi confiscat o parte din documentele pe care le avea asupra lui. Tot urmaşii lui Basgan consideră că, la un moment dat, Ceauşescu ar fi ,,căzut la pace” cu cercurile afaceriştilor americani. În acelaşi timp, a circulat zvonul că lui Ceauşescu i s-ar fi oferit suma de 50 de milioane de dolari, în schimbul cărora Basgan nu a mai fost lăsat să-şi apere drepturile. După cum spuneam, Ion Basgan a murit în 1980, fără să fi apucat să recupereze vreun cent din drepturile care i se cuveneau. Cu toate că, de-a lungul vieţii, valoarea sa intelectuală a fost recunoscută de majoritatea forurilor ştiinţifice internaţionale, aici, acasă, a fost tratat cu indiferenţă. Inclusiv de către Academia Română care nu a catadicsit să-l aleagă nici măcar membru corespondent. Ulterior, lupta pentru recuperarea drepturilor financiare cuvenite lui Ion Basgan a fost preluată de urmașii lui. 

Academician post-mortem

Pe la începutul anilor 2000, acești urmași ai lui Bazgan au şi înfiinţat o fundaţie care poartă numele ilustrului lor înaintaş. Un prim succes, și momentan singurul, a fost că Ion Basgan a primit titlul de academician post-mortem. Iar asta nu a fost chiar puţin lucru: peste hotare, nimeni nu te bagă în seamă dacă nu eşti recunoascut acasă, de către ai tăi. În plus, la sfârșitul anilor ’90, s-a înfiinţat un grup de juriști din Israel şi din Franţa care s-a apucat să studieze ,,chichiţele” juridice ale afacerii. În 1998, acest grup, care-și avea sediul la Zurich, a făcut o expertiză financiară privitoare la datoriile pe care marile concernuri petroliere le au faţă de Basgan. Iar rezultatele au fost surprinzătoare: dobânzile acumulate în deceniile în care Bazgan a fost ,,prădat” de cei 8,6 miliarde de dolari care i se cuveneau se ridicau la circa 165 de miliarde de dolari. Bineînţeles că este vorba despre un proces extrem de complex, cu atât mai mult cu cât, până la urmă, cel care a trebui să achite această sumă imensă este cel care a dispus confiscarea brevetului, așadar însuşi statul american. Dar, în afară de complexitatea lui, acest proces este şi unul deosebit de scump. Spre exemplu, la un moment dat, s-a afirmat că onorariul fiecăruia dintre avocaţii care lucrează la el era de 400 de dolari pe oră. La sfârşit, dar cine ştie când va veni acel sfârşit, dacă se va reuși recuperarea fie şi a unui mic procent din acea datorie imensă, cheltuielile judiciare vor fi achitate prin cesionarea unui procent important din ,,câştig”. Într-o vreme, nasul fin de afacerist versat al lui Dinu Patriciu a adulmecat ,,urma banilor” cuveniţi lui Basgan şi s-a implicat şi el în această afacere încâlcită. Dar, n-a apucat să facă mare lucru, căci, după cum bine ştim, a murit brusc. Astfel se face că, după cum se zice în sport, ,,meciul Basgan contra SUA” se va juca şi de aici înainte, în ,,prelungiri” care durează, deja, de peste o jumătate de secol.