SACCSIV – blog ortodox
OPINIE Cozmin Gușă: Prigoana împotriva ortodocșilor ucraineni e parte din strategia contra ortodoxismului
Autor: Cozmin Gușă
De câteva luni de zile comunitatea internațională asistă în mod pasiv la prigoana împotriva ierarhilor și preoților ortodocși din Ucraina, care sunt amenințați, percheziționați, arestați, deposedați de cetățenie, iar acum sunt amenințați cu deportarea. Totul se desfășoară sub coordonarea serviciilor secrete ale lui Zelenskiy, care le fabrică preoților dosare de colaborare cu Rusia, pe baza unor așa-zise probe pe care tot ei le-au plantat în biserici și mănăstiri, conform mărturisirilor celor mai curajoși slujitori ai Bisericii care reclamă public oroarea din țara vecină, în speranța măcar de ajutor frățesc. Iar acest ajutor nu poate veni de la ortodocșii din est, deoarece chiar Rusia e cauza prigonirii lor, în vest sunt catolicii polonezi, care participă la prigoană prin liderii lor politici, iar catolicii și reformații unguri au denunțat atacurile de pe poziția unor creștini responsabili, dar doar atât. Speranța ortodocșilor ucraineni se îndreaptă astfel către România, cea mai mare țară ortodoxă din NATO-UE, a cărei diplomație ar trebui să ofere sprijin urgent pentru blocarea ororilor din Ucraina.
Încă din noiembrie 2022 un raport al ONU reclama atrocitățile contra ortodocșilor din Ucraina notând că ”(…) între 1 februarie și 30 iulie 2022, autoritățile locale din cel puțin șapte comunități teritoriale din mai multe provincii au suspendat activitățile Bisericii în timpul legii marțiale „fără a oferi o justificare clară pentru o astfel de interdicție”, ceea ce încalcă standardele internaționale privind drepturile omului. „O astfel de atitudine nefavorabilă față de Biserica Ortodoxă Ucraineană poate constitui o măsură discriminatorie pe motiv de religie sau de apartenență la un anumit grup religios”, se arată în raportul ONU.” (stiripesurse)
Nici măcar un singur oficial român nu s-a sesizat să reclame regimului Zelenskiy în baza raportului indubitabil, fapt ce a generat la câteva zile distanță întețirea prigoanei antiortodoxe, prin percheziții violente ale bisericilor și mănăstirilor, respectiv prin emiterea unui decret în 2 decembrie de către Zelenskiy, care interzice ”grupurile (!) religioase afiliate Rusiei”, deși Biserica Ortodoxă Ucraineană se separase de Moscova în mod oficial încă din luna mai 2022, condamnând la pachet agresiunea rusă. Pe 28 decembrie 2022, încurajat de faptul că nimeni din mediul diplomatic internațional n-a condamnat gesturile sale samavolnice împotriva ortodocșilor (și nimeni din România!), Zelenskiy retrage cetățenia ucraineană a 13 înalți ierarhi ortodocși, care sunt amenințați în mod consecutiv în aceste zile chiar cu deportarea! Persoanele vizate sunt mitropoliți, vicari, arhiepiscopi, episcopi și protoierei ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, printre ei aflându-se și Mitropolitul Meletie al Cernăuților și Bucovinei, iar toți aceștia nu mai pot să-și deschidă conturi, să fie proprietari de bunuri, acțiuni, să desfășoare operațiuni financiar-economice pe teritoriul Ucrainei. Acești înalți slujitori ai bisericii au căpătat statut de ”paria”, ajungând la mila credincioșilor, care e previzibil că vor fi și ei persecutați dacă vor îndrăzni să-și ajute păstorii, iar operațiunea nu e condamnată în România decât de câteva entități de presă ce mai găzduiesc voci ale unor intelectuali ortodocși care-și fac datoria (Dorel Vișan și Dan Puric) sau de câțiva preoți curajoși ce se roagă prin bisericile românești pentru frații ortodocși din Ucraina. Această situație e o mare rușine pentru liderii politici români, cei care se închină prin biserici și jură credință Bisericii Ortodoxe, dar e chiar un mare păcat pentru înalții noștri ierarhi care deocamdată preferă muțenia, de frica repercusiunilor previzibile ce se vor abate asupra lor în cazul în care vor lua atitudine.
În mod evident ce se întâmplă acum în Ucraina vizează reprimarea brutală a rusofonilor, ce reprezintă peste o treime din populație și sunt ortodocși, dar mie mi-e clar și-n baza informațiilor pe care le dețin că operațiunea descrisă azi e parte dintr-o strategie mai amplă ce vizează întregul areal ortodox, cu România, Bulgaria, Grecia, Serbia și Moldova, ca țări incluse. Toată această strategie e generată de relațiile frățești ale acestor popoare cu ortodocșii ruși, consolidate în deceniile de prigoană spirituală, neviciate în fondul lor de perioada comunistă ce impunea ateismul. Cei care caută dominația geopolitică la frontierele NATO au priceput demult că aici sunt înrădăcinate puternic incompatibilități culturale cu lumea lor, generate de religia noastră ortodoxă, iar acum, pe fundalul războiului din Ucraina, consideră că ar putea da atacul decisiv și pe terenul spiritualității noastre care, printre altele, ați văzut că nu-i prizabilă nici măcar pentru spațiul Schengen. Lașitatea liderilor noștri politici și spirituali îi ajută pentru moment pe ”atacatori” să gândească că ar putea implementa strategia vizată, dar ăsta e un calcul greșit de data asta. Ucrainenii sau românii, alături de ceilalți ortodocși, pot rezista sărăciți, umiliți, prigoniți, dar nu pot trăi fără Dumnezeu și Biserică, iar când vor înțelege că pot fi condamnați la o asemenea viață, vor fi gata de mari revolte, pe care strategii ”fără-de-Dumnezeu” nici nu și le pot măcar închipui.
Eu am inteles ca atacurile in Ucraina sunt contra ortodoxiei romanesti nu contra ortodoxiei in general. Ei au ce au cu romanismul nu cu ortodoxia. Probabil ca unele cercuri oculte incearca sa ne transforme in carne de tun contra Rusiei, dar nu ca sa puna Rusia la pamant ci Romania latina si in care romanul de rand se opune slavizarii. Daca-i schimbi lui limba romaneasca ridicata la ceruri de maretul Eminescu, este ca si cum le-ai lua viata romanilor. Exceptie sunt basarabenii care au fost lesne rusificati si care acum cred ca sssssau fost rusi denisovani care au fost latinizati de Traian in mod telepatic pentru ca Moldova noastra si Basarabia (fosta a noastra si acum a Rusiei) nu a fost cotropita de Imperiul Roman.
Este evident ca nefiind sub stapanirea Romei moldovenii au fost probabil latinizati prin telepatie sau alte unde radiofonice (eventual semnale cu alfabet Morse) care intre timp s-au pierdut multe secole (regasite in secolele 19-20) dar latinizarea a ramas.
Scuze daca am reinterpretat istoria oficiala cu care am fost incatusati.
Parintele Cleopa – ,,Discutie cu ateii’’
https://www.youtube.com/watch?v=qa4-cEAVQ1s
Charles Darwin a creat teoria evolutiei. A fost de asemenea si un mason de grad inalt, insemnand ca il venera in secret pe Lucifer ( Satana). Concluzia: teoria evolutiei a fost creata de un satanist de rang inalt
https://www.cocoon.ro/charles-darwin-a-creat-teoria-evolutiei-a-fost-de-asemenea-si-un-mason-de-grad-inalt-insemnand-ca-il-venera-in-secret-pe-lucifer-satana-concluzia-teoria-evolutiei-a-fost-creata-de-un-satan/#
,,Super-soldații hibrid ai lui Stalin.
Dictatorul sovietic Iosif Stalin a ordonat înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial crearea unor super-războinici prin încrucișarea oamenilor cu maimuțele, conform unor documente secrete. Potrivit acestora, la mijlocul anilor 1920, un om de știință din Rusia, Ilia Ivanov, a fost obligat să încerce încrucișarea oamenilor cu maimuțe în vederea obținerii unor super-războinici, scrie site-ul The Scotsman.com. Cercetătorul avea o experiență vastă în încrucișarea animalelor, obținând de-a lungul timpului mai multe rase hibride.
Potrivit unor surse de la Moscova, Stalin i-ar spus omului de știință, poreclit „Red Frankenstein” (Frankenstein cel Roșu): „Vreau o ființă umană nouă, invincibilă, insensibilă la durere, rezistentă și indiferentă față de calitatea alimentelor pe care le mănâncă”.
Pe lângă scopul militar, acești hibrizi ar fi urmat să fie folosiți și la muncă, pentru a se obține o productivitate mai mare. În 1926, după revoluția bolșevică, Biroul Politic de la Moscova a transmis cererea Academiei de Științe cu scopul de a construi o „mașinărie vie de război”. Ordinul a venit într-un moment în care Uniunea Sovietică era angajată într-o cruciadă pentru a transforma lumea, cu ingineria socială considerată partener al industrializării: au fost create noi orașe, s-a adoptat un alt stil de arhitectură și a fost înființată o nouă societate egalitaristă – comunismul. În acea perioadă, autoritățile sovietice se străduiau să reconstruiască Armata Roșie, greu încercată în timpul Primului Război Mondial. De asemenea, exista și o presiune puternică pentru a găsi mai multă forță de muncă, în special una care să nu se plângă, pentru că Rusia dorea să lanseze primul său plan cincinal pentru industrializarea rapidă. Cercetătorul Ilia Ivanov era foarte apreciat la acea vreme. El și-a clădit o bună reputație sub țar, când în 1901 a înființat primul centru mondial pentru inseminarea artificială a raselor, unde a și obținut mai multe rase hibride în urma încrucișării cailor cu măgari și zebre. Realizările lui Ivanov au ajuns la urechile conducătorilor sovietici care au decis ca omul de știință să înceapă cercetări în vederea obținerii unor super-ființe hibride prin încrucișarea oamenilor cu maimuțe. Astfel, în 1926 a fost trimis în Africa de Vest cu 200.000 de dolari pentru a-și desfășura primul experiment cu cimpanzei. Între timp, un centru de cercetare a fost înființat în Georgia – locul de naștere al lui Stalin. Acolo se încerca, în premieră, și evoluția forțată a cimpanzeilor. În plus, se urmărea ca prin încrucișare să rezulte oameni cu o putere similară ca cea a primatelor.
Povestea institutului sovietic de cercetare a nemuririi
Experiențele lui Ivanov în Africa au fost, fără îndoială, un eșec total. El s-a întors în Uniunea Sovietică, pentru a supraveghea experimentele din Georgia și pentru a folosi sperma de maimuță la voluntari umani.
În scurt timp, omul de știință s-a declarat neputincios în acest demersuri și a căzut în dizgrație. Astfel, Uniunea Sovietică s-a văzut nevoită să renunțe la ideea de a crea în mod artifical super-soldați și super-muncitori. Nu au fost singurele experimente care au mers prost: planul de colectivizare a fermelor a dus la foametea din 1932, în care au murit cel puțin patru milioane de ruși. Pentru eșecul său total și în același timp costisitor, Ilia Ivanov a fost condamnat la cinci ani de închisoare. În 1931 a fost exilat în republica sovietică Kazahstan, unde a murit un an mai târziu. A fost găsit căzut într-o stație de tren, pe un ger năpraznic.’’
http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/super-soldatii-hibrid-ai-lui-stalin-a-cerut-incrucisarea-oamenilor-cu-maimute-790259?utm_source=Sharefb
Hartile khazare unde Romania nu exista
https://www.google.ro/search?q=khazaria&client=firefox&hs=DQB&rls=com.yahoo:en-US:official&channel=sb&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=Vrs4VLPYIYGfygPakIGACg&ved=0CAgQ_AUoAQ
Dar BOR ce zice?
Nu zice nimic!
O data sau de doua ori pe secol romanii chiar au nevoie ca BOR sa se implice in apararea romanismului.
Ar fi numai o mica recunostiinta pentru serviciile pe care le aduc romanii BOR-ului.
BOR prefera politica strutului. Prefera banii stapinirii evreiesti si catolice.
Am invatat la istorie, pe vremea comunistilor, ca BOR a avut un rol important in apararea neamului romanesc si a statalitatii milenare pe aceste meleaguri.
Incep sa-i cred si eu acum pe cei care sustin ca comunistii au spus numai minciuni.
Dovada este actualul BOR.
Ar fi trebuit ca patriarhul sa se duca sa vada pe teren situatia romanilor din Ukraina. Ii decontez eu combustibilul pentru Mercedes plus diurna ca e sarac lipit pamintului.
Sa-i fie rusine. Nu difera cu nimic de politicienii care se fac ca conduc tara.
Am gasit acest rechizitoriu aici:
https://www.nationalisti.ro/tradare-patriarhul-se-dezice-prin-banescu-de-preotii-si-ierarhii-romani-din-ucraina-nu-apartin-de-patriarhia-romana/
TRĂDARE! Patriarhul se dezice, prin Bănescu, de preoții și ierarhii români din Ucraina: nu aparțin de Patriarhia Română!
Purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu a oferit luni o declarație către presă în care explică situația ecleziastică a comunităților de români ortodocși din Ucraina, informează Basilica.ro.
„Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / Biserica Ortodoxă Română, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă”, a subliniat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat că la nivel local persistă încă o ambiguitate privind structurile ecleziastice din Ucraina care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului.
El a menționat că Biserica Ortodoxă Română a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina (păstrarea identității lingvistice, religioase și culturale).
„Realitatea din diaspora și din comunitățile românești din jurul granițelor este însă pretutindeni una care evoluează în funcție de mulți factori locali și socio-culturali. Esențială este păstrarea și cultivarea conștiinței creștine, fidelitatea față de adevărul de credință și de valorile morale rodite de acesta”.
Vasile Bănescu a spus că „situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist. Păstrându-și curată conștiința morală, patriotică și religioasă”.
„Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima”, a mai precizat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
În situația ecleziastică din Ucraina, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a menționat, încă din 2019, că va ține seama cu prioritate de cele peste 120 de parohii ortodoxe românești, aflate în Ucraina, în special în zona Bucovinei de Nord. S-a precizat atunci că este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român.