Am vazut pe undeva o statistica – precis masluita de” producatorii ei ” care indica faptul ca 70% si mai bine dintre romani nu vor sa iasa din EU.
Daca e adevarat, e jale!
Se pare ca lumea e incapabila sa priceapa ca EU e o dictatura in mana unor gangsteri sindicalizati care lucreaza pentru Sorosh si Rotschild etc.
Daca Romania nu ia exemplul britanic, si mai ramane si in NATO care conform universitarului Daniele Ganser este cea mai mare organizatie mafiota din istoria omenirii, Romania nu va putea misca in front!
Putin e folosit ca sperietoare, caci nu are de gand sa faca razboaie neprovocat.
Cacci e vorba de un razboi atomic , si e perfect constient de pericolul total letal care ne paste intr-un astfel de conflict beligerent, pe noi toti.
NATO’s secret armies – Operation Gladio and terrorism in Western Europe By Daniele Ganser
CONTENTS
Foreword xi
Acknowledgements xiv
Acronyms xviii
Introduction 1
1 A terrorist attack in Italy 3
2 A scandal shocks Western Europe 15
3 The silence of NATO, CIA and MI6 25
4 The secret war in Great Britain 38
5 The secret war in the United States 51
6 The secret war in Italy 63
7 The secret war in France 84
8 The secret war in Spain 103
9 The secret war in Portugal 114
10 The secret war in Belgium 125
11 The secret war in the Netherlands 148
12 The secret war in Luxemburg 165
ix
13 The secret war in Denmark 168
14 The secret war in Norway 176
15 The secret war in Germany 189
16 The secret war in Greece 212
17 The secret war in Turkey 224
Conclusion 245
Chronology
Notes
Select bibliography
Index
250
259
301
303
x
FOREWORD
At the height of the Cold War there was effectively a front line in Europe. Winston
Churchill once called it the Iron Curtain and said it ran from Szczecin on the
Baltic Sea to Trieste on the Adriatic Sea. Both sides deployed military power along
this line in the expectation of a major combat. The Western European powers
created the North Atlantic Treaty Organization (NATO) precisely to fight that
expected war but the strength they could marshal remained limited. The Soviet
Union, and after the mid-1950s the Soviet Bloc, consistently had greater numbers
of troops, tanks, planes, guns, and other equipment. This is not the place to pull
apart analyses of the military balance, to dissect issues of quantitative versus
qualitative, or rigid versus flexible tactics. Rather the point is that for many years
there was a certain expectation that greater numbers would prevail and the Soviets
might be capable of taking over all of Europe.
Planning for the day the Cold War turned hot, given the expected Soviet threat,
necessarily led to thoughts of how to counter a Russian military occupation of
Western Europe. That immediately suggested comparison with the Second World
War, when Resistance movements in many European countries had bedevilled
Nazi occupiers. In 1939-1945 the anti-Nazi Resistance forces had had to be
improvised. How much the better, reasoned the planners, if the entire enterprise
could be prepared and equipped in advance.
The executive agents in the creation of the stay-behind networks were
the Central Intelligence Agency (CIA) of the United States and the Secret
Intelligence Service (SIS or MI6) of the United Kingdom. Other major actors
included security services in a number of European countries. In all cases identical
techniques were used. The intelligence services made an effort to establish
distinct networks for spying on the occupiers, that is espionage, and for sabotage,
or subverting an enemy occupation. To establish the networks the CIA and others
recruited individuals willing to participate in these dangerous activities, often
allowing such initial, or chief, agents to recruit additional sub-agents. Intelligence
services provided some training, placed caches of arms, ammunition, radio
equipment, and other items for their networks, and set up regular channels for
contact. The degree of cooperation in some cases ranged up to the conduct of
exercises with military units or paramilitary forces. The number of recruits for the
xi
secret armies ranged from dozens in some nations to hundreds or even thousands
in others.
The Resistance example was always an obvious one. Observers of the secret
Cold War assumed the existence of the networks; so there are occasional
references to the stay-behind networks in spy memoirs and literature. But by and
large the subject was acknowledged with a wink and a nod. Until almost the end
of the Cold War. In the summer of 1990, after the collapse of Soviet-dominated
regimes in Eastern Europe, but prior to the final disintegration of the Soviet Union,
the Italian government made public the existence of such a network in that
country. Over the years since there has been a recurrent stream of revelations
regarding similar networks in many European nations, and in a number of countries
there have been official investigations.
For the first time in this book, Daniele Ganser has brought together the full
story of the networks the Italians came to call ‘Gladio’. This is a significant and
disturbing history. The notion of the project in the intelligence services undoubtedly
began as an effort to create forces that would remain quiescent until war brought
them into play. Instead, in country after country we find the same groups of
individuals or cells originally activated for the wartime function beginning to
exercise their strength in peacetime political processes. Sometimes these efforts
involved violence, even terrorism, and sometimes the terrorists made use of the
very equipment furnished to them for their Cold War function. Even worse,
police and security services in a number of cases chose to protect the perpetrators
of crimes to preserve their Cold War capabilities. These latter actions resulted in the
effective suppression of knowledge of Gladio networks long after their activities
became not merely counterproductive but dangerous.
Mining evidence from parliamentary inquiries, investigative accounts,
documentary sources, trials, and individuals he has interviewed, Ganser tracks
the revelation of Gladio in many countries and fills in the record of what these
networks actually did. Many of their accomplishments were in fact antidemocratic,
undermining the very fabric of the societies they were meant to protect. Moreover, by
laying the records in different nations side by side, Ganser’s research shows a
common process at work. That is, networks created to be quiescent became activists
in political causes as a rule and not as an exception.
Deep as Dr Ganser’s research has been, there is a side to the Gladio story he
cannot yet reveal. This relates to the purposeful actions of the CIA, MI6 and
other intelligence services. Because of the secrecy of government records in the
United States, for example, it is still not possible to sketch in detail the CIA’s orders
to its networks, which could show whether there was a deliberate effort to interfere
with political processes in the countries where Gladio networks were active. There
were real efforts carried out by Gladio agents but their controllers’ orders remain in
the shadows, so it is not yet possible to establish the extent of the US role overall in the
years of the Cold War. The same is true of MI6 for Great Britain and for security
services elsewhere. At a minimum Dr Ganser’s record shows that capabilities
created for straightforward purposes as part of the Cold War ultimately turned to
xii
more sinister ends. Freedom of Information in the United States provides an avenue
to open up government documents; but that process is exceedingly slow and
subject to many exemptions, one of which is intended precisely to shield records
on activities of this type. The United Kingdom has a rule that releases documents
after a certain number of years, but there is a longer interval required for
documents of this type, and exceptions are permitted to government when documents
are finally released to the public. The information superhighway is barely a
macadam path when it comes to throwing light on the truth of the Gladio networks.
In this age of global concern with terrorism it is especially upsetting to discover
that Western Europe and the United States collaborated in creating networks that
took up terrorism. In the United States such nations are called ‘state sponsors’ and are
the object of hostility and sanction. Can it be the United States itself, Britain,
France, Italy, and others who should be on the list of state sponsors? The Gladio story
needs to be told completely so as to establish the truth in this matter. Daniele
Ganser has taken the critical first step down this road. This book should be read to
discover the overall contours of Gladio and to begin to appreciate the importance of
the final answers that are still lacking.
John Prados
Washington, DC
xiii
ACKNOWLEDGEMENTS
When looking for a PhD research topic in early 1998, I became interested in
the Gladio phenomenon, of which I had not previously heard. After some
research I realised that despite its great importance for the most recent political,
social and military history of Western Europe and the United States, only very
limited work had been carried out on the phenomenon of the secret NATO
armies, with no single study on the topic available in English. As the complex
structure of the network and the mysteries surrounding it increasingly caught my
interest, many well-meaning friends advised me against taking it as a PhD topic.
Very sensibly they argued that I would gain access neither to the archives of the
secret services, nor to primary data on the topic from NATO and its Office of
Security. Furthermore they predicted that the number of countries, which by the
end of my research had unexpectedly risen to fourteen, as well as the time frame
I intended to investigate in each of these countries, five decades, not only would
wear me out, but would also necessarily leave my findings fragmented and
incomplete. That in addition to these problems I would have to work with texts
in more than ten different European languages, of which I personally could
only read five, made matters crystal clear: Gladio was not a suitable PhD research
topic.
With great fascination for the phenomenon, a certain degree of youthful
stubbornness, and above all a supportive environment I nevertheless embarked upon
the research project and dedicated the next four years of my life to the investigation.
At the time my determination to proceed, and my ability to convince my advising
professors, was based on one single original document from the Italian military
secret service SIFAR, dated June 1, 1959 and entitled ‘The special forces of SIFAR
and Operation Gladio’. This document proved that a CIA- and NATO-linked
secret army code-named Gladio had existed in Italy during the Cold War, yet further
original documents were very hard to come by. In retrospect I therefore have to
admit that my well-meaning friends had been right. For among the numerous
obstacles that arose during the years of research many were the ones predicted.
First of all, the field of research was indeed large, both as to the number of
countries, and to the time frame. I started with a focus on Italy, where operation
xiv
Gladio was exposed in 1990. Based on the Italian sources I quickly realised,
however, that the so-called stay-behind armies had existed in all 16 NATO countries
during the Cold War. Further research led me to conclude that of the 16
NATO countries both Iceland, with no armed forces, and Canada, far removed
from the Soviet frontier, could be neglected. Yet, while I was somewhat relieved
to calculate that this would leave me wi t h the analysis of stay-behind armies
in 14 countries, I found with a certain surprise that secret stay-behind armies with
indirect links to NATO had also existed in the four neutral countries, Sweden,
Finland, Austria and my native Switzerland, during the Cold War. In this book
I am presenting the data for the NATO countries only. A forthcoming publication
will deal specifically with the equally sensitive issues of secret NATO-linked
stay-behind armies in the neutral countries.
Next to the challenges that arise with respect to the number of countries, gathering
data for each single country too proved difficult. It was most distressing
that governments, NATO and secret services withheld requested documents
despite a FOIA request to the CIA, numerous letters to NATO, and official
requests to European governments. Next to only a very small number of primary
documents, the analysis had therefore to be based on numerous secondary sources,
including parliamentary reports, testimonies of persons involved as reported by
the international press, articles, books and documentaries, needless to say, such
secondary sources can never be a substitute for the original primary documents,
and all future research must clearly aim for access to primary documents.
If, however, the data presented hereafter first of all enables researchers to gain an
overview of a phenomenon which otherwise might have remained inaccessible,
and in the second place enables processes which in the future will lead to access
to primary documents, then the main purposes of this book will have been
achieved.
That despite the mentioned numerous obstacles, the years of intensive research
have led to a hopefully valuable international analysis of the stay-behind armies
and the secret war in Western Europe is to a large degree attributable to the
international professional help and support that I was allowed to enjoy. First of
all I want to thank my two academic advisers for their truly valuable assistance,
Professor Georg Kreis of Basel University, and Professor Jussi Hanhimaki of the
Graduate Institute of International Studies in Geneva, formerly with the London
School of Economics and Political Science where we met in a most stimulating
environment. Their feedback on numerous drafts sharpened my questions when
they were too vague. Their frank criticism helped me to focus on the secret armies
when I was drifting away. And their experience in the field of academic research
restrained my judgement, and opened the way for a balanced understanding.
When I presented my Gladio research and passed my final PhD exams in September
2001, we all felt that it was a timely book, for in that month, investigations into
international terrorism had become a high priority on the agenda. During the
subsequent years we have in a very strange way become accustomed to living in
a world that suffers from both war and terrorism, and my warm thanks therefore
xv
also go to Professor Andreas Wenger, Director of the Center for Security Studies
in Zurich, for his support for future research into Gladio and terrorism here at the
institute.
Furthermore my gratitude goes to Washington-based CIA author William
Blum who first drew my attention to Gladio and taught me a lot on covert action and
secret warfare. Very warm thanks also go to Professor Noam Chomsky in Boston
who not only encouraged my research, but also provided me with valuable contacts
during our meetings in the United States and in Switzerland. In Cambridge,
Professor Christopher Andrew supported my research, while in Washington,
Professor Christopher Simpson drew my attention to interesting contacts in the
United States. In Austria, Professor Siegfried Beer provided me with valuable
data and kindly encouraged my research. In London, finally, I copied numerous
valuable documents at the Statewatch institute, where Trevor Hemmings proved
to me how excellent work can be done with little money.
It must be stated here at the outset of the book that all quotes other than from
English originals are translations by the author, who alone bears responsibility
for their accuracy. At the same time it goes without saying that the numerous
countries could not have been investigated without the help of my international
network, which assisted me both in the initial phase of locating and getting hold
of the documents, and during subsequent translation hours. In Germany I want to
thank journalist and Gladio author Leo Miiller, as well as Erich Schmidt
Eenboom from the research institute on peace and politics. In the Netherlands,
Dr Paul Koedijk and Dr Cees Wiebes, as well as Frans Kluiters, all members of
the Netherlands Intelligence Studies Association, kindly shared with me valuable
Gladio material and interesting days in Amsterdam, while academic Micha de
Roo assisted me with the Dutch translations. In Denmark, I want to thank Professor
Paul Villaume of Copenhagen University who shared interesting data with me,
and Eva Ellenberger of Basel University who helped me to understand the Danish
texts. In Norway, I want to thank my friend Pal Johansen for our excellent time at
the London School of Economics and Political Science and his professional help
in crucial times when it came to the translation of Norwegian texts. In Austria,
journalist Markus Kemmerling and the Zoom political magazine supported my
research. In Basel, Ali Burhan Kirmizitas helped me greatly with the translation
of Turkish texts and provided me with important documents on Gladio in Turkey.
Academic Ivo Cunha kindly shared with me data on Gladio in Portugal and in
Spain, while my university friends Baptiste Blanch and Francisco Bouzas
assisted me with the Portuguese and Spanish translations. My friend and fellow
academic Martin Kamber finally had the energy to plough through an early PhD
manuscript of over a thousand pages, whereupon he wisely let me know that the
text had to be shortened. Thanks to Ruth Eymann I was able to retreat to a both
beautiful and silent chalet in a remote valley of the Swiss mountains to carry out
that task.
After the PhD thesis had been accepted insigni cum laude at the history department
of Basel University in Switzerland, Prank Cass and Andrew Humphrys of
XVI
Taylor and Francis, UK, and Kalpalathika Rajan of Integra Software Services,
India, helped me greatly to make my research publicly accessible on the global
book market. Last but not least, complete research independence was guaranteed
by the generous financial support of The Swiss National Science Foundation, the
Janggen-Pohn Stiftung in St Gallen, the Max Geldner Stiftung in Basel, and the
Frewillige Akademische Gesellschaft in Basel. Special thanks go to my mother,
my father and my sister, to Sherpa Hanggi, Marcel Schwendener, Tobi Poitmann,
Dane Aebischer, Rene Ab Egg, Laurenz Bolliger, Philipp Schweighauser, Niko
Bally, Yves Pierre Wirz and Andi Langlotz for numerous inspiring and controversial
late-night discussions on international politics, global trends and problems,
and our personal quest for happiness and meaning in life.
Episcopul Giurgiului ia ATITUDINE şi cere românilor să se ridice faţă de “mai-marii acestei lumi”: Ne-am săturat de obedienţă! Este vremea să vă apăraţi
phpThumb_generated_thumbnailjpeg
Posted By: Lăzăreanu Răzvan August 12, 2016
Tot mai multe voci importante din Biserica Ortodoxă Română iau atitudine împotriva evenimentelor care se petrec în ultima vreme, în România.
Ultimul este chiar Episcopul Giurgiului, PS Ambrozie. În predica ţinută cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, ierarhul Bisericii Ortodoxe a luat atitudine împotriva adoptării aşa zisei legi antilegionare, dar şi a construcţiei unei moschei la Bucureşti.
PS Ambrozie a afirmat că marii duhovnici şi martiri ai României sunt persecutaţi de către autorităţi.
“… Tot ceea ce a spus parintele Paisie Aghioritul se implineste astazi. Tot ceea ce a spus parintele Iustin Parvu se implineste astazi.
Tot ceea ce au spus ceilalti parinti si duhovnici, parintele Proclu, parintele Teofil, parintele Arsenie Papacioc, parinti care au facut ani si ani de inchisoare pentru convingerile lor, ceea ce le-a dat putere lor, Sfintilor Inchisorilor, cei care sunt persecutati astazi de catre autoritatile care sunt ignorante… caci noi dormim astazi, noi, poporul nascut din Evanghelie, noi dormim…
Noptile trecute au fost condamnati cei care au fost in temnitele comuniste si noi nu mai avem voie sa vorbim despre ei, despre jertfa lor, despre Sfantul Inchisorilor, despre Mircea Vulcanescu, despre cei care au patimit la Aiud, la Gherla, la taiat de stuf in Braila, nu mai avem voie sa ne pomenim intelectualii, ca suntem pasibili de pedeapsa, conform legilor in vigoare si hotararilor de guvern care se scot peste noapte…”, a spus el.
Episcopul Giurgiului a vorbit şi despre construcţia noii moschei de la Bucureşti.
“Si tot la Fanar… au semnat ca in Europa noastra, care n-a vrut sa accepte in Constitutia ei radacinile iudeo-crestine, aceasta Europa din care se vrea sa fie scoasa Grecia, simbolul ei, aceasta tara, de care suntem atat de legati…
Se rasucesc in mormant voievozii nostri, Stefan cel Mare si Sfant, Brancoveanu, Neagoe Basarab…
Mai stie cineva cat a suferit Brancoveanu dinspre vanzatori, dinspre iude si tradatori? A patimit ca sa nu purtati astazi salvari, sa nu purtati batic [val islamic – n.n.], ci mahrama… Au semnat noaptea hartii, pe care nu le-au acceptat altii in Europa, si au hotarat pentru noi, in tara voievozilor… Se construieste moschee in tara voievozilor!”, a explicat ierarhul.
PS Ambrozie a cerut românilor să aibă demnitate.
“Ne-am saturat sa tot facem obedienta…Noi nu va indemnam niciodata la revolta, dar trebuie sa stiti in ce lume traiti……Astazi cine mai vorbeste despre Siberii, despre deportati, despre oameni care au infundat inchisorile, fiind rapiti in toiul noptii de langa copii?
Când e doliu naţional, „Turcu’ plăteşte!” PDF
Imprimare Email
Ion Maldarescu
Miercuri, 10 August 2016 23:30
Inmormantarea AneiNe naştem, creştem, trăim cum putem şi, firesc, ajungem la finalul imprescriptibil când ne dăm obştescul sfârşit. Niciodată nu isprăvim ce ne-am pus în gând, pentru că Doamna cu coasa vine când vrea ea să-şi ia haraciul, nu când vrem noi. Nimic anormal până aici. Cu nişte ani în urmă scriam că televiziunea este un instrument eficace, o modalitate de control al minţii, la fel sau chiar mult mai nocivă decât oricare alt drog. Drogurile sunt o ameninţare la adresa ordinii sociale, însă televiziunea este un drog care creează dependenţă, controlat şi distribuit de nişte diabolici, un drog care ne transformă în mutanţi, ne alterează raţiunea, făcând aproape imposibilă dorinţa de evadare din vicisitudinile realităţii cotidiene. De peste 26 de ani se practică spălarea creierelor, prin strategii şi tehnici subtile care, cuplate cu efectul televizorului asupra undelor creierului, fac să pară infantilă ingeniozitatea celor mai erudiţi psihologi. Ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau organizaţiile din umbră decât o masă de zombie uşor manevrabili? Cam pe-aici a ajuns „Starea Naţiunii” în ţara Marelui Mut.
De câteva zile, mass-media din România (nu neapărat românească) a umplut eterul şi sticla televizoarelor cu un dramatism grotesc, anunţând ştirea că o falsă „regină a Românei” a plecat la cele veşnice la vârsta de 92 de ani! Minciună şi falsificare a adevărului istoric! N-a murit nicio „regină”! România este Republică! N-are nici rege, nici regină, nici prinţi! Conform exprimării dintr-un alt context al culturnicei Biro Rozalia – unul dintre clasicii guvernamentali în viaţă -, a murit „o persoană bipedă”. Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu Mihai-viteză, un pierde vară la propriu, „un nevoiaş al minţii”, cum l-a numit marele Pamfil Şeicaru – pe data de 10 iunie 1948, în Grecia, adică după o jumătate de an de când trădătorul-donator de la 23 august 1944 abdicase şi nu mai era rege. Nu oricum, la înţelegere cu guvernul Petru Groza, contra unei rente viagere substanţiale (pe care i-a retezat-o „împuşcatul” în anii ’70), başca calabalâcul de bunuri cu care deja plecase cu puţin înainte de abdicare. Astfel, în România anului 2016, eroii neamului sunt puşi la index, iar paraziţii, urcaţi la loc de cinste. Se poate afirma că Ţara a devenit un spaţiu concentraţionar, unde unii intră pe „porţile regilor” iar alţii iau calea exilului.
Pe vremea lui Al. Ghica, în timpul judecării unui proces în care erau implicaţi un negustor român şi unul turc, unul dintre boierii divanului a adormit. Trezit ca să-şi spună părerea, el a rostit automat: „Turcul plăteşte!”, ceea ce nu era corect, turcul fiind nevinovat. Cam aşa se petrece şi astăzi la curtea iohannisto-cioloşistă. Dacă Ana de Bourbon-Parma, pe lângă cetăţenia franceză a avut şi alte cetăţenii, nu cunosc, dar cetăţenia română şi statutul regină, BA! Ana nu a avut niciodată coroană regală, nu a cerut cetăţenie română şi nici nu a încercat să înveţe limba română. Atunci, pentru ce atâta mascaradă? Cine suportă cheltuielile? „Turcu’ plăteşte!” Adică, poporul român. Nimic nu justifică marele tam-tam şi amploarea care se dau evenimentului şi afirmaţiei mincinoase, inclusiv cheltuielile aferente, dar, cum ziceam, „Turcu’ plăteşte!” „Casa (ne)regală” a beneficiat de bunuri şi proprietăţi, a încasat şi păpat banii românilor, dar a refuzat să achite impozitele datorate statului român, implorând autorităţile să-i anuleze datoriile. Preşedinţia, Guvernul şi ocupanţii fotoliilor Casei Poporului – care nu mai este a poporului român, ci a Clubului „Ali Baba şi centurionii adormiţi ai neamului” – au fost de acord. A scutit-o de taxe şi impozite pentru că… „Turcu’ plăteşte!”.
De mai bine de o jumătate de an, hârleţele, târnăcoapele şi buldozerele au fost puse la treabă să construiască, la curtea de Argeş o necropolă pentru oase „regale”. Şi pentru asta, tot „Turcu’ plăteşte!”, nu „casa regală” a republicii România. Dacă timp de o viaţă, Ana şi consortul – despre care nu se mai ştie aproape nimic, iar gurile rele bârfesc că ar locui prin cine ştie ce frigider elveţian – au stat departe de ţara asta, de ce nu-i înmormântează acolo? Răspunsul este simplu: pentru că, acolo, cheltuielile de înmormântare le-ar suporta „beneficiarul”. Aici, „Turcu’ plăteşte!”. Şi mai e ceva: pentru că, tot „Turcu’ plăteşte!”, va fi o înmormântare cu repetiţie. „Un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană”.
Dacă ar mai fi trăit, nici măcar Giuseppe Verdi nu ar fi putut imagina o versiune modernizată mai reuşită a lui, Nabucco, adaptată la jalnica „Stare a Naţiunii” române. Sicriul cu cetăţeana franceză Ana de Bourbon-Parma a fost adus din Elveţia, pe calea aerului, la Bucureşti. Sine die, tot „Turcu’ plăteşte!”. Ne-a fost oferită o scenă umilitoare, premeditată aş spune, ilustrând cât de jos s-a prăbuşit demnitatea mioritică: militarii din Regimentul de Gardă poartă pe umeri un copârşeu neromânesc acoperit cu o cârpă blazonată – nu cu Tricolorul românesc – şi se derulează protocolul cuvenit unui om de stat, unui erou sau martir al Neamului. Semn al sclaviei! În cazul de faţă, „Corul robilor” din opera italianului nu este altcineva decât poporul român, reprezentat de militarii unei armate decimate, ce duce pe umeri un sicriu străin cu însemne străine. Ana de Bourbon nu a făcut nimic pentru a servi interesele României, ba, s-ar putea spune că i-a iubit pe români la fel de tare ca Elena, cea care l-a zâmislit (nu se ştie precis cu care colonel grec) pe Mihai I, donatorul pământului şi bogăţiilor Ţării, ruşilor, în urmă cu 72 de ani, la 23 august 1944. În 1946, pentru infamia Regelui, a plătit Mareşalul. Astăzi, „Turcu’ – poporul român – plăteşte!”. regina-mamă
Când a murit Florin Constantiniu, administratorul de la Bellu nu era de găsit, aşa că l-au înmormântat în grabă la Cimitirul Militar Ghencea. Când Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Iorga şi Mareşalul, oficialităţile abia au catadicsit să facă un gest. Cei doi au slujit interesele Istoriei naţionale „sincere” nu a uneia falsificate. Acum, când „persoana bipedă” care n-a avut nimic de-a face cu Ţara şi Neamul şi-a dat duhul, „toată floarea cea vestită” a papagalilor oficiali varsă lacrimi de crocodil şi declară doliu naţional. De ce? Ziua de sâmbătă, zi de 13, cu ghinion şi cu ale ei trei ceasuri rele… navetistul săptămânal, şeful guvernului şi hoarda autohtonă a lui Ali Baba vor fi alături de „suferinţa” paraziţilor „casei regale”, paranghelie pentru care tot „Turcu’ plăteşte!” Cineva, „persoană importantă, nu spui cine”, tare şi pe drept supărat, îmi scria: „[…] ieri m-au apucat dracii auzind la televizor că a murit regina Ana. A cui regină? Doliu naţonal? Ce a făcut pentru Naţiunea asta? Mai mult a făcut Elena Ceauşescu, zău dacă nu! O spun oriunde, oricui, oricând, deşi am urât-o pe Leana lu’ nea Nicu şi o urăsc şi acuma, dar pentru naţiunea asta, ea a făcut mai mult decât Ana-recent decedată. Ca să mă răzbun, mi-am organizat un chiolhan chiar pe 13 august. Nu glumesc! […] am profitat de faptul că se împlinesc nişte de ani de la cununia civilă chiar pe 13 august anul asta! Aşa că…. Dacă ştiţi pe cineva dispus să mă toarne la D.N.A., la Miliţie, la Guvern, că îmi permit să calc în picioare doliul naţional, v-aş fi recunoscător. Aş vrea să-mi sune ăia la uşă şi să auda ce le-aş zice eu. Da’ să vină mai spre seară, să apuce vinul să mi se urce şi la cap, nu doar să-mi coboare în picioare”. Are dreptate şi – ştiu că nu-i creştineşte -, dar mai că-mi vine să pun şi eu de-o sârbă oltenească. Tot pe 13!, că de, „Turcu’ plăteşte!”. http://www.art-emis.ro/editoriale/3687.html
CICA VREA SA NE „MODERNIZEZE”: E FOARTE GRAV CE SE INTAMPLA!
SE LUCREAZAA CU COOKIES CARE , IMEDIAT CE PRONUNTI CUVANTUL X care nu convine MOSSADULUI, TI SE COLECTEAZA TEXTUL, NUMELE ETC!!!
EI ZIC CA NU BAGA DATE NOI CI DOAR LE COLECTEAZA SI LE ANALIZEAZA PE CELE EXISTENTE : „EXISTENTE” din ce clipa, din secunda asta???
VOR SA STIE CUM SA TE JEFUIASCA SI SA TE PUNA LA PAMANT DACA TE RASCOLI CACI ANTICIPEAZA CA POPULATIILE DE PESTE TOT SE VOR RASCULA CURAND CAND VINE „CRIZA”, adica foamete generalizata si planificata!
link: http://www.romaniatv.net/sri-despre-sii-analytics-in-acest-moment-gasirea-unei-informatii-tine-de-nivelul-de-experienta-si-noroc-al-utilizatorului_308746.html
titlu:
SRI, despre SII Analytics: În acest moment, găsirea unei informaţii ţine de nivelul de experienţă şi noroc al utilizatorului
Publicat: (acum 4 ore) // Actualizat: (acum 4 ore) // Sursa: romaniatv.net
Autor: Iulian Tudor
Proiectul SII Analytics nu reprezintă o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, în caz contrar nu ar fi fost eligibil în accesarea de fonduri europene, precizează Serviciul Român de Informații, potrivit Agerpres.
0 0 0 Comenteaza
Sistemul nu este conectat la internet și nu deține niciun fel de date clasificate sau pentru care ar fi nevoie de mandatul unui judecător, potrivit SRI.
Reprezentanții SRI subliniază că SII Analytics nu are ca scop colectarea de date de la instituții, ci valorificarea celor deja existente și nici nu interceptează comunicațiile persoanelor. De asemenea, serviciul insistă asupra faptului că sistemul nu reprezintă un proiect de e-guvernare.
„Este un sistem care duce la modernizarea României și care, în domeniul de intelligence, ne aduce și pe noi în lumea civilizată”, susțin reprezentanții SRI. După cum precizează aceștia, platforma SII Analytics va spori considerabil viteza de căutare a informației relevante în bazele de date deja existente.
„SII Analytics va ajuta instituțiile statului să analizeze mai bine, mai structurat, mai rapid și mai relevant cantitatea semnificativă de date pe care deja o au la dispoziție. În acest moment, găsirea unei informații relevante ține de nivelul de experiență și noroc al utilizatorului”, explică responsabilii SRI, care apreciază că acest sistem va scădea cu până la 90% timpul de acces la date.
Aceștia au oferit și un exemplu asupra modului în care funcționează platforma: „O persoană dorește să obțină un permis de port-armă. O simplă interogare a sistemului SII Analytics îi va spune beneficiarului dacă nu cumva persoana are antecedente penale. În prezent, acest lucru este posibil doar după ce sunt consultate mai multe baze de date de către mai mulți angajați ai instituțiilor statului”.
În ceea ce privește beneficiarii, potrivit informațiilor primite de la SRI, aceștia ar fi de ordinul zecilor, printre ei numărându-se Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
Securitatea platformei este, conform sursei menționate, asigurată de auditori care există la nivelul fiecărui beneficiar, fiecare activitate în sistem fiind jurnalizată. Orice încercare de utilizare a sistemului în interes propriu sau abuziv este identificată de filtre interne special constituite, fiind sancționată inclusiv penal, precizează SRI.
APADOR-CH și alte trei organizații neguvernamentale au trimis luni o scrisoare deschisă mai multor instituții naționale și europene prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la un proiect „de supraveghere în masă” implementat de SRI, cu finanțare europeană.
„SRI a câștigat un proiect pe fonduri europene (axa 2 — OS 2.3. Creșterea utilizării sistemelor de e-guvernare) prin care intenționează să achiziționeze software și hardware de 25 de milioane de euro pentru ‘consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice’. Proiectul, numit ‘SII Analytics’, are un potențial de supraveghere generalizată a întregii populații a României — un adevărat sistem informatic Big Brother — fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetățenești sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituții publice la datele personale colectate și integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale”, se arată în scrisoarea deschisă.
Precizările instituţiei vin după ce mai multe ONG-uri au făcut public proiectul de finanţare privind implementarea acestui sistem câştigat de SRI, despre care au spus că este menit să ducă la supravegherea totală a populaţiei. În urmă cu câteva zile, SRI a dat un comunicat, în care a argumentat că nu e vorba de supravegherea populaţiei, ci de analiza mai eficientă a datelor existente.
COMUNICAT SRI
„Proiectul „SII Analytics – Sistem informatic de integrare și valorificare operațională și analitică a volumelor mari de date” este destinat asigurării unei capacități superioare de analiză a bazelor de date ale principalelor instituții din România.
Obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de căutare a informației relevante în bazele de date deja existente. Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic și procedural, instituțiile statului vor putea accesa informațiile integrat, rapid și eficient.
Sistemul nu colectează date noi, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente. Rapiditatea în accesarea bazelor de date este impusă ca necesitate de amenințările specifice instituțiilor de intelligence din România – terorism, migrație ilegală, crimă organizată, pentru a căror contracarare este necesară o primă reacție în timp foarte scurt.
Proiectul are drept scop modernizarea si eficientizarea activităților interne ale instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combaterea fenomenelor de terorism, crimă organizată, corupție și evaziune fiscală, respectiv a instituțiilor publice beneficiare (MAI, MP, MFP, DGAF, SRI).
Proiectul presupune un sistem de audit complex din punct de vedere al respectării legislației în vigoare, precum și al normelor de securitate privind accesul la datele stocate, orice interogare fiind jurnalizată automat și analizată în sensul evitării oricărei forme de abuz.
Aceasta este o platformă modernă, similară altora existente în plan european.
Valoarea proiectului este estimată la 142,071 milioane de lei, reprezentând aproximativ 31,5 milioane de euro, din care 84,3411% finanțare din fonduri externe nerambursabile.
http://www.yousign.org/ro/pamantul_romanesc
Am vazut pe undeva o statistica – precis masluita de” producatorii ei ” care indica faptul ca 70% si mai bine dintre romani nu vor sa iasa din EU.
Daca e adevarat, e jale!
Se pare ca lumea e incapabila sa priceapa ca EU e o dictatura in mana unor gangsteri sindicalizati care lucreaza pentru Sorosh si Rotschild etc.
Daca Romania nu ia exemplul britanic, si mai ramane si in NATO care conform universitarului Daniele Ganser este cea mai mare organizatie mafiota din istoria omenirii, Romania nu va putea misca in front!
Putin e folosit ca sperietoare, caci nu are de gand sa faca razboaie neprovocat.
Cacci e vorba de un razboi atomic , si e perfect constient de pericolul total letal care ne paste intr-un astfel de conflict beligerent, pe noi toti.
NATO’s secret armies – Operation Gladio and terrorism in Western Europe By Daniele Ganser
CONTENTS
Foreword xi
Acknowledgements xiv
Acronyms xviii
Introduction 1
1 A terrorist attack in Italy 3
2 A scandal shocks Western Europe 15
3 The silence of NATO, CIA and MI6 25
4 The secret war in Great Britain 38
5 The secret war in the United States 51
6 The secret war in Italy 63
7 The secret war in France 84
8 The secret war in Spain 103
9 The secret war in Portugal 114
10 The secret war in Belgium 125
11 The secret war in the Netherlands 148
12 The secret war in Luxemburg 165
ix
13 The secret war in Denmark 168
14 The secret war in Norway 176
15 The secret war in Germany 189
16 The secret war in Greece 212
17 The secret war in Turkey 224
Conclusion 245
Chronology
Notes
Select bibliography
Index
250
259
301
303
x
FOREWORD
At the height of the Cold War there was effectively a front line in Europe. Winston
Churchill once called it the Iron Curtain and said it ran from Szczecin on the
Baltic Sea to Trieste on the Adriatic Sea. Both sides deployed military power along
this line in the expectation of a major combat. The Western European powers
created the North Atlantic Treaty Organization (NATO) precisely to fight that
expected war but the strength they could marshal remained limited. The Soviet
Union, and after the mid-1950s the Soviet Bloc, consistently had greater numbers
of troops, tanks, planes, guns, and other equipment. This is not the place to pull
apart analyses of the military balance, to dissect issues of quantitative versus
qualitative, or rigid versus flexible tactics. Rather the point is that for many years
there was a certain expectation that greater numbers would prevail and the Soviets
might be capable of taking over all of Europe.
Planning for the day the Cold War turned hot, given the expected Soviet threat,
necessarily led to thoughts of how to counter a Russian military occupation of
Western Europe. That immediately suggested comparison with the Second World
War, when Resistance movements in many European countries had bedevilled
Nazi occupiers. In 1939-1945 the anti-Nazi Resistance forces had had to be
improvised. How much the better, reasoned the planners, if the entire enterprise
could be prepared and equipped in advance.
The executive agents in the creation of the stay-behind networks were
the Central Intelligence Agency (CIA) of the United States and the Secret
Intelligence Service (SIS or MI6) of the United Kingdom. Other major actors
included security services in a number of European countries. In all cases identical
techniques were used. The intelligence services made an effort to establish
distinct networks for spying on the occupiers, that is espionage, and for sabotage,
or subverting an enemy occupation. To establish the networks the CIA and others
recruited individuals willing to participate in these dangerous activities, often
allowing such initial, or chief, agents to recruit additional sub-agents. Intelligence
services provided some training, placed caches of arms, ammunition, radio
equipment, and other items for their networks, and set up regular channels for
contact. The degree of cooperation in some cases ranged up to the conduct of
exercises with military units or paramilitary forces. The number of recruits for the
xi
secret armies ranged from dozens in some nations to hundreds or even thousands
in others.
The Resistance example was always an obvious one. Observers of the secret
Cold War assumed the existence of the networks; so there are occasional
references to the stay-behind networks in spy memoirs and literature. But by and
large the subject was acknowledged with a wink and a nod. Until almost the end
of the Cold War. In the summer of 1990, after the collapse of Soviet-dominated
regimes in Eastern Europe, but prior to the final disintegration of the Soviet Union,
the Italian government made public the existence of such a network in that
country. Over the years since there has been a recurrent stream of revelations
regarding similar networks in many European nations, and in a number of countries
there have been official investigations.
For the first time in this book, Daniele Ganser has brought together the full
story of the networks the Italians came to call ‘Gladio’. This is a significant and
disturbing history. The notion of the project in the intelligence services undoubtedly
began as an effort to create forces that would remain quiescent until war brought
them into play. Instead, in country after country we find the same groups of
individuals or cells originally activated for the wartime function beginning to
exercise their strength in peacetime political processes. Sometimes these efforts
involved violence, even terrorism, and sometimes the terrorists made use of the
very equipment furnished to them for their Cold War function. Even worse,
police and security services in a number of cases chose to protect the perpetrators
of crimes to preserve their Cold War capabilities. These latter actions resulted in the
effective suppression of knowledge of Gladio networks long after their activities
became not merely counterproductive but dangerous.
Mining evidence from parliamentary inquiries, investigative accounts,
documentary sources, trials, and individuals he has interviewed, Ganser tracks
the revelation of Gladio in many countries and fills in the record of what these
networks actually did. Many of their accomplishments were in fact antidemocratic,
undermining the very fabric of the societies they were meant to protect. Moreover, by
laying the records in different nations side by side, Ganser’s research shows a
common process at work. That is, networks created to be quiescent became activists
in political causes as a rule and not as an exception.
Deep as Dr Ganser’s research has been, there is a side to the Gladio story he
cannot yet reveal. This relates to the purposeful actions of the CIA, MI6 and
other intelligence services. Because of the secrecy of government records in the
United States, for example, it is still not possible to sketch in detail the CIA’s orders
to its networks, which could show whether there was a deliberate effort to interfere
with political processes in the countries where Gladio networks were active. There
were real efforts carried out by Gladio agents but their controllers’ orders remain in
the shadows, so it is not yet possible to establish the extent of the US role overall in the
years of the Cold War. The same is true of MI6 for Great Britain and for security
services elsewhere. At a minimum Dr Ganser’s record shows that capabilities
created for straightforward purposes as part of the Cold War ultimately turned to
xii
more sinister ends. Freedom of Information in the United States provides an avenue
to open up government documents; but that process is exceedingly slow and
subject to many exemptions, one of which is intended precisely to shield records
on activities of this type. The United Kingdom has a rule that releases documents
after a certain number of years, but there is a longer interval required for
documents of this type, and exceptions are permitted to government when documents
are finally released to the public. The information superhighway is barely a
macadam path when it comes to throwing light on the truth of the Gladio networks.
In this age of global concern with terrorism it is especially upsetting to discover
that Western Europe and the United States collaborated in creating networks that
took up terrorism. In the United States such nations are called ‘state sponsors’ and are
the object of hostility and sanction. Can it be the United States itself, Britain,
France, Italy, and others who should be on the list of state sponsors? The Gladio story
needs to be told completely so as to establish the truth in this matter. Daniele
Ganser has taken the critical first step down this road. This book should be read to
discover the overall contours of Gladio and to begin to appreciate the importance of
the final answers that are still lacking.
John Prados
Washington, DC
xiii
ACKNOWLEDGEMENTS
When looking for a PhD research topic in early 1998, I became interested in
the Gladio phenomenon, of which I had not previously heard. After some
research I realised that despite its great importance for the most recent political,
social and military history of Western Europe and the United States, only very
limited work had been carried out on the phenomenon of the secret NATO
armies, with no single study on the topic available in English. As the complex
structure of the network and the mysteries surrounding it increasingly caught my
interest, many well-meaning friends advised me against taking it as a PhD topic.
Very sensibly they argued that I would gain access neither to the archives of the
secret services, nor to primary data on the topic from NATO and its Office of
Security. Furthermore they predicted that the number of countries, which by the
end of my research had unexpectedly risen to fourteen, as well as the time frame
I intended to investigate in each of these countries, five decades, not only would
wear me out, but would also necessarily leave my findings fragmented and
incomplete. That in addition to these problems I would have to work with texts
in more than ten different European languages, of which I personally could
only read five, made matters crystal clear: Gladio was not a suitable PhD research
topic.
With great fascination for the phenomenon, a certain degree of youthful
stubbornness, and above all a supportive environment I nevertheless embarked upon
the research project and dedicated the next four years of my life to the investigation.
At the time my determination to proceed, and my ability to convince my advising
professors, was based on one single original document from the Italian military
secret service SIFAR, dated June 1, 1959 and entitled ‘The special forces of SIFAR
and Operation Gladio’. This document proved that a CIA- and NATO-linked
secret army code-named Gladio had existed in Italy during the Cold War, yet further
original documents were very hard to come by. In retrospect I therefore have to
admit that my well-meaning friends had been right. For among the numerous
obstacles that arose during the years of research many were the ones predicted.
First of all, the field of research was indeed large, both as to the number of
countries, and to the time frame. I started with a focus on Italy, where operation
xiv
Gladio was exposed in 1990. Based on the Italian sources I quickly realised,
however, that the so-called stay-behind armies had existed in all 16 NATO countries
during the Cold War. Further research led me to conclude that of the 16
NATO countries both Iceland, with no armed forces, and Canada, far removed
from the Soviet frontier, could be neglected. Yet, while I was somewhat relieved
to calculate that this would leave me wi t h the analysis of stay-behind armies
in 14 countries, I found with a certain surprise that secret stay-behind armies with
indirect links to NATO had also existed in the four neutral countries, Sweden,
Finland, Austria and my native Switzerland, during the Cold War. In this book
I am presenting the data for the NATO countries only. A forthcoming publication
will deal specifically with the equally sensitive issues of secret NATO-linked
stay-behind armies in the neutral countries.
Next to the challenges that arise with respect to the number of countries, gathering
data for each single country too proved difficult. It was most distressing
that governments, NATO and secret services withheld requested documents
despite a FOIA request to the CIA, numerous letters to NATO, and official
requests to European governments. Next to only a very small number of primary
documents, the analysis had therefore to be based on numerous secondary sources,
including parliamentary reports, testimonies of persons involved as reported by
the international press, articles, books and documentaries, needless to say, such
secondary sources can never be a substitute for the original primary documents,
and all future research must clearly aim for access to primary documents.
If, however, the data presented hereafter first of all enables researchers to gain an
overview of a phenomenon which otherwise might have remained inaccessible,
and in the second place enables processes which in the future will lead to access
to primary documents, then the main purposes of this book will have been
achieved.
That despite the mentioned numerous obstacles, the years of intensive research
have led to a hopefully valuable international analysis of the stay-behind armies
and the secret war in Western Europe is to a large degree attributable to the
international professional help and support that I was allowed to enjoy. First of
all I want to thank my two academic advisers for their truly valuable assistance,
Professor Georg Kreis of Basel University, and Professor Jussi Hanhimaki of the
Graduate Institute of International Studies in Geneva, formerly with the London
School of Economics and Political Science where we met in a most stimulating
environment. Their feedback on numerous drafts sharpened my questions when
they were too vague. Their frank criticism helped me to focus on the secret armies
when I was drifting away. And their experience in the field of academic research
restrained my judgement, and opened the way for a balanced understanding.
When I presented my Gladio research and passed my final PhD exams in September
2001, we all felt that it was a timely book, for in that month, investigations into
international terrorism had become a high priority on the agenda. During the
subsequent years we have in a very strange way become accustomed to living in
a world that suffers from both war and terrorism, and my warm thanks therefore
xv
also go to Professor Andreas Wenger, Director of the Center for Security Studies
in Zurich, for his support for future research into Gladio and terrorism here at the
institute.
Furthermore my gratitude goes to Washington-based CIA author William
Blum who first drew my attention to Gladio and taught me a lot on covert action and
secret warfare. Very warm thanks also go to Professor Noam Chomsky in Boston
who not only encouraged my research, but also provided me with valuable contacts
during our meetings in the United States and in Switzerland. In Cambridge,
Professor Christopher Andrew supported my research, while in Washington,
Professor Christopher Simpson drew my attention to interesting contacts in the
United States. In Austria, Professor Siegfried Beer provided me with valuable
data and kindly encouraged my research. In London, finally, I copied numerous
valuable documents at the Statewatch institute, where Trevor Hemmings proved
to me how excellent work can be done with little money.
It must be stated here at the outset of the book that all quotes other than from
English originals are translations by the author, who alone bears responsibility
for their accuracy. At the same time it goes without saying that the numerous
countries could not have been investigated without the help of my international
network, which assisted me both in the initial phase of locating and getting hold
of the documents, and during subsequent translation hours. In Germany I want to
thank journalist and Gladio author Leo Miiller, as well as Erich Schmidt
Eenboom from the research institute on peace and politics. In the Netherlands,
Dr Paul Koedijk and Dr Cees Wiebes, as well as Frans Kluiters, all members of
the Netherlands Intelligence Studies Association, kindly shared with me valuable
Gladio material and interesting days in Amsterdam, while academic Micha de
Roo assisted me with the Dutch translations. In Denmark, I want to thank Professor
Paul Villaume of Copenhagen University who shared interesting data with me,
and Eva Ellenberger of Basel University who helped me to understand the Danish
texts. In Norway, I want to thank my friend Pal Johansen for our excellent time at
the London School of Economics and Political Science and his professional help
in crucial times when it came to the translation of Norwegian texts. In Austria,
journalist Markus Kemmerling and the Zoom political magazine supported my
research. In Basel, Ali Burhan Kirmizitas helped me greatly with the translation
of Turkish texts and provided me with important documents on Gladio in Turkey.
Academic Ivo Cunha kindly shared with me data on Gladio in Portugal and in
Spain, while my university friends Baptiste Blanch and Francisco Bouzas
assisted me with the Portuguese and Spanish translations. My friend and fellow
academic Martin Kamber finally had the energy to plough through an early PhD
manuscript of over a thousand pages, whereupon he wisely let me know that the
text had to be shortened. Thanks to Ruth Eymann I was able to retreat to a both
beautiful and silent chalet in a remote valley of the Swiss mountains to carry out
that task.
After the PhD thesis had been accepted insigni cum laude at the history department
of Basel University in Switzerland, Prank Cass and Andrew Humphrys of
XVI
Taylor and Francis, UK, and Kalpalathika Rajan of Integra Software Services,
India, helped me greatly to make my research publicly accessible on the global
book market. Last but not least, complete research independence was guaranteed
by the generous financial support of The Swiss National Science Foundation, the
Janggen-Pohn Stiftung in St Gallen, the Max Geldner Stiftung in Basel, and the
Frewillige Akademische Gesellschaft in Basel. Special thanks go to my mother,
my father and my sister, to Sherpa Hanggi, Marcel Schwendener, Tobi Poitmann,
Dane Aebischer, Rene Ab Egg, Laurenz Bolliger, Philipp Schweighauser, Niko
Bally, Yves Pierre Wirz and Andi Langlotz for numerous inspiring and controversial
late-night discussions on international politics, global trends and problems,
and our personal quest for happiness and meaning in life.
Daniele Ganser
Sils Maria, Switzerland
xvii
Episcopul Giurgiului ia ATITUDINE şi cere românilor să se ridice faţă de “mai-marii acestei lumi”: Ne-am săturat de obedienţă! Este vremea să vă apăraţi
phpThumb_generated_thumbnailjpeg
Posted By: Lăzăreanu Răzvan August 12, 2016
Tot mai multe voci importante din Biserica Ortodoxă Română iau atitudine împotriva evenimentelor care se petrec în ultima vreme, în România.
Ultimul este chiar Episcopul Giurgiului, PS Ambrozie. În predica ţinută cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, ierarhul Bisericii Ortodoxe a luat atitudine împotriva adoptării aşa zisei legi antilegionare, dar şi a construcţiei unei moschei la Bucureşti.
PS Ambrozie a afirmat că marii duhovnici şi martiri ai României sunt persecutaţi de către autorităţi.
“… Tot ceea ce a spus parintele Paisie Aghioritul se implineste astazi. Tot ceea ce a spus parintele Iustin Parvu se implineste astazi.
Tot ceea ce au spus ceilalti parinti si duhovnici, parintele Proclu, parintele Teofil, parintele Arsenie Papacioc, parinti care au facut ani si ani de inchisoare pentru convingerile lor, ceea ce le-a dat putere lor, Sfintilor Inchisorilor, cei care sunt persecutati astazi de catre autoritatile care sunt ignorante… caci noi dormim astazi, noi, poporul nascut din Evanghelie, noi dormim…
Noptile trecute au fost condamnati cei care au fost in temnitele comuniste si noi nu mai avem voie sa vorbim despre ei, despre jertfa lor, despre Sfantul Inchisorilor, despre Mircea Vulcanescu, despre cei care au patimit la Aiud, la Gherla, la taiat de stuf in Braila, nu mai avem voie sa ne pomenim intelectualii, ca suntem pasibili de pedeapsa, conform legilor in vigoare si hotararilor de guvern care se scot peste noapte…”, a spus el.
Episcopul Giurgiului a vorbit şi despre construcţia noii moschei de la Bucureşti.
“Si tot la Fanar… au semnat ca in Europa noastra, care n-a vrut sa accepte in Constitutia ei radacinile iudeo-crestine, aceasta Europa din care se vrea sa fie scoasa Grecia, simbolul ei, aceasta tara, de care suntem atat de legati…
Se rasucesc in mormant voievozii nostri, Stefan cel Mare si Sfant, Brancoveanu, Neagoe Basarab…
Mai stie cineva cat a suferit Brancoveanu dinspre vanzatori, dinspre iude si tradatori? A patimit ca sa nu purtati astazi salvari, sa nu purtati batic [val islamic – n.n.], ci mahrama… Au semnat noaptea hartii, pe care nu le-au acceptat altii in Europa, si au hotarat pentru noi, in tara voievozilor… Se construieste moschee in tara voievozilor!”, a explicat ierarhul.
PS Ambrozie a cerut românilor să aibă demnitate.
“Ne-am saturat sa tot facem obedienta…Noi nu va indemnam niciodata la revolta, dar trebuie sa stiti in ce lume traiti……Astazi cine mai vorbeste despre Siberii, despre deportati, despre oameni care au infundat inchisorile, fiind rapiti in toiul noptii de langa copii?
Este vremea sa va aparati… Aceasta este realitatea hada in care traim! Nu va indemnam la revolta, va indemnam sa aveti demnitate! De ce mai marii acestei lumi se joaca cu aceasta tara aplicandu-i conceptii malthusianiste? Sa aveti atitudine, sa aveti demnitate…”, a încheiat el.
http://www.expunere.com/episcopul-giurgiului-ia-atitudine-si-cere-romanilor-sa-se-ridice-fata-de-mai-marii-acestei-lumi-ne-am-saturat-de-obedienta-este-vremea-sa-va-aparati.html
Când e doliu naţional, „Turcu’ plăteşte!” PDF
Imprimare Email
Ion Maldarescu
Miercuri, 10 August 2016 23:30
Inmormantarea AneiNe naştem, creştem, trăim cum putem şi, firesc, ajungem la finalul imprescriptibil când ne dăm obştescul sfârşit. Niciodată nu isprăvim ce ne-am pus în gând, pentru că Doamna cu coasa vine când vrea ea să-şi ia haraciul, nu când vrem noi. Nimic anormal până aici. Cu nişte ani în urmă scriam că televiziunea este un instrument eficace, o modalitate de control al minţii, la fel sau chiar mult mai nocivă decât oricare alt drog. Drogurile sunt o ameninţare la adresa ordinii sociale, însă televiziunea este un drog care creează dependenţă, controlat şi distribuit de nişte diabolici, un drog care ne transformă în mutanţi, ne alterează raţiunea, făcând aproape imposibilă dorinţa de evadare din vicisitudinile realităţii cotidiene. De peste 26 de ani se practică spălarea creierelor, prin strategii şi tehnici subtile care, cuplate cu efectul televizorului asupra undelor creierului, fac să pară infantilă ingeniozitatea celor mai erudiţi psihologi. Ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau organizaţiile din umbră decât o masă de zombie uşor manevrabili? Cam pe-aici a ajuns „Starea Naţiunii” în ţara Marelui Mut.
De câteva zile, mass-media din România (nu neapărat românească) a umplut eterul şi sticla televizoarelor cu un dramatism grotesc, anunţând ştirea că o falsă „regină a Românei” a plecat la cele veşnice la vârsta de 92 de ani! Minciună şi falsificare a adevărului istoric! N-a murit nicio „regină”! România este Republică! N-are nici rege, nici regină, nici prinţi! Conform exprimării dintr-un alt context al culturnicei Biro Rozalia – unul dintre clasicii guvernamentali în viaţă -, a murit „o persoană bipedă”. Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu Mihai-viteză, un pierde vară la propriu, „un nevoiaş al minţii”, cum l-a numit marele Pamfil Şeicaru – pe data de 10 iunie 1948, în Grecia, adică după o jumătate de an de când trădătorul-donator de la 23 august 1944 abdicase şi nu mai era rege. Nu oricum, la înţelegere cu guvernul Petru Groza, contra unei rente viagere substanţiale (pe care i-a retezat-o „împuşcatul” în anii ’70), başca calabalâcul de bunuri cu care deja plecase cu puţin înainte de abdicare. Astfel, în România anului 2016, eroii neamului sunt puşi la index, iar paraziţii, urcaţi la loc de cinste. Se poate afirma că Ţara a devenit un spaţiu concentraţionar, unde unii intră pe „porţile regilor” iar alţii iau calea exilului.
Pe vremea lui Al. Ghica, în timpul judecării unui proces în care erau implicaţi un negustor român şi unul turc, unul dintre boierii divanului a adormit. Trezit ca să-şi spună părerea, el a rostit automat: „Turcul plăteşte!”, ceea ce nu era corect, turcul fiind nevinovat. Cam aşa se petrece şi astăzi la curtea iohannisto-cioloşistă. Dacă Ana de Bourbon-Parma, pe lângă cetăţenia franceză a avut şi alte cetăţenii, nu cunosc, dar cetăţenia română şi statutul regină, BA! Ana nu a avut niciodată coroană regală, nu a cerut cetăţenie română şi nici nu a încercat să înveţe limba română. Atunci, pentru ce atâta mascaradă? Cine suportă cheltuielile? „Turcu’ plăteşte!” Adică, poporul român. Nimic nu justifică marele tam-tam şi amploarea care se dau evenimentului şi afirmaţiei mincinoase, inclusiv cheltuielile aferente, dar, cum ziceam, „Turcu’ plăteşte!” „Casa (ne)regală” a beneficiat de bunuri şi proprietăţi, a încasat şi păpat banii românilor, dar a refuzat să achite impozitele datorate statului român, implorând autorităţile să-i anuleze datoriile. Preşedinţia, Guvernul şi ocupanţii fotoliilor Casei Poporului – care nu mai este a poporului român, ci a Clubului „Ali Baba şi centurionii adormiţi ai neamului” – au fost de acord. A scutit-o de taxe şi impozite pentru că… „Turcu’ plăteşte!”.
De mai bine de o jumătate de an, hârleţele, târnăcoapele şi buldozerele au fost puse la treabă să construiască, la curtea de Argeş o necropolă pentru oase „regale”. Şi pentru asta, tot „Turcu’ plăteşte!”, nu „casa regală” a republicii România. Dacă timp de o viaţă, Ana şi consortul – despre care nu se mai ştie aproape nimic, iar gurile rele bârfesc că ar locui prin cine ştie ce frigider elveţian – au stat departe de ţara asta, de ce nu-i înmormântează acolo? Răspunsul este simplu: pentru că, acolo, cheltuielile de înmormântare le-ar suporta „beneficiarul”. Aici, „Turcu’ plăteşte!”. Şi mai e ceva: pentru că, tot „Turcu’ plăteşte!”, va fi o înmormântare cu repetiţie. „Un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană”.
Dacă ar mai fi trăit, nici măcar Giuseppe Verdi nu ar fi putut imagina o versiune modernizată mai reuşită a lui, Nabucco, adaptată la jalnica „Stare a Naţiunii” române. Sicriul cu cetăţeana franceză Ana de Bourbon-Parma a fost adus din Elveţia, pe calea aerului, la Bucureşti. Sine die, tot „Turcu’ plăteşte!”. Ne-a fost oferită o scenă umilitoare, premeditată aş spune, ilustrând cât de jos s-a prăbuşit demnitatea mioritică: militarii din Regimentul de Gardă poartă pe umeri un copârşeu neromânesc acoperit cu o cârpă blazonată – nu cu Tricolorul românesc – şi se derulează protocolul cuvenit unui om de stat, unui erou sau martir al Neamului. Semn al sclaviei! În cazul de faţă, „Corul robilor” din opera italianului nu este altcineva decât poporul român, reprezentat de militarii unei armate decimate, ce duce pe umeri un sicriu străin cu însemne străine. Ana de Bourbon nu a făcut nimic pentru a servi interesele României, ba, s-ar putea spune că i-a iubit pe români la fel de tare ca Elena, cea care l-a zâmislit (nu se ştie precis cu care colonel grec) pe Mihai I, donatorul pământului şi bogăţiilor Ţării, ruşilor, în urmă cu 72 de ani, la 23 august 1944. În 1946, pentru infamia Regelui, a plătit Mareşalul. Astăzi, „Turcu’ – poporul român – plăteşte!”. regina-mamă
Când a murit Florin Constantiniu, administratorul de la Bellu nu era de găsit, aşa că l-au înmormântat în grabă la Cimitirul Militar Ghencea. Când Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Iorga şi Mareşalul, oficialităţile abia au catadicsit să facă un gest. Cei doi au slujit interesele Istoriei naţionale „sincere” nu a uneia falsificate. Acum, când „persoana bipedă” care n-a avut nimic de-a face cu Ţara şi Neamul şi-a dat duhul, „toată floarea cea vestită” a papagalilor oficiali varsă lacrimi de crocodil şi declară doliu naţional. De ce? Ziua de sâmbătă, zi de 13, cu ghinion şi cu ale ei trei ceasuri rele… navetistul săptămânal, şeful guvernului şi hoarda autohtonă a lui Ali Baba vor fi alături de „suferinţa” paraziţilor „casei regale”, paranghelie pentru care tot „Turcu’ plăteşte!” Cineva, „persoană importantă, nu spui cine”, tare şi pe drept supărat, îmi scria: „[…] ieri m-au apucat dracii auzind la televizor că a murit regina Ana. A cui regină? Doliu naţonal? Ce a făcut pentru Naţiunea asta? Mai mult a făcut Elena Ceauşescu, zău dacă nu! O spun oriunde, oricui, oricând, deşi am urât-o pe Leana lu’ nea Nicu şi o urăsc şi acuma, dar pentru naţiunea asta, ea a făcut mai mult decât Ana-recent decedată. Ca să mă răzbun, mi-am organizat un chiolhan chiar pe 13 august. Nu glumesc! […] am profitat de faptul că se împlinesc nişte de ani de la cununia civilă chiar pe 13 august anul asta! Aşa că…. Dacă ştiţi pe cineva dispus să mă toarne la D.N.A., la Miliţie, la Guvern, că îmi permit să calc în picioare doliul naţional, v-aş fi recunoscător. Aş vrea să-mi sune ăia la uşă şi să auda ce le-aş zice eu. Da’ să vină mai spre seară, să apuce vinul să mi se urce şi la cap, nu doar să-mi coboare în picioare”. Are dreptate şi – ştiu că nu-i creştineşte -, dar mai că-mi vine să pun şi eu de-o sârbă oltenească. Tot pe 13!, că de, „Turcu’ plăteşte!”.
http://www.art-emis.ro/editoriale/3687.html
MOSSADUL VREA SA STIE CE MANANCI!!!
CICA VREA SA NE „MODERNIZEZE”: E FOARTE GRAV CE SE INTAMPLA!
SE LUCREAZAA CU COOKIES CARE , IMEDIAT CE PRONUNTI CUVANTUL X care nu convine MOSSADULUI, TI SE COLECTEAZA TEXTUL, NUMELE ETC!!!
EI ZIC CA NU BAGA DATE NOI CI DOAR LE COLECTEAZA SI LE ANALIZEAZA PE CELE EXISTENTE : „EXISTENTE” din ce clipa, din secunda asta???
VOR SA STIE CUM SA TE JEFUIASCA SI SA TE PUNA LA PAMANT DACA TE RASCOLI CACI ANTICIPEAZA CA POPULATIILE DE PESTE TOT SE VOR RASCULA CURAND CAND VINE „CRIZA”, adica foamete generalizata si planificata!
link:
http://www.romaniatv.net/sri-despre-sii-analytics-in-acest-moment-gasirea-unei-informatii-tine-de-nivelul-de-experienta-si-noroc-al-utilizatorului_308746.html
titlu:
SRI, despre SII Analytics: În acest moment, găsirea unei informaţii ţine de nivelul de experienţă şi noroc al utilizatorului
Publicat: (acum 4 ore) // Actualizat: (acum 4 ore) // Sursa: romaniatv.net
Autor: Iulian Tudor
Proiectul SII Analytics nu reprezintă o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, în caz contrar nu ar fi fost eligibil în accesarea de fonduri europene, precizează Serviciul Român de Informații, potrivit Agerpres.
0 0 0 Comenteaza
Sistemul nu este conectat la internet și nu deține niciun fel de date clasificate sau pentru care ar fi nevoie de mandatul unui judecător, potrivit SRI.
Reprezentanții SRI subliniază că SII Analytics nu are ca scop colectarea de date de la instituții, ci valorificarea celor deja existente și nici nu interceptează comunicațiile persoanelor. De asemenea, serviciul insistă asupra faptului că sistemul nu reprezintă un proiect de e-guvernare.
„Este un sistem care duce la modernizarea României și care, în domeniul de intelligence, ne aduce și pe noi în lumea civilizată”, susțin reprezentanții SRI. După cum precizează aceștia, platforma SII Analytics va spori considerabil viteza de căutare a informației relevante în bazele de date deja existente.
„SII Analytics va ajuta instituțiile statului să analizeze mai bine, mai structurat, mai rapid și mai relevant cantitatea semnificativă de date pe care deja o au la dispoziție. În acest moment, găsirea unei informații relevante ține de nivelul de experiență și noroc al utilizatorului”, explică responsabilii SRI, care apreciază că acest sistem va scădea cu până la 90% timpul de acces la date.
Aceștia au oferit și un exemplu asupra modului în care funcționează platforma: „O persoană dorește să obțină un permis de port-armă. O simplă interogare a sistemului SII Analytics îi va spune beneficiarului dacă nu cumva persoana are antecedente penale. În prezent, acest lucru este posibil doar după ce sunt consultate mai multe baze de date de către mai mulți angajați ai instituțiilor statului”.
În ceea ce privește beneficiarii, potrivit informațiilor primite de la SRI, aceștia ar fi de ordinul zecilor, printre ei numărându-se Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
Securitatea platformei este, conform sursei menționate, asigurată de auditori care există la nivelul fiecărui beneficiar, fiecare activitate în sistem fiind jurnalizată. Orice încercare de utilizare a sistemului în interes propriu sau abuziv este identificată de filtre interne special constituite, fiind sancționată inclusiv penal, precizează SRI.
APADOR-CH și alte trei organizații neguvernamentale au trimis luni o scrisoare deschisă mai multor instituții naționale și europene prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la un proiect „de supraveghere în masă” implementat de SRI, cu finanțare europeană.
„SRI a câștigat un proiect pe fonduri europene (axa 2 — OS 2.3. Creșterea utilizării sistemelor de e-guvernare) prin care intenționează să achiziționeze software și hardware de 25 de milioane de euro pentru ‘consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice’. Proiectul, numit ‘SII Analytics’, are un potențial de supraveghere generalizată a întregii populații a României — un adevărat sistem informatic Big Brother — fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetățenești sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituții publice la datele personale colectate și integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale”, se arată în scrisoarea deschisă.
Precizările instituţiei vin după ce mai multe ONG-uri au făcut public proiectul de finanţare privind implementarea acestui sistem câştigat de SRI, despre care au spus că este menit să ducă la supravegherea totală a populaţiei. În urmă cu câteva zile, SRI a dat un comunicat, în care a argumentat că nu e vorba de supravegherea populaţiei, ci de analiza mai eficientă a datelor existente.
COMUNICAT SRI
„Proiectul „SII Analytics – Sistem informatic de integrare și valorificare operațională și analitică a volumelor mari de date” este destinat asigurării unei capacități superioare de analiză a bazelor de date ale principalelor instituții din România.
Obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de căutare a informației relevante în bazele de date deja existente. Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic și procedural, instituțiile statului vor putea accesa informațiile integrat, rapid și eficient.
Sistemul nu colectează date noi, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente. Rapiditatea în accesarea bazelor de date este impusă ca necesitate de amenințările specifice instituțiilor de intelligence din România – terorism, migrație ilegală, crimă organizată, pentru a căror contracarare este necesară o primă reacție în timp foarte scurt.
Proiectul are drept scop modernizarea si eficientizarea activităților interne ale instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combaterea fenomenelor de terorism, crimă organizată, corupție și evaziune fiscală, respectiv a instituțiilor publice beneficiare (MAI, MP, MFP, DGAF, SRI).
Proiectul presupune un sistem de audit complex din punct de vedere al respectării legislației în vigoare, precum și al normelor de securitate privind accesul la datele stocate, orice interogare fiind jurnalizată automat și analizată în sensul evitării oricărei forme de abuz.
Aceasta este o platformă modernă, similară altora existente în plan european.
Valoarea proiectului este estimată la 142,071 milioane de lei, reprezentând aproximativ 31,5 milioane de euro, din care 84,3411% finanțare din fonduri externe nerambursabile.