Organizaţia noastră, prin statutul ei interesată de istoria românilor şi a spaţiului românesc, a luat cunoştinţă cu plăcere şi interes de faptul că tatăl Domniei Voastre s-a născut în România, în Transilvania, şi a trăit vreme de câţiva ani buni printre români, până în 1939, când a emigrat în Anglia. Sperăm că vi s-au transmis astfel amintiri plăcute despre ţara noastră.

Din păcate, în legătură cu plecarea din România a tatălui Dumneavoastră suntem nevoiţi să vă semnalăm un aspect pe care, cu siguranţă, nu-l cunoaşteţi, dar care a căpătat pe neaşteptate, în zilele noastre, o importanţă capitală pentru români. Este vorba de acuzaţia formulată de unii istorici şi publicişti evrei precum că în România (sau prin acţiunea românilor) s-a produs un holocaust anti-evreiesc, cu sute de mii de victime, numărul acestor victime variind de la un autor la altul, în limitele intervalului 250.000 – 750.000. Evident, pentru aceşti evrei românii sunt somaţi în momentul de faţă, să plătească despăgubiri, cifrate după unele pretenţii la 50 de miliarde $, după alte pretenţii, mai generoase, la 10 miliarde $. Pentru a stabili definitiv şi pe „ baze ştiinţifice „dimensiunile exacte ale holocaustului din România şi ale pretenţiilor care decurg din el, adică pentru a stabili exact numărul evreilor ucişi, recent s-a înfiinţat o comisie de istorici, evrei şi români, condusă de Ellie Wiessel, care să studieze acest subiect.

Trebuie precizat că în România cele mai multe persoane, de cele mai diverse orientări politice şi profesionale, contestă producerea acestui holocaust, afirmând că, dimpotrivă, în România evreii s-au putut salva de Holocaust mai uşor ca-n orice altă ţară din Europa ocupată de germani. Poziţia acestor contestatari se sprijină cel mai mult în mărturii şi documente care provin de la cei mai importanţi evrei care au trăit în România în aceiaşi ani. Nu ascundem faptul că noi, semnatarii acestei scrisori, ne numărăm printre cei care susţin ca în România nu a existat nici o formă de genocid anti-evreiesc, care să poată fi pusă pe seama românilor sau a autorităţilor româneşti. Drept care, deoarece nu ni s-a permis să avem un reprezentant în comisia amintită, am constituit noi o comisie paralelă cu cea oficială şi având acelaşi scop: să evalueze cât e de adevărată teza că românii au ucis sute de mii de evrei. După informaţiile noastre, evreii omorâţi de români au fost numai câteva mii. Aceşti evrei nu au fost victimele unui program de exterminare rasială, ci victime ale unor represalii militare pentru acte de agresiune sau spionaj în spatele frontului, pentru acte de trădare etc., etc.

În aceste condiţii, credem că se impune a vă informa că, practic vorbind, tatăl Dumneavoastră, împreună cu familia sa şi cu toţi evreii care au plecat din România în Anglia în 1939, figurează în statisticile d-lui Ellie Wiessel ca victime ale holocaustului, ca evrei ucişi de sălbăticia românilor, a autorităţilor de la Bucureşti.

Ne dăm seama că veţi primi cu uimire informaţia că tatăl Dumneavoastră a fost declarat mort înainte ca Dumneavoastră să vă naşteţi ! Vă suntem datori cu încă câteva explicaţii :

Nu există o listă a evreilor ucişi de români, aşa cum nici cadavrele acestor victime (sute de mii de cadavre !) nu au fost de nimeni găsite şi identificate. Nu există nici documente sau mărturii juridic valabile privind aceste crime. Iar acolo unde documentele există, de cele mai multe ori culpa criminală aparţine trupelor germane de ocupaţie. Singura probă invocată este de natură statistică şi aritmetică : recensământul populaţiei României din 1930, comparat cu recensământul efectuat după război. Prin scădere rezultă o diferenţă care, în principiu, este considerată că reprezintă numărul evreilor exterminaţi. Or, tatăl Dumneavoastră (şi rudele sale) a fost înregistrat la recensământul din 1930, dar lipseşte din efectivele de evrei înregistrate în România după război, ceea ce automat a atras contabilizarea (includerea) sa printre victimele Holocaustului din România, a Holocaustului în general !

Acestea fiind datele esenţiale necesare pentru a înţelege sensul scrisorii noastre, vă rugăm să luaţi în consideraţie următoarele nostre doleanţe:

Să faceţi cunoscut şi să certificaţi pentru cei interesaţi faptul că tatăl Dumneavoastră şi rudele cu care a plecat din România în Anglia nu au fost victime ale unor represiuni anti-evreiesti din România. Prin expresia „ cei interesaţi „ înţelegem: (a) Comunitatea Evreiască din România, (b) Comisia „pro Holocaust” condusă de Ellie Wiessel şi (c) comisia „ anti Holocaust”, a noastră, a semnatarilor acestei scrisori.

Să acceptaţi ca în viitoarele luni să primiţi din partea comisiei noastre informaţii cu privire la mersul cercetărilor, informaţii care oricum vor avea un caracter public, ca tot ce vom întreprinde noi. Dorim ca în felul acesta să vă faceţi o părere avizată asupra acestui subiect. Speranţa noastră este ca, în cele din urmă, să fiţi unul dintre arbitrii acestui diferend.

Din perspectiva mai sus schiţată, vă aducem la cunoştinţă un aspect esenţial: în vreme ce arhivele româneşti sunt puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi să cerceteze „problema evreiască” din România, arhivele evreieşti sunt practic inaccesibile. Nu numai pentru români, ci chiar şi pentru evrei. Am în vedere două fonduri de arhivă fără de care nu se poate discuta subiectul „holocaust în România ?” : (1) arhiva Comunităţii Evreieşti din România, despre care se spune că a fost distrusă în timpul războiului, deşi nu există nici o dovadă în acest sens, fiind evidentă lipsa de sinceritate şi de onestitate a celor ce fac această declaraţie, şi (2) arhiva rămasă de la Wilhelm Filderman, „ cel mai important evreu din Europa” acelor ani, preşedintele Comunităţii Evreieşti din România în perioada 1921 – 1946, arhivă care urma să fie publicată de Academia Română, dar, la intervenţia autorităţilor din Israel, a fost preluată din Franţa şi dusă în Israel, unde nimeni nu mai are acces la această arhivă.

În această chestiune esenţială, a accesului la arhivele evreieşti, am dori să vă cunoaştem părerea.

Ştiind bine cât sunteţi de ocupat, ne dăm seama că nu sunt şanse prea mari ca să aveţi, în viitorul apropiat, timpul disponibil necesar pentru a răspunde cererilor noastre. Mai ales dacă, aşa cum vă dorim din toată inima, veţi accede la guvernarea Marii Britanii. De aceea, încercând să fim rezonabili şi să ne menţinem în limitele a ceea ce este posibil, vă sugerăm să desemnaţi o persoană de legătură (englez, evreu sau român), în care aveţi suficientă încredere, pe care să-l ţinem la curent cu desfăşurarea acestui veritabil meci al adevărului, o persoană cu care să putem discuta unele detalii, de la care să primim sugestii şi recomandări etc., etc; şi care să vă informeze întocmai asupra activităţii celor două comisii. Cel mai comod ar fi ca persoana propusă să facă parte din personalul Ambasadei de la Bucureşti a Regatului Unit al Marii Britanii sau să fie un ziarist englez acreditat la Bucureşti. Suntem convinşi, domnule preşedinte Michael Howard, că demersul nostru n-o să vi se pară exagerat şi nici greşit direcţionat, dat fiind că sunt puse în joc mize atât de importante: onoarea poporului român şi zeci de miliarde de dolari, tot ale poporului român.

Cu cele mai bune urări,

prof. Ion Coja

şi colegii săi din Liga pentru Combaterea Anti-Românismului

LICAR & Uniunea Vatra Românească

Bucureşti, 6 Decembrie 2003