CD
1.770 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110
Charlie Kirk era un activist fanatic al lui Trump si al politicii exersate de acesta la comanda elitei financiare internationale. Charlie reflecta si el, de multe ori cu controverse flagrante, politica trumpiana si ea cu piruete la 180 de grade si cu rezultate dezastruoase.
In multe ocazii a afirmat ca Triump este pe buna dreptate de partea Israelului, dandu-le arme si munitii sa se apere de infometatii din Gaza. El a mai sustinut, ca orice protestant satanic, ca evreii sunt”poporul ales” si au dreptul „sacru” sa se apere cu bombe americane impottriva populatiei civile infometate si lipsita de ingrijiri medicale din Gaza si sa distruga pe toti, chiar si pr cei din organismele ONU sveniti sa-i ajute in vre-un fel pe palestinieni.
Cu asemena iesiri in public, in campusurile universitare, nu a avut cum sa-si faca multi prieteni,
dar nu acestia l-au eliminat, nu studentii cum pretind stangistii democrati jidaniti, ci tot stanga democrata care nu suporta adevarul indiferent de la cine vine si chiar daca el este partial ca in cazul lui Kirck.
Este adevarat ca Charlie ura China, poate tot atat de mult cat o uraste Trump, vazand ca dezvoltarea impetuoasa a Chine pune in umbra prestigiul hegemonic criminal al SUA.
Charlie era un fanatic care copia fara preget si prea multa gandire, orice miscare facuta de Trump si raspundea ca si Trump la Comenzile celorlalti satanisti de pe Wall Street.
Jidanul care semneaza aici cu nesimtire, vrand sa compromita un nume sacru, cu initialele CZC aduce ca de obicei acuze si defaimari fara a le putea argumenta logic sau istoric, in genul tipic talmudic, practicat si de media jidaneasca, de aceia este usor de a-l recunoste ca jidan satanist, ce uraste toate celelate etnii si religii.
Este usor de vazut furia plina de ura a jidanilor prin scrisul acesui jidan vis a vis de dezvoltarea Chinei si instaurarea unei ordini globale multipolare si multilaterale la care adera mai mult de 3/4 din populatia lumii si cu cat SUA si jidanii se zbat mai mult impotriva multipolaritatii cu ata mai mult tarile se indreapta spre multipolarism.
Comentariul de mai sus este o dovada clara a neputintei disperate si furibunde a jidanimii ascunsa sub scutul SUA si sustinuta de satanistii protestanti, furia lor este determinata de parazitismul lor care nu va putea supravietui intr-o lume multipolara, cu relatii win-win si bazata si pe neinterventionism in afaceriel interne ale altor tari. SUA de cand a luat fiina si pana, maine afost o tara interventionista sub toate aspectele, erijandu-se in Politistul Planetei ca sa poata domina si interveni cat mai dezastruos pentru tara victima, si mai profitabil pentru Corporatia Financiara Internationala care ne stapaneste si pe noi ca pe o biata companie, nici macar ca pe colonie.
Ma bcur ca acest comentariu a fost ridicat la prima pagina ca sa priceapa toata lumea ca acesti satanisti nu au nimic sfant si vor sa denigreze tot ce nu le convine, este stilul lor talmudic care ii conduce dar si tradeaza.
Cu cat se zbat mai mult si se expun cu atat mai mult se desconspira, spre oprobiul public si nu numai.
Asasinatele politice ale Chinei şi Triadele.
The Guardian: În ultimul deceniu, un sfert din țările lumii s-au angajat în represiuni transnaționale vizând exilații politici în străinătate, pentru a reduce la tăcere disidența, dar China este cel mai frecvent făptaș al atacurilor fizice documentate asupra disidenților politici, responsabilă pentru 272 de incidente, sau 22% din cazurile înregistrate în lume, urmată de Rusia, Turcia și Egipt.
China a fost acuzată că operează în acest scop secții secrete de poliție în întreaga lume [una fiind in România, la marginea Bucureştiului, ce controlează mai ales activitatea celui mai mare complex comercial al Chinei din Europa, numit Dragonul Roşu şi condus de chinezi cu oameni ai serviciilor secrete româneşti şi ai interlopilor romi, precum ţiganul Nicolae Dumitru, zis NIRO] pentru a monitoriza și reprima oponenții partidului comunist aflat la guvernare. În 2023, autoritățile americane au descoperit o secție de poliție chineză ilegală care opera dintr-un birou din New York. Beijingul a vizat, de asemenea, tibetani și cetățeni din Hongkonghe.
„Ne confruntăm cu amploarea acțiunilor pe care le face Republica Populară Chineză. Este peste tot, în campusurile americane. Este prin intermediul rețelelor sociale și al comunicării online. Sunt amenințări la adresa familiilor oamenilor. China a depus, de asemenea, eforturi concertate pentru a extinde acordurile de extrădare către ea a chinezilor din întreaga lume”, declara cercetătoarea Yana Gorokhovskaia.
https://www.theguardian.com/global-development/2025/feb/12/quarter-countries-exiled-dissidents-china-governments-transnational-repression
Wikipedia: De la reforma economică chineză, triadele și alte „societăți negre” asemănătoare triadelor au reapărut în China continentală. În vremurile moderne, triadele de peste mări au fost presupuse a avea legături cu guvernul Republicii Populare Chineze.
Datorită istoriei lor de muncă „patriotică” în sprijinul diferitelor mișcări și facțiuni politice, s-a presupus de multă vreme că triadele au legături cu Partidul Comunist Chinez (PCC), adesea prin intermediul grupurilor sale de front unit aferente. .[12][47][48][14]
Membrii triadei sunt membri care acționează ca agenți ai partidului-stat în atingerea obiectivelor sale politice de suprimare a disidenței, reprimare a protestelor și tăcere, intimidare și constrângerea criticilor atât în țară, cât și în străinătate, în special în Hong Kong, Taiwan și țările cu concentrații mari de diaspora etnică chineză.[11][49][50]
Potrivit lui Martin Purbrick, Partidul Comunist Chinea „a recunoscut beneficiile triadelor ca parte a activităților Frontului lor Unit pentru a neutraliza opoziția.”[51] Acest lucru a fost demonstrat prin implicarea triadelor în atacul Yuen Long din 2019 împotriva protestatarilor pro-democrație din Hong Kong. în 2019.[52] Ulterior, poliția din Hong Kong a fost acuzată de înţelegere secretă cu sindicatele criminale ale triadei din cauza absenței notabile a ofițerilor la momentul scenei, în ciuda prezenței puternice a poliției la evenimentele de protest în săptămânile precedente.[53] Activitățile triadelor sunt activate atât de autoritățile locale de corupție, cât și de autoritățile de aplicare a legii, care închid ochii la comportamentul criminal atunci când sunt influențate de vechimea oficialilor corupți din conveniență politică.[21]
Un raport Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP; Proiect de Raportare a Crimei Organizate și a Corupției) din 2022 a identificat conexiuni între figurile cheie ale triadei Wan Kuok-koi legate de operațiunile de influență politică a frontului unic și PCC din Palau.[54]
În 2023, o investigație ProPublica a constatat că conducerea anumitor stații de service ale poliției chineze de peste mări („Chinese police overseas service stations“( au legături cu crima organizată.[12]
În 2024, OCCRP și The Age au raportat despre legăturile dintre figurile triadei și operațiunile frontului unic ale PCC în Pacific, în special în Fiji.[37][38]
https://en.wikipedia.org/wiki/Triad_(organized_crime)
China face represiune politică şi în SUA
The Washington Post (2024):
Diplomați chinezi și grupuri de diaspora pro-China cu sediul în Statele Unite au organizat demonstrații la San Francisco care i-au hărțuit și redus la tăcere pe protestatarii care se opuneau politicilor Beijingului, inclusiv prin violență, în timpul vizitei liderului chinez Xi Jinping în oraș în noiembrie, arată o investigație de șase luni realizată de The Washington Post.
Evenimentele din San Francisco ilustrează modul în care Partidul Comunist Chinez (PCC) este dispus să își extindă intoleranța față de orice disidență în Statele Unite și să vizeze persoanele care își exercită drepturile conform Primului Amendament într-un oraș american.
Aceasta face parte dintr-un model global mai larg prin care China încearcă să ajungă dincolo de granițele sale și să suprime părți ale diasporei sale care pledează împotriva PCC și a abuzurilor continue ale drepturilor omului în Tibet, Xinjiang, Hong Kong și China continentală, spun guvernul SUA și grupurile pentru drepturile omului.
O serie de lideri ai grupurilor chinezeşti de diaspora au legături de lungă durată cu Beijingul, potrivit presei de stat chineze, fotografiilor de la evenimente la nivel înalt și interviurilor, inclusiv cu activiști chinezi, foști oficiali FBI și cercetători. Acestea includ legături cu Departamentul de Muncă al Frontului Unit, o ramură a Partidului Comunist ce folosește actori nestatali pentru a promova obiectivele politice ale Chinei în străinătate, estompând linia dintre civili și oficialii statului.
Brațul lung al represiunii China și-a intensificat eforturile de a intimida și spiona diaspora sa, pe măsură ce influența Beijingului crește în afara granițelor sale. Washington Post investighează o creștere globală a campaniilor de represiune transfrontalieră. Articolul anterior din serie a examinat comploturile de asasinat ale indienilor în America de Nord.
https://www.washingtonpost.com/world/interactive/2024/chinese-communist-party-us-repression-xi-jinping-apec/
Impostorule „CD”, de ce nu te duci in China si locuiesti in SUA.
De fapt nu esti nici in SUA, se pare, caci adevaratul C.D., a carui identitate pretinzi sa o ai, s-a mutat din Atlanta in Kennesaw, dar tu tot semnezi articolele ca fiind in Atlanta, desi esti in Canada.
Iata link jos, cum adevaratul CD din SUA, nu tu, evident, s-a mutat in Kennesaw:
https://www.reunion.com/p/constantin-dimulescu-r93bd7560
Iar casa inginerului CD din Kennesaw-SUA valoreaza jumatate de milion de dolari (Range of Values: $459,000 – $540,000):
https://www.homes.com/property/3962-tamarack-dr-nw-kennesaw-ga/ts8z4yhst5rcg/
TU vrei sa te locuiesti in China sau sa o aduci peste noi. Du-te tu, rozaliule turbat!
Pacat ca folosesti Internetul in mod ineficient si pierzi timpul degeaba. Te ai uitat pe siteuri si nu ai inteles nimic, ma rog fiecare dupa mintea lui. O lamurire pentru cititori, ca pentru tine nu m-as deranja. Kenesaw este un fost orasel satelit al Atlantei ce este demult cuprins in aria metropolitana a Atlantei. Si pentru ca nu locuiesc in zona fostului oras Kennesaw, desi apartin zonal de el, eu apartin de aria metropolitana si nu platesc taxe sporite catre primaria Kennesaw. Dar asta nu ma muta nicicum in friguroasa Canada, raman aici mai departe atlantez.
Trebuie sa mai fac cunoscut cititorilor ca aceste siteuri vizitate de „amicul” meu Z;CZ;CZC; Zorila si alte Z-uri obsesive, asa cum si Elon Musk are obsesia talmudica a literei „X”, sunt siteuri total ne concludente si total aiurea si nu poti gasi adevarul bazandu-te pe ele. Din cei 20 de vecini pe cara siteul „Reunion” ii arata am reusit sa recunosc dor 4 vecini, iar restul nu am auzit de ei.
Pentru informarea si a „amicului” trebuie sa-l informez ca evreii locuiesc in centrul Atlantei si evita strict zonele mai de margine oricat de luxoase sunt ele dintr-o frica tribalnica.
A pro pos poza casei este facuta iarna si vreau sa il asigur pe „amicul” ca primavara, vara si toamna arata cu mult mai bine, cu o vegetatie verde complimentata de o gama vasta de culori din straturile cu flori si din copacii Crepepp Myrtle de diverse nuante ce stau infloriti toata vara.
O alta eroare este functia mea de Project Inginer, pe care nu am avut-o niciodata, am conlucrat cu asemenea ingineri, am angajat asemenea ingineri, dar personal nu am aceasta calificare tehnica, ci una administrativa, norocul meu ca facultatea avea la vrea aia si sectia administrativa in complimentare su cea juridica.
Acum ca am informat cititorii de erorile difuzate de „amicu'” sa vedem ce il deranjeaza pe acest fanatic din ceea ce scriu eu. In scrierila mele nu fac apologia regimului chinez ci informez pe cei interesati de lucruri din lume ce nu apar in media curenta si destul de rara in cea alternativa.
Vreau ca cititorii sa fie macar avizati de existenta unei alte civilizatii care nu se considera mai avansata sau superioara, ci doar altfel si ne invita si pe noi sa descoperim modul lor pasnic si eficient de a trai in relatii prieteneti cu toti vecinii nostri, sa facem tranzactii netaxate parazitar de o elita decadenta si exploatatoare, devenita periculoasa ajunsa in cadere libera si necontrolata. Dar jidanii care au urat si urasc China pentru bogatiile ei asa cum urasc si Rusia pentru bogatiile ce nu le-au gustat decat limitat doar in timpul lui Eltin si care au dus doua razboaie ale opiumului acum aproape 200 de ani impotriva Chinei si nu pot accepta ca China se dezvolta impetuos iar SUA parazitate de ei se dezintegreaza in dizgratie si decadenta sulfuroasa.
Ma simt incantat ca fac obiectul atator cercetari, cam stangace dar oricum consumatoare cel putin de timp si ca in fapt atacurile raman doar la persoana, stil jidanesc, si nu pot gasi nici o idee care sa ma faca vinovat de altceva decat ca demasc jidanii oriunde ar fi ei.
Ei denigreaza China si eu vin sa-i contrazic cu argumente valabile si pertinente, pai cum asa?
„Amicul” pricizeaza ca evreii sunt prezenti si in China, da si cei cu asta? Trebuie sa le frica chinezilor de evrei? Se pare ca nu si de aceea au si permis asezaminte de ordin religios evreiesti cat si de alte rituri in China atat timp cat sunt declarate legal, de fapt este un gest de marinimie al unei civilizatii generoase.
Atacurile confuze si idiotice ale acestui jidan/”amicu'” nu au nici un rost logic si raman doar atacuri de dragul atacului conform datinei talmudice jidanesti.
Inteleg ca multi sunt speriati de aceasta civilizatia atat de aparte, necunoscuta, misterioasa, dar asta este vina noastra ca nu am ajuns sa-i cunoastem, ei pe de alta parte cunosc bine cultura europeana si americana, Ei si-au trimis copii la studii pe aceste meleaguri ca sa inveta si altceva nu pentru ca invatamantul sau cultura occidentala ar fi superioara cele chinezesti, este doar deosebita si ca orice lucru deosebit/nou poate ajuta cunoasterei si eficientei.
Voi continua sa va informez despre ce vine nou si proaspat pe lume, sa fiti pregatiti si nu speriati de catre propaganda jidaneasca care va diparea odata cu caderea finantelor frauduloase internationale, in ciuda acestor „amici” atacatori.
Am gasit un clip interesant pe care vreau sa vi-l prezint.
Dincolo de silogimul foarte natural si convingator al profesorului chinez, am aflat ca “tactica raului” in spatele armatei in defensive a fost o tactica antica chineza folosita cu succes da multe ori de chinezi.
Acest lucru m-a intrigat deoarece eu stiam ca aceasta era o tactica de care s-au folosit si rusii impotriva tatarilor din Tatarstanul de astazi imediat dupa mutarea capitalei lor de la Kievul aproape khazar si plin de plosnite la Moscova.
De doua ori aceasta tactica a avut success, a galvanizat trupele in retragere insa a treia oara tatarii au invatat si au atacat din flanc si separand pe rusi de rau au reusit sa-i imprastie si apoi sa-si savarseaca jaful. Infrangerea de data asta a intarit moralul knejilor si al armatelor lor si mobilizati au pornit ei impotriva Kazanului pe care l-au cucerit si pacificat, nemai avand vreodata probleme.
De unde stiau rusii de tactica raului?
Ramane un secret pe care se pare ca evreii il stiu, caci ei se vanturau prin stepele din zona, atat semitii cat si khazarii/askenazi. Faptul ca si evreii aplica si acum aceasta tactica inseamna ca ei stiu ceva si tot spera sa-i divorteze pe rusi de chinezi. Dar rusii mai au o tactica foarte eficienta cea a “evenimentului inghetat” care a reusit mereu.
Mai tarziu aflam ca tarii au incercat sa stabileasca relatii diplomatice cu imparatul chinez, in care efort a fost implicat si Carnul, Spatarul Milescu, dar relatiile nu au putut evolua mai mult decat la nivelul schimburilor comerciale.
Istoria ne invata multe doar noi nu invatam istorie ci doar ce ne-a mai lasat editorii askenazi prin manualele scolare.
CINE ESTE JIANG XUEQIN?
– un profesor care in 2024 a prezis revenirea lui Trump și rolul SUA în războiul dintre Israel și Iran
O temă cheie a prelegerilor lui Jiang este ideea că atât modelele istorice, cât și teoria jocurilor pot fi folosite pentru a prezice cu exactitate evenimentele viitoare. Canalul său, “Predictive History”, încearcă să facă exact acest lucru, oferind ceea ce el numește „previzualizări pas cu pas ale istoriei înainte ca aceasta să se întâmple”.
Jiang Xueqin este un educator, scriitor și susținător al reformei educației, stabilit la Beijing. Este specializat în a ajuta școlile chineze să integreze creativitatea și gândirea critică în programa lor școlară și contribuie în mod regulat atât la mass-media chineză, cât și la cea internațională, pe teme de educație și inovare. O voce influentă în educația globală, Jiang a vorbit la forumuri internaționale importante, inclusiv Forumul Global pentru Educație și Competențe (GESF) din Dubai, Summitul Mondial al Inovației pentru Educație (WISE) din Doha, Forumul pentru Inovație al Elevilor în Educație (LIFE) din Beijing și Educacao 360 din Rio de Janeiro. De asemenea, este implicat activ în recunoașterea excelenței în educație, participând la comitetul de selecție al Premiului Global Teacher și la juriul preliminar pentru Premiile WISE. Este membru al Societății Regale de Arte (RSA).
Experiența profesională a lui Jiang cuprinde jurnalismul, realizarea de film documentar și dezvoltarea internațională, inclusiv un rol în cadrul Națiunilor Unite. Între 2008 și 2012, a condus dezvoltarea unor programe inovatoare de studiu în străinătate la două dintre cele mai importante școli publice din China, Școala Gimnazială Shenzhen și Liceul Universitar Peking, concentrându-se pe cultivarea cetățeniei globale și a gândirii independente în rândul studenților chinezi. În 2014, a publicat „China creativă”, o carte care prezintă eforturile și viziunea sa pentru transformarea educației în China. Jiang deține o diplomă în literatură engleză de la Yale College, unde a absolvit cu distincție în 1999.
ISRAELUL VREA SĂ SE UNEASCĂ PRIN DISTRUGEREA LUMII
https://www.youtube.com/watch?v=sS9xidsyxXY
Traducerea in romaneste a titrajului se face in felul urmator:
Asigurati-va ca sunteti pe Youtube!
Apasati pe butonul: SETTINGS din dreapta jos, ca o rotita.
Apoi apasati pe butonul: Subtitles CC English autogenerated >
Rulati mai jos si apasati pe Auto-translate ,
Apoi rulati mai in jos si apasati pe Romanian
Vizionare placuta!
Esti idot total si delirant absolut, amice CD.
Ceea ce acuzi, tot ca sa preamaresti permanent China, printre veninul pe care il scuipi, este ceea ce pui de la tine, fara sa fie in textul acuzat.
Desi sunt pure informatii reale in text, tu vezi acolo (si) ceea ce nu este scris.
Toate astea sunt de la tine, tu le visezi („este usor de vazut”, spui, ca apoi sa insirui ceea ce crezi sau vrei tu sa „vezi” / „usor de vazut”) ca apoi sa ai pretext in ele sa-ti reversi turbarea.
De la tine:
– „jidan satanist, ce uraste toate celelate etnii si religii” (tu vizezi asta, fara sa fie real);
– „furia plina de ura a jidanilor prin scrisul acesui jidan vis a vis de dezvoltarea Chinei si instaurarea unei ordini globale multipolare si multilaterale” (nu s-a vorbit de loc despre asa ceva, si doar pe tine te obsedeaza sa trambitezi victoria globala a Chinei si atunci cand se vorbeste despre altceva).
Esti murdar ca o latrina publica.
Azi 13 septembrie e Sfântul Corneliu Sutasul!
13 septembrie 1899 – Ziua de Nastere a Sfântului Mucenic Corneliu Zelea Codreanu.
TRÀIASCÀ LEGIUNEA SI CAPITANUL!
Jos chineozii diversionisti si rosii la creieri!