Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil. 
 
Din culisele unui documentar mai puţin cunoscut
de Nicoleta-Cristina SCARLAT
 
Moto: „Eliade era un spirit universal a înţeles toate religiile nu era rasist…
Tema acestui film este Eliade, personalitatea sa, influenţa sa, optimismul său” (Dan Petroi) .
 
Consideraţii generale
 
Televiziunea germană a comandat un documentar Mircea Eliade, realizat de echipa de regizori 
Dan Petroi (München) şi Dan Jelescu (Chicago), care nu a fost difuzat.
Mircea Eliade and The New Tower of Babel este titlul care apare în contractul semnat de cei doi regizori cu Televiziunea germană la 9 iulie 1992. O copie a acestui contract ne-a fost oferită de dl. Dan Petroi, precum şi o copie în format DVD a celor peste treizeci de ore de înregistrări realizate cu personalităţi care l-au cunoscut pe Mircea Eliade. Din aceste ore, familia Jelesco a selectat 90 de minute pe care le-a comercializat prin firma Chip Taylor Communications din SUA, sub titlul Mircea Eliade – His Name, His Destiny. În 2010 a apărut o a doua versiune a documentarului, în aceeaşi formulă, fără modificări, însă, faţă de prima şi în aceleaşi condiţii tehnice neremediate .
Plecând de la acest material documentar, încercăm să realizăm un portret al Românului Mircea Eliade, aşa cum se desprinde el din evocarea celor intervievaţi
1 Cercetările au fost sprijinite de Fondul Social European în România sub responsabilitatea AMPOSDRU [grant POSDRU/CPP 107/DMI 1.5/S/78342].
 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, România.
 
2 Mircea Eliade – His Name, His Destiny – Echipa care a lucrat la acest material: Scenariul – scris de A. Lacocque; traducerea – A. Lacocque, Nicoleta Negrău, Tudor Jeleanu, Kathleen Bushelle; lectura – Bill Berg; editare – Dan Jelescu, Ion Flechtenmacher; documentare – Dan Petroy, Angela Jelescu; on- line editor – Chris Skrundy; post – production – Facility Corplex Inc. Lincolnwood, Illinois; suport tehnic – Robert Schade, John Trendy. Distribuit în format DVD sau casetă VHS de firma ”Chip Taylor Communications”. Comenzile pentru acest documentar în variantă DVD sau VSH pot fi făcute pe adresa www.chiptaylor.com.
 
3 Structura documentarului, aceeaşi în ambele versiuni comercializate. 
Nicoleta-Cristina SCARLAT
 
(printre care îi amintim pe Emil Cioran, Marie – France şi Rodica Ionesco, Paul Barbăneagră, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mircea Handoca, Traian Puşcariu, Barbu Brezianu, Christinel Eliade, Stefan Fay, Alain Paruit, Claude – Henri Rocquet, Mac Linscott Ricketts, Ionel Jianu, Giza Tătărăscu, Mihai Puşcariu, Barbu Brezianu, Arşavir Acterian, Saul Bellow, Wendy Doniger, Jerald Brauer, André Lacqoque, David Tracy, Lisette Perlea etc.).
 
2. Mircea Eliade – His Name, His Destiny – o poveste
 
Materialul documentar pe care Dan Petroi mi l-a pus la dispoziţie, în vederea realizării unui volum a constituit deja substanţa unor articole publicate în revistele „Orizont”, „Verso”, „Nord literar” şi în „Studii şi cercetări ştiinţifice. Seria Filologie” – editura Alma Mater, Bacău. Plecând de la aceste materiale vom încerca, în demersul de faţă, să punem în lumină, alături, elementele comune ale intervenţiilor interlocutorilor lui Dan Petroi, de care ne-am ocupat în materialele publicate până acum, privind personalitatea lui Mircea Eliade. Serialul din revista „Orizont”, de exemplu, este centrat pe textul strict al scenariului, al dialogului lui Dan Petroi cu cei intervievaţi. Intervenţia noastră a constat în transcrierea, traducerea, adaptarea, corectarea, adnotarea textelor, în inserarea notelor de subsol. Apelăm în acest articol la o parte din aceste informaţii, considerând că ele reprezintă mai mult decât nişte simple note. Scenariul lui Dan Petroi, întrebările pe care le-a formulat distinşilor săi interlocutori s-au axat pe perioada tinereţii lui Eliade (pentru interlocutorii români, care l-au cunoscut pe Eliade în ţară sau i-au cunoscut opera din acea perioadă), centrate pe ideea de model pe care o poate oferi tânărul Eliade tinerilor de pretutindeni, pe ideea de românitate, aşa cum se configurează definiţia ei plecând de la Eliade, punctând perioadele nodale de existenţă care i-au marcat destinul: România, Franţa, Portugalia, Italia, India, SUA, Bucureşti, Paris, Lisabona, Chicago; apoi pe problematica istoriei religiilor.
 
3. Amănunte din culisele documentarului Mircea Eliade – His Name, His Destiny. 
Stelian Pleşoiu – martor peste timp
 
Pe măsura documentării noastre, plecând şi de la acest material filmic – pentru pregătirea volumului de interviuri din 2008 – Mircea Eliade. Hermeneutica spectacolului, I, Convorbiri4 – precum şi a altor materiale publicate în diverse reviste, am aflat date noi despre culisele acestui film. 
 
Cele mai importante sunt cele oferite de Stelian Pleşoiu – „băiatul de casă” al familiei Eliade în ultimii ani de viaţă ai acesteia, cum titrau ziarele în 2005, un informatician român stabilit la Chicago, cunoscut mai ales datorită documentarului Pe urmele lui Eliade, realizat de o echipă a TVR1 în 2005 – Iuliana Marciuc şi Cristina Ţilică (Scarlat 2008: 261–276). 
 
Încercând să aflu mai multe detalii despre documentarul comandat de televiziunea germană, într-o epistolă din 6 mai 2008 Stelian Pleşoiu îmi relatează:
 
Dragă Cristina Scarlat, nu ştiu şi nu am auzit de dl Dan Petroi. Ceea ce ştiu şi vă spun direct este că am o mare dificultate cu Jelescou. Şi, sunt modest în ceea ce vă spun:………… 
L-am introdus în casa Eliade după ce Maestrul murise. Familia Jelescou nu l-a cunoscut pe Eliade.
În schimb am convins-o pe Christinel să-l lase pe Dan Jelescou şi Dan Ghițiu din Canada să filmeze tot materialul ce-l au la îndemână despre Eliade. Înţelegerea a fost că doamna Eliade nu se angajează la nici o contribuţie bănească, ea chiar având resurse financiare limitate după dispariţia soţului.
Din păcate nu s-a întâmplat aşa, aceşti indivizi, în speţă Dan Jelescou şi soţia lui, Angela, au reuşit să o convingă pe Christinel să le ‘împrumute’ suma de 34 de mii de dolari, adică exact economiile ei pentru ultimii ani din viaţă. Aceşti indivizi au mers peste tot în Europa, filmând în stânga şi-n dreapta, cheltuind banii femeii. În final, a ieșit un film destul de documentat, dar fără Maestru. Ceea ce îi reduce mult din valoare. Partea cea mai tragică a fost că ‘împrumutul’ de bani nu a fost niciodată înapoiat, Christinel murind în mizerie şi datorii. Angela Jelescou a avut formidabilul tupeu să vină la pomana mortului (nu la înmormântare). Acolo, în incinta Clubului Universităţii din Chicago, profesorul preot David Tracy a întrebat-o direct şi fără menajamente: ‘Angela, ai adus datoria de 34 mii de dolari a lui Christinel?’ Pauză, ea nerăspunzând nimic. Din acel moment a dispărut (1998), apărând acum doi ani,
într-un orăşel de la marginea statului Illinois. Despre film, aşa cum am zis mai devreme. Nu au vrut să-l doneze Consulatului Românesc din Chicago (la sugestia mea), mai degrabă l-au vândut unei agenţii de pe Coasta de Est a Statelor Unite. Nu ştiu câţi bani au făcut, sunt convins că nu foarte mulţi, însă au dovedit o calitate umană foarte proastă… În continuare, nu pot să spun lucruri frumoase despre ei. Dumneata reţii ce crezi din această realitate .
 
Într-o altă epistolă, din 7 mai 2008, dl. Stelian Pleşoiu îmi dezvăluia alte informaţii despre acest documentar, referitoare la momentul vizionării lui de către Christinel Eliade în prezenţa unor prieteni apropiaţi şi a unei părţi din echipa de filmare:……
Mare lucru nu mai ştiu despre traiectoria acestui film. Ceea ce ştiu şi am fost martor, este că, în momentul finalizării filmului, am adus video-recorderul de acasă (fam. Eliade nu avea TV) şi am urmărit în premieră acest film. Persoanele de faţă au fost: Christinel Eliade, Sanda Loga, Alexandra Bagdazar (fostă Bellow şi fata dr. Bagdazar), Mioara Economu Zarifopol, Lou (servitoarea), Dan şi Angela Jelescou şi Stelian Pleşoiu. După vizionarea filmului, care este de altfel o înşiruire de documente şi fotografii cu caracter biografic, Christinel are o exclamaţie: mi-aţi înşirat toţi prietenii, toţi admiratorii şi neamurile, dar nu văd nici o referire la Ionel Perlea, cumnatul meu! Doar a fost şi el cineva, un mare român, nu? 
A urmat pauza binecunoscută din partea Jeleştilor, în timp ce doamna Eliade se retrăgea în dormitor dezamăgită. A urmat critica Mioarei Zarifopol (mătuşa lui Culianu): Domnule Jelescou, nu l-aţi pus pe domnul Pleşoiu pe scenariul filmului, aşa cum aţi promis când v-a introdus în casă, convingând-o pe Christinel de importanţa proiectului vostru. Dan Jelescou a mormăit ceva, că acest lucru se mai poate încă, însă nu a făcut-o niciodată. De unde se poate vedea încă o dată un anumit egoism şi nu o muncă de echipă. Recent am aflat de la un prieten din Canada că Dan Ghiţiu s-a certat cu el pe perioada de filmare, retrăgându-se. Îmi amintesc că le-am împrumutat cărţile mele personale (cadou de la Maestru, toate cu autografe) şi nu le-am mai avut niciodată înapoi. Cerându-le înapoi lui Jelescou, acesta dă vina pe Ghiţiu, care, la rândul lui, dă vina pe serviciul de poştă american prin care le-a trimis din Canada, cărţile pierzându-se. Ce români şi ce ruşine! După cum vedeţi, cam asta este povestea filmului. Christinel s-a rugat atâta de ei să-i înapoieze banii, iar pe mine m-a suduit, făcându-mă să mă simt vinovat de aducerea lor în casă. De altfel, ultimele chirii le-am plătit eu (am toate copiile).
Nu îmi pare rău, am ajutat-o, căci, până la urmă, a înţeles şi a admis că ea a dat banii şi nu eu.
Cristina, acestea sunt o parte din dedesubturile casei Eliade, care, înconjuraţi de prieteni în blăni de oaie, au făcut un mare deserviciu.
 
Menţionăm, însă, că în varianta comercializată a documentarului (în capitolul al III-lea, Paris),
Christinel este prezentată şi în calitate de cumnată a dirijorului Ionel Perlea.
Tot de la Stelian Pleşoiu am aflat că Saul Bellow era în casa familiei
Eliade în momentul când, prin telefon, a fost anunţat că este câştigător al Premiului Nobel.
Am remarcat, lucru făcut şi de Francis Ion Dworschack într-un materialdespre acest documentar atitudinea lui Bellow, cea din 1992, când vorbea la superlativ despre colegul şi prietenul Eliade în filmul lui Dan Petroi şi cea de câţiva ani mai târziu, ca autor al romanului Ravelstein, în care înfierează simpatiile legionare din tinereţe ale lui Eliade prin personajul Radu Grielescu, alter ego al acestuia . Intervenţiile lui Stelian Pleşoiu în interviurile oferite presei scrise sau audiovizuale limpezesc multe din aspectele privitoare la familia Eliade şi personaje cunoscute care au frecventat-o, fiind un martor peste timp care, fidel, păstrează corect şi redă intactă imaginea unui mit.
 
Pentru mai multe informaţii, a se vedea convorbirea cu Stelian Pleşoiu În America, pe urmele lui Mircea Eliade, în Scarlat 2008.
 
7 La întrebarea: „Cum descrieţi relaţia Saul Bellow – Eliade? Şi, mai ales, cum comentaţi – din interior! – „deteriorarea” acesteia – concretizată, mai ales, prin publicarea romanului Ravelstein, în care Bellow pătează nedrept imaginea celui care i-a fost, până la un moment dat, prieten şi partener de discuţii academice”, pe care i-o adresam în convorbirea noastră din mai 2008, Stelian Pleşoiu a răspuns: 
„Saul Bellow, în ciuda faptului că a fost un scriitor foarte apreciat – în America i se mai spunea şi scriitorul de casă al evreimii – a fost şi un oportunist foarte şiret. Reuşeşte foarte bine să se bage pe 
sub pielea unor capacităţi ale vremii, să profite de tot ce se putea oferi: influenţă, promovare, o nouă schimbare în politică, recomandări, etc, etc. În casa lui Eliade o cunoaşte pe românca Alexandra Bagdazar, se căsătoreşte cu ea; în casa Eliade fiind, i se aduce la cunoştinţă câştigarea premiului Nobel şi, în semn de recunoştinţă, sărută mâna Maestrului şi tot aici şi-a petrecut aproape 25 de ani de prietenie cu Eliade. În 1984, soseşte în America un individ din Bucureşti, pe nume Norman Manea. 
Prin circumstanţe necunoscute dar lesne de înţeles, acesta reuşeşte să ajungă la Saul Bellow şi să se împrietenească cu el. Rezultatul acestei îndelungi prieteni: cartea lui Saul Bellow, Ravelstein, pe care o publică la 14 ani după moartea filozofului. Cartea îşi propune să dezvăluie activităţile neofasciste şi legionare ale celui ce îi fusese prieten, mentor şi inspiraţie peste un sfert de veac. 
Desigur că, în carte, nu are curajul să folosească numele adevărate ale celor în cauză, creând mai degrabă un roman science fiction. 
De altfel, această carte este ultima în cariera lui, el murind la scurtă vreme după aceea”/Stelian Plesoiu
 
(A se vedea Scarlat 2008: 269–270).
 
8 Francis Dworschack – „Mircea Eliade, Destinul şi Opera pe ecran”, în „Jurnalul literar”, nr. 7 – 12 /2006, p. 12; material reluat sub titlul Mircea Eliade pe ecran în revista „Transilvania”, nr. 7/ 2007, Sibiu, pp. 23–28.
 
9 Saul Bellow – Ravelstein, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, traducere de Antoaneta Ralian, 
postfaţă de Sorin Antohi.
 
Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil
 
Definiţii ale lui Eliade în versiunea Virgil Ierunca – Monica Lovinescu
Monica Lovinescu s-a implicat cu entuziasm în proiectul filmic Mircea Eliade–His Name, His Destiny. Convorbirea Lovinescu – Ierunca–Petroi reprezintă, pe lângă festinul de idei oferit de intervenţia
filmică a celor doi români o adevărată lecţie de prietenie şi de emoţie avându-l ca reper pe prietenul şi Românul Mircea Eliade.
 
În primul episod al serialului iniţiat în paginile revistei „Orizont” (Scarlat 2011a: 16–19; 21) am oferit integral textul intervenţiei celor doi Români despre felul în care l-au reperat, perceput, asimilat pe Mircea Eliade. Reamintim câteva din definiţiile formulate de cei doi: referitor la capitolul Maitreyi: „…cred că reputaţia lui Mircea Eliade n-a aşteptat India” (Monica Lovinescu). Despre omul Mircea Eliade: „Era unul dintre oamenii cei mai naturali, cei mai primitori, cei mai neconvenţionali pe care i-am cunoscut” (Monica Lovinescu). Despre românitate, plecând de la exemplul lui Eliade: „A fi român însemnează, pur şi simplu, a măsura cu linişte şi cu împăcare situaţia în care te afli” (Virgil Ierunca). 
 
Despre istoricul religiilor:
în materie de istorie a religiilor este unul dintre cei care a tăiat cu complexul de superioritate occidental sau al religiilor monoteiste faţă de celelalte religii, cosmogonice sau păgâne şi faţă de păgânism şi acest plan de egalitate şi de toleranţă intra în felul lui de a fi român (Monica Lovinescu).
Despre altruismul său: „Generozitatea lui avea şi părţi …negative, între ghilimele […] singurele lui păcate izvorăsc din generozitate” (Virgil Ierunca).
 
Discursul Lovinescu–Ierunca este unul bine structurat, cei doi interlocutori răspunzând întrebărilor reporterului cu seriozitate şi emoţie, punctând momentele importante ca doi şcolari cu lecţiile – vieţii – foarte bine învăţate şi, mai ales, asumate şi asimilate, marcând importanţa şi rolul lui Eliade în comunitatea românilor din exilul parizian – şi nu numai: apreciat de Breton şi de cercurile suprarealiste din Paris, de Georges Bataille, Henri Michaux, Jean Wahl. Activ şi efervescent în toate proiectele în care se implica, fie că era vorba de coordonarea unei reviste – „Luceafărul”, „Caete de dor”, „Ethos”, „Limite” – sau de întreţinerea atmosferei în camera din Hôtel de Suède, aproape mereu plină de oaspeţi, unde se întâlneau români şi nu numai, dând naştere unor festinuri intelectuale memorabile. 
A redefinit românitatea, ideea de român plecând de la condiţiile reale ale exilului racordate, afectiv, 
la realităţile naţionale cu care era în permanent contact prin cărţile pe care le primea din ţară, prin corespondenţa purtată cu „cei de acasă”, prin discuţiile purtate cu cei care veneau din România. 
 
Nu s-a întrebat ce înseamnă să fii român, aşa cum nu s-au întrebat nici Eminescu, nici Iorga, nici Hasdeu, 
nici P.P. Carp,…..spune Virgil Ierunca,
Ce-i aia să fii român? Erai român şi constatai acest lucru precum respirai. A fi român nu însemnează a te bate cu pumnul în piept, nu însemnează a face naţionalism şi extremisme…de tip…pitoresc…Pitoresc şi nelalocul lor…
A fi român însemnează, pur şi simplu, a măsura cu linişte şi cu împăcare situaţia în care te afli…
 
Plasată la începutul filmărilor, atât în materialul brut al documentarului cât şi în varianta comercializată, povestea celor doi este un preambul emoţionant al întregii poveşti despre Eliade, recuperată din toate mărturiile care o întregesc.