Ștefan Procopiu
Vibrația bizară a unei umbrele sub o ploaie măruntă
de toamnă a salvat, câteva decenii mai târziu, milioane de
vieți în cel mai crunt război. În anul 1912, în timp ce
marile imperii își ascuțeau baionetele pentru un măcel
global iminent, un tânăr student român a schimbat complet
soarta comunicațiilor moderne și a viitoarelor războaie,
făcând o simplă plimbare pe străzile ude ale Iașului. Se
numea Ștefan Procopiu și avea doar douăzeci și doi de
ani. Nu era vreun general decorat, ci un tânăr fizician cu
o minte strălucită, obsedat de forțele invizibile ale
materiei. În acea zi umedă, un banal accesoriu avea să
devină cheia unui secret tehnologic colosal.
Trecând prin apropierea unor surse electrice, cu umbrela
sa cu tijă de oțel deschisă pe ploaie, a sesizat o vibrație
magnetică subtilă de-a lungul metalului. Pentru un om de
rând, ar fi fost doar o ciudățenie meteorologică, un tremur
nesemnificativ al fierului sub furtună. Dar pentru tânărul
român a fost o revelație absolută. Momentul a declanșat
o obsesie științifică pentru modul în care electricitatea
interacționează cu metalele feromagnetice. A fugit în
laborator și a început să scrie primele ecuații care aveau
să rescrie fizica mondială.
Fără să aibă la dispoziție echipamentele sofisticate
sau fondurile uriașe ale marilor universități occidentale,
Procopiu a reușit o performanță absolut uluitoare. Pornind
de la observațiile sale asupra magnetismului, el a calculat,
independent și înaintea celebrului fizician Niels Bohr,
magnetonul teoretic, unitatea fundamentală a momentului
magnetic. Deși Occidentul a numit descoperirea
„Magnetonul Bohr-Procopiu“, recunoscându-i meritele
cu o orgolioasă întârziere, mintea savantului era mult mai
departe. Fascinația născută din acea plimbare sub ploaie
s-a materializat deplin abia câțiva ani mai târziu, când a
demonstrat lumii întregi ceea ce manualele de fizică
numesc astăzi, cu respect absolut, „Efectul Procopiu“.
Acest fenomen revoluționar, descoperit oficial în
anul 1930 și validat rapid de întreaga comunitate
științifică internațională, a demonstrat că un curent
electric alternativ ce trece printr-un fir feromagnetic îi
produce o magnetizare circulară. Părea o simplă ecuație
de laborator, o ciudățenie a fizicii teoretice menită să
adune praf în arhivele academiei, dar realitatea istorică a
fost cu totul alta. Descoperirea românului a reprezentat
însăși fundația dură pe care inginerii militari au putut
construi mai târziu tehnologii de vârf care păreau pur și
simplu magie neagră pentru inamici. Vibrația înțeleasă de
Procopiu a deschis brusc ușa către controlul undelor
electromagnetice la scară industrială și tactică.
Când al Doilea Război Mondial a incendiat planeta,
iar cerul Londrei a fost întunecat de roiurile de bombardiere
germane venite să șteargă
orașul de pe hartă, salvarea
Marii Britanii a stat exact în
aplicațiile directe ale acestor
fenomene magnetice.
Englezii au câștigat bătălia
aeriană și au supraviețuit
infernului folosind rețeaua
de radare, o tehnologie
vitală bazată pe magnetron,
al cărui principiu de
funcționare era adânc înrădăcinat în descoperirile
fizicianului român. Radarul a putut „vedea“ avioanele
naziste prin nori și întuneric tocmai pentru că savanții au
reușit să controleze la perfecție câmpurile magnetice și
emisiile de electroni, fenomene pe care Procopiu le
descifrase pionieristic. Din structura umbrelei sale se
născuse scutul invizibil al Europei libere.
Dar nedreptatea și cinismul istoriei au fost de o
cruzime absolut devastatoare pentru omul care pusese o
cărămidă atât de grea la temelia lumii moderne. În timp
ce invențiile militare și civile derivate direct din teoriile
sale schimbau soarta războiului mondial, umpleau
submarinele cu sonare și dădeau naștere primelor memorii
magnetice pentru calculatoare, Ștefan Procopiu a rămas
complet izolat în spatele Cortinei de Fier. Statul comunist
instalat dictatorial la București l-a menținut ca pe un simplu
profesor universitar la Iași, departe de elita științifică
mondială. Nu a avut voie să participe la marile congrese
internaționale unde colegii săi occidentali erau aplaudați
la scenă deschisă și premiați cu lauri sau cecuri uriașe.
Detaliul absolut sfâșietor, care definește perfect
tragedia geniului născut în locul nepotrivit, este legat
chiar de recunoașterea sa internațională supremă. Ștefan
Procopiu a fost nominalizat oficial la Premiul Nobel pentru
Fizică, susținut ferm de cele mai luminate minți ale
Europei, dar nu a primit niciodată distincția pentru că aparatul de propagandă de la București a refuzat să facă cel
mai mic demers diplomatic pentru a-l susține. A murit în
primăvara anului 1972, ca un bătrân modest, respectabil
și tăcut, plimbându-se pierdut pe aceleași străzi ploioase
din Iași. În momentul în care el închidea ochii pentru
totdeauna în sărăcie lucie, teoriile sale zburau deja în
spațiu, la bordul navelor Apollo, și ghidau avioanele pe
toate radarele globului. Un creier monumental care a luminat întreaga planetă a fost stins intenționat de ignoranța
propriei sale țări.
https://www.facebook.com/privacy/consent/?flow=ad_fre
e_subscription¶ms%5Bafs_variant%5D=drop_off
¶ms%5Bgcl_experience_id%5D=93bea1c9-694c4b8d-ad67-3891fa417758&sour
Profesorul universitar iesean Cristian Socol, despre technofeudalism, adâncirea polarizării, societatea de piață, apusul democrației și al presei
”AI (inteligența artificială) generativă poate adăuga până la 4,5-5 trilioane dolari anual economiei globale – echivalentul PIB-ului Germaniei”.
DESPRE TECHNOFEUDALISM
De Cristian Socol – https://www.mediafax.ro/economic/https-www-g4media-ro-zeci-de-drumuri-si-podete-din-buzau-afectate-de-ploi-in-ultimele-zile-dn-10-care-leaga-buzaul-de-brasov-in-pericol-de-surpare-html-23751244?fbclid=IwY2xjawSYIEFleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFWYTl4Rkh0WUY4d3NSUnBxc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHsAe6GsUm8BQDFIp6_eDjgueq9d2pQyXE4IgT-Qf3SdvFfaaH1Q4wi5ek7Ns_aem_EgXrgV2GDJ1ht75tLb-6cA
”Până în 2030, 170 milioane de joburi noi vor apărea, dar 92 milioane vor dispărea; aproape 22% din toate locurile de muncă vor fi transformate”.
”Primele 10 companii tech valorează împreună aproape 18 trilioane $, aproape de PIB-ul Chinei și peste PIB-ul tuturor statelor G7, cu excepția SUA”.
”Sectorul tehnologic reprezintă acum peste 40% din capitalizarea S&P 500, cel mai ridicat nivel din istorie”.
”Aproximativ 80% dintre angajați vor avea cel puțin 10% din activități influențate de AI; pentru aproape 1 din 5 angajați, jumătate din muncă poate fi automatizată sau asistată”.
”Economia digitală generează deja aproximativ 15% din PIB-ul global și este una dintre cele mai rapide surse de creștere economică; țările care nu digitalizează rapid riscă să piardă competitivitate și investiții”.
Așa sună concluziile unor rapoarte privind impactul revoluției industriale create de AI și companiile lider în tehnologie înaltă, explică profesorul universitar Cristian Socol, într-o analiză exclusivă pentru MEDIAFAX.
AI elimină locuri de muncă iar soluția venitului universal minim garantat este o prostie, nu poate oferi omului sens, demnitate și statut social. Concentrarea puterii în ceea ce Varoufakis numea ”technofeudalism” aduce cu sine un control al informației, al politicii, o nouă oligarhie ce modelează spațiul public și distruge Agora, deliberarea democratică reală. Mase mari de oameni nu sunt sau nu se simt reprezentați.
De la ”economia de piață” s-a trecut la ”societatea de piață”, totul devine marfă. Criteriul randamentului / profitului s-a extins exagerat în educație, sănătate, media, politică și chiar în relațiile sociale și religie. Ruptura dintre clasele sociale este mai puternică ca niciodată. Viața comună, solidaritatea nu mai există. AI exacerbează toate aceste fenomene.
Mai există ”cetatea”? Este societatea justă? Ar trebui reformat sistemul de impozitare prin creșterea poverii asupra capitalului și reducerea poverii asupra muncii? Ar trebui rescris contractul social? Care să fie limitele puterii banilor și ale piețelor?
Trebuie să existe o viață comună, un dialog între clasele sociale?
Sau fiecare își confirmă propriile percepții în bulele create de rețele sociale, emoțional, rapid și lipsit de empatie cu privire la opiniile /perspectivele diferite?
Pe măsură ce AI va controla tot mai mult dezbaterea publică, participarea cetățenilor la democrație nu se va eroda?
Există technofeudalismul?
Care sunt consecințele economice, sociale și politice ale noii oligarhii digitale?
Va urma o traiectorie de creștere de tip K, puternic polarizată la nivel global?
Sunt statele în stare să asigure concurența, pluralismul și controlul democratic în societatea viitorului, condusă de oligarhii digitali?
Suprimă technofeudalismul libertatea presei?
Cum va arăta presa din România peste 10 ani?
Implementează România politici publice / măsuri private care să o așeze în poziția de câștigător al noului val de dezvoltare?
Am încercat să răspund, pe scurt, mai jos.
Despre noua oligarhie digitală, technofeudalism, surveillance capitalism, digital feudalism și data colonialism. Economiile de azi tind să fie dependente din ce în ce mai mult de digital și de infrastructuri private. Acestea intermediază accesul la public, date și cloud și colectează rente, creând o asimetrie și mai pronunțată între remunerarea capitalului, a muncii și a statului.
Desigur, în favoarea capitalului și mai ales a proprietarilor Big Tech. Apple App Store, Amazon Marketplace, Airbnb sau Facebook – platformele care au devenit oligarhi digitali și care au puterea de a solicita rente de acces, de tranzacție și de vizibilitate, ”technofeudalism” – așa cum arată Varoufakis. Zuboff îl numește „surveillance capitalism” – transformarea experienței umane în materie primă comportamentală vândută pe piețe predictive.
Srnicek îl descrie ca „platform capitalism” – ascensiunea platformelor digitale drept formă dominantă de organizare economică. Christophers îl definește direct „rentier capitalism”, unde platformele digitale și proprietatea intelectuală — permit extracția de rente. Mazzucato îl descrie ca „digital feudalism” – un model de extracție de rente construit și cu ajutorul unor tehnologii finanțate public, iar Couldry și Mejias îl definesc mai dur – „data colonialism”, adică normalizarea exploatării vieții umane prin date.
Despre societatea de piață, criza democrației liberale și noua putere AI. Într-un dialog avut în martie anul acesta cu Profesorul de filosofie politică Michael Sandel (Harvard), laureatul Premiului Nobel în Economie Daron Acemoglu (MIT) consideră că ”pe măsură ce inteligența artificială reorganizează economiile și concentrează puterea în tot mai puține mâini, întrebarea nu este dacă democrația trebuie salvată, ci dacă o mai putem salva la timp”. Dialogul dintre cei doi aduce valoare adăugată importantă.
De ceva timp observăm o criză a democrațiilor liberale. Inegalitățile economice și sociale se adâncesc continuu, instituțiile democratice își erodează legitimitatea în mod accelerat, iar transformările privind munca și puterea economică prin tehnologie și inteligența artificială sunt însemnate.
Trăim în societăți în care câștigătorii merituoși sunt din ce în ce mai rari, iar perdanții responsabili pentru eșec sunt din ce în ce mai numeroși. Șansele la educație și sănătate sunt din ce în ce mai inegale. Recunoașterea socială a contribuției este puternic distorsionată în condițiile în care piețele decid prestigiul social – speculatorii sunt ”eroi” iar profesorii, medicii și asistenții sociali sunt subevaluați.
Economia cazino predomină față de economia productivă.
Dialogul Sandel-Acemoglu sugerează trei soluții pentru salvarea democrației din mâinile dictatului pieței: reformarea piețelor prin reglementare, pentru ca acestea să servească binelui comun; revalorizarea muncii, prin recunoașterea contribuției reale la binele comun și refacerea dialogului democratic, cetățenii să participe la deciziile din economie, tehnologie și viitorul muncii.
Semnale puternice. Impact economic, social, cultural și politic consistent. Totul se schimbă cu repeziciune. Puterea economică actuală vine tot mai mult din controlul infrastructurii digitale, a proprietății intelectuale, a accesului la date și a canalelor prin care se asigură audiență.
Câteva companii exercită o putere politică imensă și modelează chiar direcția tehnologiei, cu implicații de mare amploare asupra modului în care comunicăm, primim informații și interacționăm unii cu alții.
Semnele economice sunt puternice, gradul ridicat de concentrare pe piață și dependența sunt deja validate. Arhitectura juridică europeană recunoaște existența unor porți structurale de acces la piețe – Comisia Europeană a desemnat deja șase mari platforme digitale (gatekeepers) sub DMA (Digital Markets Act) — Alphabet, Amazon, Apple, ByteDance (TikTok), Meta (Facebook) și Microsoft.
Concentrarea este accelerată, cu toate neajunsurile ce decurg de aici. UNCTAD arată că, între 2017 și 2025, ponderea combinată a vânzărilor deținute de primele cinci multinaționale digitale din Top 100 a crescut de la 21% la 48%, iar ponderea activelor de la 17% la 35%. La nivel de infrastructură, AWS (Amazon Web Service), Microsoft și Google controlau împreună 63% din piața globală de cloud în 2025. Stanford AI Index arată că peste 90% dintre modelele AI relevante lansate în 2024 și 2025 au provenit din industrie, nu din universități.
La nivel macroeconomic, OECD arată că firmele cu productivitate ridicată au o pondere redusă a remunerării muncii în total venituri. Este simplu, acestea utilizează intensiv tehnologia și activele intangibile, generând venituri mari cu un număr relativ mic de angajați.
FMI notează că creșterea puterii de piață este concentrată într-un grup restrâns de firme tot mai bine apărate de bariere la intrare. OECD subliniază și că, în economia digitală, efectele de rețea, economiile de scară și de scop, datele, costurile de schimbare și interoperabilitatea insuficientă pot întări dominația platformelor. În Regatul Unit, de exemplu, autoritățile au constatat un indice de presiune concurențială redus în publicitatea digitală (deci concurența nu funcționează bine) – Google și Facebook strângeau 80% din cheltuiala totală de publicitate digitală britanică.
Semnele politice și sociale sunt la fel de relevante. Legea europeană a serviciilor digitale DSA (Digital Services Act) tratează platformele și motoarele de căutare mari ca infrastructuri cu risc sistemic și le impune obligații speciale. În mai 2026, Comisia a organizat deja primele cereri de acces la date pentru cercetători, tocmai pentru a observa efectele recomandării algoritmice. Știm bine, Comisia a deschis proceduri formale împotriva TikTok privind riscurile electorale în contextul alegerilor prezidențiale din România.
Social, o parte importantă din procesele de informare, consum și auto-exprimare trece prin sisteme de recomandare deținute de oligarhii digitali. Reuters Institute notează că chat boturile AI au devenit, pentru prima dată, sursă de știri, mai ales pentru publicul tânăr, iar review-urile despre algoritmii marilor platforme digitale („algorithmic gatekeeping”) arată că sistemele AI decid tot mai mult ce devine vizibil și ce rămâne periferic. Vorbim despre o piață opacă, în care transparența datelor de antrenare rămâne slabă, necunoscându-se clar modul de clasificare și selecție a informațiilor.
Impactul social și cultural este, probabil, chiar mai profund decât cel strict economic. Efectul nu mai este doar tehnic, ci unul civilizațional, se modifică comportamentul uman. Literatura despre algoritmii marilor platforme digitale și studiile experimentale arată că sistemele optimizate pentru maximizarea atenției (engagement, cât mai mult timp conectați) pot amplifica ostilitatea față de oamenii percepuți din alte grupuri („out-groups”), pot reduce expunerea transversală (contactul cu opinii, informații sau persoane care gândesc diferit) și pot reconfigura percepția legitimității publice.
Cultura devine tot mai dependentă de scoruri de vizibilitate și mai orientată spre reacție, decât spre deliberare.
Impactul politic va lua forma unei bătălii pentru suveranitate normativă (puterea de a stabili regulile și normele) asupra infrastructurilor private (rețele sociale, motoare de căutare, magazine de aplicații și servicii cloud). Nu este vorba neapărat de retragerea sau slăbiciunea statului, ci de modul în care acesta ”citește” și ”reacționează” la acțiunile oligopolurilor digitale.
Atunci când alegerea, clasificarea și moderarea informației ajung să depindă de reguli private, slab auditate și transnaționale, situația este îngrijorătoare, cu toate că există reglementări digitale la nivel european.
Creșterea inegalităților, creșterea economică de tip K și locul României în noua paradigmă. Technofeudalismul și AI vor mări polarizarea dintre țările bogate și cele sărace, dintre țările aflate la frontiera tehnologică și cele din periferie.
Analiza AI Preparedness Index calculat de FMI arată un decalaj clar între economiile avansate, emergente și cele cu venit mic. Banca Mondială insistă în numeroase rapoarte că țările în dezvoltare nu vor putea valorifica AI fără cei patru C — conectivitate, capacitate de calcul, context / date și competențe. Organizația Mondială a Comerțului estimează că AI ar putea accelera comerțul global cu aproape 40% până în 2040, dar cu asimetrie de câștiguri – semnificativ mai mari în economiile bogate față de cele sărace.
În următorul deceniu, economiile vor intra într-un model de creștere de tip K, în care puținele țări lider în tehnologie vor avea creștere economică susținută iar majoritatea țărilor vor fi prizoniere în capcana venitului mediu sau, mai rău, în capcana sărăciei.
Technofeudalismul și AI vor adânci polarizarea dintre indivizii bogați și cei săraci, lărgind diferența dintre veniturile din capital și cele din muncă. Vom asista la o nouă rundă de concentrare a avuției în mâinile proprietarilor de Big Tech și în detrimentul forței de muncă. Economia și societatea incluzive vor rămâne doar concepte de manual.
Foarte probabil, România va intra în noul ciclu lung de tip Kondratiev cu centrul în economia AI mai ales ca piață de consum și teren de extracție de date, nu ca pol important de captare a valorii adăugate. Deși avem câteva avantaje competitive (lider în UE la conectivitate fixă; investiții în tehnologii critice precum semiconductori și cuantic; progrese în eHealth și digitalizarea unor servicii publice; mulți absolvenți ITC), ne confruntăm cu performanțe reduse la competențele digitale de bază, menținerea în țară a specialiștilor, digitalizarea întreprinderilor și folosirea instrumentelor de AI generativ.
În European Innovation Scoreboard 2025, România rămâne un „Emerging Innovator”, la 37,7% din media UE și pe locul 27 între statele membre!
Economic și social, aceasta înseamnă o evoluție de tip K pentru România: un segment mic, performant și conectat la frontiera tehnologică — IT, automatizare, outsourcing avansat, nișe de cyber și unele servicii publice — și o masă mare de IMM-uri, sectoare tradiționale și regiuni care vor cumpăra servicii cloud și AI din exterior, fără să construiască proprietate intelectuală sau putere de negociere.
Despre viitorul presei din România, filtrarea algoritmilor și discriminarea informațională după ideologie. Technofeudalismul suprimă libertatea presei. Conform rapoartelor relevante, în 2026 libertatea presei la nivel global se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, în principal din cauza actorilor economici ”interesați” și a platformelor online insuficient reglementate.
Presiunile asupra presei vin mai puțin din cenzura de stat și mai mult din ”sufocarea” economică, distribuția opacă a vizibilității și dependența din ce în ce mai ridicată a mass-media de infrastructuri private pentru impact și monetizare. Structural, technofeudalismul presează presa – la nivel global – prin redistribuirea puterii editoriale de la redacții către proprietarii interfețelor.
Din ce în ce mai multe instituții media se plâng despre prăbușirea traficului și, implicit, a monetizării iar perspectivele nu arată prea bine, sunt concluziile unui raport Reuters Institute. Pe baza datelor Chartbeat pentru peste 2.500 de site-uri de știri – ”între noiembrie 2024 și noiembrie 2025 traficul din Google Search a scăzut cu 33%, iar cel din Google Discover cu 21%; managerii media estimează o reducere suplimentară de 43% a referral-urilor din search în următorii trei ani”.
Marile companii AI pot profita de conținutul jurnalistic fără permisiune sau remunerație adecvată, presiunea nu este doar editorială; este și una de extracție economică din însăși materia primă a jurnalismului.
Discriminează sistemele AI între teorii, articole sau ideologii?
Există dovezi robuste că sistemele AI și de recomandare pot produce bias (prejudecăți sistematice), tratament diferențial și vizibilitate inegală. Nu există deocamdată dovezi la fel de robuste că toate aceste sisteme ar aplica o cenzură ideologică stabilă și unidirecțională.
România are o piață media care nu este mică. Și cu toate acestea, condițiile inițiale de plecare pentru presa din România sunt slabe, iar pespectivele nu arată deloc încurajator. În raportul din 2025 privind România, Reuters Institute arată că veniturile pieței media au depășit 1 miliard de euro în 2024. Și totuși, în România, doar 12% plătesc pentru știri online, încrederea generală în știri este de 26%, iar un sfert din audiențele digitale spun că principalele lor surse de știri sunt social media, podcasturi sau chatboturi AI.
În următorii zece ani, scenariul de bază este o presă mai mică, orientată spre video, mai dependentă de platforme și mai puternic segmentată între branduri de încredere și conținut ieftin, automatizat sau partizan. Tranziția va avantaja probabil televiziunile și brandurile multimedia puternice, dar și jurnaliștii-creatori și redacțiile de nișă care se pot susține prin donații, membership, granturi sau comunități.