Sorin Dumitrescu
October 26, 2016 ·
M . M
Studenții conduși în ’90 de Marian Munteanu, pe-atunci liderul lor, sunt cei care au reușit performanța unică de a face dintr-o simplă piață bucureșteană – Piața Universității – un model planetar de luptă democratică. Dovada că nu exagerez este însuși faptul de a fi fost pretutindeni preluat de cetățenii intrați în conflict deschis cu autoritatea castratoare a statului. Același M.M ne-a mai dovedit și calitățile de excepție ale liderului politic, atunci când a intuit din vreme momentul oportun sistării discursului Pieții Universității și retragerii ,,soldaților” săi, lăsând astfel fără interlocutor ,,dialogul social,, și în ofsaid fesenismul de partid și de stat. Această vocație politică, prodigios înzestrată, a speriat și sperie în continuare puterea băștinașă a țării : ,, minerii” acesteia aproape l-au ucis în bătaie, fiind la un pas de a-i tăia capul, pe bune ! A fost băgat o groază de timp în spital și apoi în pușcărie. Vă întreb, care dintre liderii parlamentari sau prezidențiabili, pe care ne grăbim să-i votăm și să-i alegem în fruntea României , posedă o fișă personală atât de convingător jertfelnică ?
Semnificativ pentru actualele pătimiri politice ale lui M.M mi se pare a fi mizerabilul episod, petrecut acum mai bine de 15 ani, la care, din păcate , s-a întâmplat să particip.
Pe-atunci, ca și acum președinte al Fundației Anastasia, m-am decis să-i propun prietenului meu, M.M, devenit antreprenor, să ne asociem. Am luat binecuvântare, am semnat actele și am pornit la treabă. N-a trecut mult și brusc afacerile lui M.M au devenit ținta unui atac furibund de presă, dezlănțuit de un cotidian celebru în epocă, condus de redutabilul Cornel Nistorescu. Ca și acum, ziarul publica vești explozive și informații hipercompromițătoare, toate fiind date ca fiind absolut certe ! ?
Nimic mai nepotrivit, mi-am zis, pentru o fundație care se vrea dedicată teologiei și icoanei. I-am adresat o scrisoare, prin care l-am anunțat asupra retragerii mele. Răspunsul lui , dacă îmi aduc bine aminte, n-a făcut decât să-mi căineze aspru neîncrederea. Astfel, o biată știre, manevrată sau nu, a sistat o asociere extrem de benefică dezvoltării programului Fundației. A trebuit să se întâmple surprinzătoarea reapariție a prezenței politice a prietenului meu M.M, ca fostul director al ziarului să recunoască și să explice, peste timp, cu regret, că a lăsat să apară în presă documente insuficient verificate. Oare mai poate fi îndreptat acum răul făcut atunci ? Desigur nu.
Am relatat acest moment, pe care mă străduiesc să-l uit, fiindcă la fel se întâmplă și cu puzderia de acuze scornite acum, interpretate tendențios sau la comandă.
De aceea, tuturor detractorilor săi de astăzi le spun că riscă să greșească la fel de enorm ca mine și că certamente vor pierde, fiindcă M.M nu minte. Fiindcă are conștiința curată a liderului veritabil. Eu cred că Marian Munteanu este liderul providențial de care are mare nevoie România de astăzi, rănită mortal de hoție și arbitrariu.
Versurile unui mare poet ucis recent, se potrivesc acum când Marian Munteanu îndură din nou nedreptatea unui oprobiu închipuit, fără obiect :
Neam bun și blând de trădători
Cuminte, cu aleasă cruce
Pe fiii săi dumnezeiești
Neamul întreg pe cruce-i duce.
Sorin Dumitrescu
24. 10. 2016
*
Nota redacției – Am dat întâmplător de acest text al lui Sorin Dumitrescu, scris probabil pentru a-l susține pe Marian Munteanu să candideze la Primăria Bucureștiului din partea PNL. PNL care n-a fost în stare să ducă până la capăt acest proiect! A avut alți candidați cu care să ne pricopsească, alde Orban sau Câțu!
Exista numeroase cazuri in care oameni nevinovati au fost condamnati din „erori judiciare”, iar scuzele nu au avut nici un efect.In cazul de fata Sorin Dumitrescu ar fi trebuit sa verifice el insusi minciunile aruncate in presa de un zelos ziarist. Asta imi aduce aminte de cei doi raspandaci din Revizorul (Gogol), de Analfabetul (Nusici) si caz suprem Iisus din Nazaret pentru a carei rastignire evreii incearca sa se dezvinovateasca.