Sondaj. Georgescu la peste 50%. Plicușor și Crinișor abia la 14% fiecare. Românii îi detestă!

Dialogul împăratului Traian la Roma cu căpeteniile Dacilor prizioneri.
Traian făcu semn unui tălmaci să vină lângă ei,. Apoi semn de oprire legionarilor care vvexcortau convoiul, trecându-l prin fața trupelor aliniate-n c areu și prin fața podiumilui improvizat pentru împărat și pentru statul său major.
– Stai !strigară legionarii care însoțeau, cu sulițele –n mâini, convoiul. Oamenii se opriră.
– Căpeteniile să iasă-n față, porunci Traian. Interpretul își făcu datoria. După felul cum vorfbea, acesta era Dac din miazăzi, de dincolo de Istru.
Înaintară doi oameni. Un bătrân înalt, slsb că abia i se vedea chimirul pe el, și un om cam de patruzeci de ani, care trebuia să fi fost o namilă înaintea acestui război, dacă după atâtea lipsuri se mai putea numi gras.
– Până când aveți să vă împotriviți Romei ? Întreba împăratul. Bătrânul Dromihete se uită în ochii îm păratului și răspunse:
– Noi ne-am apărat pământul cât ne-a stat în puters.
– Văd că înțelegeți latina. Oși vorbești ?
Dromihete încuvință din cap. Între timp, tălmaciul îi traduse Împăratului cele spuse de bătrânul captiv.
– Dacă știi latinește, de ce nu vorbești cu mine latinește ?
– Mărite împărat , eu vorbeam să-nțelegă și cei de un neam cu mine.
– De unde știi latinește ? Ia spune-mi ai fost cumv a iscoadă ?
– N-am fost niciodată iscoada nimănui. Am învățat de mic grecește și latinește cu dascăli și am fost zece ani ostatic și apoi sclav la Roma, din timpul răposatului împărat Dominițian
– Și ai tăi te-au răscumopărat ?
– Nici alte neamuri nu se-înbulzesc să-și răscumpere ostaticii.
Bătrânul înalt, disperat și uscat, ca o zeitate a acestei, îi incitase curiozitatea.
– Moșule, ți-e teamă de mine ?
– Mărite ămpărat , ar trebui să-mi fie. Dar nu-mi este.
– Pot face cu dumneata ce vreau.
– Poți. Cu mine și cu oricine dela Tibru și până la Eufrat. Dar e cineva care poate face și cu Înălțimea – ta orice – i este vrerea .
– Nu mai spune !
– Soarta,, oricine – am fi mărite Împărat. La capătul vieții, oricine – am fi ne – așteaptă moartea.
– Bătrâne l-ai slujit cu credință pe Decebal ?
– Cu credință.
– Nu te-ai gândit niciodată că o să piardă războiul ?
– M – am gândit mereu.
– Și-atunci pentru ce ți-ai mai adus oamenii la măcel ?
– Mărite Împărat, de bună voie nimeni nu dă ce este al lui. Nimeni nu – și dă țara fără s-o aperer. Noi nu ne-am dat Țara. Ni s-a luat.
– Și dacă știați că vi se va lua, de cee v-ați mai lăsați măcelăriți ?
– Mărite Împărat, de când deschidem ochii în lume știm că vom muri. Și cu toate astea, nimeni nu stă cu brațele încrucișate s-aștepte moartea.
Ne zbatem pentru viață până la ultima suflare.
– Moșule, ți-ai îchipuit cumva că Roma are să-și piardă puterea și-n felul ăsta să scăpați ? Își continuă Traian gândul .
– Mărite Împărat, n-am gândit că zeii n –au lăsat nici-un copac să urce până la cer.
Bătrrâne, nu-ți pare rău dee-atâția oaameni de-ai voștrii Care-au murit zadarnic ?
– Îmi pare rău după orice viață care se stinge înainte de vreme.
– Chiar și după viața legionarilor npștrii ? Îl întreabă Traian cu un zâmbet ironic mijit în colțul gurii.
– Înainte de a fi legionari, ei sunt făpturi ale zeilor. Îmi pare rău, mărite Împărate, după fiecare ființă care lasă durere-n urma ei pe pământ.
Fiecare suntem făcuți de-o mamă și de-un tată. Mari sau mici, părinții plâng după copii morți, în urma oricui ar fi luptat ei.
– Nuți pare rău că ai noștrii au murit zadarnic ?
– Cine moare pentru o credință nu moare zadarnic. Ei n-au murit. S-au strămutat cu credința lor la zeii nemuritori.
– E adevărat, așadar, că vă credeți nemuritori !
– Doar în cel care moare credința este murito.
– Și dumneata bătrâne cum te socotești ?
– Nrmuritor mărite împărat.
– Bătrâne, cum de nu ți-ai luat viața, ca atâte căpetenii din neamul vostru ? Întreabă împăratul.
– Eu, mărite Împărat, am băut din cupa umilinței. Ei n-au voit să bea.
– Și-au băut din cupa morții. Crezi că e bine ce au făcut ?
– Mărite, bine sau rău, era dreptul lor. O singură libertate are omul în viață: să-i pună capăt când i s-a urât de ea.
– Și ție nu ți s-a urât ?
– Mi s-a urât, dar m-am simnțit dator să trăiesc, dac-așa mi-i datul
– Dator pentru ce ?
– Să aducem cum se cuvine la locul de veșnică odihn ă pe cei morți, să alinăm durerile celor vii.
– Să le alinați durerile nîn ce fel ?
– Cu- o vorbă bună măcar, să îngrijim copii orfani și rămași fără adăpost.
– De copii orfani putem avea noi grije.
– Mărite Împărat, știu că puteți orice. Mă gândeam că poate și noi om fi buni la ceva de-om fi lăsați în viață, zise bătrânul și lăsă capul în jos
Bătrâne întreabă-i pe ai dumitale dacă nu cumva le este sete. Bătrânul întoarse capul către prizionieri.
– Oameni buni, împăratu romanilor vă întreabă dacă vă e sete. Oamenii lăsară capul în jos, toți deodată.
– Le e sete .
– Și gură să răspundă n-au ? Întreabă Împăratul cu oarecare iritare în glas.
– Mărite Împărat, eu care i-am întrebat, le-am înțeles răspunsul.
– Să stea jos, se întoarce Traian spre tălmaci.
Oamenii se așezaseră pe pîmânt, cu genunchii ridicați cu mâinile prinse în jurul lor, aplecați din șale, în poziția cea mai aasemănătoare cu a fătului în pântyecele mamelor.
– Să aducă o amforă și-un cauc, porunci Traian .
Amfora adusă se afla în fața podiumului imperial la o înălțime oarecare.
– Cine ajunge primul bea cât vrea. Când fac eu cu mâna s-o pornească toți către amforă, adaugă împăratul.
unele concluzii.
Conducătorii Dacilor, erau înțelepți, diplomați – strategic
Aveau demnitate, curaj, nu aveau sentimentul lașității sau al fricii.
Pentru apărarea Țării, aveau credința că viața și libertatea numai în țara ta le poți păstra și te poți bucura de o viață liniștită.
De ce astăzi conducătorii noștrii sunt lași,fricoși și slugarnici. De ce mulți români, nu mai iubesc țara, o renegă și o ponegresc ? De ce au degenerat atât de mult spiritul strămoșesc,demnitatea,corectitudinea și spiritul de sacrificiu pentru apărarea Patriei ?
De ce mint poporul clasa politică și la secret fac contracte cu dușmanii țării și se lasă batjocuriți de gunoaiele din lume care profită de slăbiciunea și naivitatea celor aleși în conducerea țării. Cine sunt cei care au contribuit la educarea distructivă a neamului românesc ?
De ce atâta vrajbă, dezbinare și luarea căii de bejenie în alte țări ? Care sunt demonii care sapă la temelia unui popor fost harnic,inteligent ospitalier,eroic în apărarea Patriei ?