PIF
6 aprobate
ioncoja.rox
paperclipss66@gmail.com
86.120.128.44
Nu-i o soluție satisfăcătoare să-i lăsăm să-și dea cu capul de pereți, câtă vreme România este prinsă în menghina occidentală. E de la sine înțeles, că pretenția Occidentului de a detesta nazismul sau chiar de a sprijini democrația (valabilă, după cum se constată, pe plaiurile noastre doar pentru o anumită pătură socială) pare să fi fost mai puțin importantă decât nevoia lor de a controla Europa. Iar noi aparținem volens nolens bătrânului continent!
În politica noastră externă NU există decât un dialog dezarticulat și, după cum am constatat cu toții atunci când situația în zona hotarelor noastre s-a deteriorat rapid, n-am găsit o altă cale decât să compensăm TOTAL neinspirat prin zelul declarațiilor, să demonstrăm că suntem 150% pro-americani și 200 % anti-ruși, ceea ce ajunge să fie stingheritor pentru indiferent de tipul de parteneriat avut, fiindcă oricine ne-ar sprijini (în orice domeniu, nu numai militar) are nevoie de indivizi cu identitate asumată și nu de roboți docili. Generațiile acestea tinere, cu pregătire mai mult sau mai puțin temeinică în diplomație, e necesar să priceapă că ar fi ideal să caute să gândească și să acționeze pe o platformă comună și NU pe una identică, cu atât mai mult cu cât România nu poate gândi ca o mare putere globală și din acest motiv nu-i rămâne decât să se gândească la ea – ca atare – prin puterile ei și musai pe picioarele ei, fără să fie tributară nimănui.
Prin cele petrecute în Ucraina, remarcăm doar vârful aisbergului, întrucât atât Marea Britanie cât și SUA au intenționat ca pentru Europa de Est să existe și să fie menținută lupta împotriva ei însăși. Iar ca sugestie, mulți dintre noi am citit despre Operațiunea Unthinkable sau despre Operațiunea Dropshot. Prin intermediul acestora am aflat că prim-ministrul Marii Britanii, Winston Churchill, a vrut să lanseze un alt război în Europa în 1945, chiar înainte de încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și nu pentru că Armata roșie a URSS-ului a reprezentat vreo amenințare la adresa Aliaților, ci pentru că intenționau să-și impună „voința” Uniunii Sovietice. Această „voință” a fost definită în mod vag ca fiind condiționată de o Polonie pro-vest. Acum, că au o Polonie pro-vest, de ce se dorește escaladarea în Ucraina? Fiindcă este tot o pretenție (ca să nu-i zic moft) occidentală determinată de nevoia de a diviza și de a cuceri Europa prin certuri și războaie fără sens, TOTUL fiind îndreptat împotriva Federației Ruse. România și românii nu se pot teleporta din acest areal geografic învecinat cu marea putere răsăriteană. Prin urmare, dacă am fi fost conduși de niște patrioți și nu de niște cozi de topor, atunci devenea indispensabil să găsim calea de mijloc și să vindem scump pielea ursului, fără a-i înfuria pe cei aflați la masa negocierilor. Și mai ales, fără să îngenunchem, fără aservire! Or, cu un scut inutil pe teritoriul nostru și cu nesfârșitele afirmații rusofobe, altele de-a dreptul belicoase, agresive, n-am rezolvat nimic în beneficiul națiunii, n-am făcut altceva decât să sugerăm că eul nostru transatlantic se luptă din greu cu sinele ortodox. E un punct de vedere ce-mi aparține și pe care l-am consolidat urmărind dezastrul instalat pas cu pas vreme de peste 30 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989. Posibil, să nu fie în asentimentul multora, dar, din nefericire, realitatea o demonstrează și-i vizibilă.
Pe de altă parte, dacă cineva a crezut că Marea Britanie a lui Churchill a fost singurul războinic, atunci avea să constate cu amărăciune că americanii aveau ambiții mai impresionante. În loc să-i împingă pe sovietici din Europa, ei au dezvoltat un plan elaborat de a distruge toate orașele sovietice, începând de la Moscova, Petersburg și până la Tașkent. SUA au dezvoltat aceste planuri în timp ce au promovat în exterior o susținere de fațadă a „democrației”. Este posibil, ca singurul motiv pentru care moscoviții și locuitorii altor orașe sovietice să nu fi fost vaporizați de vii s-ar fi bazat pe faptul că America nu deținea bombe nucleare adecvate pentru această aventură diabolică. Ideea care se desprinde e clară: occidentalilor NU le-ar fi păsat nici de ucraineni, nici de români, nici de alte popoare peste care au revărsat „beneficiile” democrației și ale statului de drept, dacă SUA ar fi obținut suficiente bombe nucleare înainte ca Uniunea Sovietică să și le dezvolte pe ale sale. În felul acesta, n-ar fi existat nici Ucraina care să se „democratizeze” în 2014 și să se „apere” 2022 și nici români care să se întrebe care dintre ele ne-ar fi făcut mai puțin rău de-a lungul istoriei și în contemporaneitate.

P.S. Îmi cer scuze pentru lungimea răspunsului, dar situația este atât de complexă încât nu am putut oferi un comentariu laconic și scurt. Chiar și așa, NU am reușit să surprind întreaga paletă de evenimente pentru a completa perfect întregul puzzle.