Un PITIC atât de MARE! FUGI, HALEP, FUGI!
Da, Simona Halep a jucat prost în finala de la Indian Wells, dar a câştigat-o. Cu greu. Şi după trei ore epuizante, cât un meci al băieţilor, n-a putut să-şi ridice trofeul, însă a avut puterea să zâmbească.
Simona a avut în acest turneu cinci handicapuri majore. Aşa cred eu.
Cel mai cumplit dintre ele a fost sinuciderea vărului sau. No comment.
Al doilea ca importanţă, critica nepermisă a unei foste sportive numărul 1 mondial înainte de meciurile finale ale competiţiei: Halep n-o să fie niciodată “WOW!”, precum Serena Williams sau Sharapova. Sigur, prima este prin naştere cetăţean al Statelor Unite, iar a doua rezident de mulţi ani în aceeaşi ţară, patria marketingului modern. Sigur că ele sunt WOW! Însă, spre deosebire de ele, Simona câştigă turnee. Unele mici sau, cum s-a dovedit la Indian Wells, Premier Mandatory, dar a şi jucat o finală la Roland Garros şi una în Turneul Campioanelor de la Singapore chiar dacă le-a pierdut. Însă, aşa mici cum sunt victoriile Simonei, le-a surclasat pe cele două dive în clasamentul WTA “Road to Singapore”, care contabilizează doar punctele din acest an.
Al treilea: abandonul Serenei Williams a defavorizat-o, scoţând-o din joc.
Al patrulea: a fost clar că în timpul finalei s-a accidentat, dar a jucat până la capăt. A intrat în teren timorată şi a fost nervoasă. Juca împotriva unei câştigătoare a turneului, chiar dacă în urmă cu mai mulţi ani, şi toată lumea o dădea deja victorioasă. V-aţi întrebat vreodată cum e să joci tenis de performanţă împotriva unor sportive cu mult mai înalte şi mai puternice fizic decât tine? Ţiriac zicea că e un handicap, dacă e să-l credem pe cuvânt.
Al cincilea: media românească n-o iubeşte. Sigur, îi laudă victoriile când le obţine. Nu pot fi trecute cu vederea. Dar Simona nu e subiect pentru cancan. Nu-şi aruncă chiloţii pe tavan, nu-şi face publică viaţa privată, nu e subiect de bârfă mondenă. Mă întreb, şi încă nu am un răspuns, de ce o finală ca aceea de la Indian Wells a fost transmisă de un canal de sport pe care nu-l poţi accesa dacă nu ai abonament. TVR doarme şi ne mănâncă doar banii. Discret, dar cu eficienţă.
În schimb, presa internaţională o iubeşte: “Halep, REGINA Indian Wells”, “Maraton câştigat de Simona Halep”, “Halep, spectaculoasă în faţa lui Jankovici”. Oameni buni, dacă auzeaţi replicile comentatorilor români din timpul meciului închideaţi televizorul.
O îndrăgesc pe Simona Halep pentru că e un om bun, modest, tenace şi perseverent. Pentru că nu uită niciodată să-şi facă o poză cu steagul României atunci când câştigă un turneu, chiar dacă nu îi datorează nimic, pentru că nu se bagă în jocuri politice, aşa cum au făcut alţi campioni, şi pentru că e o LUPTĂTOARE.
Poate că în termeni de marketing nu este definiţia “WOW!”, dar eu o îndemn: FUGI, Simona, FUGI! Nu în altă ţară, ci spre orizontul TĂU. Cât te ţin puterile! Trăieşte-ţi VISUL.
P.S. O fi uşor să ajungi campion, la un turneu mare, alături de Nole Djokovici? Ori, priviţi videoclipul şi veţi înţelege ce spun.
.
Nota Redacției. Din nou, nu știm numele autorului. Dar tare mult am dori să știm numele celor care au comentat meciul cu răutatea și pizma ne-totului, a ne-isprăvitului, a ne-trebnicului…
Longue vie à la Reine!!! Traiasca Regina tenisului Romanesc! :)
De astfel de oameni are nevoie Romania, de acest gen de idoli au nevoie copii nostri.Ma bucura faptul ca antrenorii si profesorii au ajuns sa o dea pe Halep drept exemplu copiilor: „uite ce puteti realiza daca munciti,va antrenati „. In ultima vreme nu am mai avut exemple de cei care muncesc,se antreneaza,se sacrifica ca sa obtina ceva pentru ei si pentru noi ca tara (serviciul de imagine facut de Halep Romaniei este imens intr-o perioada in care vorbim numai de coruptie si arestari) asa ca fiecare victorie reprezinta un pas inainte din amorteala in care am intrat.
De ce este iubita Halep in randul spectatorilor de la noi si de aiurea ? Pentru ca ea este exact ca ei, simpla,muncitoare, se enerveaza ca orice om si se bucura ca ei, mica de statura intr-un sport al inaltelor.
Halep nu este marketing, nu este o diva, nu isi alege cuvintele ci vorbeste simplu, se lauda cand trebuie, se critica, este naturala, dar mai ales este o luptatoare. Asta vor spectatorii oameni naturali sau saturat de clisee hollywoodiene si de top modeluri fitoase si de can can.