Serbia s-a împușcat în cap, nu în picior
De Stephen Karganovic
Cercetare globală, 23 octombrie 2024
Regiunea: Europa

În mod firesc, există mult interes pentru lista de prezență pentru summitul extins BRICS de la Kazan, care se deschide pe 22 octombrie. Aceste proceduri sunt extrem de importante, deoarece pentru deceniile următoare vor pune bazele ordinii multipolare emergente pe care o tânjește lumea. Pentru fiecare observator alfabetizat din punct de vedere geopolitic, asta este clar. Oportunitatea de a participa nu este doar o curtoazie diplomatică, ci o necesitate existențială pentru statele interesate să scape de ghearele imperialismului occidental tiranic și să-și asigure un minim de suveranitate.

Zeci de guverne din întreaga lume, de pe toate continentele, au recunoscut acest fapt evident și vor fi reprezentate la Kazan. Dar există un absent notabil al cărui interes național ar fi fost extrem de bine servit dacă ar fi acolo – Serbia.

Rusia, președintele rotativ al BRICS din acest an, a depus în mod repetat eforturi speciale pentru a-și exprima interesul aprins de a găzdui Serbia la procedurile de la Kazan. Invitația nu a fost interesată din partea Rusiei. Participarea la summit și amestecarea activă cu mulțimea ascendentă a BRICS ar avea loc exclusiv în beneficiul guvernului sârb. Serbia este înconjurată astăzi de un cartier ostil aliniat uniform cu axa puterilor occidentale a cărei agendă inflexibilă este distrugerea rămășițelor statului sârb în timp ce jefuiește resursele naturale și umane ale Serbiei. Situația este o imagine în oglindă a poziției Regatului Iugoslaviei, a cărui componentă esențială a fost Serbia, în 1941, când era înconjurată și de puterile Axei și de protejații lor balcanici.

Diferența critică este că guvernul iugoslav din acea vreme nu avea literalmente unde să apeleze pentru un sprijin efectiv, deoarece Europa era sub dominația completă a Axei. Franța a fost învinsă și ocupată, Anglia era pe ultimele etape, Statele Unite erau încă neutre. Iugoslavia avea puține opțiuni realiste, deoarece era presată să urmărească ceea ce în acea perioadă reprezenta „viitorul european”, ceea ce însemna aderarea la Axe.

Astăzi, peisajul geopolitic și relația de forțe din lume sunt radical diferite. Din punct de vedere politic, militar și economic există o contrapondere credibilă a Axei reînviate. Acum este „Europa”, reconfigurată în imaginea fostei Axe, care se află pe ultimele sale etape. Țări precum Ungaria și Slovacia, care fuseseră prinse în aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, caută acum frenetic modalități de a scăpa de aceste angajamente dăunătoare și de a-și reorienta politicile și alianțele. De o semnificație egală, Turcia urmărește o soluție identică. Președintele acesteia conduce personal delegația țării sale la summitul de la Kazan, după ce și-a semnalat intenția de a se alătura BRICS și Consiliul de Cooperare de la Shanghai.

Acesta nu este însă cazul Serbiei miope. Liderul său a respins în mod insultător invitația care i-a fost adresată de a veni la Kazan, pe motiv de râs că a avut un conflict de programare cu alte personalități politice (probabil mai semnificative) pe care s-a angajat să le găzduiască în același timp în care se adunau liderii BRICS mai puțin importanți. Kazan. Persoanele în cauză s-au dovedit a fi Mswati III , regele Eswatini (cunoscut anterior ca Swaziland, după cum își vor aminti colecționarii de timbre) și capoul polonez al Colectiv West, Donald Tusk.

Cu tot respectul pentru regele ocupat Mswati, nu și-ar fi reprogramat cu câteva zile vizita triumfală la Serbia, aliatul convins al lui Eswatini, pentru a-și găzdui gazda sârbă, presupunând că acesta din urmă nu doar trafica cu scuze proaste, ci avea de fapt o intenție serioasă să merg la Kazan?

Imagine: Donald Tusk (Din domeniul public)

Limping Serbia se împușcă în picior: refuzul la invitația Rusiei la Conferința BRICS
nedefinit

Conflictul de programare cauzat de sosirea lui Donald Tusk este o altă chestiune. Pentru regimul sârb întâlnirea cu Tusk prezintă un interes mai mult decât filatelic. Nu din cauza poziției oficiale a lui Tusk ca prim-ministru al statului NATO din prima linie, Polonia, ci din motive de mai mare importanță.

Există multe care să indice că deja în perioada studenției sale la Gdansk, la începutul anilor 1990, Tusk fusese ales ca un „tânăr lider promițător”. Ascensiunea sa fulgerătoare în politica poloneză, ședința aproape continuă în parlamentul polonez și mai multe mandate ca prim-ministru, culminând cu un mandat de președinte al Consiliului Europei (2014 – 2019), în ciuda unei modeste dotări intelectuale comparabile cu cea a lui Josep Borrell, atestă înalta stima în care Tusk este ținut de păpușii globaliști pentru loialitatea și utilitatea sa.

Deci, evident, Tusk nu sosește la Belgrad pentru a trage briza cu omologul său sârb, ci pentru a-i livra ordinele de marș. Pentru a-l parafraza pe Don Corleone, aceasta este o vizită a mafiei care nu poate fi refuzată.

Dar ar putea fi, desigur, dacă ar exista vreo coloană vertebrală și patriotism. Chiar și interesul personal iluminat, presupunând că proștii lacomi ar fi fost capabili de asta, ar fi putut fi suficient pentru a face șmecheria.

Cu toate acestea, de la lovitura de stat din octombrie 2001, aceste calități au fost eliminate în mod deliberat și sistematic din rândurile conducerii politice a Serbiei. În ultimul sfert de secol, Serbia a fost transformată într-o zonă colonială subordonată Occidentului colectiv. Este guvernat de un agent nativ care a fost atent selectat și îngrijit, complet corupt, permis și încurajat să fure, supus șantajului și instalat să guverneze în numele și în beneficiul curatorilor săi străini. Loialitatea lor este față de mentorii și stăpânii lor, nu față de țara lor. Aceasta este cheia simplă pentru înțelegerea corectă a politicii sârbe.

Liderilor venali și obtuși ai Serbiei le-a fost oferită o oportunitate istorică de a renunța la politicile lor catastrofale concepute în jurul integrării în NATO și să sară pe Titanicul Uniunii Europene . Până acum, ei nu au demonstrat nicio capacitate politică de a evalua în mod matur unde ar putea sta propriile lor interese pe termen lung, chiar dacă, după cum se bănuiește, nu le pasă de interesele țării și ale poporului lor.

Când ne-am ocupat ultima dată de acest subiect, ne-am exprimat prea reținut, sugerând că Serbia s-a împușcat în picior . Nu, este mult mai rău decât atât. Snobând nepoliticos invitația salutară a Rusiei și a BRICS și acordând prioritate angajamentelor banale și dăunătoare asupra Kazanului, Serbia s-a împușcat în cap.

Pauvres Serbes , așa cum obișnuiau francezii să se refere la ele în mod condescendent în timpul Marelui Război. Chiar merită acea națiune să fie condusă de o asemenea mizerie? Dar prin încuviințarea lor i-au lăsat să o facă, nu-i așa?

*

Faceți clic pe butonul de distribuire de mai jos pentru a trimite prin e-mail/redirecționare acest articol prietenilor și colegilor dvs. Urmărește-ne pe Instagram și Twitter și abonează-te la canalul nostru Telegram . Simțiți-vă liber să repostați și să distribuiți pe scară largă articolele Global Research.

Păsări, nu bombe: Să luptăm pentru o lume a păcii, nu a războiului

Stephen Karganovic este președintele „ Srebrenica Historical Project ”, un ONG înregistrat în Țările de Jos pentru a investiga matricea faptică și fundalul evenimentelor care au avut loc la Srebrenica în iulie 1995. El este un colaborator regulat la Global Research.

Imaginea prezentată este licențiată sub Creative Commons