SECRETELE
> BASARABIEI
>
>
> Interviu cu dr.
> Şerban Milcoveanu
> – D-le
> doctor, în legătură cu istoria Basarabiei totuşi se
> cunosc prea puţine amănunte, şi considerăm că este
> important să ne relataţi ce cunoaşteţi în legătură cu
> aceasta.
> Dvs.
> aţi fost în relaţie directă şi îndelungată cu
> Basarabia: v-aţi efectuat stagiul militar acolo, aţi
> participat la războiul anti-sovietic de la început şi
> până la sfârşit, aţi cunoscut numeroase personalităţi
> ale epocii. În plus, fiind un naţionalist, părerea dvs.
> este deosebit de importantă pentru noi.
> –
> D-le Codreanu, am făcut războiul antisovietic din prima zi
> până în ultima zi: întâi ca medic de regiment la un
> divizion de artilerie, pe urmă ca medic de batalion de
> infanterie la vânătorii de munte.
> Când
> eşti la divizion de artilerie sau la batalion de infanterie
> nu are de ce să-ţi mai fie frică (de nimic!), pentru că
> nu există alt loc mai periculos unde să fii trimis
> („mai rău nu se poate”): limbile se dezlegau,
> toată lumea vorbea – şi se vorbea adevărul.
> Adevărul despre războiul
> antisovietic nu era cel care se spunea de la comandament
> (adică istoria oficială), ci ceea ce se discuta la popota
> ofiţerilor.
> Am luat
> contact şi cu populaţia locală şi sigur că, pe parcurs
> de 4 ani, la popota ofiţerilor, m-am gândit, am discutat
> şi analizat toate problemele politice în legătură cu
> Basarabia.
> Ceea
> ce înregistraţi dvs. acum este o contribuţie originală
> la istoriografie.
> Mai
> întâi, o mică introducere pentru tinerii cititori:
>
> Teritoriul
> dintre Prut şi Nistru nu este altceva decât jumătatea de
> est a Moldovei, cu capitala la Iaşi, aşa cum teritoriul
> dintre Suceava şi Ceremuş, cunoscut sub numele de
> Bucovina, nu este altceva decât nordul Moldovei, iar
> Moldova este provincia cu înalt prestigiu istoric şi,
> poate, cu cel mai ridicat procent de inteligenţă nativă a
> României.
> Numele de
> Basarabia desemna, de fapt, numai sudul Basarabiei în 1812.
> Când ruşii au instituit ocupaţia rusă a teritoriului
> dintre Prut şi Nistru, au interzis numele de moldovean;
> chiar l-au prigonit.
> De unde
> provine numele de Basarabia: sudul acestui teritoriu,
> Bugeacu, o câmpie, a fost întotdeauna posesia Ţării
> Româneşti. Se numea Basarabia după numele dinastiei
> Basarabilor care a întemeiat Ţara Românească. Aici, în
> Bugeac, Ţara Românească se apăra de invaziile din est,
> în special de invaziile tătarilor.
> În 1924
> Stalin a fondat la Tiraspol aşa-zisa Republică Socialistă
> Sovietică Moldovenească cu scopul de a lua Basarabia şi
> apoi Moldova, şi de atunci nu se mai întrebuinţează de
> ruşi cuvântul „Basarabia”, ci cuvântul
> „Moldova”. Dar noi din Bucureşti îi spunem
> „Basarabia” şi ne gândim că este jumătatea de
> est a Moldovei.
> Privitor
> la Basarabia sunt două lucruri distincte:
> –
> întâi ceea ce istoriografia tace – deci ascunde nişte
> secrete pe care am să-mi permit să le spun,
> – şi
> apoi secretul care mi s-a spus mie de Alexandrina
> Russo.
> Repet că
> ambele sunt o contribuţie originală la
> istoriografie.
> Ce
> ascunde istoriografia
> (şi ascunde în mod
> intenţionat)
> Ascunde
> faptul că în iunie 1916 s-a schimbat guvernul la Petrograd
> şi în locul unui guvern filo-antantist a venit un nou
> guvern Boris von Sturmer cu program de a încheia pacea
> separată cu Germania şi de a scoate Rusia din război.
> (După doi ani de război, conducătorii Rusiei ţariste
> simţeau că nu mai pot rezista şi pentru a preveni
> revoluţia s-au gândit la pacea separată.) Şi au început
> tratative secrete între Germania şi Rusia la o staţiune
> balneară din Suedia.
> Dacă în
> secolul al XVIII pacea dintre ruşi şi nemţi s-a făcut cu
> împărţirea teritoriului Poloniei, acum, în secolul XX,
> pacea dintre ruşi şi germani urma să se facă cu
> împărţirea teritoriului României: ruşii să ia Moldova
> până la Carpaţi; Galiţia (de la Austria) urma să
> treacă la Germania, iar în locul Galiţiei Austria să
> primească Valahia (Muntenia) şi Oltenia. Astfel urma să
> fie împărţită România. Asta era situaţia în iunie
> 1916.
> Ca să poată
> împărţi România care era în stare de neutralitate,
> trebuia adusă pe poziţie de beligeranţă; ni s-a dat
> ultimatum de ruşi să intrăm în război. Ca să ne
> atragă, ruşii ne-au momit că armata gen. Brusilov din
> Galiţia va porni în ofensivă şi va veni în
> întâmpinarea armatei române pe valea Tisei, deci că noi
> aveam misiune numai până în Transilvania pentru că urma
> a se face front comun cu ruşii.
> Am intrat
> în război. După ce ne-au văzut intraţi în război şi
> trecuţi pe poziţii de beligeranţă, ruşii n-au făcut
> nimic şi armata Brusilov a rămas a acolo unde era: ne-a
> lăsat în Transilvania singuri, aşa că am fost imediat
> învinşi şi a trebuit să ne întoarcem înapoi peste
> Carpaţi, în retragerea aceea îngrozitoare pentru
> stabilizarea frontului, pe aliniamentul Focşani –
> Nămoloasa – Galaţi, unde am rezistat cât am putut.
>
> Francezii,
> care erau „cu cuţitul ajuns la os” din bătălia
> de la Verdun (cea mai mare
> bătălie, în care au murit 1 300 000 de ostaşi germani
> şi 1 000 000 de ostaşi francezi, câştigată de
> mareşalul Petain), au trădat România şi au încheiat
> atunci, în vara lui 1916, după intrarea noastră în
> război, un tratat secret cu Rusia (încă ţaristă,
> condusă de acest Boris von Sturmer), un tratat secret ca
> să prevină ceea ce bănuiau şi francezii: tratativele
> secrete cu nemţii de scoatere a Rusiei din război. Ei
> aveau interes ca armata germană să fie blocată pe frontul
> de est şi să nu vină pe frontul de vest peste ei, la
> Paris. Şi în
> acest tratat secret era dată întreaga Moldovă până la
> Carpaţi ruşilor şi dreptul Rusiei de a lua un culoar de-a
> lungul Mării Negre până la Constantinopol, la Marea Egee
> (care era visul ruşilor şi testamentul lui Petru cel Mare
> şi al Ecaterinei a doua).
> Al doilea
> lucru pe care istoriografia îl ascunde este ce s-a
> întâmplat la conferinţa de pace de la Paris 1919-1920 în
> legătură cu România.
> Ceea ce s-a
> făcut cu restul Europei ştie toată lumea, dar ce s-a
> făcut cu România se ascunde.
> Delegaţia
> noastră era condusă de Ionel I. C. Brătianu, mare patriot
> român; Clemenceau l-a luat deoparte şi i-a spus:
> „Domnule, Dvs., România, să faceţi abstracţie de
> tratatele secrete semnate cu Franţa, cu Anglia şi cu
> Rusia, dinainte de război.” (România avea nişte
> tratate secrete prin care ni se recunoştea Transilvania
> până la Tisa şi Banatul în întregime.) Brătianu a spus
> „Nu”, supărându-i astfel şi pe englezi, şi pe
> francezi.
> – Vă
> referiţi la tratatele pe care România le-a făcut în
> 1916, la intrarea în război?
> –
> Înainte de intrarea în război. Deci cu se s-a
> condiţionat intrarea noastră în război. Tratate secrete
> negociate de Ionel Brătianu cu multă dificultate: doi ani
> s-a muncit la ele, cu păstrarea aparentă a
> neutralităţii.
> Începe
> conferinţa de pace de la Paris şi vine „bomba cea
> mare” pe care nu o cunoştea nimeni – şi asta nu se
> spune:
> Woodrow
> Wilson, preşedintele Americii, a venit ca un fel de
> Dumnezeu atotstăpânitor şi a dictat planul de fondare a
> Israelului european cu capitala la Lemberg (care acum se
> numeşte Lvov) şi cu anexarea tuturor teritoriilor din jur:
> lua toată Galiţia, Slovacia, Maramureşul, Bucovina,
> Moldova, Basarabia şi o parte din Ucraina şi făcea un
> stat, Israelul european, cu capitala la Lvov. Acesta a fost
> planul cu care a venit Wilson.
> Planul acesta
> – care a venit pe neaşteptate – nu prea a fost agreat de
> englezi şi de francezi, pe motiv nu naţional, ci
> financiar, pentru că tot acest teritoriu avea numai o
> treime populaţie evreiască şi, ca să poată să fie
> Israelul european, trebuia ca acea treime evreiască să
> dispună de un aparat represiv de mare putere ca să poată
> să ţină în intimidare şi în paralizare cele două
> treimi de populaţie neevreiască.
> În plus,
> acest teritoriu este agricol, fără industrie, şi deci
> banii nu se puteau lua de la autohtoni şi trebuia să îi
> dea Anglia, Franţa, America şi Italia. Italia n-avea nici
> un ban. Anglia (Lloyd George David) şi Franţa (Clemenceau)
> au refuzat pe motiv că ţările lor nu pot plăti. Când a
> auzit Senatul american că trebuie să plătească tot, s-a
> supărat şi l-a rechemat pe Wilson.
> Dar acest
> plan a rămas ca o iniţiativă, ca proiect de viitor. Dacă
> nu se poate fonda acest Israel european cu capitala la
> Lemberg, să se fondeze cel puţin altul, chiar dacă mai
> mic – şi ochii au căzut pe Basarabia care nu era în nici
> un tratat secret, nu era trecută pe nicăieri. Şi a rămas
> să se facă Israelul european în Basarabia.
>
> Asta
> este explicaţia pentru care unirea de la Alba Iulia a fost
> recunoscută de parlamentele englez, francez, american şi
> italian, dar unirea de la 27 martie 1918 a Basarabiei cu
> România a fost recunoscută numai de guverne, nu şi de
> parlamente.
> De ce
> au recunoscut guvernele:
> Guvernele au recunoscut pentru a
> obliga Bucureştiul să plătească o cotă parte pentru că
> Rusia ţaristă, cu capital englez şi francez, îşi crease
> industria de armament de la Putilov şi toată marea
> industrie din Ural.
> Băncile
> occidentale erau creditoare ale Rusiei ţariste, dar
> veniseră bolşevicii şi Lenin anulase toate aceste datorii
> ale Rusiei ţariste.
> Brătianu şi România au fost
> obligaţi (de guvernul englez, francez şi american) să
> despăgubească băncile din Occident cu cota-parte care
> revenea teritoriului Basarabiei din toate datoriile acestea
> făcute de Rusia ţaristă.
> Ionel
> Brătianu a protestat şi a spus că banii aceia nu s-au
> investit pe teritoriul Basarabiei, nu s-au adus în
> Basarabia, ci s-au dus la Putilov şi la industria din
> Munţii Urali, şi că din banii aceia s-a plătit aparatul
> represiv care terorizase populaţia Basarabiei.
> Totuşi a
> trebui să le plătească, şi
> România, în perioada aceea a guvernului lui Brătianu,
> 1922 – 1926, a plătit aceste datorii, cu foarte multă
> greutate: era multă sărăcie, armata noastră mânca
> mămăligă la cazarmă şi soldaţii noştri erau în
> opinci, pentru că nu avea bani statul pentru
> bocanci.
> Am
> plătit această cotă-parte din datoriile Rusiei ţariste
> către bănci din Occident, cotă-parte pe teritoriul
> Basarabiei, aşteptând ca apoi să se facă întrunirea
> parlamentelor englez, francez şi american, care să
> recunoască unirea Basarabiei cu România.
> Ei
> bine, această întrunire nu s-a făcut
> niciodată.
> Numai italienii lui Mussolini
> (târziu, în 1927) au recunoscut şi la nivel de parlament;
> parlamentele de la Londra, de la Paris
> şi de la New York nu au recunoscut niciodată unirea
> Basarabiei cu România.
> Nici un
> istoric nu spune nici de ce au recunoscut guvernele, nici de
> ce nu au recunoscut parlamentele.
> Acesta este secretul Basarabieri:
> Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu
> capitala la Chişinău, stat binaţional, cu evreii clasă
> conducătoare şi exploatatoare, şi cu bieţii basarabeni
> clasă subordonată şi exploatată.
> De aceea
> nu s-a recunoscut unirea Basarabiei cu România de către
> parlamentele englez, francez şi american.
> –
> Acum v-am ruga să prezentaţi secretul Basarabiei
> destăinuit dvs. de d-na Alexandrina Russo. Aveţi
> cuvântul!
> –
> Mi-am făcut serviciul militar în Basarabia în martie-apr.
> 1938 şi am avut privilegiul să cunosc adevărata
> Basarabie, nucleul pur şi dur al Basarabiei.
> Nucleul
> Basarabiei nu era administraţia de stat, nu erau partidele
> PNŢ, PNL sau PSD, ci nişte naţionalişti care se
> întruneau o dată pe săptămână în locuinţa istorică
> a lui Alecu Russo, unde fiica lui, d-na Alexandrina
> Russo, era gazda.
> Acolo
> l-am întâlnit şi pe unul dintre conducătorii partidului
> naţionalist din Basarabia, Ştefan Ciobanu.
> Eu, în
> calitate de preşedinte al studenţimii române
> naţionaliste şi creştine, am ajuns la ei recomandat de
> către cei doi comandanţi legionari din Chişinău,
> juristul Sergiu Florescu şi lt.-col. Vasile
> Diaconescu.
> Am fost
> acolo de câteva ori, însoţit de ing. agron. Atanasiu
> (care era preşedintele studenţilor în Agronomie din
> Basarabia).
> Fac o
> paranteză: Sergiu Florescu şi V. Diaconescu au fost
> asasinaţi din ordinul lui Carol II la 22 sept. 1939, iar
> trupurile lor neînsufleţite au fost expuse pe stradă.
>
> D-na
> Alexandrina Russo şi-a lăsat copii să fugă în
> Regat, dar ea a rămas la Chişinău, aşa cum rămâne
> rădăcina de stejar în pământul strămoşesc. Ruşii au
> arestat-o în 1940 şi au deportat-o în Kazahstan pentru
> muncă forţată, unde a murit (nu se ştie cum).
> Aici, la
> acest nucleu, se discutau probleme culturale şi sociale,
> dar şi probleme politice.
> Pot să
> spun că aveau o oarecare – nu ostilitate – ci aprehensiune
> faţă de Bucureşti şi faţă de România.
> Reproşau trei lucruri:
> – în
> primul rând că Basarabia era lipsită de industrie
> (România interbelică nu a făcut investiţii
> industriale pe teritoriul Basarabiei, lăsând-o numai
> agricolă, viticolă şi zootehnică);
> – în al
> doilea rând că Basarabia era socotită ca un fel de ladă
> de gunoi: pedepsiţii pentru corupţie care nu puteau fi
> deferiţi justiţiei erau trimişi disciplinar în
> Basarabia,
> – iar
> în al treilea rând că administraţia de la Bucureşti
> îi favoriza pe evreii locali (care se bucurau de foarte
> multe avantaje, ca şi cum ar fi fost clasa conducătoare a
> Basarabiei). Evreii din Basarabia aveau privilegii din
> partea administraţiei de stat, a poliţiei şi a armatei,
> în defavoarea ţăranilor români şi a românilor
> autentici (Basarabia era socotită un fel de Israel).
>
> Aceste
> reproşuri mi le-au făcut mie, care veneam din Bucureşti;
> dar nu cu ton de acuzaţie, ci cu amărăciune.
> Autodeterminarea popoarelor din
> Imperiul Rus
> Rusia
> ţaristă era un imperiu în care ruşii ţineau în
> subordine 55 de popoare.
> Guvernul
> menşevic, avându-l în frunte pe prinţul Lvov (şi ca
> ministru de externe pe Kerenski), guvern instalat de
> revoluţia menşevică din febr. 1917 de la Petrograd
> (revoluţie făcută de partidul social democrat
> constituţional), a decretat autodeterminarea popoarelor:
> să decidă ele dacă rămân în componenţa Rusiei sau se
> separă de aceasta.
> Când
> au venit bolşevicii la conducere, prin
> lovitură de stat (insurecţia armată din oct. 1917,
> făcută – nu de Stalin, nu de Lenin – ci de Troţki), au
> preluat acest program de autodeterminare, dar nu cu scopul
> ca popoarele să decidă, ci cu scop de anarhie la periferia
> imperiului rus.
> Să
> explic: atunci când s-au instalat bolşevicii la Moscova,
> patru armate ţariste au părăsit frontul şi au pornit
> spre Moscova ca să suprime regimul lui Troţki, Stalin şi
> Lenin. Erau 4 armate, coordonate de generalul Cornilov:
> armata gen. Iudenici care venea de la Marea Baltică, armata
> gen. Deniki care venea din Caucaz şi Marea Azov, armata
> gen. Vranghel care venea din Crimeea şi armata gen. Colceac
> care din venea din Siberia.
> Ei
> bine, asaltat de aceste 4 armate ţariste, Lenin a reluat
> decretul de autodeterminare a popoarelor, pentru ca, în
> spatele acestor armate, ucrainienii, caucazienii,
> estonienii, letonienii şi lituanienii să se despartă,
> polonezii şi basarabenii să facă scandal – deci pentru ca
> aceste armate ţariste să fie prinse între două focuri:
> din faţă bolşevicii de la Moscova şi din spate aceste
> mişcări de eliberare. Pentru acest motiv a hotărât Lenin
> autodeterminarea popoarelor, iar nu cu scopul ca popoarele
> să decidă.
> Au
> plecat din Moscova 3 armate bolşevice care să neutralizeze
> aceste patru armate ţariste: una s-a dus spre armata gen.
> Colceac, alta spre armata gen. Iudenici, iar cea mai mare,
> cu 22 de divizii bolşevice, a plecat împotriva lui Denikin
> şi Vranghel. Această armată bolşevică era condusă de
> Cristian Rakovski, cetăţean român de origine bulgară, un
> mare duşman al poporului român (biografia lui o să v-o
> spun altădată).
> Acest Cristian
> Rakovski a schimbat direcţia şi, în loc să meargă
> împotriva lui Denikin şi Vranghel, a pornit spre
> Chişinău şi Iaşi, cu scopul de a detrona pe regele
> Ferdinand, de a împuşca guvernul Brătianu şi de a
> institui Republica Socialistă Sovietică Română sub
> conducerea lui.
> Anglia a
> aflat despre aceasta şi, cum la epoca aceea eram încă în
> alianţă cu francezii şi englezii, Anglia ne-a luat sub
> protecţie, iar Serviciul de informaţii si-a pus problema
> să oprească pe aceşti bolşevici: i-au luat lui Brătianu
> prin radio asentimentul să se încheie un fel de convenţie
> în care România să recunoască guvernul Lenin, Troţki
> şi Stalin, iar guvernul bolşevic să recunoască
> independenţa şi suveranitatea teritoriului
> românesc.
> Anglia a
> trimis o delegaţie formată din doi ofiţeri de la
> Intelligence Service (col. Hall şi cpt. George Hill) la
> Moscova, în audienţă la Troţki (care era ministru de
> război şi şef al Armatei). Troţki le-a spus: „Ce
> să fac, eu i-am trimis spre Denikin şi spre Vranghel, dar
> au schimbat direcţia fără să-mi spună nimic. Ce pot eu
> să fac este să repet ordinul şi să vă dau o drezină ca
> să vă duceţi să îl convingeţi pe Cristian
> Rakovski”.
> Aşa au
> făcut, şi l-au ajuns cu drezina pe Cristian Rakovski
> între Nicolaev şi Tiraspol (deci Rakovski mai avea de
> făcut doar un salt şi intra în Basarabia, iar al doilea
> salt ar fi fost în Moldova).
> L-au oprit ca
> să discute: au făcut o şedinţă care a început la 7
> seara şi s-a terminat la 5 dimineaţa, Hall şi cu Hill
> argumentând că tactica are prioritate asupra strategiei
> şi deci războiul contra lui Denikin şi Vranghel era mai
> important faţă de ocuparea şi bolşevizarea
> României.
> La vot,
> cei 22 de aşa-zişi generali a celor 22 de divizi
> bolşevice au fost toţi de acord să lase România şi să
> se ducă spre Denikin şi spre Vranghel. Numai Rakovski se
> împotrivea şi au fost necesare încă două ore pe capul
> lui până a semnat şi el schimbarea de direcţie şi
> renunţarea la atacarea României.
> Hall şi
> cu Hill au plecat cu drezina mai departe, au ajuns la Iaşi
> şi i-au dat convenţia lui Brătianu. (Brătianu fixase o
> dată limită când îşi dăduse asentimentul pentru
> semnarea convenţiei: 30 dec. 1917. Dacă nu se realiza
> această convenţie de recunoaştere reciprocă, el urma să
> ia măsuri de apărare, pentru că România nu se poate
> apăra pe Prut, ci doar pe Nistru care este o graniţă
> fortificată de natură în favoarea României.) Era 31 dec.
> 1917 şi Brătianu trimisese Divizia 11 din Slatina. Aceasta
> e gloria Diviziei 11 din Slatina, comandată de gen. Traian
> Broşteanu: a luat poziţie pe malul drept al
> Nistrului.
> Autonomia Basarabiei
> Conform decretului de autodeterminare
> a popoarelor, în Basarabia s-au făcut alegeri şi s-a ales
> Sfatul ţării.
> Sfatul ţării s-a întrunit la 27
> nov. 1917 şi a hotărât autonomia Basarabiei.
> Ionel
> Brătianu a insistat: „Ce autonomie?! Votaţi unirea,
> ca eu să vă pot apăra pe Nistru, iar nu pe Prut, care e
> mic.”
> Basarabenii nu au răspuns nimic, şi
> toţi emisarii trimişi de Brătianu au venit înapoi
> comunicând că domnii basarabeni păstrează tăcerea şi
> nu se angajează.
> Regele
> Ferdinand l-a chemat la Iaşi pe Pantelimon Halipa, primul
> sau al doilea conducător al partidului naţionalist din
> Basarabia şi i-a cerut să facă unirea cu România. N-a
> avut însă succes! Nu se ştie dacă Pantelimon Halipa i-a
> spus secretul Basarabiei. Cert este că s-a rămas doar la
> prima etapă: autonomia Basarabiei.
> Spre
> sfârşitul lui ian. 1918 basarabenii au votat etapa a doua:
> independenţa Basarabiei. Basarabia era stat independent
> (iar nu alipit la patria-mamă, România).
> Diversele demersuri pentru
> unire
> La 21
> ian. 1918 a venit mareşalul Averescu ca prim-ministru, cu
> program de a încheia pacea separată cu nemţii, pentru că
> mareşalul Averescu avea mai mare prestigiu decât Ionel
> Brătianu; în plus, era şeful Armatei şi făcuse
> specializarea la Berlin, în aceeaşi clasă cu mareşalul
> german Mackenzen.
> Mareşalul Averescu, ca prim-ministru,
> a cerut şi el basarabenilor unirea cu România, dar
> basarabenii iarăşi n-au răspuns nimic, n-au dat nici un
> semn.
> Atunci
> Averescu a trimis la Chişinău pe ministrul de război
> Ianculescu, un mare general. A venit el, a vorbit, a dres.
> Nimic! Domnii basarabeni ascultau cu respect, cu atenţie,
> dar nu se angajau.
> Atunci
> Ianculescu a adus cele două regimente de artilerie din
> divizia a 11-a Slatina, le-a pus în jurul Chişinăului şi
> le-a ordonat să tragă în aer ca să impresioneze pe
> basarabeni şi să-i determine să voteze mai repede unirea
> cu România.
> Domnii
> basarabeni n-au votat! Ascultau bubuiturile de tun, ştiau
> că sunt româneşti, dar nu au votat.
> La 5
> martie s-a încheiat armistiţiul de la Buftea şi a venit
> guvernul Alexandru Marghiloman cu suveranitate şi asupra
> Moldovei.
> Guvernul
> Marghiloman avea şi el misiunea să convingă basarabenii
> să se unească cu România şi a trimis şi el
> emisar.
> Tot
> aşa, basarabenii ascultau şi nu spuneau nimic.
> Marghiloman
> l-a trimis pe Const. Stere (care era o personalitate, om de
> cultură, rectorul universităţii Iaşi), să-i convingă
> pe basarabeni.
> Constantin Stere a intrat în
> şedinţa Sfatului ţării de la Chişinău şi a pledat
> unirea Basarabiei cu România. Domnii basarabeni au ascultat
> cu respect, cu atenţie, au bătut din palme, dar nu s-au
> mişcat din bănci ca să voteze.
> Atunci
> Stere, furios, a ieşit în stradă, să instige populaţia
> să intre cu forţa peste Sfatul ţării şi să-i convingă
> pe deputaţi să voteze.
> Dar şi
> basarabenii de pe stradă au ascultat, au aplaudat, dar n-au
> făcut nimic.
> Stere
> s-a întors la Bucureşti crezând că basarabenii erau
> nişte mafioţi, nişte bandiţi, şi că vroiau bani. A
> strâns monede de aur şi a cerut să se împartă monede de
> aur deputaţilor basarabeni ca să voteze unirea cu
> România.
> Basarabenii nu au primit banii (deci
> nu erau corupţi)! Dar tot nu au votat unirea cu
> România!
> Secretul Basarabiei
> O
> dată, brusc la 27 martie 1918, fără să ştie
> Bucureştiul şi Iaşul, s-a întrunit Sfatul ţării şi,
> din proprie iniţiativă, a pus la vot unirea Basarabiei cu
> România.
> Rezultatul: 86 pentru unire, 3
> contra.
> Consider interesant să menţionez ale
> cui au fost singurele 3 voturi împotrivă: ale evreilor
> (pentru că ei vroiau ca Basarabia să fie republica
> Israelului). Au fost şi 32 de abţineri (ruşii şi
> ucrainienii).
> Ce
> i-a determinat pe domnii basarabeni să nu voteze unirea
> atâta timp şi să voteze acum, nesolicitat:
> În armata
> rusă ţaristă (devenită armata rusă sovietică) se
> găseau 100 000 de recruţi din Basarabia, răspândiţi de
> la Marea Baltică până la Oceanul Pacific. Dacă Basarabia
> vota unirea cu România, aceştia toţi erau făcuţi
> prizonieri, iar în Rusia nu se ştie niciodată soarta
> prizonierilor, putând fi egală cu moartea; de aceea
> Sfatul ţării a conceput în secret să-i aducă întâi pe
> aceşti 100 000 de tineri la Chişinău şi abia pe urmă
> să voteze.
> Pentru
> aceasta s-a format o delegaţie secretă din trei oameni,
> condusă de deputatul Păscăluţă, care a plecat la
> Moscova să-i ceară lui Lenin să aducă toţi copiii
> Basarabiei sub pretextul de a forma corpul de armată al
> Basarabiei, ca să o apere.
> Directorul de cabinet al lui Lenin,
> când a auzit că sunt din Basarabia, i-a dat afară,
> motivând că Lenin avea treburi mai importante de
> rezolvat.
> Stăteau
> pe sală, necăjiţi, fără soluţie, gândindu-se, când
> au văzut un ofiţer sovietic intrând într-o cameră,
> după care au auzit strigătul: „Să trăieşti
> frate!” (pe româneşte). Şi-au închipuit că în
> dosul acelei uşi se afla un român şi, după ce a plecat
> acel ofiţer, au bătut la uşă şi au intrat.
> Camera
> aceea cuprindea toate aparatele de transmisie ale guvernului
> Lenin şi ale Ministerului de război Troţki.
> Un
> locotenet-inginer servea toate aceste aparate.
> S-au
> recomandat şi au aflat că şi locotenentul sovietic era
> basarabean. Apoi locotenentul i-a întrebat ce vor, iar ei
> i-au spus că solicitaseră audienţă lui Lenin ca să
> facă un corp de armată al Basarabiei şi că fuseseră
> daţi afară.
> Locotenentul acesta le-a răspuns cam
> aşa:
> „- O dată cu revoluţia se
> deşteaptă toată lumea, afară de voi, cei de la
> Chişinău! Cum vă puteţi închipui că vă aprobă Lenin
> această cerere? Dacă voi ajungeaţi la el şi-i spuneaţi
> ce mi-aţi spus mie, acum mă uitam pe fereastră la voi,
> împuşcaţi la zidul acela.”
> „- Deci nu se
> poate?”
> „-N-am spus că nu se poate, dar
> ce aţi făcut voi e prost. O să facem
> noi împreună un ordin al lui Lenin şi îl trimit
> eu.”
> La
> începutul lui dec. 1917 acest ofiţer a transmis la toată
> armata rusă ordinul ca toţi soldaţii, ofiţerii şi
> subofiţerii născuţi pe teritoriul Basarabiei să
> primească o foaie de drum cu destinaţia Chişinău, unde
> să formeze corpul de armată pentru apărarea Basarabiei
> împotriva duşmanului din vest (a României).
> Lenin
> n-a aflat, dar a simţit că se face ceva şi a trimis ca
> politruc la Chişinău pe Vlad Inculeţ (student la
> Universitate, la Fizico-Chimice, care aderase la partidul
> roşu).
> Persoane de la
> acest nucleu naţionalist de la d-na Alexandrina Russo mi-au
> spus că l-au văzut cu ochii lor pe Vlad Inculeţ în gara
> Chişinău când a coborât din trenul de la Moscova: era
> îmbrăcat ca un muncitor salahor, avea şapcă de rus,
> cizme, şi o salopetă de metalurgist. A coborât pe peronul
> gării care era plin de lume, s-a aşezat cu faţa spre vest
> şi a început să strige: „- Acolo, la Iaşi şi
> Bucureşti, se află duşmanul ereditar al Basarabiei,
> duşmanul de moarte al nostru de care trebuie să ne
> apărăm!” Pe urmă s-a întors cu faţa spre est şi a
> arătat spre Moscova: „- Acolo este mama noastră
> protectoare, Moscova, buna noastră mamă!”
> A venit
> apoi la Sfatul ţării. Ce s-a întâmplat nu se ştie, dar
> a devenit preşedintele Sfatului ţării şi, împreună cu
> Mitropolitul Iurie, la 27 martie 1918, spontan, s-a votat
> unirea necondiţionată a Basarabiei cu patria mumă,
> România.
> De
> fapt, nu a fost unire, ci reunire, pentru că Basarabia
> făcea parte integrantă din Moldova.
> Apoi
> Vlad Inculeţ a venit la Bucureşti ca ministru al
> Basarabiei în guvernul Brătianu şi în guvernul Averescu;
> a fost apoi ministru de Interne, a fost ales şi membru al
> Academiei (prelegerea lui la Academie era despre timp şi
> spaţiu).
> Nu s-a
> spus cine era locotenentul acela care l-a semnat pe Lenin
> pentru că se presupunea că locotenentul acela era încă
> în viaţă şi, dacă ar fi aflat bolşevicii, l-ar fi
> suprimat.
> – Vă
> mulţumim, d-le doctor. Vă adresez o singură întrebare:
> acum ne puteţi spune cine era?
> – După 1989
> am ţinut o conferinţă la Asociaţia Juriştilor şi am
> relatat exact ce v-am relatat şi dvs. acum. Vorbind de
> acest locotenent inginer român, lumea din sală a început
> să strige: „Cine este? Spuneţi, cine
> este?”
> Le-am
> răspuns, aşa cum vă spun şi dvs.: „Ei bine, cred
> că acel locotenent era sufletul lui Ştefan cel Mare
> reîncarnat…”
>
>
>
>
>
>