Institutul „Elie Wiesel”, revoltat împotriva lui Sorin Lavric, după ce senatorul l-a omagiat pe Valeriu Gafencu în Parlament. INSHR: Aceste OPINII trebuie să ÎNCETEZE
Oana Ivan
26/02/2021
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România s-a arătat revoltat de faptul că senatorul AUR, Sorin Lavric, i-a adus un omagiu lui Valeriu Gafencu de la tribuna Parlamentului.
Ei consideră că acest gest constituie de fapt, „omagierea memoriei Mișcării Legionare” și „aceste opinii trebuie să înceteze”, se arată într-un comunicat de presă.
INSHR afirmă că Gafencu ar fi un „așa-zis sfânt al închisorilor”, dar nu e clar pe baza căror competențe teologice poate face astfel de aprecieri o agenție din subordinea guvernului laic al României. De altfel, Gafencu a fost numit „Sfânt al Închisorilor” chiar de un evreu-român, Nicolae Steinhardt.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România solicită Senatului României vigilență față de omagierea memoriei Mișcării Legionare !
În urmă cu două zile, în timpul declarațiilor politice, senatorul Sorin Lavric (AUR) a adus un omagiu lui Valeriu Gafencu, așa zis „sfânt al închisorilor”.
Asemenea opinii de la tribuna democrației românești trebuie să înceteze.
Reptila dela Institutul Wieszel, se crede după raționament schizofrenic căi el dispune absolutul împotriva romnilor.
Noi le dăm voie să-șii pâng[ la modul teatral victimile care nici nu au auzit de Au;șvit.
Trebuie desfin’at imediat acest institut de tip nazist cu tendin’e politico-ideoloogice, fără vină victimile sunt antisemite.
Ce fac ace;ști derbedei, joacă tontoroiul cu poporul român, sau au dato pe alba neagră. Cu care legi internațonale controlează multe țări . Ce mare motivațe aduc ace;tia ? Ei îneș fac genociduri, ei ca mebrii ai organizaței Cahale pentru ei totul dar pentru GOY nimic sau închisoarea și mai repede eliminarea din viață a goy-lor.
Și Hitler a fost nebun și ce a ieșit dacă a fost pus conducător ?