EXCLUSIV Secretele pandemiei: În anul în care am stat cu sufletul la gură ca secțiile ATI să nu intre în colaps, autoritățile au ratat construirea a 20 de spitale modulare din bani europeni
de Alina Neagu HotNews.ro
Vineri, 4 iunie 2021, 10:15 Actualitate | Sanatate
50 de milioane de euro, bani europeni pentru construirea de spitale modulare. Atât a avut la dispoziție România în primul an al pandemiei, când cea mai mare temere care a urmărit sistemul sanitar, autoritățile, dar și pe mulți dintre români a fost aceea că numărul pacienților COVID-19 în stare gravă ar putea depăși, la un moment dat, numărul paturilor de Terapie Intensivă din spitale. Cel mai probabil, doar restricțiile impuse în anumite perioade și norocul au făcut ca o astfel de catastrofă să fie evitată. Cert este că atunci când era cea mai mare nevoie de ele, spitalele modulare nu s-au făcut. Mai mult decât atât, în mod bizar, autoritățile au gândit un apel de proiecte la care nu au avut dreptul să aplice pentru finanțare spitalele, ci doar două entități: Ministerul Apărării Naționale și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, structură aflată în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat.
Info pe scurt:
- În vara anului trecut, Asociația Dăruiește Viață termina de construit, în curtea Spitalului Elias din București, un spital modular de ultimă generație, cu 38 de paturi de ATI pentru pacienți COVID, investiție care s-a ridicat la aproximativ 2,2 milioane de euro – bani strânși exclusiv din donații și sponsorizări. Construcția spitalului a durat două luni.
- Un calcul sumar arată că autoritățile ar fi putut construi în anul pandemiei cel puțin 20 de spitale modulare similare, cu paturi ATI – practic, o medie de un spital modular la două județe – din fondurile europene pe care le-ar fi putut accesa pentru asta: 50 de milioane de euro.
- Ce au făcut, în schimb, autoritățile în anul pandemiei? Au gândit un apel de proiecte pe fonduri europene, pentru construirea de spitale modulare, la care, în mod bizar, nu aveau acces spitalele, ci doar două entități: Ministerul Apărării Naționale și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, structură aflată în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Afarat.
- Până la finalul lunii septembrie 2020, când era termenul limită pentru primul apel de proiecte, a fost depus un singur proiect de finanțare, de către Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale – proiect denumit „Crearea de capabilități medicale mobile de diagnostic, izolare și tratament în contextul COVID 19”.
- Apelul de proiecte pentru construirea de spitale modulare a fost reluat după eșecul din septembrie 2020 și „evoluția alarmantă a situației epidemiologice”. Abia în acel moment Guvernul a extins lista solicitanților eligibili și a permis ca și spitalele și autoritățile locale să intre pe această listă.
- Termenul limită pentru depunerea proiectelor la cel de-al doilea apel a fost 31 martie, iar HotNews.ro a obținut în exclusivitate lista proiectelor depuse. În total sunt 32 de proiecte, dintre care doar o parte pentru construcția de spitale modulare, altele vizând dotarea cu echipamente și sisteme medicale sau cu echipamente de protecție.
- În București spre exemplu, doar două spitale au aplicat pentru construcția de spitale modulare: Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”.
- Proiectele sunt în acest moment în curs de evaluare, câștigătorii nefiind încă anunțați.
- Cât de complicat este pentru un spital să depună un astfel de proiect și cum se explică interesul scăzut al multor spitale? HotNews.ro a stat de vorbă cu medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, care indică drept cauze costurile pentru scrierea proiectului, care sunt suportate de spital, nefiind decontate din fonduri UE, dar și faptul că „a fost foarte dificil să acceptăm în România că spitalele trebuie să asiste și pacientul COVID. Sunt foarte puține spitale care au intrat pentru că au considerat că trebuie să pună umărul.”
- Spitalele modulare pot fi folosite și după pandemie, având o durată de viață de câțiva ani.
- De subliniat că, dincolo de numărul insuficient de paturi din spitale, în special din secțiile ATI, și de constucția de spitale modulare, o altă problemă rămâne deschisă: deficitul de personal medical, în condițiile în care România are, spre exemplu, doar în jur de 1.000 de medici de Terapie Intensivă.
Cât costă un spital modular ATI COVID: 2,2 milioane de euro, bani strânși din donații de ONG-ul Dăruiește Viață
În vara anului trecut, Asociația Dăruiește Viață termina de construit, în curtea Spitalului Elias din București, un spital modular de ultimă generație, cu 38 de paturi de Terapie Intensivă, investiție care s-a ridicat la aproximativ 2,2 milioane de euro – bani strânși exclusiv din donații și sponsorizări. După pandemia de COVID-19, spitalul modular poate fi relocat și refolosit pentru tratarea marilor arși.
Un calcul sumar arată că autoritățile ar fi putut construi în anul pandemiei cel puțin 20 de spitale modulare cu paturi ATI din bani europeni – practic, o medie de un spital modular la două județe – din banii europeni pe care i-ar fi putut accesa.
Spital modular ATI COVID construit de Asociația Dăruiește Viață în curtea Spitalului Elias din București
Mai mult decât atât, pe 25 martie 2020, la 10 zile după ce România intra în stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, îi scriau primului ministru de la acea vreme, Ludovic Orban, cerându-i ca Guvernul să colaboreze cu societatea civilă pentru gestionarea pandemiei. Asociația Dăruiește Viață propunea Guvernului să colaboreze pentru construcția a 3 spitale mobile pentru pacienți cu forme severe și critice de COVID-19. Propunerea Asociației Dăruiește Viață era ca aceste 3 spitale modulare să fie amplasate la București, Timișoara și Iași. „Echipa noastră a pregătit deja proiectul tehnic, dar pentru finalizare am avea nevoie de planurile terenurilor pe care ar putea fi amaplasate, pentru a definitiva conexiunile la rețelele de utilități. Punem acest proiect în mod gratuit la dispoziția statului”, arătau fondatoarele Dăruiește Viață, în scrisoarea trimisă lui Ludovic Orban.
nu s-a construit pentru că nu s-a ajuns la un compromis…..cine să ia șpaga…și dacă nu o ia nimeni la ce naiba mai trebuiesc spitale…… Lepădăturile astea fac ca și PSD-ișii de ieri…