Secretarul lui Ceausescu despre nebunia acestuia cu datoria

sofocle_sceptic@yahoo.com
78.96.85.112
Constantin Boştină, „Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu. În ochiul ciclonului”.
Din carte:
S-a înconjurat de mediocri
Ceaușescu, uman vorbind, era incapabil să realizeze ce a realizat. El pur și simplu a avut un deceniu în care a ascultat de „eminențe cenușii” (evrei sau cu cultul evreilor) pe care ulterior le-a înlocuit cu semidocți, oligofreni patentanți gen Postelnicu („onorată instanță, am fost un dobitoc!”), Bobu („Vă rog frumos să nu mai lătrați, tovarășu Corbu!”). Nu mai vorbesc de Ion Teleagă sau Dincă Balcon.
Nu mai zic de tinichigiul Constantin Olteanu care ajunge mare general și primar al Capitalei, dar ca putere de gândire, tot tinichigiul toarșei Lenuța a rămas… Asta avea Ceaușescu lângă el prin 89, Lina Ciobanu era textilistă, care în ciuda cocului și taioarelor, nu avea alte cunoștințe decât suveica. Gâdea Suzănica pe la Cultură mai avea ceva în cap, era chimistă, dar pentru ea Marin Preda era poet, pe toarșu Eliade îl aștepta în birou la ora 9 dimineața…. Era normal ca gașca de profitori cu Iliescu în frunte să apară….
Ne mai mirăm de ce, la 35 de ani, România e condusă cum e condusă…păi tot urmașii lui Bobu, Dincă, Postelnicu au rămas.

De o importanţă deosebită pentru cercetători este capitolul privind “Deteriorarea economiei româneşti”, aceasta şi datorită faptului că Boştină este specialist în domeniul economic. Este evidenţiat faptul că la începutul anilor ’80 economia României a intrat în criză. Aceasta s-a datorat şi politicii economice din anii 1970-1980, când s-au realizat mari investiţii într-o serie de ramuri industriale precum construcţii de maşini, electrotehnică, petrochimie, energie, cu bani împrumutaţi de la FMI, Banca Mondială etc.
Potrivit lui Constantin Boştină, nivelul tehnologic al unor utilaje cumpărate era însă destul de scăzut, astfel încât “potenţialul României rămânea acelaşi, dar forţa economică a început să scadă. S-a ajuns în situaţia, aparent stranie, în care, după 1980, la 1000 de lei investiţie, în perioada în care am fost secretar personal, să nu obţinem un venit mai mare de 800-900 lei. Prin comparaţie …, în anii 1970-1975, la 1000 lei investiţii, reuşeam să obţinem 1800-2000 lei. Practic, programul masiv de investiţii nu mai putea fi susţinut“.
La toate acestea au intervenit şi factori externi, precum criza energetică provocată de venirea la putere în Iran a regimului fundamentalist islamic, precum şi a războiului dintre Iran şi Irak, evenimente care au provocat creşterea preţului la petrol, fiind afectate astfel ramurile industriale energofage. Pentru a soluţiona problema importului de ţiţei, în condiţiile în care U.R.S.S.-ul redusese drastic exportul datorită politicii lui Ceauşescu de distanţare de Moscova şi după ce a încercat să obţină cantitatea necesară din partea Chinei (circa 7 milioane de tone de ţiţei brut anual), România a încheiat înţelegeri cu statele arabe (plătind cu mărfuri, dar în special executând lucrări de investiţii în ţările respective).

Pe fondul acestor greutăţi, România s-a aflat în pericol de incapacitate de plată a datoriilor externe scadente, iar Nicolae Ceauşescu a solicitat Fondului Monetar Internaţional o nouă tranşă de împrumut. Datorită condiţiilor dure impuse de forul financiar internaţional, liderul român a întrerupt discuţiile, relaţiile dintre cele două părţi devenind tensionate. Pentru a evita punerea pe lista ţărilor a căror datorie externă urma să fie urmărită de către Clubul de la Paris, Ceauşescu a propus chemarea “partenerilor de forţă ai României în domeniul construcţiilor de maşini, petrochimiei, industriei uşoare şi industriei lemnului”, pentru a le solicita sprijinul, idee cu care şi autorul lucrării a fost de acord.
Pe de altă parte, liderul comunist român a propus ca soluţie pentru plata datoriilor externe ca importurile să nu fie plătite în valută, ci în produse româneşti de care partenerii economici ai României aveau nevoie. Dar aceste măsuri au dus la grava criză alimentară din anii ’80 ai secolului trecut, determinând nemulţumirea populaţiei, o cauză majoră a prăbuşirii regimului comunist.
Referindu-se la aceste aspecte, Constantin Boştină remarca: “Ceauşescu a zis că vom plăti până la ultimul leu şi am plătit. A fost mai greu decât ne-am aşteptat.

Totodată, trebuie să subliniem că decizia luată de liderul comunist român de a reduce drastic importurile de tehnologie a afectat grav unităţile industriale, care nu mai puteau să-şi modernizeze utilajele, scăzând astfel calitatea produselor fabricate (cu repercusiuni asupra exporturilor).
Constantin Boştină scoate la lumina zilei rolul pe care Securitatea l-a jucat în plata datoriilor externe. Astfel, pentru ca plata anuităţilor să se desfăşoare fără sincope, Nicolae Ceauşescu a creat Întreprinderea de Comerţ Exterior “Dunărea”, al cărei rol a fost “să impulsioneze vânzarea masivă de produse româneşti, la preţuri bune, utilizând întreg sistemul de influenţă pe care serviciile secrete româneşti îl aveau faţă de serviciile străine. De asemenea “Dunărea” avea rolul de a-i convinge pe parteneri să accepte politica noastră de barter”.
Dar după un timp “Dunărea” a devenit stat în stat, a impus, pentru a strânge cât mai mulţi bani, întreprinderilor exportatoare comisioane care mergeau uneori până la 25% din încasări.
Totodată, exista un fond de rezervă valutară, aflat la dispoziţia exclusivă a lui Ceauşescu, cu ajutorul căruia se realizau zilnic operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută, Boştină având sarcina de a-i raporta la sfârşitul fiecărei zile situaţia. Autorul a surprins starea de spirit a liderului comunist român în acele momente: “În esenţă a fost o perioadă terifiantă… Înflorea când îi raportam un profit de 10–12 milioane. Când îi vorbeam de un milion-două, se încrunta şi mă expedia. El trăia, pur şi simplu, emoţional acele momente”.
În privinţa soluţiilor privind scoaterea economiei româneşti din criza în care a intrat în anii ’80, autorul lucrării menţionează că Nicolae Ceauşescu a respins ideea trecerii de la dezvoltarea extensivă la dezvoltarea intensivă, de la cea cantitativă la cea calitativă. Pe de altă parte, soluţiile propuse de către consilierii săi economici în privinţa întreprinderilor nerentabile (închiderea acestora şi crearea unor ramuri noi sau dezvoltarea serviciilor) au fost respinse, Ceauşescu nedorind apariţia şomajului şi nici să închidă ceea ce a creat. Drept răspuns a arătat că nu dispunea de fonduri pentru investiţii.
Trebuie reţinută şi precizarea lui Constantin Boştină potrivit căreia în anul 1981 circa 70% din industria românească încă funcţiona, existând forţă de muncă calificată, piaţă de desfacere, nefiind nevoie deci de investiţii majore pentru tehnologizare. La toate acestea s-au adăugat rapoartele false privind producţiile obţinute, în special în domeniul agrar. Referindu-se la acest aspect, fostul secretar prezidenţial preciza că “nu ştiu cât credea, dar îi conveneau” pentru a demonstra, propagandistic, progresele economice realizate sub conducerea sa.

Referindu-se la o altă caracteristică a politicii româneşti din anii ’70–80 ai secolului trecut, respectiv cultul personalităţii liderului comunist, Constantin Boştină evidenţiază că acesta a fost gândit, intenţionat, de către colaboratorii săi apropiaţi, marile spectacole organizate cu diverse prilejuri fiind inspirate din ce a văzut în China şi Coreea de Nord.
Constantin Boştină se referă şi la cenzura existentă în cultură, care a creat nemulţumiri în rândul intelectualilor români, precizând însă că “unii, în mod deliberat, încercând să îi satisfacă orgoliul de cult al personalităţii, au promovat şi au dezvoltat această parte a laudelor nemeritate”.
Cartea surprinde şi grupurile de putere care s-au creat în jurul lui Ceauşescu, precum şi rolul jucat de către Elena Ceauşescu în viaţa politică a României din anii ’80 ai secolului al XX-lea. Autorul, care datorită funcţiei se găsea în permanenţă în apropierea lui Nicolae Ceaşescu şi astfel se afla în contact direct şi cu Elena Ceauşescu, subliniază rolul profund negativ pe care aceasta l-a avut în viaţa politică românească. În portretul pe care îl realizează se arăta că: “Elena Ceauşescu neavând o pregătire şcolară şi o instrucţie deosebită, era lipsită de capacitatea de a înţelege mecanismele conducerii statului, pe care le dezbătea Ceauşescu cu oamenii din jurul său. Din poziţia pe care a dobândit-o, fiind membră a Comitetului Politic Executiv şi prim-viceprim ministru al guvernului, a încercat să emită judecăţi de valoare. O parte dintre conducătorii statului român le susţineau din poziţia de “yes-man”. Alţii nu comentau. Mai erau persoane ca Janos Fazekaş care nu puteau accepta “contribuţiile” ei. El îi spunea:
“Lenuţo, tu ar fi mai bine să taci”. Iar Ceauşescu nu îl întrerupea pe Fazekaş. Îl lăsa să zică. Mai avea câte o ieşire Cornel Burtică, însă mai precaut. Și nu de puţine ori a contrat-o şi Gogu Rădulescu”.
Autorul cărţii surprinde eforturile Elenei Ceauşescu de a controla actele de decizie ale lui Nicolae Ceauşescu, evidenţiind că “prin comportamentul ei, a îndepărtat oamenii deştepţi din jurul lui Ceauşescu sau chiar l-a îndemnat pe acesta să îi elimine. Mai grav este însă că a încercat să construiască o echipă, care cu ajutorul Securităţii, filtra şi cenzura fluxul de informaţii către Ceauşescu”.
Sunt scoase în evidenţă şi aspecte din viaţa membrilor familiei Ceauşescu, accentul fiind pus pe Nicu Ceauşescu, implicat în politică, colaborator pentru o perioadă de timp cu Boştină, văzut la un moment dat ca posibil succesor al liderului comunist român.
Un capitol al lucrării este consacrat politicii externe a României, vizitelor prezidenţiale (la unele dintre acestea participând şi Constantin Boştină) în unele state importante ca Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică, Franţa etc., despre semnificaţia acestora vorbind şi alţi martori oculari, precum fostul ministru de externe Ștefan Andrei.
Referindu-se la sfârşitul regimului comunist, Constantin Boştină evidenţiază faptul că în anul 1989 România era izolată pe plan international, în timp ce pe plan intern nemulţumirile populaţiei se adânceau. În aceste condiţii, potrivit autorului, “puterea a fost luată de un grup neautorizat de nimeni, care nu avea nicio reprezentare juridică şi nici un program clar pe ce urma să se întâmple în România”.