Se cere rejudecarea procesului din decembrie 1989
Ema Ionescu 18 August 2024
Proces-25 dec 1989
Guvernanții de după 1990 nu au avut niciun interes să le dea românilor adevărul
După aproape 35 de ani de la momentul în care șeful de stat și soția sa au fost executați, ginerele si nepotul lui Nicolae și Elena Ceaușescu cer rejudecarea procesului din decembrie 1989[1]. Soțul Zoiei Ceaușescu, profesorul Mircea Oprean, și un nepot cer ca sentința din decembrie 1989 să fie anulată și procesul de la Târgoviște, rejudecat, avocatul acestora, prin Bogdan Petre, explicând că procesul va avea loc în două etape și a detaliat de ce apar două acțiuni pe portalul instanței.
„Vorbim aici de un proces ce va avea loc în două etape. Sunt două căi de atac exercitate. Vorbim despre un recurs «tehnic» și un apel. Recursul vizează sentința din 25 decembrie 1989, prin care soții Ceaușescu au fost condamnați la moarte și o sentință în ceea ce privește reconstituirea acestui dosar, care ar fi dispărut imediat după „sinuciderea” președintelui completului, Gică Popa. Am făcut anumite demersuri la anumite intituții, am intrat în posesia anumitor acte”, a precizat avocatul Bogdan Petre.
Profesorul Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu, a punctat că nu-și dorește să atace sentința din dosarul socrilor săi.
„Nu ne-am propus să atacăm sentința din dosarul socrilor mei. Am considerat că este peste puterile noastre. În decursul istoriei, justiția a greșit uneori, dar ea și-a demonstrat puterea prin recunoașterea greșelii și a remediat într-o formă. În cazul de față, justiția a rămas cu scheleții în dulap. Nu a considerat că este cazul ca ea să-și câștige credibilitatea prin recunoașterea unei erori.
Guvernanții de după 1990 nu au avut niciun interes să le dea românilor adevărul. Eu, în calitatea mea de soț al Zoiei, și Zoia am fost acuzați, printre altele, de subminarea economiei naționale, de complicitate la subminarea economiei naționale. Nu vă spun că infracțiunile s-au succedat de la o ordonanță la alta începând din 1993 și până în 2002, dar ori de câte ori s-a reluat cercetarea, nu am fost informați, nu am fost puși în temă de noile infracțiuni care au apărut și, culmea, și pentru Nicu s-a reluat cercetarea, deși murise în 1996. Se știe că așa ceva nu se mai poate întâmpla.
După aceste ordonanțe, neputând să ne recuperăm bunurile în totalitate, pentru că eu și Zoia apăream că suntem complici la subminarea economiei naționale, cum făptuitorul subminării era socrul meu, cum acea sentință producea efecte, toate se loveau de această sentință”, a declarat ginerele lui Nicolae Ceauşescu, Mircea Oprean
De asemenea, Mircea Oprean a explicat că nu-și dorește și că nu intenționează să ceară recurs pentru sentința din decembrie 1989 pentru că, astfel, și-ar recunoaște vina. Profesorul subliniază că îți dorește rejudecarea procesului și astfel să-și poată recupera și bunurile care îi aparțin.
„Ce este interesant aici? Procuratura ne-a confiscat o parte din bunuri și o parte ni le-a restituit, dar în înțelepciunea ei, procuratura știa care sunt lucrurile dobândite din infracțiune și care nu. Ei au împărțit cum au vrut ei.
Procuratura ne-a acuzat, procuratura ne-a confiscat, dar procuratura nu ne-a dat voie să mergem la o instanță de judecată care să stabilească vinovăția. Noi am spus că, în funcție de asta, mergem la pușcărie sau oriunde ca să ne ispășim pedeapsa. Valentin a atacat toate ordonanțele Parchetului. Zoia era într-o stare de sănătate șubredă și, dat fiind eșecul nostru, a refuzat să mai facă vreo acțiune. Valentin a continuat singur și în numele lui Nicu, și în anul 2007, deci după ce a murit Zoia, obține o sentință definitivă de desființare a tuturor ordonanțelor Parchetului și restituirea bunurilor, dar pentru el.
Am zis că trebuie să fac ceva pentru a obține disjungerea cauzei noastre și să-mi dovedesc în justiție nevinovăția cu privire la acuzația de complicitate la subminarea economiei naționale. Ca să pot face asta, eu aveam nevoie să ajung la dosarul principal în care sunt acuzele și dovezile că socrul meu a subminat economia națională. Era singura cale pentru a-mi putea construi apărarea.
Ajunși acolo cu domnul avocat, dosarul cu sentința din 25 decembrie nu există. Ba mai mult, dumnealui constată că, în 2003, a fost un proces de reconstituire a acestui dosar pe baza mărturiilor celor care au participat la primul dosar.
În situația aceasta, ca să avem dovezile pe care să le combatem, a trebuit să facem aceste două acțiuni. În acțiunea noastră, nu am cerut și nu intenționez să cer recurs la sentința din decembrie. Pentru că asta ar însemna că eu, Valentin și ceilalți am recunoaște că procesul de fond a fost corect. Or nu, noi nu recunoaștem, ci cerem rejudecarea procesului pentru a se respecta toate procedurile legale și a se aduce probele în acest proces.
Nu este vorba despre recuperarea averii lui Ceaușescu. Este vorba despre bunurile mele și ale Zoiei, bunuri personale”, a detaliat Mircea Oprean obiectul acțiunilor.
Avocatul a mai explicat că a fost nevoit să facă recurs, deși Mircea Oprean nu recunoaște recursul declarat, deoarece, în acest mod, epuizează toate căile ordinare. În acest context, instanța poate recalifica calea de atac într-o cale a apelului.
„Din punct de vedere al tehnicii judiciare, noi considerăm că instanța va fi nevoită să recalifice calea de atac. Domnul profesor nu acceptă și nu recunoaște recursul declarat. Eu, ca profesionist, a trebuit să formulez acest recurs pentru a epuiza căile ordinare. E o desfășurare corectă și pentru a avea acces la revizuire, poate că instanța va sesiza că nu a fost niciodată comunicată sentința, deci nu ai acces la revizuire pentru că n-ai epuizat căile de atac ordinare. Trebuie recalificată această cale a recursului într-o cale a apelului.
Ce este cu totul fabulos în acest dosar? Pe lângă faptul că nu există dosarul de urmărire penală, și vă spun pe baza dosarului pe care l-am primit de la Tribunalul Militar Teritorial. El poate exista, dar din punct de vedere legal, nu știu unde se află. Există o adresă interesantă în care tribunalul răspunde printre rânduri că nu au înregistrat niciodată un dosar de instanță cu calitate de inculpați a soților Ceaușescu.
Noi am înregistrat în registrul de intrări o sentință, sentința 1 din 25 decembrie 1989. Adică? Tribunalul Militar Tehnic Teritorial a fost șuntat. A fost nevoit să înregistreze această sentință după ce a fost pusă în executare. În cazul acestui dosar, în reconstituirea făcută în 2003, există tehnic o încheiere, o minută scrisă de mână de către complet și sentința redactată ulterior.
Fabulosă este minuta redactată de către completul de judecată, iar acea minută este o garanție supremă a ceea ce s-a întâmplat în acel moment. Justiția nu este nici sentiment, nici trăire, ci o chestie tehnică. În minută, adică la momentul când cei doi judecători stabilesc pedeapsa capitală cu moartea a soților Ceaușescu, tot ei doi menționează că iau act că nu se dorește executarea recursului, că nu se reculează sentința penală”, a precizat avocatul Bogdan Petre.
Pe 25 decembrie 1989, Nicolae și Elena Ceauşescu au fost „judecați” de un Tribunal Militar Excepțional și condamnați în aceeași zi la pedeapsă capitală. Curtea Militară de Apel București va discuta acțiunea depusă de avocatul soțului Zoiei Ceaușescu, în cazul hotărârii din 25 decembrie 1989, prin care fostul președinte Nicolae Ceaușescu și soția sa au fost condamnați la moarte și executați.
Pe data de 18 septembrie 2024, un grefier al Curții Militare de Apel București va striga numele celor doi, fiecare cu calitatea de apelant intimat-inculpat. Apelul a fost declarat împotriva sentinței 1/25.12.1989 a „Tribunalului Militar Excepțional” – tribunal constituit din inițiativa Consiliului Frontului Salvării Naționale pentru procesul soților Ceaușescu. Aceștia au fost judecați sumar și executați la scurt timp după pronunțarea sentinței.
Notă – Titlul original – Ginerele și un nepot al lui Nicolae Ceaușescu cer rejudecarea procesului din decembrie 1989:
Mai usor cu pianul pe scari ca se dezacordeaza !
,,…Apelul a fost declarat împotriva sentinței 1/25.12.1989 a „Tribunalului Militar Excepțional” – tribunal constituit din inițiativa Consiliului Frontului Salvării Naționale pentru procesul soților Ceaușescu. Aceștia au fost judecați sumar și executați la scurt timp după pronunțarea sentinței…”
Dupa cazul Coldea, cazul Alfred Bulai & Pieleanu, apare acest caz care vrea sa ,,restabileasca” adevarul…
Adica s-au intors armele ca la ,,insurectia” din 23 August 1944 ?
Daca in ’44 tradatorii au fost Criminalii PNL, PNT si Retardatul NErege Mihai Viteza, acum se pune intrebarea, cine sunt tradatorii care au facut aceasta noua insurEXCITATIE ?
Mai intai ca tot ce s-a vazut la tv in ’89 a fost o mascarada regizata de poponarul afumat Sergiu Nicolaescu, asa ca nu exista probe clare ca ceea ce am vazut a fost real .
Apoi , exista o fotografie intr-un articol de laacea vreme, in care il arata pe Ceausescu coborand din TAB, ziua la ora 12.30 in Bucuresti.
Articolul vorbea despre cum a fost adus Ceausescu la Targoviste dupa ce a fost prins ca fugea ,,la galop’’ cu elicopterul.
Fuga s-a dovedit chiar la mascarada de proces ca a fost pusa la cale de TRADATORUL Stanculescu,
fie-i cazanul fierbinte. La ,,proces’’ Ceausescu a fost intrebat de ce a fugit cu elicopterul si Ceasca le-a spus TRADATORILOR de tara care formau completul de judecata STALINISTO – YANKEU SUA & khabala, ca ,, Nu am fugit… Tovarasul general Stanculescu a chemat elicopterul’’…
Spurcatul Stanculescu, dupa ce si-a pus piciorul in ghips sa nu-l cheme Ceausescu la ordin, ca sa faca sa para ca Ceausescu a fugit a chemat elicopterul si i-a insotit pe sotii Ceausescu pe acoperis, de unde i-a preluat un elicopter. Atunci toti romanii au fost instiintati de TRADATORI, ca ,,Ceausescu a fugit’’.
Mai este un amanunt legat de ,,contul lui Ceausescu’’ despre care completul de TRADATORI era foarte interesat, iar avocatul pus din oficiu ca sa-i apere pe inculpati, ii acuza.
Contul lui Ceausescu era contul secret in care Ceausescu a depus banii Romaniei pentru care romanii au facut foame si au stat in frig si-n intuneric, conform dorintei ,,celui mai iubit conducator, tovarasul N.Ceausescu, fauritor al socialismului multilateral dezvoltat…’’, fost ucenic la cizmarie, meserie pe care nu a fost capabil s-o invete – ca asa scapa si Romania de un CRIMINAL semianalfabet.
Acel cont a fost deschis pentru a depune banii pe care FMI si BM nu au vrut sa-i primeasca ca returnare a imprumutului facut de Romania dupa cutremurul provocat de Khabala in 1977.
Acel cont a fost devalizat de Varan si alti spurcati ca el, care si-au facut tembeliziuni si alte afaceri oneroase, iar romanii au mai platit inca o data datoria Romaniei, fericiti ca beau kaka Cola si mestecau guma.
Se vorbea prin targ ca de fapt Ceausescu nu a ajuns niciodata la Tragoviste, unde a fost impuscata Lenuta Codoi si o sosie a lui, ci a fost tot timpul in Bucuresti unde a fost schingiuit sa spuna numarul de cont, pe care pana la urma l-a spus.
Prin anii ’90 au existat emisiuni tv in care o martora – se pare ca amanta de atunci a lui Gelu Voican Voiculescu – a spus in clar pe post ca a participat la identificarea cadavrelor celor doi impuscati si la punerea lor in sicrie, dar la Ceausescu nu a vazut urme de gloante, desi a fost dezbracat la piele.
Asadar, pe ce argumente se bazeaza demersul celor doi, pe care ii suspectez doar de dorinta de imbogatire pe spinarea romanilor ?
Impostorii vor dreptate acum, dupa 34 de ani, cand principalul vinovat de asasinarea lui Ceausescu, jidanul-tigan Ion Iliescu este mort si incidenrat, iar celalalt jidan spurcat, Brucan , cu care s-a consultat Ilici Bolshevilici, este si el la Satana. Credeti ca jidanul Petrica Roman va spune adevarul ?
Prin urmare, acest demers este doar o metoda de a scoate bani de la romani, acum cand toti sunt in mare foame de bani : Romania importa energie electrica de la nazistii poponarului Zelensky si o da gratis in Tinutul uitat de timp Basarabia jidanita, iar hidrocentralele si termocentralele Romaniei, care produceau energie pe care Romania o consuma si chiar o exporta, au fost falimentate de CRIMINALII PNL si PSD.
Nu mor impostorii care au facut acest demers de grija cizmarului, ci de grija banilor.
Alti impostori ca si impostorii Margareta din Flori si PRINSUL Duda de Harlau.
Cum ducea presidentul cu sceptru banii in acel cont ultrapersonal ? Bnuiesc ca ii trebuia o basculanta .
Ai sarit din baie si nu stii pe unde sa iesi ?
Banii au fost depusi de Romania prin Cormetul Exterior condus de Varan, securist tradator si jefuitor !
In prostia lui de ucenic cizmar, Ceasca a infometat romanii facand export masiv de orice, iar banii obtinuti erau depusi in acel cont, in speranta ca spurcatii paduchiosi de la FMI vor accepta plata integrala si astfel Romania nu va plati ani de zile si dobanda pentru toata perioada contractului, asa cum poate face si o persoana particulara care vrea sa achite repede datoria.
Dar spurcatii au stiut intentia cizmarului si in ’86 au provocat un nou cutremur pentru ca Romania sa mai imprumute de la FMI, si asa s-ar fi rostogolit datoria pana la sfarsitul lumii.
Pentru ca dupa cutremurul provocat in ’77 in Romania s-a construit tovaraseste dar trainic, la cutremurul provocat din ’86 nu a cazut nicio cladire si nu au fost victime.
Unda de shoc a afectat Pishinaul unde au cazut 4 blocuri si au murit 100 de … cetateni…
Cand Romania a strans in ’89 toata suma pentru a returna imprumutul, spurcatii au refuzat invocand clauzele contractului, asa ca banii au fost transferati intr-un const separat in Elvetia, cont secret de care sa nu se poata atinge nimeni, si datoria catre FMI sa fie platita din acei bani care produceau dobanda in valuta, fiind depusi intr-o banca esterna.
Despre acel cont era interesata shleata de TRADATORI si de jidani care l-a schingiuit pe Ceasca in Bucuresti pana le-a spus numarul contului.
Asadar, dupa ce ca esti …. mai esti si ticalos incercand sa improsti cu noroi niste fapte care s-au petrecut si care arata ca raul din Romania nu se datoreaza numai cizmarului cretin ci si spurcatilor pe care ii aperi.
Pandemia de Prostie nu va putea fi eradicata, si nici cea de Ticalosie !
Pe fauna cuvântătoare
Apasă greu osândă grea:
Prostia e molipsitoare,
Pe când înţelepciunea ba.
Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată ?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.
de Pastorel teodoreanu
,,… In ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 3,3 ori mai mare decât au scos toate imperiile, în 530 de ani, între anii 1415 şi 1945.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 135 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 53 ori mai mare decât a scos Imperiul Habsburgic în 240 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 1.000 ori mai mare decât a scos Imperiul Rus în cele 10 invazii făcute în teritoriile româneşti pe parcursul a 166 de ani…
Imperiul Transnaţional a ajuns să scoată din România echivalentul a 2.600 tone de aur, într-un singur an, de 2 ori mai mult decât au scos din teritoriile româneşti Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, ÎMPREUNĂ, în 460 de ani.’’
,,Cifre cutremurătoare referitoare la jefuirea poporului român
Zilele trecute, am primit, la adresa mea de e-mail, un foarte interesant studiu semnat de domnul Profesor Eugen Stănescu, director la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
Domnul Profesor Stănescu s-a încumetat să pună cap la cap informaţii adunate din documentele păstrate în muzeele de specialitate ale ţării şi să încerce să evalueze dimensiunile jafului la care a fost supus poporul român, în ultimele cinci secole, începând cu anul 1415, anul în care Muntenia a început să plătească tribut Imperiului Otoman. Iată cifrele la care a ajuns domnul Profesor Stănescu.
În perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, Imperiul Otoman a scos din Muntenia, Moldova şi Transilvania echivalentul a 341 tone de aur.
În perioada 1678-1918, deci, în 240 de ani, imperiul Habsburgic a scos din Oltenia, Banat, Transilvania şi Bucovina, echivalentul a 876 tone de aur.
În perioada 1711-1877, deci, în 166 de ani, Imperiul Rus a scos din Principatele Române, echivalentul a 46 tone de aur.
În total, cele trei imperii, în perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, au scos din teritoriile locuite de români o avuţie echivalentă cu 1.263 zone de aur.
Domnul Profesor Stănescu ne spune, însă, că jefuirea românilor s-a intensificat după obţinerea independenţei, în 1877, şi după Marea Unire, din 1918, astfel că în perioada care a urmat, până în anul 1945, la cele 1.263 tone de aur s-au mai adăugat alte 12.564 tone de aur, reprezentând daune de război şi profiturile scoase din ţară de corporaţiile străine care, în perioada interbelică, ajunseseră să controleze peste 80% din capitalul românesc.
Domnul Profesor Stănescu a făcut un efort extraordinar să convertească în aur diversele plăţi făcute de români către imperiile cotropitoare de-a-lungul veacurilor, sub formă de bani, sau în natură etc., astfel că cifrele în aur le putem, acum, converti în banii actuali, în lei sau în euro, luând în considerare preţul actual al aurului.
În Raportul Anual al Băncii Naţionale a României, 2016, ultimul dat publicităţii, se precizează că rezervele de aur ale României la data de 31 decembrie 2016 erau de 104 tone, cu o valoare de 3,5 miliarde de euro. Preţul luat în considerare de BNR este de 35 euro pe gramul de aur, respectiv 35 milioane de euro pe tona de aur. Dacă aplicăm preţul de 35 milioane de euro pe tona de aur la cantitatea de 13.827 tone estimată de Domnul Profesor Stănescu, ajungem la concluzia că, între anii 1415 şi 1945, poporul român a fost jefuit de o avuţie egală cu 484 miliarde de euro, în banii de astăzi. Conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, valoarea imobilizărilor corporale, deci a capitalului fix al României, la sfârşitul anului 1989, era egală cu 480 miliarde euro, în banii de astăzi.
Asta înseamnă că, între anii 1945 şi 1989, poporul român reuşise să acumuleze un capital egal cu avuţia de care fusese deposedat de străini în cele cinci secole anterioare.
Tot conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, în perioada 1990-2016, PIB-ul realizat în România, exprimat în preţurile anului 2016, a fost egal cu suma de 3.200 miliarde de euro, din care 1.100 miliarde de euro au fost încasate de poporul român, sub formă de salarii, pensii, ajutoare sociale şi de statul român, ca venituri bugetare rămase după plata salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale, restul, de 2.100 miliarde de euro au intrat, sub formă de profituri, în buzunarele şi conturile celor care au devenit proprietari ai capitalului românesc, după anul 1989.
Din cele 2.100 miliarde de euro trebuie să scădem 200 de miliarde care reprezintă veniturile mixte realizate de cei 2 milioane de mici întreprinzători români care se chinuie să supravieţuiască în climatul total ostil impus de marile corporaţii autohtone şi transnaţionale.
Mai rămân 1.900 miliarde de euro care reprezintă profiturile încasate de marile corporaţii străine şi autohtone, cele create prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări.
Conform datelor publicate de către Ministerul Finanţelor Publice referitoare la execuţia bugetară, îu ultimii 27 de ani, numai 20% din cele 1.900 miliarde de euro profituri au fost declarate şi impozitate, ceea ce înseamnă că, în această perioadă, valoarea profiturilor nedeclarate şi neimpozitate se ridică la peste 1.500 miliarde de euro.
Conform comunicatului nr 102/2015 al Institutului Naţional de Statistică al României,88% din capitalul utilizat în România este controlat de corporaţiile străine, restul, de 12%, fiind controlat de cele autohtone. Dacă aplicăm cele 88 de procente la cele 1.500 miliarde de euro profituri nedeclarate şi neimpozitate, aflăm că partea care a revenit străinilor, corporaţiilor transnaţionale, este de 1.320 miliarde de euro. La acestea trebuie să adăugăm suma de 296 miliarde de euro, care reprezintă profiturile nete, după impozitare, încasate de aceleaşi corporaţii transnaţionale, pentru profiturile declarate, şi să scădem cele 6 miliarde de euro, cât au investit aceste corporaţii în România, în perioada 1990-2016. Ajungem, astfel, la cifra de 1.610 miliarde de euro, care reprezintă valoarea avuţiei scoase din România de Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani. Aplicăm preţul de 35 milioane de euro pentru tona de aur şi aflăm, astfel, că avuţia pe care a scos-o din România Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani este de 46.000 tone aur, pe care o putem compara cu cantităţile de aur scoase din România de către străini, până în anul 1945.
Deci, în ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 3,3 ori mai mare decât au scos toate imperiile, în 530 de ani, între anii 1415 şi 1945.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 135 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 53 ori mai mare decât a scos Imperiul Habsburgic în 240 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 1.000 ori mai mare decât a scos Imperiul Rus în cele 10 invazii făcute în teritoriile româneşti pe parcursul a 166 de ani.
În acest an, 2017, PIB-ul României va fi, foarte probabil, de circa 180 miliarde de euro, din care cel puţin jumătate, adică 90 miliarde de euro, vor intra în buzunarele şi conturile corporaţiilor transnaţionale, vor fi scoase din ţară. O sumă care echivalează cu 9.000 kilometri de autostradă, sau 2.600 tone de aur.
Imperiul Transnaţional a ajuns să scoată din România echivalentul a 2.600 tone de aur, într-un singur an, de 2 ori mai mult decât au scos din teritoriile româneşti Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, ÎMPREUNĂ, în 460 de ani.
Acesta este rezultatul ÎNSTRĂINĂRII capitalului românesc.
Acesta este rezultatul erorii strategice făcute de guvernanţii României în vara anului 1990, când au respins Varianta Cojocaru şi au adoptat Varianta Brucan, Legea 15/1990, prin care au deposedat poporul român de capitalul acumulat până în anul 1989, au trecut acest capital în proprietatea privată a statului, l-au falimentat, prin inflaţia declanşată de BNR, şi l-au trecut, apoi, cvasigratuit, în proprietatea străinilor, a transnaţionalilor, prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări, luându-şi şi ei partea din pradă, cele 10-12 procente din capital, cu care s-au autoîmproprietărit.
Ajunşi proprietari asupra capitalului, transnaţionalii au capturat şi statul român, prin corupţie, pe care îl folosesc pentru crearea sistemului juridic şi financiar, prin care îşi însuşesc mai mult de jumătate din avuţia pe care o crează poporul român, prin munca sa, prost plătită.
Din păcate, poporul nu cunoaşte nici dimensiunea jafului la care este supus nici complicatul mecanism prin care este jefuit. Adevărul este bine ascuns de către presa coruptă şi controlată de către proprietarii capitalului.
Jaful poate fi oprit prin ROMÂNIZAREA şi DEMOCRATIZAREA capitalului, obiective care pot fi atinse prin adoptarea Constituţiei Cetăţenilor, adoptare care poate fi realizată printr-o amplă mişcare de eliberare națională.’’ Constantin COJOCARU 6 septembrie 2017
http://stiintasiinginerie.ro/wp-content/uploads/2018/05/7.-CIFRE-CUTREMUR%C4%82TOARE-REFERITOARE-LA-JEFUIREA-POPORULUI-ROM%C3%82N-Constantin-COJOCARU.Presa_.pdf
1951.
In 1951 tatal meu era sef birou informatii in Directia de Graniceri .
,,Tovarase, ce a facut regele Mihai la 23 august 1944?”
Spion sovietic : ,,Majestatea Sa si-a trimis armata in Siberia. Era spion sovietic…”
Tatal meu: ,,Agent diversionist titoist dusmanul poporului. Directia zece ani Poarta Alba. Urmatorul!”
In mai putin de o ora a dat o suta de ani la Poarta Alba in care fiecare spion sau informator a primit cate zece ani de detentie…. Dupa condamnari a urmat o sedinta cu ofiterii lui de Securitate…
,,Baaaaa…. Si daca regele Mihai era spion sovietic?”
,,Si cei cu asta?”
,,Asa ceva inseamna ca i-am trimis de aiurea la Poarta Alba….
Ofiter de Securitate coleg cu el: ,,Bine le-ai facut-o tovarase Zglobiu! Au primit ce au meritat.”
A urmat un scandal pentru care a fost chemat la Bucuresti si pus sa ofere explicatii in fata sefilor Securitatii si a sefului cel mare al Securitatii….
,,Tovarase Zglobiu….. Vrem sa stim si noi de ce i-ai trimis la Poarta Alba….”
,,Nu stiam ca erau spioni sovietici… sunt nou …. sunt absolvent de scoala de ofiteri si invat meserie…. nu se va mai repeta….”
In acel moment un sef de Directie din Securitate se ridica si le spune spre stuperfactia tuturor sefilor Securitatii:
,, Bine le-ai facut-o tovarase Zglobiu! Si-au tradat tara? Atunci incepand de astazi cine isi tradeaza tara sa primeasca cate zece ani la Poarta Alba.”
Acest sef din Securitate a fost executat in mai putin de doua zile …..
in 1996 unul din acesti fosti spioni sovietici de pe timpul regelui Mihai reinventat de Securitate si de sovietici informator in epurarile staliniste era senator cu discursuri pe legea lustratiei si mare sef in asociatia fostilor detinuti politici, primit de regele Mihai cu toate onorurile si de toate pramatiile in frunte cu Coposu, Ratiu si Campeanu si mai tarziu propus la canonizare. Era comemorat in fiecare an de toata dreapta si cap de lista la Memorialul durerii cand Lucia Hossu Longin facea spume la gura ….
Tatal meu se uita emisiuni si era pe jos de ras. Cand l-a vazut cu discursuri pe legea lustratiei facea bascalie :
,,Acum injura Securitatea pentru ca i-am dat teapa si l-am trimis zece ani la Poarta Alba….”
Despre sefii DIA :
,,Uite Adriane! Curata si ei un dosar de informator si se cred mari spioni! vai de capul lro ! O sa-i manance cainii!’
Veneau sefi de servicii secrete cu amenintari la tatal meu de fata cu mine.
Sef DIA : ,,Cine a vorbit? Ai idee cine mai stie asa ceva? Copiii tai ce fac? Sunt bine? Esti sigur? Atunci ai grija ce vorbesti.”
Cu un singur caz se facea de ras toata dreapta din Romania pentru care i-am pus o singura intrebare:
,,Tata, daca am necazuri spune-mi si mie ceva cats a fac de ras toata dreapta….”
Am avut la dispozitie ani de zile si asa am aflat de tradarea regelui Mihai la actul de la 23 august 1944 ca spion sovietic sters de toata Securitatea in anii 50 cu trimiterea martorilor la Poarta Alba. In anii 50 cine stia de tradarea regelui Mihai primea cate zece ani la Poarta Alba….
In decembrie 1989 tatal meu cand l-a vazut pe ,,revolutonari” era sa faca infarct si alergam la disperare dupa pastilele lui de inima.
In primul rand era Petre Roman nepotul sefului Directiei de Graniceri generalul Alexandru Roman si Vartan Arachelian seful UTM pe 1949 si participant direct la evenimentele de la 23 august 1944 cand un grup de comunisti armeni au preluat depozitele armatei germane din Constanta si le-au predat armatei sovietice – are anul nasterii schimbat si toata biogafia falsificata . E vorba despre grupul de armeni comunisti cu deportari pe drectia Siberia….
Prima lui reactie a fost sa bata in scanduri ferestrele de la strada si dupa evenimente sa zideasca ferestrele asa cum le vedeti si astazi pe tot internetul daca stati sa cautati….
singurul lucru bun din ceaushism?
-interzicerea avorturilor
chiar doar declarativ….singurul!
in caz de reabilitare
sa fie stramutati la Muzeul Antipa…..
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/8c/Seattle_-_Curiosity_Shop_-_shrunken_heads_02A.jpg/1280px-Seattle_-_Curiosity_Shop_-_shrunken_heads_02A.jpg
(probabil dl. prof Cojak nu stie ce se afla la o aruncatura de ochi de dinsul:
la Antipa aveau 5 bucatzi d-alea,
putzin mai mici decat mingea de tenis,
au un efect…comic)