Acest articol este o scrisoare, redata in intregime, a unui sef de trib indian din America de Nord, adresata presedintelui SUA in anul 1894, ca raspuns la cererea acestuia de a cumpara o parte din pamanturile lor.

Nu am schimbat nimic la acest text si nu am comentat nimic, pentru ca orice discutie pe marginea subiectului este de prisos. Cititi-l si trageti singuri concluziile.

„Cum s-ar putea vinde sau cumpara cerul ori caldura pamantului? Ideea ni se pare stranie.

Daca prospetimea aerului si murmurul apei nu ne apartin, cum le putem vinde?

Pentru poporul meu nu exista colt al acestui pamant care sa nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeste, un mal nisipos, o bruma intinsa in mijlocul padurii intunecate, totul este sfant in ochii si in memoria celor din poporul meu.

Seva care urca in arbori poarta in ea credinta Pieilor Rosii; fiecare luminis si fiecare insecta sunt sacre pentru memoria si credinta poporului meu.

Cand albii merg la ceruri si uita locul natal, mortii nostri nu-si uita niciodata acest pamant frumos pentru ca el le este mama.

Noi facem parte din pamant si el face parte din noi.

Florile sunt surorile nostre, cerbii, caii, vulturii sunt fratii nostri; crestele stancilor, roua preriilor, caldura din pieptul poneilor si omul apartin aceleiasi familii.

Acest pamant este sacru pentru noi. Iar apa scanteietoare care se pravaleste in rauri si paraiase nu este numai apa, ea este sangele stramosilor nostri.

Trebuie sa-i invatati pe copiii vostri ca pamantul nostru este sfant, ca fiecare imagine ce se reflecta in apa clara a lacurilor este ca o fantoma care vorbeste despre intamplari, despre amintiri ale vietii celor din poporul meu.

Murmurul apei  este vocea tatalui meu.

Raurile sunt surorile noastre; ele ne astampara setea, ne poarta canoea si ne hranesc copiii. Daca noi va vindem pamantul nostru va trebui sa va amintiti toate acestea si sa-i invatati pe copiii vostri ca raurile sunt surorile noastre si ale voastre si de aceea trebuie sa le iubiti ca pe fratii vostri.

Noi stim ca omul alb nu intelege modul nostru de a vedea lucrurile. Pentru el o palma de pamant face cat oricare alta pentru ca el este un strain care vine in noapte, isi ia de pe pamant ceea ce ii trebuie si-l paraseste.

Pamantul nu-i este frate, ci dusman. Isi uita mormantul tatalui sau si isi creste copiii fara dragoste de pamantul natal… El trateaza pe mama sa, pamantul, si pe tatal sau, cerul, ca pe lucruri ce se pot cumpara, jefui sau vinde, asemenea oilor si perlelor colorate. Lacomia va saraci Pamantul si-l va lasa pustiu.

Nu exista un colt linistit in orasele omului alb. Nicaieri nu se aude cresterea ierbii primavara sau bataia aripilor de fluturi. Dar poate este asa pentru ca eu sunt un salbatic si nu inteleg.

Zgomotul din orase te asurzeste. Ce ramane din viata daca nu poti asculta clipocitul apei si cantecul broastelor in noapte?

Dar poate este asa pentru ca eu sunt un salbatic si nu inteleg.

Indianul prefera adierea vantului care mangaie oglinda iazului si mireasma vantului spalat de ploia de amiaza sau parfumat de pini.

Aerul este scump omului rosu pentru ca toti impart acelasi suflu. Animalul, arborele si omul – toti respira la fel. Omul alb nu pare sa perceapa aerul pe care il respira.

Asemeni unui muribund, el nu-i mai recunoaste mirosul…Trebuie sa stiti ca aerul este cu mult mai pretios si ca suflul aerului este acelasi in toate lucrurile care traiesc. Aerul care a dat stramosilor nostri prima lor respiratie primeste, de asemenea, ultima lor privire. Si daca ne vindem pamantul, voi trebuie sa-l pastrati curat si sfant pentru ca omul sa poata simti mangaierea vantului si dulceata campului in floare.

Daca hotaram sa va vindem pamant, voi pune o conditie: omul alb trebuie sa trateze animalele de pe acest pamant ca pe fratii si surorile sale.

Eu sunt salbatic si nu inteleg alt mod de a trai.

Am vazut miile de bizoni care putrezeau in preerie lasati acolo de omul alb care i-a ucis din goana trenului. Eu sunt salbatic si nu pricep cum acest cal de fier care fumega poate fi mai important decat bizonii pe care noi nu-i ucidem decat pentru nevoile vietii noastre.

Ce este omul fara animale? Daca toate animalele ar disparea, omul ar muri complet solitar, pentru ca tot ceea ce li se intampla animalelor i se intampla imediat si omului.

Toate lucrurile sunt legate intre ele.

Spuneti copiilor vostri ca pamantul de sub picioarele lor nu este altceva decat cenusa stramosilor nostri…

Invatati-i pe copiii vostri ceea ce noi i-am invatat pe ai nostri -pamantul este mama noastra si ceea ce se intampla pamantului, noua ni se intampla si se intampla copiilor pamantului. Daca omul batjocoreste pamantul, pe sine se batjocoreste. 

Noi o stim de mult – nu pamantul apartine omului ci omul pamantului.

Noi o stim bine – toate lucrurile sunt legate intre ele, asa cum sangele face legatura intre membrii aceleiasi familii. 

Nu omul a tesut panza pamantului; el este doar un fir. Tot ceea ce face el cu panza pamantului, lui isi face. Nici omul alb care are un Dumnezeu … nu poate sa impartaseasca acest destin comun.

Cand ultimul om va disparea de pe acest pamant si cand amintirea sa nu va mai fi decat umbra unei imagini care strabate preeria, raurile si padurile vor pastra spiritul fratilor mei pentru ca ei iubesc acest pamant ca pruncul bataile inimii materne.

Dupa toate, noi suntem probabil frati si surori. Exista ceva pe care noi il stim bine si pe care omul alb il va sti poate intr-o zi: Dumnezeul nostru este acelasi cu al vostru.

Voi credeti ca Dumnezeu este numai al vostru ca si pamantul nostru. Este imposibil. El este Dumnezeul omului si are aceeasi indurare pentru toti oamenii, albi sau rosii.

Cel ce-si murdareste patul va pieri intr-o zi sufocat de propiile sale mizerii. Dar in timp ce noi pierim, voi veti straluci iluminati de forta unui Dumnezeu care v-a condus pe acest pamant si care, intr-un scop special, v-a permis sa ne dominati.

Acest rost este ciudat pentru noi. Noi nu  intelegem pentru ce sunt ucisi toti bizonii, de ce nu sunt domesticiti caii salbatici, de ce lucrurile cele mai ascunse ale naturii sunt inabusite de mirosul greu al oamenilor, de ce privelistea frumoaselor coline este tulburata de strigatele lor.

Unde sunt desisurile ascunse? Au disparut.

Unde este marele vultur? A disparut si el.

Este sfarsitul vietii si inceputul supravietuirii….”

Sursa bibliografica: Dumitru Constantin Dulcan -„Inteligenta materiei”