*
*
Stimate domnule profesor Mihai Șora,
Mai înainte de orice, felicitări pentru căsătoria dumneavoastră, menită să fie memorabilă pentru fiecare bărbat! Și înălțătoare, întărind în oricare bărbat vîrtutea supremă a speranței, a nădăjduirii nedezmințite! Vă mulțumim! Nu mă îndoiesc că sunteți perfect conștient de valoarea gestului dumneavoastră! Incomensurabilă!
Felicitări însuflețitore și pentru distinsa doamnă Luiza Șora!
Vă tulbur pentru câteva clipite orele și zilele de fericire pe care le trăiți, pentru a vă face o rugăminte, din partea poporului român, îndrăznesc să spun: sunteți o persoană care vă singularizați printre toți românii prin mai multe fapte ori virtuți! Una dintre aceste fapte este aceea că, probabil în 1937 sau 1938, ați avut privilegiul de a sta de vorbă cu Corneliu Zelea Codreanu, într-o convorbire care, știu bine, v-a marcat destinul, traiectoria vieții, într-un chip fericit! Cred că nu mai există alt român în viață care să fi avut o discuție atât de personală cu Căpitanul, cu consecințe atât de importante! Aveți obligația față de istorie să oferiți românilor de azi și mai ales celor de mâine o descriere exactă a discuției pe care ați avut-o cu tragicul personaj istoric care a fost Corneliu Zelea Codreanu! Prin dumneavoastră, care ați fost un favorit al zeilor, al Destinului, i se mai poate aduce lui Corneliu Zelea Codreanu o rectificare de imagine la care are dreptul pe deplin.
Domnule Mihai Șora, vă invit să relatați acea discuție și împrejurările care au determinat-o. Veți pune astfel piatra cea mai trainică la monumentul aere perennius pe care neamul românesc îl va ridica cândva dumnealui domnului Mihai Șora!
Cu cele mai bune urări, Ion Coja
Post scriptum: rog pe cititorul acestor rânduri care se află în relații personale cu distinsul domn Șora să-i semnaleze existența textului de mai sus! Mulțumesc!
In timpul documentatiei mele pentru cartea inchinata mai ales Legiunii si lui Corneliu Zelea Codreanu, am dat de niste informatii, care, ca toate informatiile care vin din randurile legionare, sunt ca niste vorbe soptite la ureche. Acele vorbe, care fac deja parte din folclorul legionar (dar eu nu ma indoiesc nici o clipa de veridicitea acestor informatii), aminteau ca tanarul, pe atunci, Mihai Sora, dorea sa se apropie de Miscarea Legionara, dar pur si simplu se sfia. Sfiala lui provenea din aceea ca avea o prietena evreica. Pentru Sora, ca filosof, era o problema existentiala de nerezolvat: cum era sa fie admis in Legiune, cu prietena sau nevasta evreica? Era pe timpul cand era novice in ale Legiunii si probabil ca nici nu indraznea sa-l abordeze pe Corenliu Codreanu pentru lamuriri. Acesta insa, afland de chinurile morale ale tanarului filozof, i-a explicat ca Legiunea nu are nimic impotriva ca un legionar sa aiba sotie evreica. (Se vede ca de pe atunci incepusera denigrarile si mistificarile din jurul Miscarii). Folclorul „verde” mai zicea ca pana la urma Sora s-ar fi casatorit cu aleasa inimii, ceea ce este inca o dovada, pe langa sotia lui Vasile Marin, (care era si ea evreica si se stie ce loc a ocupat Vasile Marin in ierarhia Legiunii), ca Miscarea Legionara n-a fost antisemita, asa cum unele guri rele si sparte pretind, dar fara argumente.
O marturie a domnului Sora, astazi, despre aceste lucruri si poate si despre altele referitor la Legiune, ar fi nici mai mult nici mai putin un document de suflet si totodata unul de importanta istorica.
citez „Nu mă îndoiesc că sunteți perfect conștient de valoarea gestului dumneavoastră!”
eu zic ca la o varsta se cam indoieste.