Stimată doamnă Gabriela Firea,
Nu este prima oară când vă scriu și o fac din nou sub același impuls: să vă ajut să fiți la înălțimea așteptărilor! În primul rând a așteptărilor pe care le aveți domnia voastră de la propria persoană.
Îmi pare rău că trebuie să vă avertizez / atenționez că ați comis o mare greșeală, a cărei îndreptare nu va fi ușoară, dar nici imposibilă!
Este vorba de o greșeală pe care multă lume o face, la vremea respectivă, când eram mai tînăr, am făcut-o și eu: să te încrezi în cine nu merită încrederea ta!
Mă refer la Comunitatea Evreiască din România, o entitate onorabilă din toate punctele de vedere. Mai puțin din punctul de vedere al onorabilității câtorva din liderii actuali cei mai vizibili și mai zgomotoși ai comunității, acei falși lideri care de ani de zile au încetat în fapt de a-i mai reprezenta pe bravii noștri compatrioți evrei. Ați făcut greșeala de a-i lua în serios, de a le acorda un credit total! Total nemeritat!
Spre deosebire de dumneavoastră eu am acces direct la surse de informație din rândul comunității evreiești din România, cunosc bine prostul renume de care se bucură acești lideri în masa de evrei care alcătuiesc majoritatea concetățenilor noștri evrei. Situația este aceeași și în privința evreilor din Israel, a evreilor plecați din România și care au păstrat trainice legături cu țara de obârșie, de baștină! În Israel, în presa și mediile „românești” din Israel, prostul renume al acestor falși lideri este de notorietate publică indiscutabilă.
Cine sunt acești lideri? Îi cunoașteți prea bine, sunt cei care de ceva vreme au făcut presiuni asupra Primăriei Capitalei cu scopul de a primi „în administrare” una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din București. V-au asaltat cu argumente a căror valoare nu vă era la îndemână să o verificați, iar consilierii dumneavoastră i-au susținut pe petenți cu argumente care, din păcate, nu au ajuns și la publicul bucureștean. Se poate afirma cu totală acoperire că procesul de cedare a acestui spațiu s-a desfășurat fără consultare publică serioasă, fără transparența cuvenită. Și doar e vorba de o clădire emblematică: Palatul Dacia, de pe Lipscani 18-22.
Cunosc destul de bine subiectul: istoria evreilor din România. Și o spun de la bun început: această istorie nu a lăsat urme materiale suficiente pentru a face necesară o clădire atât de vastă, de cuprinzătoare cum este palatul de pe Lipscani. Spațiul de expunere al acestei clădiri este, se pare, mai mare decât cel care găzduiește, la doi pași, Muzeul de Istorie Națională al României.
Există deja la București un Muzeu al Holocaustului din România! Se înțelege că acest muzeu rămâne în funcțiune, astfel că va lipsi din Muzeul de pe Lipscani secțiunea care, în principiu, nu poate lipsi dintr-un muzeu al istoriei evreilor: cea dedicată Holocaustului. Absența acestei secțiuni nu ar fi însă nepotrivită într-un muzeu al istoriei evreilor din România, deoarece – părere personală, în România, inclusiv în Transnistria, nu poate fi documentată și dovedită producerea unui genocid anti-evreiesc, a unui Holocaust. Va fi foarte corect ca această secție să lipsească în orice Muzeu de istorie a evreilor din România. În felul acesta însă spațiul excedentar din Palatul Dacia devine și mai mare, în păcate!
Se pune firesc întrebarea: cu ce vor fi populate cele circa 100 de încăperi ale muzeului? Un muzeu al istoriei evreilor din România în funcțiune pe vremea studenției mele avea vreo 3-4 încăperi, cu câteva exponate rarefiate, deloc spectaculoase, cu excepția celebrului săpun Reines Judisches Fetten. Mai sunt disponibile suficiente bucăți din vestitul săpun spre a fi expuse la Muzeul de pe Lipscani? După știința mea, nu prea!
Ultima oară am mai văzut vestitul săpun chiar în clădirea Muzeului Național de Istorie, de pe Calea Victoriei, într-o expoziție itinerantă despre Holocaust, expoziție care, la vremea aceea, în urmă cu vreo 10 ani, m-a convins definitiv că în România, y compris Transnistria, ce a fost nu se poate numi nici genocid, nici holocaust!
Poate că liderii evrei se gândesc să strămute în clădirea muzeului vreun monument al săpunului RJF, sunt mai multe în România. Unul mai impozant ca celelalte! Totuși, cel de la Dorohoi mi se pare cel mai reușit! Ar putea fi montată măcar o copie a acestuia în holul vast de la intrarea în muzeu, dar rămân celelalte încăperi prin care va bate vîntul!… Nici dacă s-ar aduna în acest muzeu toate monumentele săpunului din România – vreo 20, nu rezolvăm problema spațiului: este exagerat de mare pentru nevoile unui muzeu de istorie a evreilor din România!
Dacă se vor găsi totuși câteva bucăți de săpun RJF sau dacă va fi adus un monument al săpunului pentru a fi expus în muzeu, la intrarea în muzeu ar trebui pusă o avertizare în mai multe limbi: „interzis accesul pentru cei care neagă existența săpunului evreiesc”. Textul englezesc va fi valabil și pentru chimiștii americani care au demonstrat în anii 70 că săpunul RJF nu conține nicio urmă de ADN uman. Ceea ce, la nevoie, ar putea să însemne și că la evrei nu găsești nicio urmă de ADN uman. Concluzie cu care eu nu pot fi de acord, dacă cumva mai contează pentru cineva părerea mea de persoană supusă cheremului rabinic!
Iau în calcul și celebrele abajururi confecționate la Auschwitz din epiderma unor deportați evrei. În afară de abajurul aflat în posesia mea, știu că altul nu mai există în România, iar eu nu mă despart de al meu, fiind amintire de familie. În plus, se știe că Yad Vashemul a interzis circulația transfrontalieră a acestor artefacte, astfel că nu se pune problema unui spațiu, a unor săli de expunere, dedicate vestitelor obiecte „epidermice”!
Ca să aibă ce expune, le-aș sugera administratorilor să organizeze și o secție despre anti-sionismul din România. Cu materialele care pot ilustra această realitate, se vor putea ocupa câteva zeci de camere! Ar fi o soluție pentru a justifica parțial spațiul excedentar atribuit istoriei evreilor din România. Alte încăperi ar putea fi rezervate efectelor pe care le-a produs recenta lege „antilegionară”, ale cărei ținte ar trebui extinse și la alți autori, începând chiar cu vechii cronicari. De Vasile Alecsandri, Vasile Conta sau Eminescu însuși, nu mai vorbim că și-ar avea locul la secțiunea ANTISIONISM, care va fi o secțiune pridigioasă ! Se poate astfel acoperi o bună parte din spațiul excedentar. Face parte din istoria evreilor din România ANTISIONISMUL românilor? …Întreb și eu! Nu contează ce cred eu!
Dacă răspunsul este pozitiv, tot vor rămâne libere mai mult de jumătate din încăperi!
O parte din aceste spații ar putea fi dedicată unui subiect pe care sunt convins că nimeni de la Institutul beneficiar al contractului cu Primăria nu-l are în vedere: ANTI-ROMÂNISMUL LA EVREI. Căci au existat evrei cu asemenea preocupări. Sunt ei evrei? Fac parte din istoria evreilor teroriștii care au pus la Senatul României bombe ucigașe, de exemplu? Au evreii din România obligația de a-și asuma păcatele acestora, deseori împinse până la crimă sau persecuții inumane? Va avea un asemenea muzeu și secțiunea EVREII COMUNIȘTI ȘI ROLUL LOR ÎN ISTORIA ROMÂNIEI ?
Prin antiteză cu secțiunea care va ilustra RĂUL provocat de unii evrei în țara care le-a oferit găzduire generoasă, un Muzeu al istoriei evreilor din România ar trebui să expună și dovezile reconfortante ale existenței categoriei de EVREI PĂMÂNTENI, adică evreii care au decis să pună capăt condiției lor de „evreu rătăcitor” și să se împământenească, adică să devină cetățeni statornici și loiali ai României. Au fost așa de mulți acești evrei pământeni încât au avut un partid al lor, cu reprezentanți în Parlamentul României. Și aici aș putea veni cu informații care lipsesc din circuitul public, încredințate mie de cel care mi-a fost profesor și mentor spiritual: Alexandru Graur. Din păcate, evreii pământeni au fost repudiați și hăituți de evreii kominterniști și de evreii sioniști, iar conducerea comunității evreiești din România, după alungarea lui Wilhelm Filderman și a lui Alexandru Șafran, a încăput pe mâna evreilor kominterniști și sioniști, aflați într-o cârdășie extrem de păguboasă pentru suflarea evreiască…
Din fericire, am destui prieteni printre evrei, acei evrei nebăgați în seamă de liderii de la FCER. Mirându-mă în fața acestora cu întrebările și nedumeririle de mai sus, am primit deslușiri neașteptate…
Doamnă Firea, șmecherii care au venit la dumneavoastră cu roaga să le dați pe mână așa mândrețe de palat, numai la istoria evreilor din România nu le stă mintea! Mulțimea de încăperi pe care nu le pot ocupa cu exponatele acestei istorii va fi sub-închiriată! Termenii vagi în care s-a făcut contractul dintre Primăria Capitalei și reprezentanții ilegitimi ai evreimii românești le permit acestora să facă din clădirea respectivă o vacă bună de muls pe timp nelimitat, un veritabil vițel de aur!…
Nu știu dacă au avut încredere în dumneavoastră ca să vă mărturisească intențiile lor, dar – îmi permit să spun, ce fel de consilieri aveți de nu și-au dat seama că termenii în care s-a redactat contractul le permite șmecherilor de la Institutul Elie Wiesel să încaseze în dauna statului român, a Primăriei București, sume mult mai mari decât sumele care le sunt deja alocate prin buget acestor veritabile lipitori la banul public! Lipitorile statului!… În viață și azi, mai ceva ca pe vremea lui Alecsandri.
Nota bene: Federația Comunităților de Evrei din România nu este beneficiara contractului, situație care va avantaja pe cei care vor manipula beneficiile materiale ce se vor obține din sub-închirieri și alte manevre oneroase. Acest detaliu trebuia să atragă atenția onor Primăriei, că nu avem de-a face cu o treabă cusher! Ce soartă va avea contractul atunci când Institul amintit se va desființa?!…
Vă stau la dispoziție și cu alte detalii privind lipsa de onorabilitate a partenerilor Primăriei în acest contract pe care l-ați aprobat!
Din fericire, cu ajutorul unor evrei corecți, contractul dintre Primărie și șmecherii de la Institutul impostor ELIE WIESEL a fost contestat în justiție și, sper, justiția își va spune cuvîntul.
Totodată îmi permit să vă dau o sugestie: ca să evităm comentariile politic incorecte pe care le-ar declanșa rezilierea contractului, aceeași clădire ar putea căpăta o destinație mult mai potrivită, urmând să găzduiască Muzeul de Istorie a Minorităților Naționale din România!
Ce ziceți de această propunere: Palatul Dacia, gazdă a tuturor celor care, venind din toate cele patru zări, și-au aflat pe aceste meleaguri tihna și demnitatea unei Patrii?
Cu cele mai bune gânduri,
Ion Coja
31 octombrie 2017
Cel mai bine ar fi să se anuleze această acțiune ilegală. Există un muzeu al „holocaustului” în scuarul de lîngă Ministerul de Interne.
Ca să-i înțelegeți subteranele acestui gest antiromânesc al Gabrielei Firea-Pandele (a uitat că este măritată cu Pandele de Voluntari sau, poate, îi este rușine cu numele de Pandele), citiți de la pagina 320, cartea lui Cornel-Dan Nicolae, POLITICA FILOSIONISTĂ A ROMÂNIEI, și veți găsi și o biografie neromanțată a primăriței adusă cu parașuta de la Antena 3.
Oricum, un „muzeu al evreilor” nu se justifică, de vreme ce ex-contabilul Aurel Vainer pretinde că ar fi doar vreo 7.000 de jidani în România (deși sunt circa două milioane, ca pe vremea lui Octavian Goga). Iar această minoritate este atît de insignifiantă încît nici nu a mai fost enumerată în Anuarul Statistic. Vezi aici: http://www.curentul.net/2013/04/04/octavian-goga-132-de-ani-de-la-nastere/.
Revin si cu aceasta ocazie la ideea de a se creia un muzeu al comunismului in Romania. Consider ca trebuie intervenit cu aceasta ocazie a solicitarilor din ce in ce mai obraznice a holocaustologilor sa se insiste la Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) cu aceasta solicitare.Sa se creieze un grup de initiativa = personalitati (istorici, academicieni) care sa intocmeasca un document justificativ si sa-l prezinte direct in audienta la PMB.Aceasta actiune ar tempera obraznicia din ce in ce mai aberanta a propagandei holocaustologilor.
prietene, te amăgești singur. Cine sînt istoricii și academicienii? Ce să ne recunoască ei?
Cititorilor și dlui Coja,
Cum putea domnița primăriță, o păpușă dulce de nicăierea, să nu asculte de păpușari? Cine-a propulasat-o într-un timp atît de scurt, 4 ani politic, iar apoi la executiv numai de-un an? Nu doar s-a pocăit, dar și ascultă dumnezeiește tot ce i se propovăduiește. Altfel ar rămîne doar o Dulce de Nicăierea.
Dintr-o dată senator de Ilfov, adică unde dai și unde crapă, pentru că ea e din Bacău și fără carieră politică, doar o oareșcare prezentatoare la televiziune. Cu toate astea, într-un timp record, a făcut 105 propuneri legislative, dintre care 31 au fost promulgate ca legi. Cînd le făcea ea pe toate, atîta timp cît a făcut și trei copii, pe care și-i mai și crește pe deasupra (al treilea are numai 2 ani jumate)? Ca să nu mai spun și cît se pricea ea la legislație, așa încît aproape o treime din duiumul ei de propuneri să fie promulgate. Nu cumva propunerile legislative le fac păpușarii, iar pe ea o pun doar să le prezinte spre aprobare în fața parlamentarilor, că deh(!), are stofă de orator și antrenament la televiziune, unde citea textele scrise de alții. Și asta e o mare pricepere. Nu oricine se pricepe.
Cum putea Păpușa Dulce de Nicăierea să nu semneze cererea cu pricina? Dacă n-o semna venea o alta după ea și-o semna, adică altă păpușă mai sîrguincioasă, care și-ar fi dat silința să asculte. Ce ne spune Ion în Apocalipsă: pocăiește-te și primește aur curățit prin foc de la mine, dacă vrei să șezi cu mine la masă, așa cum a șezut Iisus de-a dreapta Tatălui. Așa că a semnat hîrtia cu ochii-nchiși, doar mîna i-a fost trasă cu sfori de păpușari să-și pună semnătura. Păpușarii nu semnează niciodată aprobări. Ei semnează numai cereri.
Dacă va fi în continuare o păpușă la fel de ascultătoare, are mari șanse să fie promovată de păpușari la rolul principal de Păpușă Președinte. Mai ales, că actuala păpușă în rolul principal mai calcă strîmb din cînd în cînd, iar mîinile nu i se mișcă prea bine. Nici ochii și nici măcar mușchii feței. Dă semne că se strică tot mai mult. Iar la urma urmei, de ce n-ar putea păpușarii să pună în rolul principal și la noi o femeie președinte?!
Ceea ce nu văd românii sînt păpușarii care trag sforile la păpuși. Ei văd doar păpușile, și-n loc să se ia de păpușari se iau numai de păpuși. Urmăresc treaba asta în toată midia de 28 de ani, și nu văd nimic despre păpușari. Cine știe?! Ori de frică se fac cei din midia că nu văd păpușarii, ori nu știu într-adevăr cine sînt păpușarii.
Am mai provocat discuții despre păpușari și cu alte ocazii, dar lumea nu a reacționat. Cine știe?! De frică sau din neștiință. Mai încerc odată. Hai să vedem(!): cine sînt păpușarii în cazul de față, care-au conceput cerea? Despre unul s-a vorbit și se știe foarte mult, care și el e numai o păpușă, dar despre celălalt se vorbește foarte puțin sau deloc, nu numai aici dar și-n general prin midia.
Lincuri pentru domnița primăriță Păpușa Dulce de Nicăierea:
https://en.wikipedia.org/wiki/Gabriela_Firea
http://www.mediafax.ro/politic/gabriela-firea-prima-femeie-primar-a-capitalei-dupa-doar-4-ani-de-cariera-politica-foto-15453280
http://www.mediafax.ro/life-inedit/senatoarea-psd-gabriela-firea-a-nascut-cel-de-al-treilea-baietel-pe-care-il-va-chema-zian-mihail-foto-14210736
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=66&leg=2012&cam=1
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=66&cam=1&leg=2012&pag=2&idl=1
PS Pe cel mai mic copil al lui Domnița Primărița îl cheamă Zian Mihail. Probabil au greșit o literă cei de la primărie, cînd i-au completat certificatul de naștere! S-au mai văzut cazuri dintr-astea, cînd scribii de la primării, au stîlcit numele în certificatele de naștere. În română nu face sens decît separat Zi An. Să sperăm că nu e un nume chinezesc! Oricum e un nume foarte interesant.
La Zi-an or fi uitat un d la mijloc !
Grozav detector aveti!
M-ati lasat shah matt caci io banuiam de mult, fara nicio proba , despre ce e vorba !
Domnule Coja, de ce vă grăbiți ca fata la măritiș ? Eu cred c-ar fi mult mai logic să așteptăm deschiderea Muzeului și după aceea să comentăm. Nu uitați că deja este amestecată justiția și nu putem ști ce va decide. Oricum, propunerea domnului Casper să fiți prezent zilnic la muzeu este foarte bună: nu uitați că viitorul muzeu se va deschide la o aruncătură de băț de “Carul cu bere”. Au o ciorbă de burtă extraordinară acolo.
se scrie Calin Kasper, adică cu A nu cu Ă, și Kappa în loc de C. Cred că sîntem obligați prin respect să pronunțăm, scrie, corect numele colegilor de dialog. Asta e părerea mea.
ar mai fi și-un aspect organizatoric. Cum adică să așteptăm mai întîi să se dechidă muzeul, ca apoi să mergem la o ciorbă de burtă?! Vorbiți serios? Dacă da, atunci du-te matale acolo pe malul lacului unde trăiești la ciorbă de burtă, și lasă-ne pe noi în pace!
Aveți perfectă dreptate în tot ceea ce scrieți în legătură cu folosirea corectă a numelor colegilor de dialog. Doresc pe această cale să prezint scuzele de rigoare domnului Kasper și să-l asigur că nu a fost decât o greșeală nevinovată și nimic mai mult. Observația dumneavoastră dovedește și un lucru mult mai important: când vă străduiți din greu puteți avea și momente de luciditate. Din păcate, se întâmplă foarte rar.
Nu am înțeles de ce sunteți împotriva ideii de a vizita muzeul și apoi de a consuma o ciorbă de burtă ! Poate pentru că ciorbă de burtă nu este cosher ?!?
Aveți dreptate, trăiesc într-o casă pe malul lacului. Am în fața ochilor un peisaj foarte frumos care însă mă inspiră să mai plănuiesc un asasinat așa cum au făcut predecesorii mei. Sunt convins că în afară de Vlad Țepeș, Mihai Viteazu, Ceaușescu au mai rămas destui români care pot fi asasinați de evrei! Cititorilor care nu înțeleg la ce mă refer le recomand să studieze ” cercetările istorice ” ale dvs. în acest domeniu, publicate pe hârtie igienică. Dacă nu vor învăța nimic vor avea totuși un alt mare avantaj !
Să știți că există foarte multe peisaje frumoase în Israel. Apropo, ce înseamnă „Izdrael” ? O altă inovație lingvistică semnată Stan Pățitu ? Dacă răspunsul este pozitiv, chiar nimeni nu consideră necesar să corecteze DEX ?!?
Observ că pendulați între dorința de a părăsi sau nu acest sait: părerea mea este să o faceți.
Domnul Coja nu mai dorește să vă execute ordinele, eu vă cam iau peste picior, alții, cei mai sănătosi la minte, nu vă iau deloc în considerație. Nu se mai poate trăi așa. Sunt conștient de faptul că acest gest i-ar produce domnului Coja mari cheltuieli. O deratizare și o sterilizare făcută locului pe care l-ați ocupat pe sait costă foarte mulți bani. Dar astea sunt riscurile meseriei.
Izdrael spuneți e o problemă. Treaba englezilor cum vor să speluiască. Citiți textele lui Eminescu! Întrebați-l pe el de treaba asta! Adică, de ce scria așa? Lăsați DEX-ul on line! London în română e Londra, așa cum face orice limbă cînd adaptează. București e Bucharest în alte limbi. Nu cred că mai e nevoie să continui.
Am uitat să vă spun ceva. Spor la treabă!
Care justitie, domnule Puiu ?
Mereu ati fost un bancos !
Pentru muzeul holocaustului evreilor impotriva romanilor se gaseste vre-o camera, eventual un perete?
Desigur! În sala de festivități!
Parcă pe vremuri se numea AULĂ?!
In cazul in care totusi justitia nu va anula contractul de inchiriere, poate dam noi o mana de ajutor pentru a umple camerele goale ale palatului care va deveni Muzeul evreilor. Propun ca una din camere sa fie dedicata Teatrului „Baraseum”, adica „Teatrului Evreiesc de Stat”, cum era denumit pe vremea cealalata. Desigur ca aici nu va putea lipsi mentiunea, asa cum cred ca lipseste de pe cladirea teatrului, ca cel care a semnat ordinul de infiintare al acestui teatru (primul din lume), a fost aprobat si semnat de Radu Gyr, Directorul teatrelor din ministerul Culturii de pe vremea guvernului national-legionar. Alta camera as dedica-o Pogromului din Iasi, din 1941, cu criminalii de romani, care au ucis mii de evrei nevinovati. Apoi, sa fie expusa in copie declaratia statului german, care consimte sa plateasca daune celor care au suferit de pe urma acestui pogrom. Nu cumva aceasta masura a guvernului german dezincrimineaza pe romani de pogromul care le-a fost pus in carca pe nedrept? Poate vor expune acolo si niste scuze, pentru afirmatiile nedrepte aduse poporului roman timp de 75 de ani. O alta sala as umple-o cu pozele vapoarelor care au luat drumul Israelului in timpul guvernului antonescian. Cate mii de evrei au parasit tara, cate sute de vapoare i-au transportat, etc.
Apoi, o alta camera as ocupa-o cu Elena Lupescu si cu camarila ei, din care faceau parte industriasul Auschnitt si cu Malaxa (sotia lui era evreica, buna prietena cu Elena Lupescu), cei care duceau genti cu bani lui Carol al II-lea, ca sa le dea contracte pe ochi frumosi. Alta camera, as dedica-o tripletei evreiesti Max Goldschmitt, Blaulicht si Osias, cei care au aruncat in aer parlamentul Romaniei in anul 1920, soldat cu moartea a trei parlamentari. Si daca au mai ramas camere libere, una cu falimentul bancii Marmorosh-Blank si alta cu membri evrei ai PCR din 1921 pana azi.
Romanul spune ca in tot raul este si un bine. Domnul Profesor Ion Coja a fost impiedecat printr-o manevra murdara ca sa mai apara la televiziunile de stat. Cativa evrei isteti au cerut la CNA ca, de cate ori se vorbeste despre Holocaust, sa fie prezent si un reprezentant al Comunitatii Evreiesti, care sa ia pozitie, daca discutiile aluneca peste marginile adevarului. Tertipul consta in faptul ca de cate ori domnul Profesor era invitat la cate o emisiune, Comunitatea nu trimitea nici un reprezentat, astfel ca televiziunile, terorizate, nu mai aveau curajul sa dea pe post emisiunile respective. Acum, daca muzeul va fi totusi inaugurat, nu va mai poate impiedeca nimeni, domnule Profesor Ion Coja, ca sa mergeti la muzeu in fiecare zi, ca sa explicati vizitatorilor alunecarile dincolo de marginile adevarului pe care le puteti constata acolo, presupunand ca acestea vor exista. Democratia nu are numai dezavantaje, ci si avantaje. Trebuie numai sa ne folosim de ele.
domnule Calin Kasper
cred că ați uitat de două camere importante, poate cele mai importante: Transilvania anexată de unguri și Transnistria sub ucrainieni. Ambele ni se pun nouă în cîrcă. Iar altă cameră la fel de importantă, pentru scrisorile lui Antonescu și președintele evreilor, în care Antonescu îi explică cum stau treburile și mai ales îi amintește de atrocitățile făcute de evrei asupra soldaților români.
sper că nu v-am supărat cu intervenția mea!
am uitat că ar mai fi nevoie de o cameră foarte importantă, pentru prințul Constantin Caradjea care a primit titlul de cel mai drept între popoare, pentru că a fost omul care a salvat cei mai mulți evrei din Europa de la deportare în lagăre. Evreii au recunoscut că numărul evreilor salvați de el a fost de peste 51.000, deși se pare că în realitate au fost mult mai mulți.
”They are the means by which Karadja saved over 51,000 persons from deportation and extermination—Jews (men, women and children) from parts of Europe dominated by the Nazis, especially from Germany, France and Hungary, but also from Greece and Italy (November 1943–July 1944).”
Oricum, evreii de la noi care susțin holocaustul trebuie să aducă înapoi documentele și scrisorile dintre prințul Caradjea și Mihai Antonescu, deoarece acum se află la Muzeul Holocaustului din Washington. Și să nu uităm că sînt obligați să le comande celor doi busturile în bronz, pentru a fi expuse în fața muzeului la intrare.
”These documents can be found in the archive of the Romanian foreign ministry and the Holocaust Museum in Washington, D.C. ”
A fost răsplătit cu titlul cel mai drept între popoare, de Institutul Yad Vashem, numai după ce România a recunoscut holocaustul și a plătit despăgubirile în 2005. Comemorarea lui se află la Muzeul Holocaustului Yad Vashem. De ce nu și la viitorul muzeu evreiesc din București?!
”On 15 September 2005, Constantin Karadja received from the Yad Vashem institute in Jerusalem posthumously the title “Righteous Among the Nations”[13] during a ceremony in the Israeli embassy in Berlin and in presence of the Romanian ambassador.”
și să nu uităm de activitatea lui științifică în domeniul istoriei, mai ales lista incunabulelor pe teritoriul României!
”Being a passionate bibliophile and collector, Constantin Karadja founded one of the most important collections of old and rare books in South-East Europe, which nowadays can be found partially in the National Library and the Romanian Academy in Bucharest.[4] Being accredited as consul general in Berlin and in parallel to his diplomatic activities, he continued his research concerning incunabula, realizing in this period the “List of incunabulum on the Romanian territory”.
sursa:
https://en.wikipedia.org/wiki/Constantin_Karadja
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Karadja