Stimată doamnă Gabriela Firea,

Nu este prima oară când vă scriu și o fac din nou sub același impuls: să vă ajut să fiți la înălțimea așteptărilor! În primul rând a așteptărilor pe care le aveți domnia voastră de la propria persoană.
Îmi pare rău că trebuie să vă avertizez / atenționez că ați comis o mare greșeală, a cărei îndreptare nu va fi ușoară, dar nici imposibilă!
Este vorba de o greșeală pe care multă lume o face, la vremea respectivă, când eram mai tînăr, am făcut-o și eu: să te încrezi în cine nu merită încrederea ta!

Mă refer la Comunitatea Evreiască din România, o entitate onorabilă din toate punctele de vedere. Mai puțin din punctul de vedere al onorabilității câtorva din liderii actuali cei mai vizibili și mai zgomotoși ai comunității, acei falși lideri care de ani de zile au încetat în fapt de a-i mai reprezenta pe bravii noștri compatrioți evrei. Ați făcut greșeala de a-i lua în serios, de a le acorda un credit total! Total nemeritat!

Spre deosebire de dumneavoastră eu am acces direct la surse de informație din rândul comunității evreiești din România, cunosc bine prostul renume de care se bucură acești lideri în masa de evrei care alcătuiesc majoritatea concetățenilor noștri evrei. Situația este aceeași și în privința evreilor din Israel, a evreilor plecați din România și care au păstrat trainice legături cu țara de obârșie, de baștină! În Israel, în presa și mediile „românești” din Israel, prostul renume al acestor falși lideri este de notorietate publică indiscutabilă.

Cine sunt acești lideri? Îi cunoașteți prea bine, sunt cei care de ceva vreme au făcut presiuni asupra Primăriei Capitalei cu scopul de a primi „în administrare” una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din București. V-au asaltat cu argumente a căror valoare nu vă era la îndemână să o verificați, iar consilierii dumneavoastră i-au susținut pe petenți cu argumente care, din păcate, nu au ajuns și la publicul bucureștean. Se poate afirma cu totală acoperire că procesul de cedare a acestui spațiu s-a desfășurat fără consultare publică serioasă, fără transparența cuvenită. Și doar e vorba de o clădire emblematică: Palatul Dacia, de pe Lipscani 18-22.

Cunosc destul de bine subiectul: istoria evreilor din România. Și o spun de la bun început: această istorie nu a lăsat urme materiale suficiente pentru a face necesară o clădire atât de vastă, de cuprinzătoare cum este palatul de pe Lipscani. Spațiul de expunere al acestei clădiri este, se pare, mai mare decât cel care găzduiește, la doi pași, Muzeul de Istorie Națională al României.

Există deja la București un Muzeu al Holocaustului din România! Se înțelege că acest muzeu rămâne în funcțiune, astfel că va lipsi din Muzeul de pe Lipscani secțiunea care, în principiu, nu poate lipsi dintr-un muzeu al istoriei evreilor: cea dedicată Holocaustului. Absența acestei secțiuni nu ar fi însă nepotrivită într-un muzeu al istoriei evreilor din România, deoarece – părere personală, în România, inclusiv în Transnistria, nu poate fi documentată și dovedită producerea unui genocid anti-evreiesc, a unui Holocaust. Va fi foarte corect ca această secție să lipsească în orice Muzeu de istorie a evreilor din România. În felul acesta însă spațiul excedentar din Palatul Dacia devine și mai mare, în păcate!

Se pune firesc întrebarea: cu ce vor fi populate cele circa 100 de încăperi ale muzeului? Un muzeu al istoriei evreilor din România în funcțiune pe vremea studenției mele avea vreo 3-4 încăperi, cu câteva exponate rarefiate, deloc spectaculoase, cu excepția celebrului săpun Reines Judisches Fetten. Mai sunt disponibile suficiente bucăți din vestitul săpun spre a fi expuse la Muzeul de pe Lipscani? După știința mea, nu prea!

Ultima oară am mai văzut vestitul săpun chiar în clădirea Muzeului Național de Istorie, de pe Calea Victoriei, într-o expoziție itinerantă despre Holocaust, expoziție care, la vremea aceea, în urmă cu vreo 10 ani, m-a convins definitiv că în România, y compris Transnistria, ce a fost nu se poate numi nici genocid, nici holocaust!

Poate că liderii evrei se gândesc să strămute în clădirea muzeului vreun monument al săpunului RJF, sunt mai multe în România. Unul mai impozant ca celelalte! Totuși, cel de la Dorohoi mi se pare cel mai reușit! Ar putea fi montată măcar o copie a acestuia în holul vast de la intrarea în muzeu, dar rămân celelalte încăperi prin care va bate vîntul!… Nici dacă s-ar aduna în acest muzeu toate monumentele săpunului din România – vreo 20, nu rezolvăm problema spațiului: este exagerat de mare pentru nevoile unui muzeu de istorie a evreilor din România!

Dacă se vor găsi totuși câteva bucăți de săpun RJF sau dacă va fi adus un monument al săpunului pentru a fi expus în muzeu, la intrarea în muzeu ar trebui pusă o avertizare în mai multe limbi: „interzis accesul pentru cei care neagă existența săpunului evreiesc”. Textul englezesc va fi valabil și pentru chimiștii americani care au demonstrat în anii 70 că săpunul RJF nu conține nicio urmă de ADN uman. Ceea ce, la nevoie, ar putea să însemne și că la evrei nu găsești nicio urmă de ADN uman. Concluzie cu care eu nu pot fi de acord, dacă cumva mai contează pentru cineva părerea mea de persoană supusă cheremului rabinic!

Iau în calcul și celebrele abajururi confecționate la Auschwitz din epiderma unor deportați evrei. În afară de abajurul aflat în posesia mea, știu că altul nu mai există în România, iar eu nu mă despart de al meu, fiind amintire de familie. În plus, se știe că Yad Vashemul a interzis circulația transfrontalieră a acestor artefacte, astfel că nu se pune problema unui spațiu, a unor săli de expunere, dedicate vestitelor obiecte „epidermice”!

Ca să aibă ce expune, le-aș sugera administratorilor să organizeze și o secție despre anti-sionismul din România. Cu materialele care pot ilustra această realitate, se vor putea ocupa câteva zeci de camere! Ar fi o soluție pentru a justifica parțial spațiul excedentar atribuit istoriei evreilor din România. Alte încăperi ar putea fi rezervate efectelor pe care le-a produs recenta lege „antilegionară”, ale cărei ținte ar trebui extinse și la alți autori, începând chiar cu vechii cronicari. De Vasile Alecsandri, Vasile Conta sau Eminescu însuși, nu mai vorbim că și-ar avea locul la secțiunea ANTISIONISM, care va fi o secțiune pridigioasă ! Se poate astfel acoperi o bună parte din spațiul excedentar. Face parte din istoria evreilor din România ANTISIONISMUL românilor? …Întreb și eu! Nu contează ce cred eu!

Dacă răspunsul este pozitiv, tot vor rămâne libere mai mult de jumătate din încăperi!

O parte din aceste spații ar putea fi dedicată unui subiect pe care sunt convins că nimeni de la Institutul beneficiar al contractului cu Primăria nu-l are în vedere: ANTI-ROMÂNISMUL LA EVREI. Căci au existat evrei cu asemenea preocupări. Sunt ei evrei? Fac parte din istoria evreilor teroriștii care au pus la Senatul României bombe ucigașe, de exemplu? Au evreii din România obligația de a-și asuma păcatele acestora, deseori împinse până la crimă sau persecuții inumane? Va avea un asemenea muzeu și secțiunea EVREII COMUNIȘTI ȘI ROLUL LOR ÎN ISTORIA ROMÂNIEI ?

Prin antiteză cu secțiunea care va ilustra RĂUL provocat de unii evrei în țara care le-a oferit găzduire generoasă, un Muzeu al istoriei evreilor din România ar trebui să expună și dovezile reconfortante ale existenței categoriei de EVREI PĂMÂNTENI, adică evreii care au decis să pună capăt condiției lor de „evreu rătăcitor” și să se împământenească, adică să devină cetățeni statornici și loiali ai României. Au fost așa de mulți acești evrei pământeni încât au avut un partid al lor, cu reprezentanți în Parlamentul României. Și aici aș putea veni cu informații care lipsesc din circuitul public, încredințate mie de cel care mi-a fost profesor și mentor spiritual: Alexandru Graur. Din păcate, evreii pământeni au fost repudiați și hăituți de evreii kominterniști și de evreii sioniști, iar conducerea comunității evreiești din România, după alungarea lui Wilhelm Filderman și a lui Alexandru Șafran, a încăput pe mâna evreilor kominterniști și sioniști, aflați într-o cârdășie extrem de păguboasă pentru suflarea evreiască…

Din fericire, am destui prieteni printre evrei, acei evrei nebăgați în seamă de liderii de la FCER. Mirându-mă în fața acestora cu întrebările și nedumeririle de mai sus, am primit deslușiri neașteptate…

Doamnă Firea, șmecherii care au venit la dumneavoastră cu roaga să le dați pe mână așa mândrețe de palat, numai la istoria evreilor din România nu le stă mintea! Mulțimea de încăperi pe care nu le pot ocupa cu exponatele acestei istorii va fi sub-închiriată! Termenii vagi în care s-a făcut contractul dintre Primăria Capitalei și reprezentanții ilegitimi ai evreimii românești le permit acestora să facă din clădirea respectivă o vacă bună de muls pe timp nelimitat, un veritabil vițel de aur!…

Nu știu dacă au avut încredere în dumneavoastră ca să vă mărturisească intențiile lor, dar – îmi permit să spun, ce fel de consilieri aveți de nu și-au dat seama că termenii în care s-a redactat contractul le permite șmecherilor de la Institutul Elie Wiesel să încaseze în dauna statului român, a Primăriei București, sume mult mai mari decât sumele care le sunt deja alocate prin buget acestor veritabile lipitori la banul public! Lipitorile statului!… În viață și azi, mai ceva ca pe vremea lui Alecsandri.

Nota bene: Federația Comunităților de Evrei din România nu este beneficiara contractului, situație care va avantaja pe cei care vor manipula beneficiile materiale ce se vor obține din sub-închirieri și alte manevre oneroase. Acest detaliu trebuia să atragă atenția onor Primăriei, că nu avem de-a face cu o treabă cusher! Ce soartă va avea contractul atunci când Institul amintit se va desființa?!…

Vă stau la dispoziție și cu alte detalii privind lipsa de onorabilitate a partenerilor Primăriei în acest contract pe care l-ați aprobat!

Din fericire, cu ajutorul unor evrei corecți, contractul dintre Primărie și șmecherii de la Institutul impostor ELIE WIESEL a fost contestat în justiție și, sper, justiția își va spune cuvîntul.

Totodată îmi permit să vă dau o sugestie: ca să evităm comentariile politic incorecte pe care le-ar declanșa rezilierea contractului, aceeași clădire ar putea căpăta o destinație mult mai potrivită, urmând să găzduiască Muzeul de Istorie a Minorităților Naționale din România!
Ce ziceți de această propunere: Palatul Dacia, gazdă a tuturor celor care, venind din toate cele patru zări, și-au aflat pe aceste meleaguri tihna și demnitatea unei Patrii?

Cu cele mai bune gânduri,

Ion Coja

31 octombrie 2017