Stimate domnule Preşedinte al României,
Zilele trecute v-aţi pronunţat din nou într-o chestiune de o importanţă extrem de mare pentru viitorul românesc. Subiectul – aşa zisul Holocaust din România, holocaust pe cât de ireal, pe atât de important sub aspect financiar – nu numai că nu-l cunoaşteţi, dar, constat din nou, nici nu vă străduiţi să vă informaţi asupra lui, mulţumindu-vă cu ce vă cântă la ureche maneliştii unei propagande grosolane şi primitive, al cărei caracter vădit anti-românesc ar trebui să vă trezească cea mai firească şi mai justificată suspiciune.
Suntem acuzaţi aşadar că părinţii noştri au ucis ori au lăsat, cu nepăsare, să moară câteva sute de mii de evrei, într-un genocid la care românii de noi, oameni normali, nu eram în stare nici măcar să ne gândim la el ori să ni-l imaginăm. Necum să-l mai şi efectuăm! La comanda cui?… Când? Cu ce armă a crimei? Unde-s cadavrele? Şi aşa mai departe, o mulţime de întrebări absolut firești la care de ani de zile nu ni se dă nici un răspuns! Iar dumneavoastră, domnule prezident, acceptaţi asemenea acuzaţii fără să vă tremure mâna, ci numai glasul, înecat de lacrimi pe care cu greu vi le stăpâniţi, deşi le aveţi oricând şi oricâte la dispoziţie, nu este cazul să faceţi economie! Sloboziţi-vă în voie!
Dar, domnule Preşedinte, credeţi-ne, nu este cazul să vă emoţionaţi atât de tare!! Şi vă asigurăm că nu se merită atâta efort sufletesc la nivelul cel mai înalt al clasei noastre politice! Căci în România, bucuraţi-vă de vestea cu care venim, nu a fost nici un Holocaust! Nici măcar în vizită! Nici tu holocaust, nici tu genocid, nici tu pogrom! Nici pe vremea lui Antonescu şi nici cu altă ocazie! Le-am pierdut pe toate! Cine ştie, poate că altădată îl vom face pe holocaust, şi-l vom face ca lumea, cu acte-n regulă! Cu martori, cu documente, cu victime garantate, ce mai?! Cu tot tacâmul! Dar sigur cu alţi parteneri, nu cu evreii din România de azi, nişte pârâcioşi şi nişte mincinoşi fără leac! Sunt speriaţi că dacă lumea va afla cum ne-am purtat noi cu ei, îi va obliga cineva să plătească cu vîrf şi îndesat pentru binele de care au avut parte!
Vi s-au arătat nişte poze. Le-aţi privit în treacăt, probabil, cu gândul, ca tot preşedintele, la cine ştie ce probleme mult mai grave, mai reale, mai serioase decât holocaustul, dar a fost totuşi destul acel foto-montaj ca să-i credeţi pe cuvînt pe cei care s-au dovedit până acum de enşpe mii de ori nişte mincinoşi şi poltroni fără cuvînt, fără onoare, fără mamă, fără tată, în frunte cu alde Ellie Wiesel sau Radu Ioanid şi toată gaşca. V-au luat de fraier, domn preşedinte! Vi s-a arătat fotografia unor pantofiori şi săndăluţe adunate grămadă, încălţămintea unor copilaşi despre care, ditamai omul ce sunteţi, aţi putut crede, cu vinovată ingenuitate, că acei copilaşi au fost ucişi de părinţii noştri!… Eu nu am auzit de aşa ceva de la părinţii mei. Cumva ai Dumneavoastră v-au lăsat asemenea mărturie?! Ce vă face să acceptaţi pe umerii noştri, pentru eternitate, o vinovăţie atât de descalificantă, de infamă?! Ucigaşi de copii!… Românii pruncucigaşi!… Pentru atare vină nu poate exista nici iertare, nici înţelegere! Ci numai o oroare nesfârşită! În veci de neuitat!
Mai mult de atât, v-aţi lăsat nu numai minţit, ci şi prostit în faţă, fără urmă de respect din partea lor pentru ditamai preşedintele ce sunteţi! Căci câteva din fotografiile care v-au impresionat atât de puternic (până la lacrimi cu greu stăpânite!), dacă nu cumva chiar toate acele poz(n)e, erau falsuri, domnule preşedinte, erau contrafăcute! Mai uitaţi-vă o dată la ele şi veţi descoperi singur falsul! Nu e greu! Dacă este nevoie, vă ajut eu! Ce naiba! Sunteţi un om deştept şi preşedinte peste un popor de oameni deştepţi! Iar dacă nu chiar toţi românii e deştepţi, nu uitaţi că sunteţi constănţean, iar constănţenii, nimeni nu contestă, chiar că sunt cei mai deştepţi dintre românii cei deştepţi! Mi-e greu să accept că un constănţean poate fi dus cu preşul aşa de uşor cum v-au îmbrobodit urmaşii mincinosului de Moses Rozen!
Aşadar, în numele constănţenilor din Vatra Românească – pe care i-aţi cam dezamăgit cu atâta ingenuitate prezidenţială, vă rugăm să reconsideraţi poziţia Dumneavoastră, atât ca persoană, cât şi ca preşedinte al României, faţă de ideea că acei copilaşi, a căror încălţăminte a fost fotografiată nu ştim când, unde, de cine şi de ce, ar fi fost ucişi de români, de autorităţile româneşti de odinioară! Autorităţile româneşti de azi nu pot trece cu vederea netrebnicia acestei acuzaţii şi vă cerem, respectuos şi imperativ, să sesizaţi Parchetul pentru o cercetare profesionistă a motivelor pentru care părinţii noştri, tatăl meu şi tatăl dumneavoastră, sunt acuzaţi de comiterea unei crime atât de oribile. Ne este greu să înţelegem de ce Domnia Voastră nu înţelegeţi, nu realizaţi cât sunt de neobrăzate aceste acuzaţii aruncate în obrazul Neamului românesc!
Cât priveşte intenţia Domniei Voastre de a susţine, simbolic şi financiar, ridicarea în România a unui monument în memoria evreilor ucişi de români în cadrul festiv şi solemn al Holocaustului din Transnistria, vă facem cunoscute următoarele:
– pe str.Ştirbei Vodă colţ cu Calea Plevnei se află ruinele a ceea ce ar fi trebuit să fie Muzeul Naţional de Istorie. Am auzit că aţi vândut cu bani buni acea construcţie ridicată deja, mai avea nevoie doar de amenajările interioare ca să fie deschisă ca muzeu! Bănuim că banii primiţi pentru ca noi să nu mai avem un Muzeu românesc de Istorie Naţională vor fi transferaţi pentru a se construi din ei măcar memorialul evreiesc şi mincinos al Holocaustului din România! Credem totuşi că ar fi fost mai serios din partea guvernanţilor să ducă până la capăt proiectul, cât ar fi el de ceauşist, al Muzeului Naţional de Istorie, iar după aceea să vă apucaţi de alt muzeu, al altora. Între timp, cine ştie?!, poate ne dumirim că memorialul cu pricina a expirat sau s-a demodat ori a fost declarat nul şi neavenit!
– România oricum mai are câteva memoriale ale suferinţei evreieşti neîndurate: vestitele monumente ale şi mai vestitului „săpun evreiesc”, răspândite prin toată ţara! Deşi evreii serioşi, din Israel şi SUA şi de pretutindeni, numai din România nu!, au demonstrat şi au recunoscut – e drept, cam cu jumătate de gură, că acel vestit săpun era prea anorganic ca să fie făcut din „grăsime pură de evrei” (de unde atâţia evrei puri?!), ceilalţi evrei, din Dudeşti şi din Parlamentul României, urmaşi demni ai nedemnului Moses Rozen, o ţin langa mai departe cu săpunul evreiesc, cică că ar mai fi el bun de ceva atâta vreme cât proştii continuă să se nască şi să aibă dreptul să citească şi să creadă ce scrie pe acele edificii memoriale ale săpunului, transformând astfel acele construcţii în monumente pure ale minciunii şi prostiei evreieşti şi iresponsabile, vorba fiind de evreii de la Bucureşti care se pun în situaţia de a se justifica vreodată, mai devreme sau mai tîrziu, de minciuna cu săpunul, minciună care aduce speţei umane jignirea cea mai abjectă şi mai deşucheată, mai… mai… nici n-am cuvinte pentru această mistificare fără pereche de… de… Ca preşedinte ce sunteţi al tuturor românilor, deci şi al evreilor din România, făceţi-le un pustiu de bine, chiar dacă nu-l merită, şi obligaţi-i, prin muncă de interes obştesc, exact ca pe vremea când erau scoşi să cureţe zăpada de pe Calea Victoriei, iar flăcăii noştri mureau în nămeţii de la Stalingrad, obligaţi-i să demoleze chiar ei acele ruşinoase şi neruşinate vestigii ale epocii de isterie cominternistă, sionistă. Ar putea fi şi un gheşeft din asta, dacă din materialele recuperate la demolare, măcar simbolic câteva cărămizi le-am folosi la ridicarea memorialului Holocaustului, semn că Holocaustul din Transnistria c’est la même Jeanette, o minciună la fel de gogonată ca şi săpunul făcut din evreii cei mai graşi!… Cu alte cuvinte, am fi de acord cu ridicarea acelui memorial numai dacă va fi construit prin şi după demolarea monumentelor săpunului evreiesc.
– Aşa cum v-am mai scris şi cu un an mai în urmă, noi, cei din Vatra Românească, ne-am cutremurat şi nu prea ne-a convenit să credem că ne tragem din părinţi atât de criminali, din oameni atât de neoameni în fond şi la urma urmelor! Imaginea, imaginată, a celor câteva sute de mii (sute de mii, domnule Preşedinte!…) de evrei pe care i-ar fi căsăpit părinţii noştri și i-ar fi prăjit la foc mic, a devenit coşmarul nocturn şi diurn, insuportabil, al celor mai sensibili dintre noi, al celor mai mulţi deci dintre noi! Situaţia tragică în care ne-au adus acuzaţiile de genocid şi de holocaust nu numai anti-semit, dar şi anti-ţigănesc în ultima vreme, (de parcă nu era de-ajuns unul!), ne-a împins la câteva gesturi disperate de auto şi legitimă apărare, printre care şi gestul de a constitui o comisie de cercetare şi reconstituire ştiinţifică a tuturor suferinţelor pe care evreii le-au suferit din partea „blândului popor român”, cum ne-a caracterizat un mare evreu, rabinul Alexandru Şafran, într-un moment de rătăcire a facultăţilor sale mentale, probabil.
Comisia noastră, fără să mai facă cine ştie ce cercetări ştiinţifice şi paraştiinţifice – căci nu prea a fost nevoie, a descoperit imediat şi la tot pasul o mulţime de dovezi cum că nu! Nu, domnule preşedinte! Tatăl Dumneavoastră, la fel ca şi al meu şi al oricărui alt român, nu a ucis nici un evreu! Dacă nu ne credeţi pe cuvînt, îngăduiţi-ne să prezentăm public rezultatul cercetărilor noastre. Cel mai bine şi mai bărbăteşte într-o confruntare a celor două comisii, cea de mincinoşi şi cea de oameni serioşi. Care pe care! În faţa întregii Ţări! Căci, este clar, ori minţim noi, cei din Vatra Românească şi alte instanţe româneşti care, pe gratis, de nimeni remuneraţi, negăm totuşi realitatea holocaustului din România, ori mint cei de la Institutul cu pricina, care primesc salarii, pensii şi tantieme grase de pe urma bieţilor evrei care nu, nu au murit în Transnistria în lagărele, inexistente, de exterminare! Ci, cei mai mulţi, s-au sfârşit undeva în hăurile Siberiei sau, bine merci, în Israel ori Statele Unite sau chiar şi la Bucureşti, mult, mult după terminarea războiului… Singurul lor disconfort fiind acela că, odată declaraţi morţi, au fost obligaţi să trăiască mai departe cu un nume nou…
Noi, Vatra Românească, i-am invitat de mai multe ori pe preopinenţii noştri holocaustizanţi la o confruntare de documente şi argumente. Invitaţie nici până azi onorată. O mai facem o dată acum, prin Preşedintele României, invitat să ne fie arbitru şi judecător!
În fine, pentru că tot aveţi la îndemână serviciile de informaţii, interesaţi-vă de Moses Rozen, în vizită în Israel după 1990, cam cu câte milioane de dolari s-a ales de pe urma promisiunii că va deschide el un proces al holocaustului din România de pe urma căruia se va alege cu câteva zeci, cinci zeci, de miliarde de dolari – nu apăruseră încă euroii, miliarde pe care le va împărţi cu cine cotizează! Aşadar aşa a început Holocaustul din România: după 1990, cu cotizaţii cash – de aceea se mai numeşte, printre cunoscători, şi Holocashul din România!, cotizaţii de la evreii creduli în Moses Rozen şi bucuroşi la banul românesc. Repet, la SRI sau SIE povestea este cunoscută! Oare nu aveţi acces la aceste informaţii?!… Vi le ţinem noi la dispoziţie! Căci, naţionalişti cum suntem, ne cade greu să-l vedem pe Preşedintele României căzut în capcanele minciunii, ale diversiunii şi ale manipulării.
Domnule Preşedinte Traian Băsescu,
Când aţi fost ales preşedintele României ne-am bucurat să ştim că avem de-acum în frunte un preşedinte uns cu toate alifiile. Aţi confirmat până acum aceste nădejdi. De aceea ne vine greu să credem că chiar au reuşit să vă facă să-i credeţi! Ce Dumnezeu?! Sunteţi un om, un preşedinte, un jucător atât de abil! Iar atâta vreme cât sunt foarte mulţi şi foarte serioşi evreii care neagă ei şi contestă ei producerea în România, în Transnistria, a unui holocaust, a spune, ca român, acelaşi lucru, anume că nu suntem vinovaţi de pogrom, genocid sau holocaust anti-evreiesc, că ne-a ferit Dumnezeu de un păcat aşa de mare, aceasta nu poate să însemne anti-semitism! Nu vă fie teamă de acuzația de antisemitism! S-a demonetizat la toate bursele din lume! V-o spun eu, Stan Pățitul!…
Noi nu le recunoaştem unor indivizi ca Moses Rozen, Ellie Wiesel sau Radu Ioanid că sunt reprezentativi pentru evreimea românească sau mondială, în numele căreia să acuze pe cineva de antisemitism. A contesta persoane precum sus numiţii nu este antisemitism, ci operă de higienă socială! E un gest de binefacere pentru evrei! Singura legătură cu evreii a celor trei fiind aceea că îi fac mereu de rîs şi de ruşine pe bieţii evrei!
Aşadar, cu speranţa că Dumneavoastră de fapt nu credeţi nimic din povestea cu cocoşul roşu a holocaustului românesc, că v-aţi prefăcut, aţi jucat teatru lăcrimând pe umărul unor Ioanizi fără ruşine, vă asigurăm de toată admiraţia noastră! Să ne trăiţi!

În numele participanţilor la al 7-lea simpozion despre Românism şi Anti-Românism, din 24 Noiembrie 2006, al Dumneavoastră,
Ion Coja

Post scriptum. Ne-am îngăduit, domnule Preşedinte, ca în rândurile de mai sus să abordăm subiectul discutat într-o manieră mai legeră, colocvială, apelând la rolul curativ al umorului, al ironiei. Nu e o lipsă de respect faţă de persoana şi instituţia pe care o onoraţi ca titular, şi nici lipsă de respect pentru evreii care chiar au murit în Holocaust, ci este vorba de credinţa noastră că, într-adevăr, de trecut, de partea urîtă a trecutului, te poţi despărţi cel mai bine prin rîs! Karl Marx a spus-o, chiar el, marele evreu! Am mizat şi pe faptul, binecunoscut, că Dumneavoastră ştiţi de glumă! Dacă încercarea noastră, gluma noastră, nu e prea reuşită şi n-o gustaţi, ne pare rău! Nu ne-am priceput mai mult! Altminteri, subiectul, în măsura în care este deformat şi supus celor mai neaşteptate exagerări şi invenţii, se pretează de minune la maniera de abordare propusă! Dacă se poate într-adevăr glumi pe seama holocaustului, a genocidului din Transnistria, deoarece a fost inventat, scornit pur şi simplu, nu este mai puţin adevărat că gluma nu se mai potriveşte deloc dacă ne gândim la românii, la noi toţi, care am fost acuzaţi pe nedrept de producerea acestui holocaust imaginar! Şi nu este de glumit deoarece mulţi dintre aceşti români au plătit cu viaţa sau cu libertatea această ficţiune care, pe cât a fost ea de ireală, de neadevărată, pe atât de adevărate au fost suferinţele şi victimele pe care le-a cauzat. În faţa acestor victime ale minciunii instituţionalizate numită Holocaustul din Transnistria ne aplecăm cu tot respectul! Îl merită cu prisosinţă, chiar dacă autorităţile româneşti, în frunte cu preşedintele Ţării, întârzie să-l arate. Mai aşteptăm…
Post scriptum 2011, decembrie. Publicăm din nou acest text, care s-a numărat printre primele postate pe acest site, în 2006. N-au fost atunci prea mulți cei care l-au citit. Deoarece, așa cum am înțeles din presa mercenară, am fost din nou reclamat la Parchet pentru ideile mele și ale dumneavoastră, așa cum le-am consemnat în scrisoarea adresată președintelui Traian Băsescu, cred că este potrivit să împrospătez amintirea acelei scrisori deschise. Mai ales că acest text este citat în reclamația înaintată Parchetului de un parlamentar de doi lei perechea! Citat greșit. Îi ofer posibilitatea neisprăvitului să mă citeze corect, iar nu după ureche, urechea bleagă a lui Vainer. Cu această ocazie invit cititorii site-ului meu să meargă și la textele mai vechi, din primele luni și ani de existență ale acestei adrese, pentru a vedea ce alte texte și-au păstrat actualitatea și ar merita să fie re-postate. Prin re-postarea textului de mai sus se va înțelege mai exact și condițiile pe care le-am pus eu la vremea respectivă în vederea efectuării în viitorul cel mai apropiat a unui holocaust ca lumea, un holocaust model. Care să respecte întocmai definiția holocaustului dată de Yad Vashem: „În centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu – bărbați, femei și copii.” După cum nu prea se știe, în disperare de cauză, ca să le iasă de un holocaust, comisia Elie Wiesel a înlocuit cuvîntul ucide cu cuvîntul persecuta. Între evrei uciși și evrei persecutați diferența fiind nesemnificativă pentru comisia de falsificatori ai istoriei…