Am avut un schimb de mesaje cu un cititor din Israel, excelent vorbitor de limba română, ceea ce mi-a făcut o mare plăcere. Mesajele sale au fost semnate cu numele mikigu, probabil pseudonim. Mă opresc la ultimul său mesaj, pe care-l reproduc întocmai:

„Intre timp am citit cateva din articolele si opinile dumneavoastra care sunt in contrast total cu alte articole din presa romana sau moldoveneasca, care par foarte bine documentate, ca de exemplu:

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2015/10/18/holocaustul-in-romania/

Nu înțeleg ce interes ar avea evreii sa nascoceasca intamplarile astea cand știau foarte bine ca despăgubiri nu o sa capete si defapt nici nu au cerut, la fel ca si in cazul Poloniei, țărilor Baltice, Ungariei etc.

Din contra, evreii (Israel si Jointul) au plătit României sume si profituri uriașe in schimbul evreilor emigrati, nici o alta tara nu a cerut si nici nu a primit bani in schimbul evreilor!

Am toata bunavointa sa vad înțeleg dar nu reușesc. Am sa va mai scriu cu detalii după ce am sa citesc raspunsul dumneavoastra.

 

Mesajul meu:

Vă rog și eu, domnule Mikigu, să-mi răspundeți la câteva întrebări:

De ce Israelul ascunde documente importante cu privire la situația evreilor din România? De ce ascunde:

a. arhiva Filderman, răpită după 1990 de agenții Mossad de la evreul din Paris care fusese secretarul particular al lui Filderman și intenționa să predea arhiva Academiei Române, așa cum lăsase cu limbă de moarte Filderman. Vă atașez în finalul acestor rânduri textul care circulă pe internet sub numele, pus de mine, Testamentul lui Wilhelm Filderman. Sper să-l onorați cu un comentariu.

b. presa evreiască din România, indeosebi cea din perioada dictaturii antonesciene, preluată de la Comunitatea Evreiască din România și depozitată la Yad Vashem, scoasă din circuitul public. Din presa aceasta s-ar fi văzut că la vremea respectivă nimeni nu vorbea de un genocid în Transnistria.

c. Arhiva contenciosului româno-evreiesc pregătită de Ion Antonescu spre a fi folosită după încheierea războiului. Această arhivă a fost ridicată de ocupantul sovietic în 1944, ca pradă de război, iar după 1990 a fost cumpărată de Israel de la ruși și „pusă sub 7 lacăte” – citat Jean Ancel. Nici istoricii evrei nu au acces la această arhivă care aparține poporului român! De ce Israelul o ține departe de cunoștința publicului? De ce n-o publică?

Cred că aceste fonduri de arhivă, dosite de autoritățile israeliene fără niciun drept, sunt mai elocvente decât articolele unei prese mercenare din România de azi sau din Moldova.

Vă sugerez să consultați presa evreiască din România și să constatați când se vorbește prima oară în presa respectivă despre un Holocaust în Transnistria.

Testamentul lui Wilhelm Filderman

25 octombrie 2011|Holocaust

 Un document care ar trebui să pună capăt discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea guvernării Mareșalului ION ANTONESCU

 Reproducem în întregime așa zisul TESTAMENT AL LUI FILDERMAN. În realitate este vorba de o declarație oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat în Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai PNȚ, aflați în exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna. De maxim interes este mărturia pe care o depune Filderman cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu. Drept care această porțiune din declarație am cules-o cu litere mai îngroșate, cu aldine.

„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:

În opinia mea, actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație din România. Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.

Pentru a scoate în evidență diferența dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte.

A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.

În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.

Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu ușurință, într-o țară aflată sub ocupație militară de Soviete – cum e și astăzi România – administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți ordinelor Kremlinului.

În ansamblul său, populația românească a suferit și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată, fără compensare, proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței materiale, necesare unei vieți omenești scăpate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privând zeci de mii de oameni de dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel reduși la mizerie și la degradare.

Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva oamenilor politici democrați, am fost martor întemnițărilor fără judecată și a judecăților fără justiție.

Omnipotența și ubicuitatea poliției secrete și a informatorilor au făcut din teroare trăsătura permanentă a existenței zilnice a românilor.

Cât despre extorcarea sub amenințări, șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie furați, jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect.”

*****

Post scriptum: un subiect pe care mă abțin să-l dezvolt: rolul evreilor comuniști la instaurarea în România a teroarei descrisă mai sus de Wilhelm Filderman, „cel mai important evreu din Europa”, cum era considerat la vremea sa de presa evreiască internațională. 

Domnule Mikigu, cunoașteți sentimentul care pe românește se cheamă „rușinea de rușinea altuia”? Eu asta resimt, o imensă rușine pentru rușinea evreiască de care nici un evreu nu se sinchisește. Nu au rușine! Le-a fost circumcisă… 

Ion Coja