Teoriile false privitoare la evenimentele din decembrie 1989 continuă să fie propagate
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Incorect Politic
Ianuarie 2, 2020
Teoriile false privitoare la evenimentele din decembrie 1989 continuă să fie propagate
Site-ul www.activenews.ro, care în timpul în care a fost condus de domnul Mihai Șomănescu a cunoscut o binemeritată apreciere din partea unui mare număr de cititori, a făcut anunțul apariției cărții jurnalistului Victor Roncea intitulată Mâna Moscovei-Documentele crimei din decembrie 1989 și a publicat prefața cărții, semnată de cunoscutul ofițer al aparatului de securitate Aurel Rogojan, fost secretar al gen. Iulian Vlad, ultimul șef al Securității.
În ultimul deceniu și jumătate, Aurel Rogojan a scris mai multe cărți, a publicat articole și a fost unul dintre cei mai importanți propagandiști ai mitului generalului „erou” Iulian Vlad și, prin deducție logică, dacă șeful Securității a fost erou, atunci întreaga Securitate a avut un rol eroic în decembrie 1989, ceea ce este COMPLET FALS.
Pe parcursul anilor, Aurel Rogojan a scris multe adevăruri interesante despre evenimente și fenomene din decembrie 1989, iar eu l-am citat în lucrările mele. Dar, printre adevărurile scrise de Aurel Rogojan el „împachetează” și livrează cititorilor falsuri, unele de-a dreptul grosolane, mizând pe cunoașterea superficială a evenimentelor de către un mare număr de cititori, situație datorată uriașei manipulări din cele peste trei decenii care au trecut și, poate, a unui anume dezinteres al opiniei publice față de acest eveniment care se îndepărtează în timp.
În cartea Prăbușirea mitului Securității. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și istoria Securității regimului comunist din România, pe care am scris-o împreună cu reputatul istoric Cristian Troncotă, am arătat cu probe indubitabile cum Aurel Rogojan nu numai că „livrează” minciuni, dar și falsifică documente manu propria, eliminând paragrafe din documentele pe care le prezintă și inserând alte paragrafe imaginare. Acest fapt îl descalifică definitiv și îl elimină din rândul autorilor credibili. Este regretabil că jurnalistul Victor Roncea, care dorește să intre în rândul istoricilor, și-a lăsat cartea Mâna Moscovei-Documentele crimei din decembrie 1989 în seama unei prefețe cu prinzând falsuri și omisiuni, semnată de Aurel Rogojan. De ce oare?
Am citit cu atenție prefața publicată de Activenews, deocamdată neintrând în posesia cărții. Analiza din prefață privitoare la cadrul internațional al evenimentelor din 1989 este una corectă. Nu putem să-i reproșăm autorului că nu a scris mai multe aspecte importante, pentru că lucrarea prefațată nu și-a propus ca subiect o analiză a situației internaționale generată de Acordul din Malta (2-3 decembrie 1989), acord verbal despre care, în anul 2014, președintele Vladimir Putin declara că a fost încheiat de „trădătorul” Mihail Gorbaciov, iar Rusia nu recunoaște acel acord și „vrea înapoi ce este al ei” (între ghilimele l-am citat pe președintele Federației Ruse).
Din întreaga prefață, eu am să fac referiri doar la ceea ce Aurel Rogojan a scris despre evenimentele din România și activitatea șefului Securității, gen. Iulian Vlad.
În principal, Aurel Rogojan afirmă că generalii Iulian Vlad și Ștefan Gușă au fost doi eroi care au dejucat planurile de dezmembrare a României, planuri care au existat într-adevăr, creație a serviciilor secrete ale unor state vecine, cu excepția celor sovietice, în cooperare cu cele occidentale.
Este total greșit să afirmi că generalii Vlad și Gușă, care conduceau operativ principalele instituții de forță ale României, să fi acționat pentru dejucarea planurilor străinilor de dezmembrare a României, când ei au permis pătrunderea dovedită fără putință de tăgadă a zeci de mii de luptători străini pe teritoriul României, fără să ia nici o măsură preventivă împotriva lor. Principala obligație legală a Securității ar fi trebuit să fie tocmai cel de a preveni riscurile la adresa securității naționale.
Cu alt prilej, Aurel Rogojan afirma că nu ar fi fost posibil să urmărești și să neutralizezi zeci de mii de agenți străini pătrunși în țară, că nu erau forțe de filaj pentru un asemenea volum de activitate preventivă etc. Nu este adevărat! Pentru asemenea situații existau mijloace regulamentare de prevenție. În acele timpuri, în orice moment se considera necesar, frontierele puteau fi închise. Or, este dovedit că în decembrie 1989 și când Ceaușescu a ordonat închiderea frontierelor, Securitatea a fost cea care a încălcat ordinul și a permis circulația peste frontiere, în ambele sensuri, ale „turiștilor” sovietici. Mai mult decât atâta, s-a dat ordin ca falșii turiști sovietici să nu mai fie legitimați și notați în registrele de trecere a frontierei, pentru a nu li se găsi urmele. Agenții sovietici, unguri, sârbi, francezi, germani, englezi etc, mulți dintre ei vorbitori de limbă română, care au intrat în România declarând că sunt în tranzit au rămas luni de zile în țară, fără să-i deranjeze nimeni. A fost o complicitate evidentă a unora din conducătorii instituțiilor de forță cu serviciile secrete străine.
Apoi, cine ar putea crede că acțiunea serviciilor secrete pătrunse pe teritoriul României, cu scopul de a acționa în direcția dezmembrării României, ar fi putut fi contracarată prin ordinul generalului Iulian Vlad dat Securității de a se dezarma și de a încuia în fișete armamentul?
Autorul prefeței recunoaște că gen. Vlad „a interzis, din faza incipientă a evenimentelor, orice fel de intervenție sau prezență a Securității în mișcările de stradă”. Păi în stradă se aflau și agenții străini și acolo se derulau evenimentele. Cum să-ți aperi țara interzicând organului de securitate să acționeze în orice fel? Afirmațiile generalului Rogojan sunt ridicole!
Prin acest ordin, care a existat într-adevăr, se vede cu ochiul liber, fără să fie nevoie să fii specialist în domenii militaro-informative că gen. Vlad a acționat în favoarea susținerii agresiunii străine împotriva României, urmărind atât înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, vechiul dușman al Securității, fapt dovedit magistral și de istoricul american Larry L. Watts, cât și salvarea lui personală și menținerea Securității la vârful societății românești în perioada regimului care urma a fi instaurat în țară. De altfel, există dovezi certe că Securitatea și-a negociat rămânerea la putere cu serviciile secrete străine care au atacat România în decembrie 1989.
Urmare a acestor chestiuni dovedite de istoriografie, fraza următoare a lui Aurel Rogojan devine de-a dreptul ridicolă: „Generalii Ștefan Gușă și Iulian Vlad au dovedit în acele momente de mare cumpănă o extraordinară luciditate în evaluarea situațiilor conflictuale provocate de forțe inamice, externe și interne, iar deciziile luate de comun acord au dejucat escaladarea mult mai periculoasă a tensiunilor . Pentru loialitatea dovedită poporului român și opoziția la trădare națională, aveau, ulterior, să plătească.” Atât în această prefață, cât și în alte lucrări/articole, Aurel Rogojan sugerează că ar fi fost un mare pericol pentru România dacă Securitatea și-ar fi făcut datoria conform legii. Este o atitudine tipică a trădătorilor de a încerca să convingă opinia publică de faptul că dacă nu ar fi trădat ei, ar fi fost mare nenorocire. Această contrafactualitate este una păguboasă și nu are nimic de a face cu știința istorică și cu dreptul. Aurel Rogojan scrie că generalii Vlad și Gușă au judecat corect lucrurile. Le-a cerut cineva să judece ei lucrurile, sau să fie militari care aplică legile, regulamentele și ordinele decidenților politici. Țara avea guvern, organ politic colectiv de conducere, comandant suprem etc. Nu trebuiau niște militari să se erijeze în analiști politici și să se substituie factorilor legali de conducere a țării. Militarii nu sunt și nu trebuie să fie filozofi, ci aplicatori ai legislației în vigoare și executanți ai ordinelor date de cei îndreptățiți prin lege. Când fac altceva decât cele arătate mai sus înseamnă că TRĂDEAZĂ!
Aurel Rogojan pune unele amenințări și incidente pe seama dezinformării din acele zile. Din unele puncte de vedere, are dreptate. Cele mai multe dezinformări s-au făcut prin intermediul Televiziunii Române și a postului de radio „Europa Liberă”. Dar, Televiziunea română a fost pusă la dispoziția complotiștilor anticeaușiști de către gen. Iulian Vlad, protectorul complotiștilor. Vlad i-a dat ordin col. Gheorghe Rațiu să dispună directorului Petre Constantin să lase televiziunea pe mâna complotiștilor și să nu acționeze butonul de autodistrugere a instalațiilor de transmisie, instalație concepută pentru situația că atentatori la siguranța națională ar fi ajuns să pună mâna pe Televiziune. În acest caz, ar fi fost nevoie de timp îndelungat pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor. Directorul TvR nu a vrut să execute de îndată ordinul și l-a sunat pe gen. Iulian Vlad și l-a întrebat ce să facă, iar Vlad i-a spus să-i lase pe complotiști să preia controlul asupra instituției. Trădare în toată regula, pe care dl. Rogojan ar vrea, bazându-se pe ignoranța unor cititori, să o transforme în faptă de eroism.
Cât privește acțiunile postului de radio „Europa Liberă”, în cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, am făcut referiri la Dosarul Cummings și colaborarea Securității cu CIA pentru denigrarea lui Nicolae Ceaușescu, în vederea răsturnării sale de la putere și agenții Securității infiltrați la „Europa Liberă” și alimentați cu informații despre situația din țară.
Dacă, așa cum arată Aurel Rogojan, în România au existat manipulare și acțiuni anarhice la televiziune și în sediul CC al PCR, vinovatul principal a fost gen. Vlad. Istoria evenimentelor din decembrie 1989 și din perioada următoare a ajuns pe mâini murdare, fiind tratată ca o bucată de plastilină căreia diverși impostori îi modifică forma după bunul plac.
Autorul prefeței spune că în sediul CC al PCR și la televiziune acționau confuz mai multe grupuri anarhice. Dar aceste grupuri nu aveau nici o putere. În după amiaza de 22 decembrie 1989, puterea era în mâinile generalilor Vlad (toate forțele Ministerului de Interne), Stănculescu (pus de Ceaușescu în fruntea unităților care să reprime revolta populară reizbucnită după asasinarea ministrului Apărării, Vasile Milea) și șeful Marelui Stat Major, gen. Gușă, care, prin efectul legii ar fi trebuit să devină automat ministru al Apărării, în momentul morții gen. Milea. În ceea ce îl privește pe gen. Victor Athanasie Stănculescu, despre el Aurel Rogojan și Iulian Vlad au afirmat în cartea de memorii a fostului șef al DSS, că el era agent al Securității care fusese recrutat de gen. Nuță. Deci, Stănculescu era agentul Securității. Un ofițer, martor ocular din sediul CC al PCR, din 22 decembrie 1989, a declarat că, pe un coridor, gen. Vlad l-a strigat pe Stănculescu cu apelativul: „Victore”!”, iar acesta s-a întors și a răspuns: „Ordonați, tovarășe general!” Am toate motivele să cred că ceea ce a făcut Stănculescu în acele evenimente, a făcut, în cea mai mare parte, de conivență cu gen. Vlad.
CC al PCR, sediul puterii era controlat de aprox. 400 de luptători bine instruiți subordonați gen. Vlad (Direcția a V-a de Securitate și Gardă, USLA și tineri ofițeri din Trupele de Securitate). Intrau în sediu doar cei cărora le permitea Securitatea accesul. Sute de falși revoluționari care au intrat în sediul CC al PCR au obținut acte de revoluționari și au beneficiat de indemnizații lunare mari, scutire totală de impozite, spații comerciale, terenuri, locuri de veci, scutire de taxe școlare pentru copii etc. Când s-a înființat CNSAS, dosarele de informatori și agenți ai acestor falși revoluționari au ieșit la iveală și s-a văzut că ei acționau în misiune, nu în alt fel. Mii de „revoluționari” au fost radiați de pe listele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, dar banii și celelalte drepturi obținute prin fals nu au fost niciodată solicitați de statul român a fi restituiți.
Aurel Rogojan se referă la presupusele opt (!) tentative de asasinat care ar fi existat împotriva vieții generalului Iulian Vlad, în sediul CC al PCR. Dar sediul era păzit strașnic de oamenii lui Vlad. Când mi-a spus și mie gen. Vlad despre faptul că ar fi existat intenția ca el să fie ucis, am fost tentat să îl cred și am și menționat undeva în scris acest lucru. Dar cine să vrea să-l ucidă pe Vlad? Oamenii devotați lui Ceaușescu și care au respectat legislația în vigoare împotriva ordinelor generalului Iulian Vlad fuseseră deja asasinați (gen. Vasile Milea, gen. Constantin Nuță, gen. Velicu Mihalea, col. Gheorghe Trosca), sau erau arestați (col. Petre Moraru, Postelnicu etc). Vlad acționa în direcția în care acționau TOATE forțele care atacaseră România.
Legat de aceste presupuse atentate la viața gen. Vlad, Aurel Rogojan scrie în prefață că gen. Gușă i-a propus lui Vlad să-i pună el la dispoziție luptători care să-l păzească. Este hilar! Păi gen. Vlad avea în subordinea lui cei mai instruiți luptători pentru paza demnitarilor și o altă unitate întreagă, de aproape 800 de luptători anti-tero. Doresc să menționez că în timpul loviturii de stat, în sediul CC al PCR au activat doar câțiva militari MApN, ofițeri și subofițeri, de transmisiuni, aduși acolo pentru asigurarea legăturilor de transmisiuni ale ministrului Apărării cu unitățile militare din teritoriu.
Pe cine ar fi nemulțumit Vlad și Gușă? Apoi, în toată perioada în care generalii Vlad și Gușă au dat comenzi din sediul CC al PCR, ei au acționat pentru reușita deplină a loviturii de stat și pentru a încuraja unitățile militare din subordinea lor, din întreaga țară, să-și abandoneze jurământul militar și legislația în vigoare și să treacă de partea complotiștilor susținuți de serviciile secrete străine care au atacat România. Autorul prefeței nu ne răspunde la această întrebare și nici noi nu identificăm o forță interesată în dispariția lui Vlad, ci, din contră, el era foarte necesar conspiratorilor ajunși la putere, în frunte cu Ion Iliescu.
Eu nu neg că au fost și oameni, în special militari și în special din Securitate, care ar fi fost capabili să încerce să-l ucidă pe Iulian Vlad, pentru faptul că a trădat și a apărat instituția de oprobiul public la care a fost supusă de complotiști, după ce Ceaușescu a fost arestat și aceștia au preluat puterea. Cine sunt însă acei presupuși asasini care au încercat să-l ucidă pe Vlad? Cum de nu i-a prins nimeni, când sediul CC era împânzit de cei mai instruiți securiști? Ei ar fi trebuit să aibă nume și prenume, ar fi fost uciși pe loc sau condamnați, or așa ceva nu a existat. Cred mai degrabă, având exemplul unor falsuri grosolane anterioare, că avem de-a face cu niște invenții ale lui Aurel Rogojan. Dacă el va reuși să-și probeze acum, după peste trei decenii de la evenimente, afirmațiile, îmi voi retrage suspiciunea. Dar, deocamdată, Aurel Rogojan face afirmații și nu le probează cu nimic palpabil, iar aceste afirmații se bat cap în cap cu realități dovedite incontestabil.
Apoi, mai este un aspect care trebuie luat în seamă. Pe toată durata desfășurării loviturii de stat, în sediul CC al PCR, chiar în încăperea unde lucrau Vlad și Gușă, poziționat lângă camera de luat vederi care a filmat evenimentele, pentru a nu apărea în cadru, a stat permanent și nu s-a mișcat de lângă cei doi generali, cunoscutul spion sovietic Nicolae Doicaru, devenit instantaneu super-vizorul generalilor Vlad și Gușă.
Mai trebuie să arătăm și altceva pentru a se susține faptul că cei doi generali acționau în aceeași direcție cu serviciile secrete sovietice? Concomitent, același lucru se întâmpla în celălalt sediu al puterii, MApN, unde în dimineața de 22 decembrie, la puțin timp după împușcarea gen. Milea, la ora 9.00, au intrat și nu au mai plecat generalii sovietici Mihailov și Bociaev. Ulterior, gen. Vlad a plecat de la sediul CC al PCR la sediul MApN și a condus operațiile alături și din biroul ministrului Nicolae Militaru (Lepădat), alt cunoscut spion sovietic. Apoi, îl reamintesc pe generalul complotist minoritar etnic, ca majoritatea complotiștilor, Ștefan Kostyal, care a spus public că „Vlad a fost al nostru!”, respectiv al complotiștilor. De altfel, atât gen. Vlad, cât și Aurel Rogojan au recunoscut existența complotului anticeaușist, dovedit ulterior a fi fost unul antiromânesc, inclusiv faptul că între complotiști au existat și ofițeri activi de securitate. Aurel Rogojan și Iulian Vlad l-au menționat în cartea lor de dialoguri, în acest sens, chiar pe colonelul Filip Teodorescu, actualul președinte de onoare al ACMRR-SRI, menționând detaliul că el a fost adus în complot de Vasile Patilineț.
Duplicitatea Securității era una colosală în timpul regimului ceaușist. Pe de o parte, ea arăta de un servilism total față de conducătorul țării, iar pe de altă parte, uneltea cu serviciile secrete străine pentru a-l răsturna de la putere și a readuce România independentă sub controlul Moscovei. Larry L. Watts a arătat că Securitatea a rămas sub dublă comandă, racordată la serviciile secrete sovietice până la căderea lui Ceaușescu, în ciuda faptului că îi fusese interzis să colaboreze cu acele servicii.
Aceste fapte dovedite sunt de mare importanță pentru întreaga istorie contemporană a României, pentru că au influențat decisiv împingerea României în criza indusă de bunuri alimentare, energetice și de larg consum din ultimul deceniu ceaușist și jaful organizat practicat de securiștii de la CIE asupra uriașelor sume de bani pe care le-a acumulat economia României și pe care ei le-au dosit în diverse conturi tranzitorii, aflate pe numele de persoană fizică ale peste 300 de ofițeri directori de credit, ca apoi, după evenimente, să le sustragă integral. Ceaușescu n-a știut nimic de banii aceștia. În cartea Trădarea României Socialiste în viziunea unui ofițer de securitate, scrisă împreună cu colonelul de securitate Ioan Bâlbă, am explicat cum s-a derulat acest jaf.
Desigur că inducerea crizei alimentare, energetice și de bunuri de larg consum s-a făcut și cu complicitatea unor înalți demnitari trădători din guvernul României, susținători ai politicii de aliniere a României la politica URSS. Trădătorii erau cominterniști. Internaționaliști proletari, adică omologii globaliștilor de astăzi, dar de linie politică bolșevică. Aurel Rogojan nu scrie nimic despre aceste aspecte! Nici în această prefață și nici în alte scrieri ale sale.
Ca urmare, textul lui Aurel Rogojan este unul șchiop, incapabil să creeze cititorului imaginea reală a evenimentelor din decembrie 1989. Astăzi, în România, nu se poate scrie nici o sinteză a unor evenimente de istorie contemporană ignorându-l pe cercetătorul Larry L. Watts, decât dacă vrei să eșuezi în promovarea adevărurilor profunde ale epocii.
Aurel Rogojan sfidează minima inteligență a cititorilor avizați.
Prof. univ. dr. Corvin LUPU
Post scriptum:
Pe același site ActiveNews, în 22 decembrie 2020, a fost publicată de redacție o cronologie a evenimentelor din ziua de 22 decembrie 1989. Din cronologie lipseau momente importante, iar alte momente erau prezentate deformat. Am considerat important pentru cititori să mă implic și să fac mențiunile care se impuneau. Cunoscându-l personal pe domnul Victor Roncea, i-am trimis acel text, dar dumnealui nici nu l-a publicat și nici nu mi-a răspuns la corespondență, fapt care m-a făcut să fiu sigur că domnul Victor Roncea dorește ca acea cronologie falsă să fie transmisă cititorilor și însușită în acea formă, ceea ce mi se pare deosebit de grav.
Aștept cartea Mâna Moscovei-Documentele crimei din decembrie 1989 de Victor Roncea, cu speranța că ea nu va fi o manipulare a securiștilor fundamentaliști din aripa trădătoare condusă de răposatul general Iulian Vlad, precum este prefața semnată de „omul de la ușa lui Vlad” (l-am citat pe col. Filip Teodorescu).
*”cunoscutul spion sovietic Nicolae Doicaru, devenit instantaneu super-vizorul generalilor Vlad și Gușă.”
-”Nicolae Doicaru (n. 21 aprilie 1922, Dolhăuți – d. februarie 1990, Adjud)[3] a fost un general român de securitate, care a îndeplinit funcția de director al Direcției de Informații Externe a Securității Statului din România în perioada 1959 – 1978.”
* WAW! Adevar sau provocare?! Acoperit sau cu trup si suflet in MLR? Ca fost legionar aciv a facut parte din trupele ce au continuat spre Vest WW2? Multe necunoscute si franturi de raspunsuri…
”În tinerețe, Nicolae Doicaru a făcut parte din Frățiile de cruce (organizație de factură legionară) [4] și a participat la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. După 23 august 1944, el a participat la luptele de pe Frontul de Vest făcând parte dintr-o unitate de transmisiuni.
În anul 1945 intră în Siguranța Statului, cu grad de comisar, activând la Constanța. Este avansat în anul 1947 în funcția de șef al Inspectoratului Regional de Siguranță Constanța. În anul următor se căsătorește cu Melania Maidan, originară din Bucovina de Nord și care lucra ca telefonistă care asigura legăturile trupelor sovietice din Dobrogea cu restul țării și cu centralele de transmisiuni din sudul Ucrainei.
În anul 1949 căpitanul Nicolae Doicaru este numit în funcția de șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța. În această calitate, el s-a făcut remarcat printr-un regim deosebit de dur impus deținuților politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar mai ales prin faptul că a acuzat de sabotaj mai mulți nevinovați, trimiși apoi în fața plutonului de execuție [4]. De asemenea, a organizat urmărirea, arestarea și uciderea partizanilor din Dobrogea (1949) și apoi a coordonat alături de Nicolae Ceaușescu reprimarea țăranilor care s-au împotrivit colectivizării. În anul 1950 a fost avansat la gradul de maior.
Pentru a justifica mersul lent al lucrărilor la șantierul Canalului Dunăre – Marea Neagră, s-au luat măsuri să se însceneze un proces public în care să fie judecați o serie de muncitori ca sabotori. În iulie 1952, ministrul de interne Alexandru Drăghici a convocat la minister o ședință cu conducătorii Securității în care s-a stabilit organizarea unui proces public exemplar în legătură cu sabotajul de la canal, cerând ca toată acțiunea să se încheie în decurs de trei săptămâni.[5] Maiorul Doicaru s-a ocupat de anchetarea muncitorilor, iar în urma anchetelor Securității Constanța unii dintre aceștia au fost condamnați la moarte și executați deși erau nevinovați.
Șef al DIE
Remarcat cu acest prilej, colonelul Nicolae Doicaru devine în octombrie 1955 locțiitor al șefului Direcției de Informații Externe. Tot atunci au fost aleși ca locțiitori Solomon Sabău, Gheorghe Pele și Aurel Moiș.[6] După cum afirmă istoricul Cristian Troncotă, se pare că avea puternice legături cu serviciile secrete sovietice, fapt ce a determinat promovarea sa în cadrul DIE.[7] În paralel cu activitatea profesională, a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice din București.
În anul 1959, Nicolae Doicaru a fost numit în funcția de șef al Direcției I – Informații Externe a Securității Statului. În anul 1963 este înaintat ca adjunct al ministrului de interne și șef al Direcției Generale de Informații Externe, din cadrul Consiliului Securității Statului (CSS). În anul 1967 devine și vicepreședinte al CSS, iar un an mai târziu este înaintat la gradul de general-locotenment (cu 2 stele).
Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a III-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.[8]
Apoi, în anul 1972, generalul-locotenent Nicolae Doicaru devine prim-adjunct al ministrului de interne și șef al Departamentului de Informații Externe (DIE) din cadrul CSS. În anul 1974 este înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele) și numit consilier al președintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu. În același an este ales ca membru supleant al CC al PCR, cu prilejul Congresului al XI-lea. În calitate de consilier prezidențial, el l-a însoțit pe Ceaușescu în vizitele oficiale efectuate în Argentina, Brazilia, Ghana, Grecia, Guineea, Irak, Liban, Liberia, Libia, Mexic, Siria și Marea Britanie.
Începând din anul 1975 i s-au acordat atribuții suplimentare, conducând și Direcția a III-a de Contraspionaj. După cum declară însuși Doicaru în declarația dată în 12 septembrie 1978 ca urmare a fugirii din țară a lui Pacepa; „Cum eu o perioadă de aproape 3 ani am avut atribuții și pe linia altor unități ale ministerului, ex. D III, timp în care m-am ocupat cu tovarășii și am depistat cazul Satinger (Reșița), Ilieș, Nicolau și alții, Pacepa era cel care se ocupa cel mai mult de activitatea DIE” [9].
După ce la 4 martie 1978 este eliberat din funcția de prim-adjunct al ministrului de interne și șef al DIE și trecut în rezervă, Doicaru va îndeplini în perioada 7 martie – 15 august 1978 funcția de ministru al turismului în Guvernul Manea Mănescu (2). În această calitate, „el a primit sarcină să transforme această uriașă organizație într-o anexă a serviciului de spionaj al României”.[10]
Trecerea sa în rezervă
După fuga generalului Ion Mihai Pacepa din România la 24 iulie 1978, Doicaru și-a pierdut toate funcțiile deținute (ministru al turismului și membru supleant al CC al PCR), a fost arestat împreună cu alți generali de securitate și anchetat. A refuzat să semneze declarațiile compuse de anchetatori, din care rezulta că Pacepa ar fi fost recrutat de către serviciile americane de spionaj și infiltrat de aceste servicii în DIE.
El a fost eliberat câteva luni mai târziu și numit ca director la IAS Mihăilești, dar a refuzat acest post. A rămas sub supraveghere până la Revoluția din decembrie 1989.
După cum susține generalul Pacepa că i-a povestit Aurel Dragoș Munteanu, la puține zile după revoluție, generalul Doicaru s-a prezentat în uniforma de general și cu toate decorațiile pe piept în fața conducerii Frontului Salvării Naționale și s-a oferit să creeze „un nou serviciu de spionaj, mai bun decât tot ce a avut România până acum”.[11] Deși conducerea FSN l-a numit în funcția de director al Serviciului de Informații Externe nou-creat pe generalul Mihai Caraman, Doicaru a devenit prim-consilierul lui Gelu Voican Voiculescu, însărcinat cu serviciile secrete.
Nicolae Doicaru a murit în februarie 1990 la o partidă de vânătoare desfășurată în apropiere de comuna Costești, la sud de Focșani, fiind împușcat de un glonț, deși toți participanții la vânătoare aveau cartușe cu alice. Anchetatorii morții sale au dat verdictul de „sinucidere prin împușcare”, iar dosarul său a fost clasat.[12]”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Doicaru
Ca sa vezi anticomunismul familiei Tismaneanu!
”Lumea secretă a nomenclaturii: Cazul Vladimir Doicaru (1951-2017)
de Vladimir Tismaneanu Contributors.ro
Duminică, 12 ianuarie 2020, 10:56
Alt prieten al lui Nicu Ceaușescu, dar nu unul apropiat, a fost Vladimir Doicaru, decedat, aflu abia acum, in august 2017, colonel SIE (r), inmormantat fara tam-tam, coleg cu noi de clasă la Liceul „24”. În prima perioadă Vladi locuia pe strada Teheran (pe-atunci numită „Fabrica de spirt”), vizavi de școală, pe diagonală. Tatăl său era generalul Nicolae Doicaru, dar, evident, noi habar n-aveam cine era acesta (șeful Direcției de Informații Externe, fost șef al regiunii de securitate Constanța în cea mai cruntă perioadă a terorii staliniste). În fața casei lui Vladi se afla o gheretă cu un milițian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el tot așa cum nu auziseră de Alexandru Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etanș, separate. Peste ani, Vladi, care a studiat fizica laserilor la Academia Militară din București, avea să semneze împreună cu Nicu (Nicolae N. Ceaușescu) și cu un al treilea autor o carte de specialitate care, dacă nu mă înșel, a primit Premiul Academiei. Îmi amintesc că era prin 1980, ne-am dus împreună cu Mariana Ioan la „Bolta Rece”, Vladi a scos din servieta diplomat volumul în cauză și mi l-a arătat cu mândrie. Când am văzut numele autorilor, nu m-am putut abține să-i spun: „Și astfel fiul gorilei a devenit gorila fiului”. Nu cred că i-a plăcut comentariul meu. În 2005, la aniversarea absolvirii liceului, l-am revăzut pe Vladi, volubil, săritor, cordial. Am ințeles că se ocupa cu importul de carne de ren. Chiar mi-a oferit un pachet sa-l duc acasa in State.
Ne-am revazut in 2006, mi-a urat succes in activitatea ^Comisiei Prezidentiale. Il detesta pe Adrian Nastase, parea eliberat de orice iluzii. Sotia sa, fiica lui Ion Margineanu, directorul Agerpres sub Ceausescu, fost corespondent la Roma, lucra la “Lumea”.
Vladi a murit asa cum a trăit, in ceata impenetrabilă a scenariilor securiste, incercand, poate, să priceapă ceea ce era imposibil de priceput. Era absolut convins ca tatal sau fusese ucis la acea fatala partida de vanatoare din 1991. Vladi intelese ca securistii nu vaneaza animale. Ei vaneaza oameni. Anul acesta vom aniversa cinci decenii de la absolvirea liceului, azi numit “Jean Monnet”. In ceea ce ma priveste, si sunt sigur ca nu sunt singurul, ii voi simti lipsa…
Citez dintr-un articol de Eduard Ovidiu Ohanesian: “Comemorarea fostului director al filialei românești a firmei Regus (cel puțin colonel SIE (r), după mărturiile colegilor săi din cadrul serviciilor secrete), Vladimir Doicaru, a avut loc în separeul unui cunoscut restaurant de lux de pe bulevardul Kiseleff, aflat în proprietatea rezervistei de contraspionaj, Doina (fostă Popoviciu), odrasla vestitului demnitar comunist Ion Dincă Te-leagă. La parastasul lui Vladimir au participat soția acestuia, Vlad, fiul generalului, director al filialei Huawei România, sora acestuia, Tatiana, venită tocmai din Venezuela, și câțiva apropiați, foști colegi de la ICE Felix, fosta Fabrica de Calculatoare Electronice, unde Vladimir (Vladi pentru apropiați) activa sub acoperire după 1990. Se pare că la intervenția Cabinetului 2, după mazilirea tatălui său de la conducerea DIE, Vladimir, angajat oficial la Comandamentul pentru tehnică Operativă și Transmisiuni (CTOT), a fost trimis în producție la ICE.”
https://www.contributors.ro/lumea-secreta-a-nomenclaturii-cazul-vladimir-doicaru-1951-2017/
https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-23594711-lumea-secreta-nomenclaturii-cazul-vladimir-doicaru-1951-2017.htm
*Nu ma pasiona ipokimenul, daca nu declara nonsalant:
”În fața casei lui Vladi se afla o gheretă cu un milițian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el tot așa cum nu auziseră de Alexandru Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etanș, separate.”
^Cat si cum poate minti individul care a fost 2006 ca președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comisie care a redactat raportul prezentat de Traian Băsescu, fie-i numele uitat, în plenul Parlamentului României în data de 18 decembrie 2006.
^Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn[3],[4][5]. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru) [6]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tismăneanu
Nu inteleg :
1. unde ascundeau securistii rai anticeasca atita amar de marfuri ?
2. securistii buni nu vedeau magazinele goale ? Daca da , ce parere aveau despre cartele , pe care le avea toata lumea ?
Citeam undeva, candva o zicere a lui Ceausescu: ”Securitatea este precum un armasar focos, pe care trebuie pusa seaua!”…citat din memorie! La Prima citire nu am prins sensul expresiei cu nuanta rurala, apoi m-am dumirit; armasarul calarit fara sa, sigur de rastoarna, cu saua bine stransa sansele sunt vizibil diminuate! Si care a fost saua, totusi? R: Structurile politice ale PCR infiintate pana la cea mai mica unitate de securitate, cu proprii membri, bine alesi, care impuneau politica de cadre a PCR, adevarata sperietoare: puteai fi destept, harnic, patriot, puteai avea rezultate, insa nu prea aveai asa o natura sociala ”sanatoasa” a familiei, adica dupa bac te-ai angajat asa, din interes, 1 an, sa markezi la originea sociala -muncitor/proletar! Referintele si autobiografia au mers unse si faci pe elitistul printre cei mai veki, care au facut scoli de meserii, au muncit pe santiere, au ajuns sa fie propusi in munca de securitate si …au trebuit sa faca si niste cursuri acolo, ekivalate cu ani de studii serioase! Adevarata fractura profesionala…. Un fel de ”nu corespunzi sinergiei si obiectivului meu!”
1-nu ascundeau mancarea, cel mult in depozitele Rezervei de Stat, nu-ti mai aduci aminte ca puii plecau si la crescatoriile de vulpi polare din URSS? Vindea tot ca sa plateasca datoria externa!
2-vedeau magazinele goale insa avantajele create îi dedulcisera mult, iar cartelele erau si la purtatorii soldati ai PCR, cei cam 4 mil de membri!
In plus mai aveau si ”obiect al muncii” pe cate unul ce mai injura sistemul, nu?
Oricum, vorba unuia, Socialismul a trebuit distrus pentru ca era pe punctul sa reuseasca!
Povestea cu cartelele nu prea este adevărată. Eu n-am văzut asemenea cartele în anii 80. ci numai în anii 50
Poate la capitala ( ca de dusmanii Romaniei erau prezenti ) nu exista , dar , da aveam cartela de piine pe care vinzatoarea o bifa , da ouale ( 5 de caciula ,dar 4 bune unul spart la cornet ) ,zaharul , untul la fel .Cit despre cei 4 milione de membri amintiti de Iulian , sa fie sanatosi deoarece marea majoritate au depus ” efoturi ” mari sa fie platitori de cotizatie la partid .Cozi , tabele la butelii , electrocasnice , hirtie igenica ( ne se inventase covidul ) , vata etc .In alta localitate daca voiam piine dadeam buletinul si ma trecea pe tabel , apoi la facultate faceam cursuri si simbata si duminica pe baza de criza de curent ( oficial nu tin minte care era explicatia )
Până să vină Victor Roncea la ActiveNews eram un cititor și comentator foarte activ al saitului. N-au trecut 3 zile de la înscăunare că mi-a și fost șters contul! N-am înțeles nici până astăzi cu ce „am greșit” și pe cine am deranjat cu comentariile mele. De vreo câteva luni nici n-am mai accesat platforma. Nu pun la îndoială buna credință a jurnalistului Victor Roncea dar ceva s-a întâmplat cu saitul la venirea acestuia la conducere.
Are misiunea sa .