surena_surena@outlook.com 86.120.224.220
Am mai spus și o mai spun …In România nu putem vorbi de Holocaust întrucât chiar termenul este folosit la singular și desemneaza toate victimele populației evrești in perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial datorate Germaniei naziste. |
Pentru comentatorul
”surena”
”…Domnule Clejan, scrisoarea dumneavoastră referitoare la
situaţia evreilor din Transnistria, a celor de pe Bug, precum şi la taxele
de scutire de muncă îmi oferă prilejul de a aborda din nou o serie de
aspecte privitoare la problema evreiască din România în cadrul
realităţii înfăţişate de război şi de evenimentele care l-au precedat.
După cum v-am arătat şi verbal, am fost nevoit să evacuez evreii din
Basarabia şi Bucovina, pentru că din cauza oribilei lor purtări în timpul
ocupaţiei … populaţia era atât de îndârjită împotriva lor încât, fără
această măsură de siguranţă, ar fi dat naştere la cele mai odioase
pogromuri. Deşi hotărâsem să evacuez pe toţi evreii din Basarabia şi
Bucovina, prin diverse intervenţiuni şi demersuri am fost împiedicat s-
o fac. Azi regret că n-am făcut-o, pentru că am constatat că dintre
evreii rămaşi se recrutează instrumentele cele mai nemernice ale
duşmanilor ţării. Nu este o organizaţie teroristă sau comunistă
descoperită de organele poliţieneşti din care să nu facă parte şi evreii,
şi adesea numai evreii … În aceste condiţiuni, este o imposibilitate
morală şi politică să consimt la aducerea evreilor din Transnistria. Voi
da, însă, dispoziţii să fie scoşi din imediata apropiere a frontului şi
aşezaţi în sudul Transnistriei, de unde Comunitatea evreiască, prin
relaţiunile ce le are în străinătate, îi va putea scoate din ţară. Dintre
aceştia, au fost deja repatriaţi 7.000 de evrei din Dorohoi, care fuseseră
deportaţi din greşeală, şi 4.500 de copii orfani … Dar ca om de
concepţie europeană nu am tolerat şi nu pot să tolerez crime împotriva
nimănui. Am luat şi voi lua măsuri ca aceasta să nu se producă nici
contra evreilor …”*63.
Pag 12.
Reiau
”…După cum v-am arătat şi verbal, am fost nevoit să evacuez evreii din
Basarabia şi Bucovina, pentru că
din cauza oribilei lor purtări în timpul ocupaţiei …
populaţia era atât de îndârjită împotriva lor încât,
fără această măsură de siguranţă,
ar fi dat naştere la cele mai odioase pogromuri…”
https://wwv.yadvashem.org/yv/pdf-drupal/en/report/romanian/1.9-role-of-antonescu-revazut-gina.pdf
O spun iei, cu ”gurița”, lor.
Oare cum se numește, asta !!!???!!!
Cine-i CAUZA și cine-i….EFECTUL !!!???!!!
TRIST, că sunt unii care nu știu decât să provoace…SUFERINȚĂ :(
SUCCES, la cetit, MĂCAR, că la mai mult, nu sper :((