 CD1.131 aprobate denitsoc@gmail.com 75.57.36.95
SAIGON, KABUL, KIEV … Războiul din Ucraina nu este rezultatul întâmplării sau al unei agresiuni bruște și inexplicabile a Rusiei, ci al unei politici deliberate a SUA al cărei scop final este hegemonia mondială. Dacă adăugăm la aceasta faptul că Leopard 2 germane vor fi livrate doar în trei-patru luni, că cele americane Abrams vor trebui să fie fabricate pentru a fi livrate într-un an, că pregătirea echipajelor este o întrebare crucială în opinia generalului. Mark Milley, șeful Statului Major al Forțelor Armate Americane, și că întreținerea acestui echipament necesită personal calificat, după cum a explicat Scott Ritter , fostul serviciu secret american, este permis să ne întrebăm care va fi impactul real al acestor tancuri care vor fi în cantitate insuficientă și fără suport aerian. Prin admiterea generalului Erich Vad, fost consilier militar al Angelei Merkel, nici 100 de tancuri Leopard 2 nu ar schimba situația militară. Colonelul Douglas Macgregor, fost consilier al Pentagonului, declară la rândul său, după ce a amintit de superioritatea militară a Rusiei, că: „Ucraina este pe punctul de a trăi un război de o amploare pe care nu o mai cunoaștem din 1945”. Dacă Rusia lansează campania pe care o pregătește de câteva luni în următoarele săptămâni dacă tancurile promise sunt sau nu gata de luptă, victoria sa este asigurată. Liderii occidentali știu asta. Prin urmare, este permis să facem următoarea ipoteză: aceste livrări sunt o operațiune mediatică menită să convingă popoarele occidentale că guvernele lor au făcut totul pentru a veni în ajutorul Ucrainei. Washingtonul și Londra își camuflează astfel eșecul. Ucraina va dispărea apoi din mass-media pentru a fi înlocuită de China, de scopurile ei expansioniste sau de tratamentul aplicat asupra uigurilor. Aceasta este aceiași politica mediatică aplicată după retragerea umilitoare din Kabul. Peste noapte, Afganistanul a dispărut de pe scena internațională. La fel va fi și pentru Kiev. Pierre de Gaulle, nepotul generalului, s-a pronunțat împotriva acestei absurdități. Emmanuel Todd, în cadrul unei conferințe la „Sciences Po Bordeaux”, a amintit că atacată în această afacere a fost Rusia printr-o extindere nejustificată a NATO care plasează rachete americane la granițele Rusiei la șapte minute de Moscova[. De reținut este că analiza sa este similară cu cea a lui John Mearsheimer, profesor la Universitatea din Chicago. „Corporația Rand” – think-tank-ul Pentagonului – nu ascunde dorința sa de a vedea Statele Unite să își reevalueze politica față de Ucraina și Rusia pentru a ajunge la un acord de pace. Deci nu escaladarea este în discuție în această afacere, așa cum se tem unii, ci mistificarea. Acestea fiind spuse, ofensiva rusă nu va pune capăt războiului din Ucraina. În ciuda avertismentelor de la Rand Corporation, Washingtonul nu a terminat cu visele sale de hegemonia mondială. Aceste vise se vor estompa asemenea momentului în care neoconservatorii lui George Bush Sr. numiți „ciudații de la subsol” părăseau Casa Albă. Notă – Jean-Luc Baslé este fost vicepreședinte al „Citigroup”, absolvent al Universității Columbia și al Universității Princeton. |
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
IRELEVANTA ACTUALA A PACTULUI RIBENTROP-MOLOTOV
Agregat
Dacă ar fi câștigat războiul, România ar fi păstrat cu certitudine Basarabia (precum și Bucovina de Nord și Herța). Ea, însă, l-a pierdut. Pe cale de consecință, la Conferința de pace de la Paris din 1947, unde, prin voința tuturor puterilor victorioase, a avut statutul de stat învins, a fost obligată să accepte o nouă pierdere a Basarabiei (ca și a Bucovinei de Nord și a Herței). De astă dată Germania (și Pactul Ribbentrop-Molotov, mort încă din 1941) nu a mai avut nici un rol.
Cei care au găsit că această pierdere este justă și au transpus-o în dreptul internațional au fost SUA, Franța, UK și, desigur, URSS, alături de alți învingători, printre care în nume propriu au semnat și RSS Ucraineană și RSS Belorusă.
Iată de ce astăzi, orice discuție despre Pactul Ribbentrop-Molotov și despre nulitatea lui ab initio (nulitatea nu poate fi decât ab initio, adică de la data nașterii actului viciat) este mai mult decât inutilă; este ridicolă.
Ceea ce trebuie, eventual, modificat sunt granițele stabilite prin Tratatul de pace de la Paris din 1947.
În anul 1975, la Helsinki, prin Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, termenii Tratatului de la Paris au fost flexibilizați. Astfel, s-a convenit că frontierele stabilite în baza acestuia din urmă pot fi modificate, dar numai prin acordul statelor direct interesate la care să se ajungă prin mijloace exclusiv politice (adică fără recurgere la violență).
Părțile implicate in al Doilea Razboi Mondial
• De partea aliaților erau: Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Franța, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, China, Australia, Belgia, Republica Sovietică Socialistă Belarusă, Brazilia, Canada, Cehoslovacia, Etiopia, Grecia, India, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Polonia, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, Uniunea Africii de Sud și Republica Populară Federativă Iugoslavia
• De partea țărilor de partea ai Axei se află: Italia, România, Ungaria, Bulgaria și Finlanda.
Au fost semnate tratate separate între aliați și fiecare din țările care colaboraseră cu axa. Astfel, deși între România și Ungaria a existat o situație de conflict, nu a existat niciun tratat de pace direct între România și Ungaria, terminarea stării de război fiind menționată separat în tratatele semnate cu aliații.
Cu toate că toate statele aliate au fost prezente la Paris, nu toate au participat la negocieri cu toate puterile părții axei și nu toate au semnat tratatele de pace respective. Astfel, tratatul de pace cu România a fost semnat de: Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, Australia, Republica Sovietică Socialistă Belarusă, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Uniunea Africii de Sud.[1] Criteriile care au dus la selecționarea țărilor semnatare nu au fost niciodată explicit justificate.
Tratatele le-au permis Italiei, României, Ungariei, Bulgariei și Finlandei să reasume responsabilitățile ca state suverane în relațiile internaționale.
Au fost incluse o serie de clauze care defineau despăgubirile de război, drepturile minorităților și ajustări teritoriale incluzând sfârșitul imperiului colonial al Italiei din Africa și modificări ale frontierelor: Ungaro-Cehoslovace, Româno-Ungare, Sovieto-Române, Bulgaro-Române și Sovieto-Finlandeze .
Clauzele stipulau că semnatarii vor lua toate măsurile necesare „pentru protejarea tuturor persoanelor de sub jurisdicție sa indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, drepturi umane și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de expresie, a presei, a religiilor, a opiniei politice și a opiniei politice. a întâlnirilor publice”.
Fiecare se obliga să împiedice renașterea fascismului sau a oricărei organizații „politice, militare sau semi-militare, al căror scop ar fi acela de a împiedica accesul la drepturile democratice.”
Transferuri teritoriale
• Finlanda pierdea aproximativ 10% din suprafața sa în favoarea Uniunii Sovietice. This request a sovieticilor a fost privită ca o mare nedreptate în rândul aliaților, deoarece în acest caz URSS era agresorul (în cadrul pactului Hitler-Stalin) și are simpatiei de care se bucură Finlanda mulțumită victoriilor din 1939-1940.
• România, mulțumită contribuției sale militare de partea Aliaților după 23 august 1944, primea înapoi Transilvania de Nord transferată de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena, dar pierdea Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța în favoarea Uniunii Sovietice, și Dobrogea de Sud ( Cadrilaterul) în favoarea Bulgariei.
• Italia ceda localități Tende și La Brigue Franței, Zadar (actual, pe teritoriul Croației) și regiunea Istria (actual, pe teritoriul Croației și Sloveniei) Iugoslaviei și arhipelagul Dodecanez Greciei.
Daunele de război
Uniunea Sovietică a emis pretențiile maxime din partea adversarilor, cu excepția Bulgariei, cu care avea cea mai bună relație dintre vechii adversari. În cazurile României și a Ungariei însă, pretențiile au fost foarte mari.
Daunele de război, la valorile din 1938:
• 360.000.000 USD de la Italia;
o $115.000.000 către Iugoslavia;
o $105.000.000 către Grecia;
o $100.000.000 către Uniunea Sovietică;
o $25.000.000 către Etiopia;
o $5.000.000 către Albania;
• $300.000.000 de la Finlanda către Uniunea Sovietică;
• 300.000.000 USD de la Ungaria:
o $200.000.000 către Uniunea Sovietică;
o $100.000.000 către Cehoslovacia și Iugoslavia.
• $300.000.000 de la România către Uniunea Sovietică;
• $70.000.000 de la Bulgaria;
o $45.000.000 către Grecia;
o $25.000.000 către Iugoslavia.
Toti ziaricii care sar cu condeiul la scris inainte de a cunoaste situatia ar trebui sa consulte specialisti in domeniu sis a nu mai induca in eroare publicul cititor cu informatii false.
Haideti sa lamurim cateva probleme tehnice, de la care putem generaliza!
In primul rand, ca sa executi c/atac sunt niste conditii necesare si obligatorii:
Aparatorul
-sa ai cu cine si cu ce;
-sa vrei si sa actionezi;
-marea parte din fortele tale sa reziste si sa-ti asigure intrarea organizata si planificata in actiune/lupta;
-sa tii cont ca o structura nu poate rezolva decat problema ivita (pierderea pozitilor de aparare) la o structura subordonata cu 2 esaloane mai jos (batalionul rezolva situatia unui pluton, brigada pe cea a unei companii… samd)
-ca sa ai succes trebuie sa ai mijloace ATc, Tc si sa stopezi/incetinesti avantul inamicului cu mine si/sau interventia El sau Av, mai ales asupra rezervelor apropiate.
Inamicul:
-sa actioneze pe un front mai larg decat initial;
-sa fi inregistrat si el pierderi;
-sa-si fi incetinit ritmul ofensiv, iar pe cel putin o directie sa fie stopat
-rezervele apropiate sa fie consumate sau mai departe decat planificatul si eventual angajate.
*Ce fac rusii acum?
Prin introducerea in lupta a unor rezerve, prin modul succesiv, cuceresc noi pozitii mult mai avantajoase pentru planificatorii lor; orice front franjurat este un real pericol, asa ca ei incearca sa cucereasca o baza de plecare la ofensiva, favorabila lor, pentru viitor!
*Deci cele 100-150 de Tc, ekivalentul a 2 regimente (cu indulgenta) sau 1 BgTc teoretic ar putea constitui parte din gruparea minimala pentru c/lovitura, insa sunt greu de asigurat conditiile necesare succesului, in mare parte aceleasi ca si pentru c/atac. Poate numarul mare de mijloace individuale de lansatoare ATc sa poata skimba ceva…. se pot face calcule, pe directii
**In afara sprijinului moral, aceste Tc moderne, ce-i drept, vor da tarie in plus apararii active a UKR. Rusia a piedut pana acum peste 1750 de tancuri…., cred ca diferenta este colosala! Da, sunt veki, dar multe!
***Vom vedea in curand evolutia din T.Op.UKR, insa tineti cont ca suma fortelor si mijloacelor armatelor EU nu egaleaza pe cea a Rusiei. Deci mai trebuie cineva si ceva….