Să nu ne uităm eroii: DAN VIZANTY

D.D. Rujan
13:24 (acum 33 de minute)
către eu

Era făcut să trăiască acolo, sus , între viaţă şi moarte

Neinfrant în văzduh ,pe pamant l-au umilit comunistii!

După anul 2000, cercetătorul american Jay A. Stout, pilot de vânătoare, veteran al operaţiunii Furtună în Deşert, relatează, în cartea sa „Fortăreaţa Ploieşti, Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler“, cu extremă obiectivitate, pe baza unei documentări intense, confruntările aeriene româno-americane, în special bătălia de pe 10 iunie 1944. El subliniază confuziile existente în frenezia luptei: „Un amănunt interesant al acestor bătălii aeriene este faptul că americanii şi-au identificat în mod eronat adversarii ca fiind avioane germane Focke Wulf (FW)-190. Greşeala a fost perpetuată in documente timp de câteva decenii şi a fost corijată doar relativ recent. Modelul românesc IAR-80/81 era puţin cunoscut la momentul acela şi semăna bine cu avionul de vânătoare german“.De asemenea, autorul american recunoaşte: „Este probabil ca aviatorii americani să fi confundat avionul românesc cu FW-190 german si din alt motiv. Românii nu erau consideraţi la fel de abili sau de formidabili ca omologii lor germani şi este posibil ca americanii să fi considerat că piloţii care-i învinseseră repetat atât de categoric nu puteau fi decât germani“. Şi pilotul american Herbert „Stub“ Hatch, participant la lupta din 10 iunie 1944, a scris câteva pagini dedicate lui Vizanty şi Grupului 6 de vânatoare în cartea sa „An ace and his angel: Memoirs of a World War II Fighter Pilot“ („Un as şi îngerul său: Memoriile unui pilot de vânătoare din cel de-Al Doilea Război Mondial), creditându-i cu acea victorie memorabilă, contestată mult timp de americani.

La recomandarea mareşalului Ion Antonescu, în august 1942, după încheierea campaniei din Rusia, unde Vizanty a condus Escadronul 43 de vânătoare, pilotul român a primit Ordinul Virtutea Aeronautică şi Crucea de Fier „Îi plăcea să-si trăiască viata la intensitate maximă. Se spune că tremura de plăcere când atingea manşa avionului de luptă. Era făcut să trăiască acolo, între viaţă şi moarte, în văzduh. A cerut să se reîntoarcă pe front. Zborul era adevărata lui identitate“, a mărturisit Ana Maria Vizanty, fiica pilotului.

GRUPAREA PARADOXALĂ DE LA POPEŞTI-LEORDENI: În august 1943, Dan Vizanty a fost numit comandant al Grupului 6 de vânătoare staţionat la Popeşti-Leordeni. Decizia a venit şi după atacul american de la 1 august 1943 asupra rafinăriilor de la Ploieşti, din cadrul misiunii Tidal Wave, condus de forţele aviatice americane HALPRO de la Benghazi, Libia. Era mare nevoie pentru apărarea zonei petrolifere, si necesară mai ales pentru a întreţine in …viata , inainte de 23 august infanteria germană din Ro. , misiune indeplinita de un comandant genial ca Vizanty. De aceea, zona petroliferă vitala era vânată în permanenţă de avioanele americane, care doreau să taie armatei germane principala sursă de combustibil de pe Frontul de Est. Dan Vizanty a preluat Grupul 6 de vânătoare şi l-a transformat într-o grupare paradoxală de piloţi disciplinaţi şi boemi, în acelaşi timp. Se distrau, mureau şi luptau cu aceeaşi pasiune…

Pilotau doar avioane IAR-80 şi IAR-81, de fabricaţie românească, montate în uzinele aviatice de la Braşov. IAR-80 era, de altfel, avionul preferat al lui Vizanty. „Îl considera superior tuturor celorlalte avioane şi prin prisma faptului că era românesc. Vizanty spunea că este un avion românesc care împreună cu un pilot român la manşă fac un tot unitar care devine de neînvins pe câmpul de luptă“, spune istoricul botoşănean Gheorghe Median.

Celebrul „Lupul Carpaţilor“, pe Frontul de Est in iunie 1944, Pilotul Dan Vizanty ,era deja temut de aviaţia sovietică, doborând cu avionul său de vânătoare 12 de aparate de zbor ruseşti Iliuşin II şi alte bombardiere sovietice, deasupra Odessei şi în Basarabia. După începerea ofensivei în est, contra URSS, pe data de 22 iunie 1941, Vizanty se afla în fruntea Escadrilei 43, . Iniţial, escadrila era staţionată la Bosanci, lângă Suceava, pentru atacuri asupra Basarabiei ocupate de armatele sovietice.Pilotul român s-a făcut remarcat la luptele aeriene din 7 iulie 1941. Atacul echipei lui Vizanty a deschis calea armatei române către inima Basarabiei, scăpând infanteria de barajul bateriilor de artilerie ruseşti. Au urmat zeci de lupte aeriene pe cerul Basarabiei. Pe 17 septembrie 1941, în apropiere de Tatarca (judeţul Galaţi), Escadrila 43, comandată de Dan Vizanty, a reuşit să alunge grupurile sovietice de avioane de vânătoare care hărţuiau armata română de la sol. Au fost doborâte şase avioane ruseşti de vânătoare I-16 şi trei bombardiere. Vizanty personal ar fi doborât două avioane de vânătoare şi un bombardier.Pe Frontul de Est, deja băgase spaima în piloţii sovietici. Ataca exact si fără milă avioanele şi ombardierele ruseşti, creându-şi renumele printre sovietici de „Lupul Carpaţilor“.

„Campania de Est a fost o perioadă neagră, din ce îmi spunea tatăl meu. Multă mizerie, un măcel neîntrerupt . Ei, pilotii de vânătoare, cei care dansau, de fapt,zilnic cu moartea, aveau şi momente de boemie. Pe Frontul de Est nu era loc de aşa ceva“, spune Ana Maria Vizanty, fiica pilotului.
50 DE MISIUNI ÎN CAMPANIA DE EST:„În mărturiile de război ale perioadei, se spune că atunci când piloţii ruşi vedeau stema regală cu tricolorul românesc pe aripa sau pe coada unui avion, înlemneau. Ştiau că în oricare dintre acestea putea fi „lupul” Vizanty. Iar în momentul în care îl reperau pe pilotul român, era prea târziu. Nu mai aveau timp nici să fugă… Era atât de iute şi de precis, încât rar îşi rata ţinta. Apărea fulgerător şi nu îi era frică să se dueleze şi cu câte două avioane în acelaşi timp. Era un adevarat ” as al aerului“, arată istoricul Gheorghe Median.În total, pe Frontul de Est, Dan Vizanty a participat la peste 50 de misiuni de război, fie de bombardare, fie de luptă cu avioanele sovietice. Soldaţii mecanici germani considerau că era o onoare să îi încrusteze pe fuselajul avionului barele de culoare ce indicau faptul că încă două sau trei avioane sovietice fuseseră doborâte de Vizanty… ;

Datoria de a-şi apăra ţara, înaintea prieteniei După 23 august 1944, când, la ordinul regelui, au fost întoarse armele împotriva Germaniei naziste, „ucigaşul“ IAR-80, pilotat de Vizanty, a semănat din nou teroare, de această dată în rândul aviaţiei germane. „Dan Vizanty, fiind un monarhist convins, executa tot ceea ce îi cerea regele in mesajele sale. Ordinul venind de la rege şi el fiind militar, era nevoit să se supună. I-a fost greu, mai ales că avea prieteni în rândul aviatorilor germani. Era foarte respectat“, spune fiica pilotului, Ana Maria Vizanty.

Primele zile de după 23 august 1944 l-au găsit pe Dan Vizanty la comanda Grupurilor reunite 1 şi 6 de la Popeşti-Leordeni, care ulterior aveau să fie transformate în Grupul 1 de vânătoare. Rămâne memorabilă discuţia dintre el şi fostul său camarad, colonelul Eduard Neumann, comandantul aviaţiei germane din Balcani. Pe 23 august 1944, Vizanty era în carlinga avionului său şi se gândea la întorsătura pe care o luase războiul. Acolo, în avion,medita cel mai bine. Pe frecvenţa lui secreta de radio a intrat colonelul Neumann. Conversaţia dintre cei doi „asi” este povestită chiar de pilot german: „«Dragă Vizanty, e secret , într-o jumătate de oră, voi lansa un bombardament asupra Bucureştiului. Ce vei face?». Îi răspunde fără ezitare: «Ridic aviaţia de vânătoare!». El: «Te înţeleg. Fiecare cu datoria sa». Eu: «Nu există alternativă. Tristă realitate! Dacă ne ajută Dumnezeu, ne vom reîntâlni într-o zi pentru a evoca doar clipele plăcute petrecute împreun㻓. Şi, într-adevăr, aviatorul român şi-a făcut datoria şi contra nemtilor care au atacat Bucureştiul. Ca lider şi pilot al Grupurilor reunite de vânătoare 1 şi 6, a reuşit să scoată din luptă şi să doboare, în doar trei zile, peste 25 de avioane germane de toate categoriile.Era fabulossi ca om si ca pilot!!!

VICTORIOS ŞI PE CERUL CEHOSLOVACIEI În Campania din Vest, în perioada 8 septembrie 1944-august 1945, în calitate de comandant al Grupului 1 de vânătoare, funcţie în care rămâne până la sfârşitul războiului, execută zeci de misiuni contra armatei germane. Pleacă în Cehoslovacia pe urmele trupelor naziste aflate în retragere. Conduce Grupul 1 de vânătoare şi doboară , alături de ceilalţi piloţi , 25 de avioane germane,teribilile Messerschmitt şi distruge numeroase puncte de artilerie de la sol.

Până la sfârşitul războiului, a acumulat 4.600 de ore de zbor şi 43 de victorii personale, conform sistemului prevăzut de Statul Major al Aerului, ceea ce l-a plasat printre cei mai buni piloţi de vânătoare din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. A obţinut 10 distincţii militare importante, printre care Ordinul Militar Mihai Viteazul , la 3 octombrie 1944, Ordinul „Steaua României“ cu spade şi panglică de Virtute Militară – la 15 aprilie 1945, Ordinul Coroana României – la 29 iulie 1942 şi numeroase medalii aparţinând Ordinului Virtutea Aeronautică.Talentul şi priceperea lui ca aviator au fost dovedite şi de avansările spectaculoase. A început ca sublocotenent În doar trei ani, în 1934, a ajuns pilot de vânătoare A învăţat extrem de repede să stăpânească la perfecţie avionul de vânătoare . În 1939, la începutul războiului, priceperea sa l-a recomandat pentru funcţia de comandant de aviaţie. Avea doar 29 de ani şi devenise comandantul Escadrilei 43 de vânătoare.

Pe lângă un aviator şi un comandant genial, Dan Vizanty era şi un camarad de aur. Conducea un grup extraordinar , disciplinat pe timp de război, capabil să intervină în câteva minute, dar şi o uriaşă boemă în momentele de linişte, mai ales de după victorii.Grupul 6 făcea totul cu pasiune.Pe cât de măiestru zburător era devotat camarad şi etern îndrăgostit. Era la concurenţă pentru inima femeilor cu un alt as al aerului, Constantin «Bâzu» Cantacuzino“, dezvăluie fiica aviatorului. Vizanty şi „Bâzu“ Cantacuzino, de care îl lega o puternică prietenie, ar fi fost cei mai mari cuceritori din Bucureşti. Erau idolatrizaţi de femei.„Pe amândoi îi caracteriza generozitatea. Dorinţa permanentă de a da tot ce au mai bun în ei. Din tot ceea ce mi-a spus Dan Vizanty, tatăl meu, rezultă solidaritatea, devotamentul, abnegaţia, frumoasa nebunie a riscului pentru victorie“, spune fiica pilotului. Se spune că se distrau ca şi cum ar fi fost ultimele ore din viaţă.

„ Ziua, mureau arşi de vii în angajamente monstruos disproporţionate numeric contra «fortăreţelor» de pe cerul Bucureştiului, iar seara, erau ovaţionaţi precum gladiatorii Romei… pe Calea Victoriei. O alee din Cimitir ternaţional. ul Ghencea Militar este plină cu aceşti băieţi frumoşi, pe nedrept uitaţi“, descria Grupul 6 de vânătoare, în 1996, inginerul Cristian Crăciunoiu, în revista Modelism Internaţional.

Vizita lui Charles de Gaulle şi plecarea la Paris .Odată cu instaurarea regimului comunist, cunoscut ca monarhist convins, pilotul Dan Vizanty a fost îndepărtat din armată, fiind trecut în rezervă la 22 august 1947. Pentru asul aerului din timpul războiului, a început calvarul. Fără să abdice de la convingerile sale, a fost condamnat la cinci ani de puşcărie şi închis la Poarta Albă în 1961, pentru „uneltire contra ordinii sociale“. În 1963 a fost eliberat, fiind graţiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.„Pentru comunişti, era un individ periculos. Era un erou de război, credibil şi respectat . Circulau ştiri despre victoriile sale, iar despre eroismul lui ,in Occident erau pline revistele. Nu puteau să îl lase în pace, el fiind monarhist, fiu de boier şi un om cu educaţie aleasă. Singura cale era discreditarea lui“, spune istoricul Gheorghe Median.

A fost ani de zile ignorat, marginalizat de comunişti. Locuia într-un apartament din Bucureşti şi se chinuia să-şi întreţină familia. Fostul comandor, aşa cum a fost trecut în rezervă, a fost transformat de „tovarăşi“ în muncitor necalificat. Era purtat de la o slujbă la alta, ca un element periculos pentru orânduirea socialistă. „Îl hăituiau şi îl supravegheau mereu. A rămas fără nimic. I-au confiscat toată averea. Casa părintească de la Botoşani a fost dărâmată. A muncit în mai multe locuri. A fost recuperator de epave aviatice după război, angajat la Plafar, tehnician, muncitor în construcţii, macaragiu“, povesteşte Ana Maria Vizanty.

Salvarea pentru Vizanty a venit în 1968 de la Charles de Gaulle, preşedintele Franţei. Aflat în singura sa vizită oficială pe teritoriul României, în luna mai 1968, Charles de Gaulle îl întreabă, în mod oficial, pe Nicolae Ceauşescu despre soarta generalului regalist Paul Teodorescu şi despre cea a Asului aviaţiei militare Dan Vizanty. Fostul pilot a fost luat de pe şantierul unde lucra, îmbrăcat în grabă în uniformă de comandor şi prezentat preşedintelui Franţei. „De Gaulle a înţeles că ceva nu era în regulă. Nu a spus nimic, dar a luat legătura în Franţa cu foştii aviatori şi a fost pusă la cale salvarea lui Vizanty“, spune istoricul Gheorghe Median.În următorii ani, veteranii membri ai organizaţiei internaţionale a piloţilor de vânătoare „Les Vieilles Tiges“, cu care Vizanty se împrietenise în timpul războiului, au încercat să-l aducă în Franţa, însă acesta a refuzat, dorind mai întâi să o vadă pe fiica sa cu un rost în viaţă.

În iunie 1977, Dan Vizanty a fost chemat însă de primarul Parisului, viitorul premier Jacques Chirac, şi de catre membrii Asociaţiei Aeronautice Internaţionale „Les Vieilles Tiges“ într-o misiune de cercetare pentru a întocmi o istorie a aviaţiei europene. „A fost şansa lui. Avea 67 de ani şi a plecat. Nu ne-a spus nimic, nici mie, nici mamei. Eram studentă la Bucureşti. În felul acesta, nu aveau ce scoate comuniştii de la noi. A plecat şi nu s-a mai întors niciodată“, povesteşte fiica pilotului, Ana Maria Vizanty.

Vizanty a ajuns în Franţa, unde a fost întâmpinat cu onoruri. Jacques Chirac i-a înmânat „Medalia de Argint“ a oraşului Paris pentru meritele sale ca erou aviator. Culmea, în spatele salvării sale au stat chiar foştii piloţi împotriva cărora Vizanty a luptat. L-a reîntâlnit, cu această ocazie, şi pe colonelul german Eduard Neumann şi au băut o şampanie împreună…

„Deşi a fost departe de ţară, a promovat, prin presa vremii sau în diferite cărţi despre aviaţie, România şi aviaţia sa pe nedrept uitată. A primit o pensie de merit de la statul francez. M-am reîntâlnit cu tata în 1990, la Paris. Nu a mai fost bine primit în România. Nici nu era mulţumit de climatul politic, nici după 1990. Era dezamăgit şi trăia melancolia regalistă a României“, spune Ana Maria Vizanty. Dan Vizanty a murit la Paris la 12 noiembrie 1992. Dezonorat de comunişti şi forţat să-şi părăsească ţara pe care a apărat-o fără să se gândească la propria viaţă, Dan Vizanty a ajuns un „as uitat“. Nimeni nu a mai pomenit nimic despre eroul de pe cerul României din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Singura carte despre Vizanty în România a fost scrisă în 2012, de istoricul Daniel Focşa.