G
78 aprobate

gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152

 

Limba Română nu s-a schimbat într-atât prin relatinizare încât să nu înțelegi un text din veacul al XVI-lea, cum este Scrisoarea lui Neacșu (1521). Ce nu poți traduce este formula slavonă de început și ”i pak” care cred că se traduce ”și iarăși” sau ”și atunci”. O perioadă mă gândeam că am moștenit lat.et (și) prin acel ”i”, dar cred că am pierdut un ”e”, conform arom. e.
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/pak%D1%8A
https://en.wiktionary.org/wiki/et#Alternative_forms_3
https://dexonline.ro/intrare/e/258416
În vechime introduceau cuvinte slavone pe care nu le înțelegeau restul Românilor, la fel cum fac unii cu introducerea de cuvinte englezești. Ce nu pricepem noi azi din limba veche sunt arhaismele și regionalismele ca abur (suflet) cf. Alb.avullushe, avullore (spirite care sufocau oameni cu respirația lor), prep. a (la; cf. lat.ad), ștrumeleac, au (sau), înde, a învita (var.înzita, îndita), a împuta, mură (”ierbarul vitelor”), lucoare, naie (corabie), a păca (a supune, a îmblânzi) și altele. Nu adaug slavisme pentru că suntem familiari cu ele, chiar și cu unele vechi și rare, dacă avem obiceiul lecturii.

Bănuiesc că am pierdut multe cuvinte latinești și dacice din sec.VI până am început să traducem și să semnăm (scriem) în limba română. E curios faptul că am preluat verbul a citi din slavonă, dar a scrie și a semna sunt latinești. Sunt sigur că am avut și noi verbul legō, legere.

Putem să ne împutăm (reproșăm) multe în istoria noastră veche sau recentă, dar să nu exagerăm cu autocritica. Pe mine nici nu mă interesează cine au fost inginerii, arhitecții, dacă mâna de lucru în absolută majoritate a fost cea românească. În multe orașe transilvănene românii nici nu aveau voie să ”între” decât atunci când prestau munca de iobagi. Din sec.XIII de când genovezii dictau și românii ridicau ziduri de cetate, faruri și clădiri trainice și până la ”hunguri” și austrieci, tot noi am fost aici de am tras greul. Să nu ne mai căcăm pe noi că am fost vioara a doua. Ce ar trebui să ne reproșăm noi azi e faptul că am fost creștini cu dușmanii noștri. După masacrele din secuime, din Ip și Trăznea (1940) sau din Pănade (1907) și câte au mai săvârșit ungurii contra românilor în trecut, armata română trebuia să treacă prin fiecare casă de maghiari și să-i forțeze să-și adune catrafusele, animalele și să fie deportați peste Tisa. Asta putem să ne reproșăm.
La fel și cu rușii sau ucrainenii. După atâtea împilări, masacre și deportări, în 1918 trebuia să curățăm toată Moldova de ei și să aducem toți românii de peste Nistru încoace. Altfel s-ar fi purtat al doilea război mondial.