Președinte al Partidului Neamul Românesc este fostul deputat PSD din legislatura trecută Ninel Peia, prim-vicepreședinte este generalul Mircea Chelaru, generalul Nicolae Rotaru are funcția de vicepreședinte, în timp ce un al treilea general, Constantin Onișor, este secretar general al Partidului Neamul Românesc.
“Partidul generalilor”, cum a fost deja numit de presă Partidului Neamul Românesc, va începe, încă din primele zile de la înființare, confruntarea între naționaliștii militari români și oengistii progresiști, au declarat pentru Evenimentul zilei fondatorii săi.
Partidul Neamul Românesc pledează pentru implementarea de urgență a “modelului polonez” în țara noastră, cu respectarea valorilor creștine și stoparea fenomenului migrației musulmane în Europa. Pe lângă promovarea capitalului autohton, altă prioritate a celor de la “partidul generalilor” va fi scoaterea din viața publică a ONG-urilor care fac parte din suveica rețelei finanțate de către miliardarul George Soros în România.
Mai mult, fondatorii partidului Neamul Românesc”, despre care se spune că ar avea în spate misteriosul Departament Zero, format din militari rezerviști sau în activitate, intenționează să facă publice listele cu toți înalții funcționari și demnitari ai statului român pe care i-au identificat ca aflându-se, sub diverse forme, pe “ștatul de plată” al miliardarului George Soros.
Fostul deputat Ninel Peia este absolvent al Academiei Naționale de Informații a SRI și doctorand la aceeași instituție, iar generalul de armată Mircea Chelaru, prim-viceprsședinte al noului partid, a fost șeful marelui Stat Major. Generalul Onișor provine tot de la Academia SRI, la fel ca și Onișor fost comandat al garnizoanei Pitești.
sa fie partidul românilor daca e vorba de neamul românesc ! adica fara straini ! fara alogeni ! sa ne mai lase…..
Dar, modelul românesc „prin noi înșine” Ce are d-lor ” ghenerali”? Ce știți domniile voastre de” modelul polonez”? Aveți idee câți polonezi sunt în Marea Britanie și Germania?
Tot cu securiști, tot cu ” ghenerali” care nu-și pot justifica averea nu se schimbă nimic în țara asta atâta timp cât venim cu „modelul polonez”, ” modelul botwanez” cu celebra-i monedă. Ce știu „ghenearalii” de un model economic? Gen Chelan, ditamai gheneralul habar nu are de armata Romei antice, mă și mir cum a ajuns „gheneral” dacă nu știe de armata care a inventat atacurile pe mai multe fronturi și concentrarea într-un punct în vederea atacului final, de atacul dublu pe flancuri reușit abia în sec XX de sovietici, de atacul combinat marină-infanterie-artilerie, de rolul trupelor de geniu în atacul și apărarea armatei Romei și multe alte lucruri inventate de armata Romei . Gen Chelaru este un expert în istoria antică, a dracilor, pardon tracilor, greșit a dacilor care erau „altceva” după generalisimul Chelaru. Restul istoriei antice este o nebuloasa totală.
Dacă „gheneralul” Chelaru nu are noțiuni elementare despre război cum ar putea avea el despre economie, cum ar pricepe el despre rolul armatei romane în economia romana? Partidul „gheneralilor” și „securiștilor pensionați și proști în afaceri” este născut mort.
În concluzie le urez o „Veșnică pomenire!”
Ce să caute Marian Munteanu alături de „gheneralii” care făceau zid în jurul lui Iliescu? PSD ii așteaptă cu bratele deschise, au experiență cu partidele conduse de „ghenerali”, cum ar fi marele „gheneral” Oprea.
P. S Nu înțeleg dacă Gen Chelaru se consideră dac și creștin zamolxian de ce își face partid în România? Îl așteaptă Zamolxe la el (fără suliți că știe că e împiedicat) că are niscaiva probleme cu Gebelezis și cucoana Bendis)
„prin noi insine” e un slogan liberal impus de masonii sec . 19, scoliti in lupanarele occidentului ateu apostat !
„prin noi insine” se refera la indepartarea lui Dumnezeu din viata omului se refera prin puterea omului individualist care vrea sa construiasca o lume atee fara Dumnezeu fara morala fara „printipuri”, vorba lui Caragiale, prin „liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup” vorba lui Eminescu !
Si….au reusit in mare parte au reusit…in occident mai ales prin acest liberalism ateu din sec 19 nascut din involutia franceza, l-au desavarsit prin comunism, pentru ca acum sa fie prezentat sub forma unui globalism babilonic antihristic antinational sustinut de straini de tefelisti spalati pe creier …
totul pentru distrugerea ortodoxiei a crestinismului zic ei…..dar, nu mor caii cand vor cainii….pentru acest motiv au stat ei impotriva rusilor, cand acestia luptau contra paganilor…pentru asta occidentalii au facut totul, alianta cu paganii contra rusilor, numai si numai ca popoarele ortodoxe sa nu fie unite. asta era pericolul cel mai mare pentru ei !!! „bizantul dupa bizant” sa nu fie unit….sa nu existe sansa unei „a treia Rome” crestine desigur ! pe prima au compromis-o cu catolicismul imperialist, pe a doua – Constantinopolul, au subminat-o cat au putut….iar pe a treia la fel, alianta cu paganii impotriva ei, comunism impus cu forta in 1917, „rusii cei rai”…..”rusii ocupanti” „expansiunea rusilor”…..propaganda iudeomasonica occidentala cat cuprinde pentru a arata cu degetul tapul ispasitor…pentru a masca de fapt ocupatia lor expansiunea lor….pentru ca ei, imperialismul occidental iudeomasonic a acaparat toata lumea, a ocupat si jefuit toata lumea sistematic dupa un plan bine pus la punct !
incat acum…..prin compromiterea totala din 1917, cand 85 la suta din guvernul rus era format din evrei, cand au cedat in 1989 in fata „fratilor” din vest…. putem spune ca aceasta pisica moarta aratata obsesiv: „rusii ocupanti”…rusii cei rai”…constituie tapul ispasitor, adica motivul, pretextul de schimbare prin necesitatate, prin declasansarea unei crize(monnet), de preferat razboi pentru occidentul „civilizat”…. asa incat nu cred ca mai putem vorbi acum in anul 2018, de un „bizant dupa bizant” sau de „a treia Roma” de o unitate a popoarelor ortodoxe, suta la suta bine intentionata, din partea rusilor, tocmai din motivul cel cu 85% de evrei in 1917 …..ci de un tap ispasitor provocat deliberat pentru a desavarsi planul cel de secole al iudeomasonilor de a transforma lumea intr-o babilonie perfecta fara identitate antihristica si antiumana, pentru care occidentul „civilizat” a fost instrumentul, vehiculul perfect, incepand cu imperialismul roman, cu prima Roma pagana, subminand pe cea crestina…pana in ziua de azi….
Akritas cred că auzeai „prin noi insine” și la Ștefan cel Mare și apoi te faci că nu știi că a fost aplicat în României din 1982- 1989? De la Nea Nicu l-au copiat nord-coreeni, Ciuce parcă așa numesc ei doctrina prin noi înșine.
Bun. Dar de ce nu se adună apele odată, măcar în al XII – lea ceas ? Cu partidul lui Marian Munteanu au luat legătura ?