Mi-e rușine de ignoranța agresivă a unor comentarii de pe acest blog
L-am publicat pe Anonimul Basarabean, adică am luat de pe blog două comentarii ale sale și le-am publicat ca materiale de sine stătătoare. M-a impresionat erudiția sa, mulțimea de citate și de argumente. M-am bucurat să dau peste cineva care știe mai multe decât mine pe un subiect cercetat de mine, despre care am scris.
Văd însă că alți românași de-ai noștri dacă e să le iasă în cale unul mai deștept și mai informat decât ei, fac moarte de om sau măcar îl înjură de toate cele! Ce-s alea argumente? Ce-s alea informații? Ce valoare au dacă eu însumi pot inventa câte informații îmi trebuie?!
Nu știu cum să-i fac pe cei care nu știu mai nimic să nu se amestece într-o discuție care nu pe ei îi așteaptă! Care nu e de nasul lor!
Mă gândesc că dacă pun la vedere inepțiile cu care s-au pronunțat astfel de comentatori o să-i fac să citească mai mult, măcar ce se află pe acest blog să citească și să mai și gândească la ce au citit. Probabil că nu este cea mai bună pedagogie, dar nu mă lasă inima să-i cenzurez fără a le da o explicație.
Iată prima, la întâmplare aleasă, inepție:
„Noi am fost mereu aici şi aici o să rămânem în veci. De la Marea Baltică până în centrul Anatoliei , totul a fost al nostru.
Din noi se trag toate popoarele lumii, din Carpaţii de Curbură au plecat toţi oamenii şi s-au corcit cu Homo Erectus dând naştere la diversele popoare şi rase de oameni de pe pământul ăsta.
Fără îndoială că noi suntem dacii cei mai puri, şi traian a fost pedepsit pentru nemerniciile sale de către Constantin cel Mare, aşa şi turcii au fost pedepsiţi, şi jidanii de către Hitler şi bozgorienii şi toţi alţii care au încercat să ne facă rău.”
Comentariul este semnat getica.net
Genul ăsta de comentarii apăreau în literatura maghiară din secolul al XIX-lea și stârneau stupefacția și hazul îngrijorat al celor care ajungeau să le citească. Le-am pomenit în cartea mea Transilvania. Invincibile argumentum, ca mostre de delir șovin și stupid, frecvent la autorii maghiari. Nu prea îmi vine să cred că vreun român poate să scrie așa precum Getica de mai sus. Nu cumva anonimii care le postează o fac pentru a compromite ideea că suntem și noi un popor de oameni normali?! Nu m-aș mira să apară în curând – la Budapesta, desigur!, o antologie cu asemenea parascovenii ca dovadă de ce le fată mintea la nebunii și caraghioșii de români!
Altă inepție:
„A existat cel putin un alfabet (care a evoluat dintr-un tip de simbolistica cu smn mistica) creat in spatiul nostru, posibil cu variante, la acesta m-am referit ca fiind ‘getic’, fiindca nu puteti contesta aceasta legitimitate. Grupuri de semne/litere din acest alfabet se regasesc la intervale de timp in tot spatiul locuit de neamul nostru, spatiu candva mult mai vast: afara de România in Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, in Basarabia, dar nu numai. De la Tartaria avem continuitate in zeci de locatii. Din acest alfabet s-au inspirat mai multe neamuri din partea asta de lume, incepand cu grecii, fiindca exista asemanari izbitoare cu semne din primele lor tipuri de scriere, apoi latinii etc. Desi cred ca aceste lucruri nu va sunt necunoascute, dati semne ca stiti destule. Veti spune, poate, ca scrierea veche s-a pierdut, ca getii foloseau … eu v-as raspunde ca geto-dacii uzau in cancelarii atat de greaca, cat si de latina, afara de propria lor scriere. Fiindca este o imbecilitate uriasa sa consideri ca un neam intins pe un asemenea spatiu isi uita sau pierde scrierea. Acest lucru se putea intampla numai daca avea loc o extinctie a populatiei pe tot acel spatiu. O asemenea extinctie nu a avut loc. Va atrag atentia ca aceste semne-simboluri se regasesc si pe painile care se intind pe “masa mortului” si astazi in sate vlahesti din Serbia.”
Semnează ZZC, un comentator deseori agresiv, sigur de el, pe care un ignorant de aceeași teapă, dar de bună credință, l-ar putea lua în serios.
Ideea că dacii ar fi practicat scrierea cu un alfabet propriu este o invenție medievală, o „scorniciune” răzleață, pe care n-o putem lega de nicio altă sursă care să confirme. Nu este exclus ca autorul acestei informații să fi avut în vedere răbojul, care, ca și scrierea propriu zisă la începurutile ei, are funcție mnemică, să vină în sprijinul memoriei.
Altminteri, eu personal agreez teza, destul de bine argumentată, că noi, arienii, indo-europenii, am cunoscut scrisul, dar nu a fost pe placul nostru ca invenție, ca noutate. Eu de câteva ori le-am dat la studenți următoarea problemă: „Se pare că scrisul a apărut în Dacia, deoarece la Tărtăria au fost descoperite cele mai vechi secvențe de litere înșiruite. În același timp, de la daci nu ne-a rămas niciun document scris. Ipoteză: dacii au cunoscut bine scrisul, ca procedeu, dar nu l-au practicat deoarece au conștientizat răul pe care îl poate face scrisul ființei umane! (sic!) Dacii au înțeles care este reversul medaliei, aspectul negativ, efectele nocive ale obiceiului de a scrie! Întrebare: Care ar putea fi aceste efecte negative ale scrisului?”
Întrebarea mea îi deruta pe studenți, dar le aminteam că vechii preoți celți, druizii, au interzis credincioșilor să folosească scrierea… Iar de la celți la daci distanța este neînsemnat de mică… Ce a fost în capul lor, al dacilor?
Le mai ofeream un ajutor: apariția televiziunii este considerată o mare invenție, o mare biruință a inteligenței umane. Întrebare: care este răul adus lumii de apariția televiziunii?
Ce vreau să spun cu asta? Că în loc să ne lăudăm cu dacii că au inventat alfabetul, scrierea etc, teză 99% aeriană, falsă, mai degrabă să ne lăudăm că dacii au refuzat, cu bună știință au ignorat existența scrisului, considerându-l ceva ne-firesc, ne-organic, în contradicție cu ceva anume din ființa omului!
În felul acesta dacii apar într-o lumină mult mai interesantă! În plus, nu mințim! Nu batem câmpii!…
Nu avem nicio dovadă că plăcuțele de la Tărtăria, „scrise” în urmă cu mai mult de șapte mii de ani, au aparținut unor daci. La data aceea nu e sigur că existau daci! Nu existau nici greci, nici latini… Existau doar indo-europenii din care ne tragem, care nu erau încă diferențiați în zeci de seminții! Dar nici măcar de originea indo-europeană a plăcuțelor de la Tărtăria nu putem fi siguri!
Personal sunt foarte încântat să se demonstreze că dacii nu scriau! Așa se explică – una dintre explicații, că noi, urmașii dacilor, noi, românii, avem cultura orală cea mai bogată din Europa, poate că din toată lumea! O moștenim de la daci în primul rând! Iar despre această cultură orală, în comparație cu cultura axată pe scris, pe tipar, vă faceți o idee câte parale făcea citind Baltagul, geniala carte a lui Sadoveanu, care tocmai asta demonstrează: superioritatea culturii vechi, orale, față de cultura modernă, bazată pe scriere. Vitoria Lipan este exponentul cuceritor al acestei lumi, din păcate o lume pe cale de dispariție!
La fel, nu mă deranjează deloc că vreme de un mileniu românii „nu au scris”, nu au produs niciun document scris! Am explicat pe acest blog de ce! Așa că, pe scurt, sunt tare mândru de strămoșii daci, că au rezistat tentației scrisului! Îmi place să cred că dacii nu au scris deoarece le-a interzis Zamolxe să scrie!…
Poate că în zilele următoare mă voi explica mai pe largul înțeles al tuturor.
Am subliniat secvența „eu v-as raspunde ca geto-dacii uzau in cancelarii atat de greaca, cat si de latina, afara de propria lor scriere”. Delir! Ignoranță! Aroganță!… Toate la un loc, citez persoana în cauză – imbecilitate!
Alta, din păcate a aceluiași tenace ZZC:
„In “Repertoriul” acad. Virgil Candea am inteles, fiindca nu am ajuns la carte, ca se gasesc enumerate scrierile de la Muntele Athos in care este mentionat neamul nostru. Cu siguranta ca aceste scrieri sunt mai numeroase. “Arhiva regilor daci” gasita la Sinaia (?) nu este singura arhiva, se spune ca si celelalte regate ale geto-dacilor tineau arhiva. Arhiva avea si regatul macedonean, scrierile din “tomba” acestui regat se afla in proprietatea statului grec.
Consultarea Arhivelor Vaticanului presupune o munca uriasa, fireste ca ar trebui detasata o echipa de specialisti acolo, insa istoricii nostri oficiali nu sunt interesati (mai deloc) nici macar de referirile istoricilor latini care ii privesc pe daci, ma refer la cele frecventate de studentii italieni.”
Păi de ce, frate, n-ai „ajuns la carte” și faci știință din auzite, adică lăutărește, fără note, fără niciun control! Orice bibliotecă județeană conține cărțile lui Virgil Cândea.
Am lăudat eu oralitatea, evitarea scrisului, dar nu și a cititului! Și nu totdeauna este benefică oralitatea! Folclorul de pe internet, al celor care țin să se bage în orice dispută pentru care nu au nicio lectură, poate fi catalogat azi ca un folclor al ignoranților cu îndărătnicie ignoranți și plini de suficiență, care niciodată nu-și recitesc textele semnate! Sunt convins că dacă ZZC și-ar fi recitit misiva, ar mai fi ajustat-o, că e prea de oaie să vorbești cu atâta aplomb bazându-te pe ce „se spune”! Unde se spune, domnule, „că și celelalte regate ale geto-dacilor țineau arhivă”?! Care regate? La ce coadă ai stat dumneata și ai auzit că se spune despre daci că arhivau etc., etc.
Citez mai departe: ”istoricii nostri oficiali nu sunt interesati (mai deloc) nici macar de referirile istoricilor latini care ii privesc pe daci”
Măi, ZZC, „referirile istoricilor latini care îi privesc pe daci” au fost de mult adunate în volume cuprinzătoare, aproape a-tot-cuprinzătoare, iar cele publicate de Academia Română poartă frumosul titlu Fontes Historiae Daco-Romanae, unde sunt adunate, cum ziceai, toate referirile istoricilor latini privitoare la daci! Pe pagina din stânga este textul latin sau grec, pe dreapta traducerea în română! O minunăție de cărți! Nu-i așa că nu ai auzit de ele, că pe unde hălăduiești nu „se spune” nimic despre ele?! Nu le-ai căutat nici la bibliotecă, nici la anticariat? Păi atunci ce cauți pe blogul ăsta, neisprăvitule, să faci pe deșteptul și să dai direcții de cercetare tagmei istoricilor, ignorant nerușinat și agresiv ce ești!
Nu-s nici eu vreun mare deștept, dar când nu știu ceva tac sau întreb, așa cum te întreb pe dumneata ce naiba ai vrut să spui la sfârșit, când i-ai pomenit pe studenții italieni? Tu ce înțelegi din ce ai scris pe blog? Poate ne lămurești, iar după aceea te duci, vere, la bibliotecă și ne scutești câțiva ani de comentariile dumitale! M-am săturat de alde matale!
Bun coleg cu ZZC se arată a fi ZOB:
„Noi cei care atribuim rol biologic si social dominant dacilor in formarea poporului roman vrem sa asiguram durabilitatea conceptiei pe care se vor baza urmasii nostri atunci cand vor fi nevoiti sa se apere de agresiunile criminale ale alogenilor.
Voi cei care sustineti in mod odios originea extradacica a romanilor sunteti autentici subminatori ai unitatii de neam.”
Domnule ZOB, fii bun și dă un exemplu de autor și de scriere care susține originea „extradacică” a românilor! Dă citatul în care se spune că dacii nu au participat la nașterea poporului român! Eu însumi, pe acest blog, în textele prin care am combătut inepțiile unor așa zicându-și ei daciști, precum mai sus discutatul ZZC sau ZOB, am spus de mai multe ori, preluând ideea de la toată literatura academică pe acest subiect, că dacii și-au adus un aport biologic, genetic, mai important decât romanii, iar că romanii au participat la ce se cheamă azi identitatea românească, cu aportul limbii latine, din care descinde româna ca moștenitoare și continuatoare a acesteia, nu fără importante „implanturi” din limba de substrat, așa cum ne-a demonstrat asta pentru prima oară Hasdeu!
Dacă aduci dovada că autori academici sau universitari au negat sau ignorat componenta dacică, eu mă retrag de pe acest blog și-l las la dispoziția voastră, alde ZZC și ZOB. Dar până nu aduci această dovadă, dumneata nu mai ai ce căuta pe acest blog, decât ca să citești, umil și cuminte, așa cum stă bine unui începător! Mai ai multe de citit, nu este suficient ce găsești pe blogul nostru. Adio!
Altul este VASILE ROAITĂ, personaj simpatic, dacă n-ar fi debordant de închipuit. Face pe modestul:
„Fara a fi un om de stiinta sau de cercetare, raman la convingerea ca geto-dacii si-au pastrat logic limba materna si nu si-au insusit peste noapte limba “paterna” latina. Cu amendamentul ca probabil limba latina si limba geto-daca erau idiomuri ale limbii trace.(Vezi Eneida a lui Vergilius).”
Auzi, șmecherul: „Vezi Eneida!” Ne-am dat dracului!… Adică face Vasile Roaită al nostru trimiteri bibliografice, este doxat rău, nu ai cum să-l combați dacă ideile sale sunt luate de la Vergiliu!…
Vasilică, tată, ca și lui ZOB: mâna pe carte, pe Eneida, desigur, scoți mata și ne arăți și nouă din epopeea latină versurile care confirmă inepțiile cu care te-ai produs pe blog, și eu mă retrag de pe blog dacă le găsești! Până atunci te rog să nu mai faci niciun comentariu, decât în gând sau oral, dar pe blog, nu! Nema! Nada!
Mai dau unul și mă opresc, nu mai rezist. Iată comentariul semnat Cel de veghe. Îl combate pe Anonimul Basarabean zicând:
„Spre exemplu cand il aduce in discutie pe ,,badica Traian” din Plugusor.E fals.Intrebati folcloristii si veti constata ca personajul Traian este o imixtiune carturareasca tarzie in text, in special in zona Ardealului.Cat despre Hasdeu,chiar a scris, in tinerete o poezie,unde se autoititula dac si ca ii ura pe romani.Chiar si Hasdeu in vremea sa,a fost banuit de a fi fost in slujba spionajului tarist, lucru neadevarat. (…)Nu se schimba cu nimic datele stiintei daca Savescu inaugureaza la Sarmisegetuza cea mai mare coliva din lume.”
Mergi mata la folcloriștii aceia și adu-i pe blog, să-i vedem și noi! Imixtiunea nu-i cărturărească, ci, zic unii dintre folcloriștii dumitale, nu toți, că ar fi vorba de alt Traian, ar fi Troian, nume preluat din folclorul slav! Deci tot folclor!… Dar acei folcloriști nu se ostenesc să ne explice ce caută numele lui Traian în folclorul unor popoare slave! Pe vremea lui Traian slavii nu erau pe nicăieri în Europa. Ce motiv aveau slavii să-l țină minte pe Traian? Prezența lui TrOian în tradițiile slave este mai curând dovada unei influențe românești, daco-romane, asupra unor slavi!
Este semnificativ acest atac la Troian al nostru că nu-i al nostru, că nu-i Traianus Imperator, ci altul! Personaj mitologic… Așa cum le-a căzut greu că ne numim români, la fel nu le-a convenit nici dovada astălaltă: am păstrat amintirea celui care ne-a adus, pe unii dintre strămoșii noștri, de la Roma în Dacia, după loc curat de arat și semănat….
Intervenția Celui de veghe mă face să public curând un text mai vechi pe acest subiect. Atunci de ce sunt supărat pe dînsul, care ignorant nu e?! Dar este derutant! Inclusiv prin referința la coliva lui Napoleon. Nu știam că a făcut ditamai coliva! Să fie sănătos și să mai facă! Dar nu pentru asta este nociv Napoleon al nostru! Ci pentru ce a scris, iar cel de veghe doarme pe el și nu bagă de seamă. Mai exact spus, se face că nu pricepe…
Între cei ce nu pricep și cei ce se fac a nu pricepe îi prefer pe primii! Așa că…
Ion Coja
Intervin în dialogul Sorin – Ion Coja, privind implicațiile scrisului ; Îmi cer scuze pentru asta…
Cea mai mare „carență” a scrisului este că înlocuiește graiul viu și astfel conduce la o anumită formă de alienare.
Oricât de bizar ar părea și Internetul reprezintă aceeași forma de alienare ducând mai degrabă la înstrăinarea omului de semenii săi, deși aparent ne apropie …
Scrisul reprezintă o învățătură pusă pe hârtie…
Anterior, învățatul se făcea exclusiv prin ucenicie ceea ce implica proximitatea fizică a tandemului profesor-elev(ucenic) pe o perioadă de timp proporțională cu complexitatea subiectului învățat.
Iisus (Rabi – Învățătorul) a procedat așa timp de trei ani…
Nu mai știu cine a afirmat următoarele : N-aș mai citi nicio carte dacă aș putea să mă întrețin măcar o jumătate de oră cu autorul său… Acest om a înțeles avantajul graiului viu !
În mod clar asta este cea mai mare „pagubă” pe care scrisul o aduce caracterului uman, capacităților sale…
În societățile secrete, încă se mai practică transmiterea cunoștințelor prin viu grai (știu ei de ce…) dealtfel în francmasonerie se debutează cu gradul de „ucenic”…
Orice inventie, asa cum spunea si d-nul Coja, isi are si reversul ei.Mecanizarea, electronizarea si automatizarea favorizeaza sedentarismul, calculatorul si internetul faciliteaza enorm informarea, dar exista si reversul (pericolul) de a te rupe de lumea inconjuratoroare, de a te face sa traiesti in lumea ta, daca pot spune asa.Pina la urma tragem insa linie si cantarim ce ar aduce mai multe minusuri: efectul negativ al inventiilor, sau lipsa lor.
Cand vorbeam ca din pacate resimtim lipsa inscrisurilor lasate direct de catre stramosii daci, ma gandeam si la ce o fi insemnat sa fii un carturar roman, vietuind in Transilvania prin sec. XVIII si trebuind sa „dai piept” cu capsomanii teoriei vidului demografic, care la o adica, in lipsa inscrisurilor lasate de romani (sau greci), probabil puteau incepe nu cu vidul dintr-o anumita perioada, ci cu „fugi de-aici, nu existat nici o Dacie niciodata, vise la voi, aici fost pustiu de mii de ani” (ma gandesc ca e posibil sa fi avansat si ideea asta).E greu sa le dai in cap unor asemenea capsomani doar cu o cultura oral transmisa.Iar munca arheologica pe atunci…Nu stiu, poate gresesc, dar cred ca daca si textele care le avem despre Dacia si geto-daci lipseau, bietii carturari ar fi fost cam in ceata.Bun, mai erau niste monumente la Roma, dar tot de la romani citire.Am fi avut probabil o imagine despre cum aratau dacii doar intuind din ce puteam vedea in viata satului romanesc.
Cele 4 volume ale colectiei de documente Fontes Historiae Daco-Romanae se gasesc si pe vistieria.ro
http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-Documente/Documente-Antichitate/Izvoare-privind-istoria-Romaniei-Fontes-Historiae-Daco-Romanae-4-volume.html
Deci nu numai ca istoricii romani au fost interesati de aceasta tema, dar munca lor este la liber pusa la dispozitia celor dornici sa citeasca.
Cu mici scăpări, în cele patru volume se găsesc toate textele antice care fac referință la teritoriul de azi al României, la daci și alte popoare care au locuit sau au trecut pe aici, liderii acestora, fapte de-ale lor etc. Te încearcă o puternică dezamăgire când vezi cât de puține totuși sunt sursele de informații care îi privesc pe strămoșii noștri geto-daci.
„Te încearcă o puternică dezamăgire când vezi cât de puține totuși sunt sursele de informații care îi privesc pe strămoșii noștri geto-daci.”
„Ipoteză: dacii au cunoscut bine scrisul, ca procedeu, dar nu l-au practicat deoarece au conștientizat răul pe care îl poate face scrisul ființei umane! (sic!) Dacii au înțeles care este reversul medaliei, aspectul negativ, efectele nocive ale obiceiului de a scrie! Întrebare: Care ar putea fi aceste efecte negative ale scrisului?”
Desi ipoteza este plauzibila si ar putea fi chiar adevarata, totusi cred ca resimtim din plin si lipsa contributiei lor ( a stramosilor geto-daci) la acest capitol.Cred ca discernamantul e una din armele de lupta impotriva efectelor negative ale scrisului (si mass mediei….apropo de analogie) si nu cred ca ei duceau lipsa de oameni avand din plin aceasta calitate. E destul de delicata problema sa ramai doar la cultura orala si sa te bazezi pe transmiterea cu acuratete a ei peste multe, multe generatii.Si mai dificil devine cand vrei sa aduci dovezi a ceea ce a fost cu secole in urma, mai ales ca toti avem mentalitatea de „verba volant, scripta manent”. Toti vrem sa vedem documente, inscrisuri si asteptam ca interlocutorii sa isi acopere afirmatiile cu surse.Nu validam nimic fara dovezi palpabile.Pina si despre exponentul Vitoria Lipan citim pentru ca Sadoveanu a scris.
Ce s-ar fi intamplat daca si aceste texte ar fi lipsit? Ar fi putut usura in oarecare masura “munca” inventatorilor teoriei vidului demographic? Cat de departe ar fi mers aberatia lor?
Povestea cu scrisul este mai complicată. Eu am propus un joc de imaginație în primul rând: să vedem care sunt carențele scrisului! Reversul medaliei! Scrisul este o mare invenție! Nu este singura! Dar tot ce a inventat omul are și un revers negativ. La facultate căutam acest revers împreună cu studenții, care era foarte sceptici că ar exista un asemnea revers. Până la urmă ceva-ceva tot găseam. Bunăoară ni s-a transmis din antichitatea rezerva druizilor față de scris: slăbește memoria!…Câte numere de telefon știați pe dinafară înainte să apară telefonul mobil? Și așa mai departe!
Tradiția orală, atribuie obârșia namului, Doichiei.V-ați întrebat de ce nu este amintit un cuplu, așa cum ar fi normal? Această Măicuță Bătrână,este amintită în Miorița și în versurile culese din Țara Crișurilor:Căutați Maica Bătrână…(N. Densușianu). Această Măicuță Bătrână, a existat și a civilizat lumea antică, pornind din Dacia. Căutați-o! Vă poartă prin mai toată istoria începând cu epoca bronzului. Merită s-o aflați!Am să vă dezvălui faptul că se ascunde sub o mulțime de epitete dar are un nume real, confirmat de mai multe surse credibile.
„Ţine-i pe prieteni aproape, iar pe duşmani şi mai aproape!”
Oare cine are dreptul de a se considera deasupra tuturor, ştiind că măreţia indiviului este dată doar de mulţimea oamenilor cărora le este de folos?
Eu cred Domnule Profesor că doar împreună putem face ca lucrurile să devină folositoare şi mai ales oportune. A polemiza este una iar a „certa” nişte postaci ca mine, pentru vina de a fi ceva mai activi şi insistenţi în ideile lor, este altceva.
Dacă nu ar exista minciuna, adevărul nu ar avea sens. Dacă toţi oamenii s-ar comporta într-o morală unică, nu ar exista deştepţi, mai rău, nu ar exista progres.
Dumneavoastră negaţi polemica, dialogul, conflictul de idei, disputa istorică şi socială de dragul unei teorii.
Suntem români şi ….punctum!
Punctum, punctum dar …chiar le ştim pe toate şi avem oare dreptul de a-l crede numai pe „anonimul” român de peste Prut?
Avem oare dreptul să decidem că Săvescu ori Roxin sunt nişte trădători în căutarea gloriei? sau generalii C şi P sunt semidocţi? Oare nu vedem efectul asupra a milioane de români care s-au săturat să fie confundaţi cu ţiganii sau etniile parazitare?
Consideraţi întrebările mele ca retorice sau măcar un semn de dezaprobare a modului de abordare a polemicii pe acest blog, pe care îl prefer doar pentru naţionalismul său temperat.
Indiferent care ne sunt originile avem dreptul şi obligaţia de a le cunoaşte, nimeni, absolut nimeni, nu are dreptul de a limita exprimarea celuilalt în condiţiile unui limbaj decent şi oricât de dur, cu argumente, cu opinii personale asumate, adică într-o normalitate logică.
Dacă aţi şti cu adevărat ce înseamnă o hologramă şi că realitatea are cel puţin 11 dimensiuni(deocamdată), poate nu aţi fi fost aşa de dur cu „proştii” sau „nemernicii” incriminaţi mai sus, …. pentru că singura lor vină cu adevărat este doar aceea că LE PASĂ!…..iar UNIVERSUL şi deci REALITATEA este nu doar fractalică ci şi holografică, adică TOTALĂ.
Pentru a fi mare, trebuie să priveşti lumea de sus şi să poţi în acelaşi timp să înţelegi cum funcţionează acolo jos.
Scrisul şi televiziunea sunt forme tehnice prin care sunt dirijate lumile. Dvs., ca doctor în comunicare nu puteţi ignora, şi aţi demonstrat claritatea cu care înţelegeţi aceasta.
Ce anume transmiţi este esenţial, nu prin ce mijloc, esenţa mesajului şi morala acestuia nu interesele ipocrite ale deţinătorului formei de mediatizare, de răspândire a informaţiei, de orice fel ar fi aceasta.
Sper că încercând o readucere „la origini” a rostului pentru care consumăm resurse personale preţioase, vom privi cu mai multă înţelepciune şi respect opiniile celorlalţi.
Articolul, este în fond un elogiu adus …evreilor, care pot demonstra astfel cum noi românii suntem cei mai reprezentativi urmaşi ai lui … PROCUST, iar ei nu au făcut niciodată altceva decât să ia partea celui care plăteşte mai bine.
ZZC, Vasile Roaită, Zob, … au tot dreptul de a se considera vexaţi, să se conformeze proverbului „Când broaştele orăcăie, privighetorile tac”.
Pentru ce suntem noi aici?
Cine este „dacismu-moldovenismu”, ce vrem să demonstrăm cu teoria latinităţii Poporului român, de ce nu se admite că nimeni nu poate cuprinde sau cunoaşte TOT adevărul, …….?
Vreau NORMALITATE!
Domnilor va recomand sa cititi „Valah” de Gabriel Gheorghe, „Fasti Getici o Gotici” de Carlo Troia – editie ingrijita de Gabriel Gheorghe, Din Arhivele Daciei – (Placile de la Sinaia) si Hyperboreii si Zamolxismul de Branislav Stefanoski.
Plăcile de la Sinaia ?Ca DAC PUR chiar vă rog să ne traduceți și nouă celor care suntem ȘI ROMANI ȘI DACI și nu mai știm limba și scrierea DACILOR PURI…
toxinKGB « a uitat » să spună că Tăbliţele de la Sinaia ÎI DESFIINŢEAZĂ teoriile
Cum se potrivesc afirmaţiile lui toxinKGB cum că dacii vorbeau O FORMĂ DE LATINĂ,eventual VECHEA LATINĂ numită şi LATINA PRISCA cu limba de pe “Tăbliţele de la Sinaia”???
Cei care au căzut în capcana lui ToxinKGB şi se cred DOAR DACI,IMPOSIBIL DE ASIMILAT de către ROMANI,
atunci ştiu să citească în LIMBA DACĂ :
“BOYREBYSETODYOHYOUSIABA-
STARNOPAZYCEOSOTIASEGYS-
TADYOSOTRARYOMYONUSODIO
CETACIRABISICASOROGIAO”
dle Ion Coja, dvs. impreuna cu toti academicienii nu puteti demonstra ca limba româna descinde din limba latina, asta este doar o presupunere fara sa fi fost demonstrata vreodata. Pozitia si argumentele idioate ale ungurilor la subiect nu au nici o relevanta si pot fi lasate la o parte. Va provoc, astept demonstratia…
roman ioan, ma scuzati.
Ia și citește domnule ROMAN(un nume pur dacic…)
toxinKGB i-a uitat şi pe LEGIONARII DACI din Cohorta I AELIA DACORUM
Încă o dovadă ARHEOLOGICĂ de data asta a ROMANIZĂRII DACILOR.
Şi anume DOVADA CĂ DACII LUPTAU PENTRU ÎMPĂRAŢII ROMANI SUB COMANDĂ ROMANĂ.
Şi mai erau şi recompensaţi de ÎMPĂRAŢII ROMANI pentru asta:
DACII AU FOST RECOMPENSAŢI cu titlul de “AELIA” datorită serviciilor aduse imperiului ROMAN luptând pentru a apăra ZIDUL LUI HADRIAN care şi azi desparte Anglia de Scoţia!
“Însuşi titlul “Aelia” era o mare onoare, căci deriva din NUMELE ÎNTREG al împaratului Hadrian, denumire care putea fi câştigată numai datorită unui serviciu militar sau cultural ieşit din comun.” -Robin Birley mare arheolog englez
PROCESUL DE ROMANIZARE A DACILOR este demonstrat şi de dovezile arheologice în care ÎNGEMĂNAREA numelor dacice şi romane este evidentă:
5. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
I O M
COH I
AEL DACOR
C C A IVL MARCELLINVS
>
LEG II AVG
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Cel Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, sub supravegherea lui Aulus Iulius Marcellinus, centurion al Legiunii II Augusta.”
6 INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 205-208 e.n.)
La 100 de ani după CUCERIREA DACIEI de către Traian.
IMPP CAES L SEPT SEVERO PIO PERT ET M AVR ANTONINO AVG ET P SEPT GETAE NOB CAES HORREVM FECER COH I AEL DAC I TRACVM C R SVB ALFENO SENECIONE COS PER AVREL IVLIANVM TR
“Pentru împăraţii, Caesar Lucius Septimius Severus Pius Pertinax şi Marcus Aurelius Antoninus Augustus şi Publius Septimius Geta, nobilul Cezar.
ACEST GRÂNAR A FOST CONSTRUIT DE
Cohorta I AELIA DACORUM
şi de către Cohorta I TRACUM,
CETĂŢENI AI ROMEI,
sub Alfenus Senecio, consular prin tribunul Aurelius Iulianus.”
I-auzi!
DACII CONSTRUIAU GRÂNARE PENTRU ROMANI.
S-ar zice că SE ÎNŢELEGEAU FOARTE BINE.
Şi mai erau şi CETĂŢENI AI ROMEI !
DACII erau atât de MÂNDRI CĂ SUNT CETĂŢENI AI ROMEI încât SĂPAU ÎN PIATRĂ pentru eternitate
SĂ SE ŞTIE.
Dar asta NU VOM VEDEA şi în “documentarele” lui Toxin care VEDE DOAR LUPTE CRÂNCENE între DACI şi ROMANI.Moscova ştie de ce…
Alio,Maska:
DACII SE DECLARAU “CIVITAS ROMANUM” adică
DACII SE DECLARAU CETĂŢENI ROMANI.
INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
I O M
COH I
AEL DACOR
C C A IVL MARCELLINVS
>
LEG II AVG
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Cel Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, sub supravegherea lui Aulus Iulius Marcellinus, centurion al Legiunii II Augusta.”
http://www.dracones.ro/imagini-site/lapidarium/5.gif
INSCRIPTIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
DEO COCIDIO COH I AELIA DACORVM C P TERENTIVS VALERIANVS TRIB VSLM
“Pentru zeul Cocidius, Cohorta I AELIA DACORUM, comandaţi de către tribunul Terentius Valerianus, cu hotărâre şi AŞA CUM SE CUVINE ŞI-AU ÎNDEPLINIT JURÂMĂNTUL.”
Ia te uită,DACII FĂCEAU JURĂMINTE ROMANILOR.
Şi asta nu e cumva …ROMANIZARE?
INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
I O M
CO[H] I AEL
DACORVM
QVB PREEST
AMMONIVS
VICTORINVS
TRIB
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, comandată de tribunul Ammonius Victorinus”
http://www.dracones.ro/imagini-site/lapidarium/10.gif
9. INSCRIPţIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
SIGNIS ET N AVG COH I AEL DACORVM
“Pentru MODELUL şi DIVINUL SPIRIT al Împăratului, Cohorta I AELIA DACORUM.”
“Pentru MODELUL şi DIVINUL SPIRIT al Împăratului, Cohorta I AELIA DACORUM.”
Ia te uită,ÎMPĂRATUL ROMAN era “MODEL” pentru DACI şi spiritul său era “DIVIN” pentru aceeaşi străbuni ai noştri DACI.
Ce-o zice Toxin?
ADEVĂRUL DOVEDIT de probele arheologice NU prea corespunde cu MINCIUNILE LUI NERUŞINATE,nu???
11. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
> DECI SAX COH I DAC
“Centuria lui Decius Sax[us], din Cohorta I DACORUM.”
12. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
…SPA SEPTIMO VIXIT ANN XXXX MIL XVIII COH I AELIA DACORVM H F C
“[Umbrelor celui plecat Hos]pes Septimus, care a trăit 40 de ani şi a servit 18 în Cohorta I AELIA DACORUM. Aici se află.”
Iată şi lespedea de mormânt a unui străbun dac,numit HOSPES SEPTIMUS.
Septimus probabil după Toxin-KGB NU E NUME ROMAN….
13. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
DEO MART CHORTIS PRI AEL DAC V P V CVI TRIB
“Zeului Marte, Cohorta I AELIA DACORUM au pus această ofrandă votivă cu tribunul lor.”
I-auzi.STRĂBUNII NOŞTRI DACI se rugau zeului Marte,împreună cu TRIBUNUL LOR.
Mda,o fi ROMANIZARE,n-o fi…
14. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 237 e.n.)
I O M COH I AEL DACORVM C P AVRELIVS FASTVS TRIB PERPETVO COS
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM comandată de tribunul Aurelius Fastus, când Perpetuus era consul.”
15. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 260-268 e.n.)
I O M COH I AEL DAC POSTVMIANAC P MARC GALLICVS TRIB
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, proprietatea lui Postumus, comandată de tribunul Marcus Gallicus.”
16. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 271-274 e.n.)
DEO COCIDIO
I O M COH I AEL DAC TETRICIANORVM C P POMPONIVS DESIDERATVS … TRIB
“Zeului Cocidius [si] lui Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, proprietatea lui Tetricius, comandată de tribunul Pomponius Desideratus […].”
17. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 260-268 e.n.)
I O M COH I AEL DACORVM POSTVMIANA C P PROB AVGENDVS TRIB
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, proprietatea lui Postumus, comandată de tribunul Prob[us?] Augendus.”
18. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 212-217 e.n. sau 218-222 e.n.)
I O M COH I AELIA DAC ANTO
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, proprietatea lui Antoninus.”
19. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 238-244 e.n.)
I O M COH I AEL DAC GORDIANA C PEST …
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, proprietatea lui Gordian, comandată de […].”
20. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 235-238 e.n.)
I O M D COH I AEL DAC C P FLAVIVS MAXIMIA TRIB EX EVOC C I PR MAXIMIN
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare din Doliche, Cohorta I AELIA DACORUM comandată de tribunul Flavius Maximianus, la retragerea din serviciu la cererea invincibilului Princeps Maximinus.”
21. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 235-238 e.n.)
I O M D COH I AEL DAC C P FLAVIVS MAXIMIANVS TRIB EX EVOC C I PR MAXIMIN
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare din Doliche, Cohorta I AELIA DACORUM, comandată de tribunul Flavius Maximianus, la retragerea din serviciu la cererea invincibilului Princeps Maximinus.”
22. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 276-282 e.n.)
I O M COH I AEL DACORVM PROBIANA C P AVR VERINVS TRIB
“Pentru Iupiter Cel Mai Bun şi Mai Mare, Cohorta I AELIA DACORUM, proprietatea lui Probus, comandată de tribunul Aurelius Verinus.”
23. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA)
D M DECIBAL … VIX DIEBVS … ET BLAES …VIXSIT A X ET… VS FRATER…
“Spiritelor celui plecat DECIBALUS […] care a trait […] zile şi BLAESUS[…] care a trăit 10 ani, şi […] un frate […].”
7. INSCRIPŢIE DE LA CAMBOGLANNA (BIRDOSWALD, ANGLIA, 219 e.n.)
SVB MODIO IV
LIO LEG[atus] AVG[usti] PR[o]
PR[aetore] COH[ors] I (primae) AEL[ia] D[a]C[orum]
CVI PRAE[fectu] EST M[arco]
CL[audio] MENANDER
TRIB[unus]
“Sub Modius Iulius, legat al împăratului cu puteri pro-pretoriene,
COHORTA I AELIA DACORUM (au construit aceasta), sub comanda tribunului Marcus Claudius MENANDER.”
Aţi citit?
http://www.dracones.ro/imagini-site/lapidarium/7.gif
TRIBUNUL DACO-ROMAN MENANDER(care a sculptat pe acea lespede şi O SABIE CURBATĂ-SICA DACICĂ,pentru a întări că era DAC), purta prenumele ROMANE “Marcus” şi “Claudius” aşa cum DACUL Regalianus,”DIN NEAM CU ÎNSUŞI DECEBAL” purta prenumele ROMANE “Publius” şi “Cornelius”.
Oare noi ROMÂNII de azi URMAŞII ROMEI şi ai DACIEI nu purtăm prenume…ROMANE?
Oare câţi dintre noi nu se numesc Marcel,Claudiu,Cornel?
Pentru a ajunge TRIBUN,DACUL Marcus Claudius MENANDER trebuia evident SĂ CUNOASCĂ PERFECT LATINA.
Se ştie că rolul tribunilor era să fie ORATORI DESĂVÂRŞIŢI ,SĂ SE ADRESEZE MASELOR DE OAMENI.
Deci TRIBUNUL DAC Menander era CETĂŢEAN ROMAN.
Regret ultimul comentariu pe care ni-l trimite domnul ZZC acuzându-ne de „manie naționalist-legionară”. Lamentabil, din partea unui dacist, acuzația de legionarism și naționalism adusă unui adversar de idei. Au nu cunoaște cât de mult țineau legionarii la componenta dacică a ființei noastre?! Uite că nu știe nici măcar asta!
Da, sunt naționalist, și asta mă face să apăr, atât cât pot, memoria strămoșilor noștri. Laudele excesive, deșănțate, sunt mai periculoase, mai inacceptabile decât calomniile și basnele închipuite, deoarece te expun ridiculului. Te fac de rîsul curcilor! Așa cum se întâmplă și cu povestea despre arhiva dacilor!…
mai eşti şi penibil.
Care strămoşii tăi daci când tu te lăudai că şatra ta este de orgine aromână ?
Cât ai muncit tu la viaţa ta ? Desigur că munca ta a fost să formezi minţile tinerilor comunişti. Nici acum nu vrei să te lepezi de apucăturile unei vieţi întregi de nemernicie.
Adios capră bătrână, rămâi în compania retarzilor care te cred „cel mai frumos bărbat din lume” aşa cum scria Nicador.
@ eşti şi bătrân şi prost,
Nu înţeleg de ce uitându-te în oglindă faci remarci atât de suburbane.
Salut opţiunea de a ţi se fi afişat postarea, ca un exemplu al nemerniciei unora dintre noi.
Eu cred că ai spus-o la supărare, un om de bună credinţă nu ar scrie aşa ceva.
A propos de originea românilor, trebuie să şti că nu apartenenţa la o anumită etnie te descalifică din calitatea de român ci mentalitatea personală.
Cunosc cetăţeni ţigani, evrei, greci, tătari şi unguri cu mult mai naţionalişti şi patrioţi români, calitate a unei educaţii şi concepţii superioare. În fond, ei conştientizează apartenenţa la un popor, calitatea supremă a conştiinţei sociale.
Românii se cunosc după opoziţia faţă de zicala occidentală „Patria porcilor este pretutindeni acolo unde este jir”
Profesorul Coja prin CE A FĂCUT ŞI FACE în spiritul naţionalismului românesc, este dincolo de incertitudini, indiferent de etnie, ESTE ROMÂN!
Dacă am luat poziţie împotriva acestei atitudini, este pentru ca cei tineri să înţeleagă cum ai gândit, uitându-te în oglindă.
Şi dacă tot ţi-ai luat „adio” îţi dăruiesc la despărţire o vorbă din anii `20:
„Licheaua îmbătrâneşte, dar tot lichea rămâne”
Păcat!
Ca cei scosi la tabla si pusi la colt vor fi indignati, treaba lor! Asa au raspuns, nota meritata au primit-o.
Aici vreau sa trecem insa in alt registru, cel al subtilitatilor pe care ma tem ca multi nu le vor intelege si pe multi ii vor intriga. Ma refer la faptul ca dacii nu scriau.
Sunt cu totul de acord cu pozitia dv, vreau doar sa o subliniez, sa iasa si mai bine in evidenta.
Dacii nu scriau nu dintr-o deficienta intelectuala, nu din cauza ca erau primitivi, ci tocmai pentru ca se situau pe un podium atat de ridicat incat si pentru cercetatorul de azi e dificil sa-l inteleaga si sa-l defineasca. Ne vom apropia intrucatva de el daca ne referim la arta dacica raportata la cea romana, greaca, egipteana, asiro-babiloniana. Toate acestea din urma reprezentau natura inconjuratoare – oameni si vietati – fiecate in felul sau: grecii, imitati de romani, cat mai realist, cat mai identic cu natura, cat mai „fotografic”; egiptenii stilizand intr-un mod propriu, mesopotamienii stilizand si ei dupa tiparele lor (observatia poate fi extinsa la indieni, chinezi, japonezi, amerindieni etc.).
Dacii nu „reproduceau” cele ce le vedeau ci le interpretau. De asta nu faceau statui, basoreliefuri, fresce. Exceptiile sunt nici cate degete la o mana: masca zeitei Bendis, zimbrul de pe scutul de la Piatra Rosie, chiar steagul cu cap de lup si trup de balaur (doar intrucatva figurativ, mai mult simbol).
Conceptia aceasta o vedem continuata intocmai in arta populara romaneasca. La romani, in cusaturi, covoare, sculpturi in lemn (porti, furci de tors), nu vedem, ca la toate popoarele, de la cele vecine la cele mai indepartate, chipuri de oameni, animale si flori ci exclusiv figuri geometrice, acestea insa de un gust, de un rafinament, de o armonie a formelor si culorilor inegalabile. Ia, care e o doina nu auzita ci vazuta, face furori pe intregul glob.
E un mod superior de a vedea lumea, nu ramanand la prima senzatie, la forme, ci ducandu-te foarte departe, pana la esente. E capacitatea de a vedea (cum zicea Socrate despre medicul trac) nu detaliul ci intregul, nu amanuntul ci cosmosul in toate tainele lui, nu efemerul ci eternitatea.
Asa s-au raportat dacii si la scris.
Va reamintesc o formula pe care sigur o stiti, dar care va va prinde bine cand va trebui sa va justificati pozitia. Nu numai dacii au procedat astfel. Pitagora insusi, cu care dacii aveau multe in comun (si e de adus aici iarasi in discutie insusi Zamolxe), a spus: „Scrisul e cadavrul gandirii”.
Domnule profesor stiti, iertat fie-mi exemplul, vorba din popor, „gura bate c…”.
Sa bata campii cat vor. Adevarul este numai Unul si va iesi la suprafata oricum.
Cu respect.
ADEVARUL ESTE NUMAI UNUL, ASA E, DAR NU E CEL TRANCANIT DE ANONIMUL BASARABEAN. POLOLOGHIA LUI E LUATA DREPT INTELIGENTA SI ERUDITIE. TRIST. FOARTE TRIST
Domnule Coja,
de putin timp citesc articolele dumneavoastra.Eu sunt una dintre miile de persoane care nu am studiile dumneavoastra in materie de istorie a Romaniei(doar ceea ce am studiat la scoala),gasesc lucruri interesante ,noi,pentru mine.Scrieti si pentru cei ca mine,ignoranti in materie!Multumesc
GOLGOTA NOASTRĂ !
de Marius-Adrian Porojnicu
Motto:”-Poporul e norodul, nu tagma jefuitorilor !” {Tudor Vladimirescu}
Mocirla dâmboviţeană:
Miros pestilenţial,
Oneroase mutre dure,
Din Armaghedon local!
Tenebroase conspiraţii,
Jaful -ca manifestare
De politică scălâmbă-
Practicat la scară mare!
Monştrii -zâmbăreţi sau nu-
Curve, peşti, tâlhari şi hoţi:
{Nu mi-ar ajunge hârtia
Să îi pomenesc pe toţi…}
Juzi corupţi la ‘nalta Curte,
Cu balanţe măsluite,
Implementează hoţia!
Impozite nesimţite…
Au pus cruce grea în spate,
Sfânt-poporului acest,
Care-şi urcă ‘ncet Golgota,
În decorul cel funest!
-Doamne, am postit destul:
Ne-am rugat şi la icoane!
Să ne aperi de nemernici
Şi de jefuitori, Doamne!
De nu poţi să faci minunea
Ce o aşteptăm cu toţii,
‘Om pune mâna pe arme
Ş-o să-ţi dăm ofrandă:
Morţii!
Cântecul gintei latine
de Vasile Alecsandri
Latina gintă e regină
Între-ale lumii ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreț îndreaptă pașii săi.
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.
Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Și pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie, zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.
Latina gintă are parte
De-ale pământului comori
Și mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori.
Dar e teribilă-n mânie
Când brațul ei liberator
Lovește-n cruda tiranie
Și luptă pentru-al său onor.
În ziua cea de judecată,
Când față-n cer cu Domnul sfânt
Latina gintă-a fi-ntrebată
Ce a făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus și tare:
„O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat!
Mircești
Ion Coja
16.10.2013
”Mai dau unul și mă opresc, nu mai rezist. Iată comentariul semnat Cel de veghe. Îl combate pe Anonimul Basarabean zicând:
„Spre exemplu cand il aduce in discutie pe ,,badica Traian” din Plugusor.E fals.Intrebati folcloristii si veti constata ca personajul Traian este o imixtiune carturareasca tarzie in text, in special in zona Ardealului.”
Mergi mata la folcloriștii aceia și adu-i pe blog, să-i vedem și noi! Imixtiunea nu-i cărturărească, ci, zic unii dintre folcloriștii dumitale, nu toți, că ar fi vorba de alt Traian, ar fi Troian, nume preluat din folclorul slav! Deci tot folclor!… Dar acei folcloriști nu se ostenesc să ne explice ce caută numele lui Traian în folclorul unor popoare slave! Pe vremea lui Traian slavii nu erau pe nicăieri în Europa. Ce motiv aveau slavii să-l țină minte pe Traian? Prezența lui TrOian în tradițiile slave este mai curând dovada unei influențe românești, daco-romane, asupra unor slavi!
Este semnificativ acest atac la Troian al nostru că nu-i al nostru, că nu-i Traianus Imperator, ci altul! Personaj mitologic… Așa cum le-a căzut greu că ne numim români, la fel nu le-a convenit nici dovada astălaltă: am păstrat amintirea celui care ne-a adus, pe unii dintre strămoșii noștri, de la Roma în Dacia, după loc curat de arat și semănat….”
”Este semnificativ acest atac la Troian al nostru că nu-i al nostru, că nu-i Traianus Imperator, ci altul! ”
E și mai grav decât atât domnule profesor COJA!
Ați observat cum ÎN MOD DELIBERAT au evitat să comenteze extrasele din CRONICILE MEDIEVALE(Miron Costin,Stolnicul Cantacuzino,Dimitrie Cantemir)dar și DOVEZILE ARHEOLOGICE,etno-folclorice pe subiectul ”BĂDICA TROIAN-TRAIAN”???
După SECTA ”martorii lui daniel toxin” TOATĂ TRADIȚIA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ STRĂVECHE este ”UN FALS,o imixtiune cărturărească târzie în text”.
În general după SECTANȚII lui toxinKGB TOT CE CONTRAVINE ”dogmei” induse și IMPUSE VICLEAN DE MOSCOVA via manipulări ”tulburătoare” ESTE UN FALS….
Ca dovadă,când nu au mai avut încotro
ȘI-AU NEGAT PROPRIILE ARGUMENTE până mai ieri considerate de ei înșiși inatacabile!
Dacă MANIPULAREA cu citate MINCINOASE din Eminescu A FOST DEMASCATĂ,gata!
Eminescu NU MAI E BUN!
Dacă MANIPULAREA cu citate MINCINOASE din Hașdeu A FOST ȘI EA DEMASCATĂ,
la gunoi și cu el!
Nici Hașdeu NU MAI E BUN!
Dacă MANIPULAREA cu citate MINCINOASE din Cantacuzino A FOST DEMASCATĂ,s-a terminat!
Nici Cantacuzino NU MAI E BUN!
De când au aflat și ei că Mareșalul MARTIR ION Antonescu a declarat înaintea execuției “ sunt mândru că am făcut parte dintr-o naţie cu
DUBLĂ ASCENDENŢĂ,
ROMANĂ şi DACĂ,
a cărei istorie a fost luminată de
STRĂLUCITOAREA FIGURĂ A LUI TRAIAN
şi de JERTFA MARELUI DECEBAL !
Nici Mareșalul MARTIR ION Antonescu NU MAI E BUN….
Dar PROPRII NOȘTRI STRĂMOȘI ori fi măcar ei …”buni” pentru SECTA ”martorii lui toxin”?
Cum îndrăzneau să-și spună ROMÂNI și nu…DACI?
PROPRII NOȘTRI STRĂMOȘI sunt citați de către călătorii și cronicarii medievali în felul următor:
“Tout ce pays: la Wallachie, la MOLDAVIE et la plus part de la Transylvanie,
a esté peuplé et des colonies ROMAINES du temps de Trajan l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des ROMAINS et nomment leur parler ROMANECHTE, c’est-à-dire ROMAIN … ”
„[…]Locuitorii țărilor SE CONSIDERĂ ADEVĂRAŢI URMAŞI AI ROMANILOR,
iar limba lor o numesc „ROMANEȘTE”,adică ROMANĂ.”
Călătorul francez Pierre Lescalopier(1574)
Domnule profesor COJA,ați observat cum MAI IERI citatele MINCINOASE din Cantacuzino stârneau APLAUZE FRENETICE,APROBATOARE iar azi…
Stolnicul a fost decăzut din rang de către SECTA ”Martorii lui toxin”.
Acum e doar un biet ”bucătar”,DECI TOT CE A SCRIS E ZERO BARAT,
a făcut școala în Italia(nu a fost coleg de bancă cu toxinKGB),DECI E O NULITATE…
Probabil TOȚI CRONICARII ROMÂNI sunt niște ”nulități” după SECTA ”martorui lui toxin”.
Să le dăm DIN NOU,SĂ CITEASCĂ EXACT CE NU LE CONVINE:
MEMORIA Împăratului NOSTRU Traian reflectată în cronicile medievale dar și în TRADIȚIILE POPULARE și DOVEZILE ARHEOLOGICE:
Colindele noastre străvechi spulberă ABERAŢIA ANTI-ROMÂNEASCĂ numită « Noi NU suntem urmaşii Romei”.
Soluţia „dacizatorilor” de Moscova?
Aţi ghicit…toxinKGB „A FĂCUT UITAT” şi „Pluguşorul”
Şi unde este cel mai popular şi azi „Pluguşorul”?
În ESTUL ROMÂNIEI.
Ca să vezi.Tocmai la…”dacii liberi”,geţi,costoboci,carpi,roxolani.
Aceia „puri”genetic,”neocupaţi”,”neasimilaţi”,”nelatinizaţi”,”neromanizaţi”.
Probabil tocmai cei ai căror strămoşi locuiau în cei 86% din Dacia „neatinşi” de Roma STRĂBUNICULUI NOSTRU Traian.
Pluguşorul ROMÂNESC
Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…
S-A SCULAT MAI AN,
BĂDICA TRAIAN
Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat,
Cu şeaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătase,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă,
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleagă-un loc curat,
De arat şi semănat.
Şi-a pornit într-o joi,
Cu un plug cu doispreceze boi.
Boi boureni,
În coadă codălbeni,
În frunte ţintăţei,
Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hăi, hăi…
La lună, la săptămână,
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi el vru să vadă,
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…
TRAIAN IUTE S-A ÎNTORS
Şi din grajd alt cal a scos,
Un alt cal mai năzdrăvan,
CUM ÎI PLACE LUI TRAIAN,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dau sporul la fugit.
TRAIAN IUTE A-NCĂLECAT,
La Ţinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari.
Şi-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi ne-aşteaptă şi-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viţă-aleasă,
Cu Cotnar de Drăgăşani,
La anul şi la mulţi ani!
*
“Pluguşorul” este reiterarea unei binecuvântari de început
(Callendae/ Carinda, Corindă, Cărindar)
ÎNCEPUTUL ROMANILOR în Dacia odată cu Traian-TROIAN.
Un Traian-TROIAN… Întemeietor (”Pater Patriae”),
Împărat (”Optimus Princeps”) şi
Preot (”Pontifex Maximus”).
El trage Prima Brazdă peste Dacia;
O face “In Saecula Saeculorum”, cu Doisprezece Boi;
în numele lui “Iuppiter Optimus Maximus”,
într-o Joi.
„Cât dar va fi fost putérea lui atunci și cu câtă mulțime de oameni va fi umblat, cât au umblat și au supus părți ale lumii, putemu-ne însă cu mare mirare și domiri câte cevași, că iată vrând pre lângă acéle oștiri ale lui și lucruri mari ce apucase și făcea ca să-i rămâie și în fapte slavă, și pomenire, doară și minune la oameni în veci rămâindu-i.
Pe unde mergea, drumuri mari de piatră și ȘANȚURI GROAZNICE TRĂGEA,
pe unde și umbla, precum și
PĂNĂ ASTĂZI SĂ VĂD ȘI AICI LA NOI ÎN ȚARĂ,
cărora încă TROIANURI LE ZICEM
RĂMÂIND DE ATUNCEA DIN OM ÎN OM ACEL NUME ,
CARELE SĂ TRAGE ȘI PĂNĂ ASTĂZI
măcar că foarte puțini sunt carii să știe dirept ce le zic TROIANURI.
Iară ACESTA IASTE ADEVĂRUL,
că DIN OȘTIREA ACELUI MARE ÎMPĂRAT, TRAIAN Ulpie, SUNT RIDICATE
și nu numai aici, ci și pentr-alte țări.
Așa au făcut cum s-au zis, pentru ca să rămâie neamului omenesc pomenire de mari și de putérnice faptele lui.”
Istoria Țării Rumânești
de Constantin Cantacuzino
”dacizatorii” de Moscova ar trebui intrebati,
au auzit de VALURILE LUI TRAIAN dinspre Tisa ?
Dar de VALUL LUI TRAIAN(„Troianov val”) evocat a fi existat în Ţara Brodnicilor-Bolohovenilor astăzi teritorii ROMÂNEŞTI în parte ocupate de putorile ucacacrainiene?
„Valul de pământ numit de popor Troianov val se întinde, după Plater, în gubernia Podolscaia dela Nistru spre Sbruci, în judeţele Uşiţa, Kameneţ şi Proscurov, iar după Marczinski, începe în judeţul Uşiţa, trece prin judeţul Kameneţului şi continuă până la târgul Satu Nou pe Sbruci şi de acolo se întinde în Galiţia până la târgul Magherov. În unele locuri valul acesta are înălţimea între 3,5 şi 5,5 metri.”
În privinţa însemnătăţii acestui val, Schafarik scrie:
„Mărimea lui şi o mulţime de monede romane care au fost găsite lângă el mărturisesc clar că a fost ridicat de împăraţii romani.
Marczinski de asemenea crede că „TROIANOV VAL”
a fost construit pentru delimitarea graniţelor Daciei din porunca împăratului Traian, în preajma anului 106, şi aceasta este foarte verosimil.”
Era firesc ca brodnicii să-l numească acest val cu numele lui Traian, despre care trebuiau să aibă amintiri, emigrând de pe teritoriul fostei Dacii.”
Asupra acestuia din urmă încă sunt controverse dacă a fost sau nu realizat de Traian.
Un lucru însă e cert.
STRĂMOŞII noştri aveau în sufletele lor atât de întipărit RESPECTUL faţă de Împăratul NOSTRU Traian,în memoria lor uriaşele sale lucrări militare,”Valurile-TROIENELE lui TRAIAN-Troian” erau încă atât de vii,încât i-au dat şi acestei construcţii militare numele de „Valul lui Traian”.
Nume care mai apoi după invazia HOARDELOR BARBARE SLAVE a devenit „Troianov val”.”
SECTA ”martorii lui toxin” se preface a nu pricepe că URMAȘII ROMANILOR au trecut cu mult dincolo de granițele imperiului ȘI AU FONDAT SATE ROMÂNEȘTI.
Pentru că ei erau URMAȘII VETERANILOR și COLONIȘTILOR ROMANI.
VALUL LUI TRAIAN de sus
ROMÂNIA de Est(Basarabia)
Valul lui Traian „De Sus” – reprezintă o fortificaţie din perioada antică târzie. Traversează teritoriul României de Est(Basarabia) de la râul Prut până la Nistru, de la orașul Leova până în preajma orașului Tighina trecând pe lângă satele TROIAN(!!!), Ialpugeni, Caracui, Sărăţica Nouă , , Grădişte, Coştangalia, Satu-Nou (Cimişlia), Ciufleşti, Baimaclia, Sălcuţa, Marianovca de Sus, Zaim, oraşul Căuşeni, Chircăieşti, satele COPANCA şi Chiţcani.
Conform datelor lui I. Hîncu, are lungimea de aproximativ 120 km, înălţimea sa iniţială variază între 3-4 m, lăţimea – 10-15 m, fiind secundat de un şanţ săpat spre nord, adânc de 2-3 m.
În prezent Valul are o înălţime de 0,5 m.
VALUL LUI TRAIAN este prima dată atestat documentar la 13 martie 1489.
Valurile lui Traian sunt prelungite de “fortificaţiilor lui Adrian” .
Termenul „val” provine din limba latină de la cuvântul „vallum”. Prin noţiunea de val se subînţelege acel tip de fortificaţii, care se constituie dintr-o ridicătură continuă de pământ, de obicei cu un şanţ în partea exterioară, folosită în sistemul LIMESULUI ROMAN (hotarul).
VALURILE LUI TRAIAN din România de Est(Basarabia)au 2 ramificaţii principale:
„de jos” şi „de sus”.
Înălţimea lor la etapa actuală nu depăşeşte 1,5-3 m.
Conform tradiţiei există opinia, că Valurile lui Traian sunt vestigiile construcţiilor defensive din epoca împăratului Traian, sau linia de demarcare dintre romani şi aşa-numita „Barbaricum” (lumea „barbară”, neromană).
Importanţa ASIGURĂRII CONTROLULUI ROMAN în zonă rezidă în necesitatea , protejării culuarului dintre Carpaţi şi Dunăre, zona predilectă a atacurilor îndreptate împotriva Imperiului, a punctelor de îmbarcare de pe litoralul nord-pontic şi, nu în ultimul rând, din considerente economice. Principiile strategice arătate sunt puse în practică din a II-a jum. a secolului I p. Chr., prin tendinţele de extindere a limes-ului moesic către nordul Mării Negre şi de transformare a acesteia în MARE NOSTRUM.
Astfel de considerente tactice intraseră în vederile strategilor romani încă din secolul I p. Chr., mai cu seamă din timpul guvernării lui TIBERIUS PLAUTIUS SILVANUS AELIANUS.
DOVADA ARHEOLOGICĂ ce atestă că Împăratul NOSTRU Traian era numit și TROIAN încă din timpul vieții sale:
Este vorba de stela funerară a luiTiberius Claudius Maximus (n. cca. 65 d.Hr. – d. cca. 117 )
un soldat roman care a servit în Legiunea a VII-a Claudia în războaiele daco-romane, în timpul împăraților Domițian și Traian.
A participat alături de camarazii săi din legiune la prima și a doua bătălie de la Tapae.
Tiberius Claudius Maximus s-a transferat mai apoi într-o unitate de cavalerie ca ofițer și a devenit purtător de stindard al cavaleriei. Pentru bravura arătată în luptă, împăratul Domițian l-a decorat. Pe vremea împăratului Traian a fost transferat la conducerea unei unități de cavalerie auxiliară de panonieni. În anul 107, în timpul războiul daco-roman, Tiberius Claudius Maximus a condus o subunitate de cercetași, care a primit ordinul să-l prindă pe regele dac fugar, Decebal. Înainte ca romanii să-l poată captura, Decebal s-a sinucis, tăindu-și gâtul cu „sica”, sabia curbată dacică. Momentul a fost ilustrat pe Columna lui Traian. Totuși Maximus a afirmat, așa cum stă scris pe stela sa funerară descoperită la Philippi, Grecia, că a reușit să-l captureze pe Decebal mai înainte ca acesta să moară. Maximus i-a tăiat capul și mâna dreaptă regelui dac și le-a prezentat împăratului Traian, aflat la Ranisstorum.
Traian l-a decorat pe Maximus, oferindu-i a doua medalie a vieții sale.
A ridicat un monument în Philippi (monument găzduit în zilele noastre în muzeul din Kavalla). Pe acest monument, alături de reprezentările celor două medalii primite în timpul serviciului său militar, se află și o inscripție prin care a pus să se scrie că el l-ar fi capturat pe Decebal în viață(probabil se referea la faptul că regele nu murise încă ci era în agonie în urma rănii pe și-o făcuse la gât cu ”sica”-PHALXUL dacic).
Tiberius Claudius Maximus a participat și la luptele cu parții.
Tiberius Claudius Maximus a murit după anul 117.
Iată care este TEXTUL DE PE STELA FUNERARĂ a lui Tiberius Claudius Maximus:
”Ti(berius) Claudius / Maximus vet(eranus) / [s(e)] v(ivo) f(aciendum) c(uravit) militavit / eque(s) in leg(ione) VII C(laudia) P(ia) F(ideli) fac/ tus qu(a)estor equit(um) / singularis legati le/ gionis eiusdem vexil/ larius equitum item / bello Dacico ob virtu/ te(m) donis donatus ab Im/ p(eratore) Domitiano factus dupli(carius) /
a divo TROIANO(!)
in ala secu(n)d(a) / Pannoniorum a quo et fac/ tus explorator in bello Da/ cico et ob virtute(m) bis donis / donatus bello Dacico et / Parthico et ab eode(m) factus / decurio in ala eade(m) quod / cepisset Decebalu(m) et caput / eius pertulisset ei Ranissto/ ro missus voluntarius ho/ nesta missione a Terent[io Scau]/ riano consulare [exerci]/ tus provinciae nov[ae Mes]”
„Tiberius Claudius Maximus, veteran, s-a ingrjit de ridicarea acesteia în timp ce era în viață. El a luptat ca și călăreț în legiunea a VII-a Claudia Pia Fidelis, a fost făcut quaestor equitum, apoi singularis al legatului legiunii aceleiasi legiuni, apoi vexillarius al cavaleriștilor din aceeași unitate. A primit daruri (recompense) de la împăratul Domițian pentru curaj (bravură) în timpul războiului dacic. A fost făcut duplicarius
de către Divinul TROIAN
în Ala II (II se citeste secunda) Pannoniorum și a fost făcut explorator (cercetaș) și decorat de două ori pentru vitejie în războiul dacic și partic și
a fost făcut decurion al aceleiași ale de către el (Traian) deoarece l-a capturat pe Decebalus și i-a dus capul la Ranisstorum.
A fost lăsat la vatră de către D. Terentius Scaurianus, consular, comandantul noii provincii Mes… (aici piatra e ruptă)”
a divo TROIANO(!)
de către Divinul TROIAN
Domnule profesor COJA,avem ATESTAREA ARHEOLOGICĂ a echivalenței TRAIAN-TROIAN ÎNCĂ DIN TIMPUL VIEȚII Împăratului Nostru Traian(ante 117 A.D.)!
Dar iată că am verificat și am găsit sursa din care s-au inspirat ”martorii lui toxin” când au lansat ATACULUI MURDAR la adresa STRĂVECHIMII ”Plugușorului” ROMÂNESC.
Vă rog să verificați și dacă puteți SĂ PROPUNEȚI ELIMINAREA,pe cale ACADEMICĂ, a acestei mizerii RUSEȘTI ANTI-ROMÂNEȘTI care s-a produs încă din vremea ocupației Armatei Roșii în România.
Ocupație care a lăsat în urmă ”CADRE DE NĂDEJDE” care au strecurat în Dicționarul ETIMOLOGIC ROMÂN –DER 1958-1966 următoarele ”șopârle” rusești:
troián (-iéne),
Der. directă din lat. Trāĭānus (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 218)
NU ESTE POSIBILĂ FONETIC.
Apare în doc. din sec. XV.
Amintirea lui Traian NU s-a păstrat în obiceiurile populare rom.; și că numele său s-ar fi perpetuat în sl. în legătură cu această construcție defensivă, NU este semnificativ, căci este vorba de O TRADIȚIE FĂRĂ TEMEI și CU SIGURANȚĂ TÂRZIE. ”
Sursa: DER (1958-1966)
Deci ați citit domnule profesor COJA?
”Der. directă din lat. Trāĭānus (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 218)
NU ESTE POSIBILĂ FONETIC.
Ce mai conta pentru TOVARĂȘII DE NĂDEJDE că în 1965 pe locul anticului Philippi tocmai ce se descoperise DOVADA ARHEOLOGICĂ că ”Der. directă din lat. Trāĭānus (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 218) „ nu numai că
ESTE POSIBILĂ FONETIC dar și mai mult decât atât
ESTE ATESTATĂ SCRIPTIC,de un IZVOR ISTORIC SCRIS , INCONTESTABIL ,ÎN PIATRĂ,acum aproape 1900 de ani!
Este vorba de stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus inscripționată ÎN TIMPUL VIEȚII lui Traian!
Și ce vedem scris pe ea?
a divo TROIANO(!)
de către Divinul TROIAN
Poftim studiați stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus,este o fotografie de mare rezoluție,cam pe rândul al șaselea(din imagine) o veți găsi:
http://www.bilddb.philippoi.de/ph-1990-0125_bg.jpg
Dar iată ce spune un dicționar din 1929,DE DINAINTEA OCUPAȚIEI RUSEȘTI:
troian n. 1. grămadă de zăpadă ridicată de vifor: răsbatem iute troiene de ninsori AL.; 2. fig. grămadă, morman: troiene albe de’a dușmanilor oase Al.; 3. fig. massă în mișcare: ce s’au făcut acele troiene de popoare ? BĂLC.
[După grămada de pământ sau șanțul cunoscut sub numele de Troianul ori valul lui Troian (v. Troian): interesantă generalizare a unui termen geografic, prin amintirile ce poporul leagă de numele împăratului Traian, personaj istoric ajuns legendar].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
Deci în vremea de aur a ROMÂNIEI MARI ,FĂRĂ INTERVENȚIA tovarășilor de nădejde,SLUGILE Călăilor OCUPANȚI RUȘI, se putea scrie adevărul…
” Brazda Troianului, drum înălțat în jud. Teleoțman (v. Novac); 2. Calea Troianului, șosea romană care pleacă dela Izlaz și apucă în sus spre Carpați, pe malul apusean al Oltului, până în sus de Râmnicu-Vâlcii; 3. Valul lui Troian, șanț imens ale cărui urme se văd dela Covurluiu spre Bolgrad și în Dobrogea dela Cernavoda până la Constanța: linia totală a valului dela Dunăre până la Răjnov e de 235 km.; 4. Troianul, val de pământ în jud. Iași și Tecuci; 5. Calea lui Troian, calea lactee, numit și drumul robilor (sens specializat după numirea geografică Calea Troianului).”
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
”Novac m. 1. V. Baba; 2. Brazda lui Novac, numit și TROIANUL, șanț de 1½ stânjeni în jud. Romanați. ”
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
”troián, troiene, s.n. – 1. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman, grămadă.
2. (top.) Muntele TRAIANUL(TROIANUL, în denumirea locală) din hotarul Săcelului, ÎN AMINTIREA ÎMPĂRATULUI care stăpânea Dacia (Filipașcu 1940: 17). ♦ La sud de Moisei se află „MUNTELE TRAIAN, de unde izvorăște pârâul Dragoș” (Demeter, Marin, 1935, 99). Legenda spune că pe MUNTELE TROIAN din Lăpuș trăiau mai demult uriașii. „Spuneau că pe Șes, PE TROIAN, între Groși și Suciu erau niște oameni foarte mari, față de cum suntem noi, cei de astăzi” (Bilțiu 1999: 146). „Cimitirele tumulare propriu-zise apar în nordul Transilvaniei abia în bronzul târziu. Un astfel de cimitir se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva km și lată de mai multe sute de metri, numită Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitatea Suciu de Sus” (Marmația 2003: 123). 3. (astr.) În expr. DRUMU LUI TROIAN (Ieud, Rozavlea, Săcel) sau CĂRAREA LUI STROIAN (Giulești) – pentru Calea Lactee (ALR 1973: 661).
– 1. Din Traian, referitor la împăratul roman Marcus Ulpius Traianus, CUCERITORUL Daciei;
„Cultul său a devenit obligatoriu și în noua provincie.
Traian s-a păstrat în cultura mitică a românilor ca un fel de zeu,
legat de ritualul Anului Nou, când se serba primăvara”
(Victor Kernbach 1989)
Dar și acest DEX 2011 preia pe lângă informațiile ATESTATE istoric și etno-lingvistic ȘI mizeriile din D.E.R. 1958-1966…
Dar mai bine să ne întoarcem la o altă cronică despre care ”martorii lui toxin” nu au spus nici ”pâs”…Atacul cu SCUIPAȚI VENINOȘI RUSEȘTI camuflați în ”dacism” este iminent…
MIRON COSTIN(30 martie 1633- 1691) cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ Moldovei:
„Stihuri de descălecatul țărâi
Neamul Țărâi Moldovei de unde să trăgănează?
Din ŢĂRÂLE RÂMULUI, tot omul să creadză.
Traian întâiŭ, împăratul, supuindŭ pre dahi
Dragoș apoi în moldoveni premenindŭ PRE VLAHI
MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră
Și Turnul Săverinului, munteni, în țara voastră.
1 Dahii și dachii tot unii sint (n.a.).
2 Moldovénii nainte de Dragoș-vodă să chema vlahi sau rumâni de la Râm (n.a.).
3 Turnul Săverinul este în Țara Muntenească, unde au fost și POD DE PIATRĂ PESTE DUNĂRE,
DE TRAIAN-ÎMPĂRATUL FĂCUT atunce când au descălecat aceste 2 țări CU RÂMLENII (n.a.).
Și aceste încă dzicŭ că MOLDOVENII SINT DEN RÂMLENI.”
Letopiseţul Ţărâi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
de Miron Costin(30 martie 1633- 1691) cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ Moldovei:
”LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA… DNI
Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți, carii pomenescŭ de
DESCĂLECATUL CEL DENTÂIU a țărîi noastre și Țărîi Muntenești:
Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin.
Dionŭ, la VIAŢA LUI TRAIAN ÎMPĂRATUL — latin.
Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat.
Aceste au scris de Dachia,
CUM AU DESCĂLECATU-OĂ TRAIANU, ÎMPĂRATUL RÂMULUI, în anii de la Hristos 102, pre socoteala vrémilor, cu RÂMLENII.
Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorŭ Moldovei:
Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi litfan, leșește, Piasețschîi, vlădicul de Premislia, latinește.
Istoricii leșești pre carii au urmat răpăosatul Ureche vornicul:
Bîlschîi, Martin Pașkovschîi. Acești doi au scris leșește.
Și aceste încă dzicŭ că MOLDOVENII SINT DEN RÂMLENI.
Iară de descălecatul celŭ dentăiŭ n-au știutŭ că léșii mai apoi de împărăția lui Traian sintŭ veniți în ceste părți.”
Letopiseţul Ţărâi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
de Miron Costin(30 martie 1633- 1691) cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ Moldovei:
”Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul
Fost-au gîndul mieu, iubite cititoriule, să fac létopisețul țărîi noastre Moldovei din
DESCĂLECATUL EI CEL DINTĂI,
CARELE AU FOSTU DE TRAIAN-ÎMPĂRATUL”
Iar pentru cei care ”citesc pe diagonală” ,din trei în trei rânduri mai repet odată:
Citiți stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus:
a divo TROIANO(!)
de către Divinul TROIAN (!)
http://www.bilddb.philippoi.de/ph-1990-0125_bg.jpg
Pentru că:
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
Sigur, domnule, si calul troian este tot de la iubitul matale Traian. Iar virusii cu acel nume isi iau numele tot de aolo…
In ceea ce priveste raspunsul privind lucrarea stolnicului Cantacuzino, il vei avea, ceva mai tarziu, cand voi avea dispozitia necesara de a analiza un text plin de consideratii personale si pastise dupa autori straini.
Ca sa vezi, insa, cata coerenta ai, iata doua citate din textul ce-ti apartine:
„”troián, troiene, s.n. – 1. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman, grămadă”
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
Matale stii sa faci diferenta intre morman si sant? Sau in ebraica este acelasi lucru?
Evident,ești ANALFABET FUNCȚIONAL.
Altfel ai înțelege că TROIAN în TRADIȚIA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ are mai multe sensuri:numele Împăratuli NOSTRU TRAIAN, ȘANȚ,movilă,munte,grămadă de zăpadă,VAL DE PĂMÂNT,etc.
Dar de unde să pricepi tu că LA BAZA ”vallum-urilor” ROMANE erau săpate 2 ȘANȚURI paralele pentru a frânge atacul cavaleriei barbare…
Mai pune mâna pe un dicționar…
Dar ce să citească ”martorul lui toxin” dicționare,el nu a studiat nici măcar ”biblia” ”daciștilor”-manipulările ”tulburătoare”…
Uite,te scutesc eu de un efort:
” Brazda TROIANULUI, drum înălțat în jud. Teleorman (v. Novac); 2. Calea TROIANULUI, ȘOSEA ROMANĂ care pleacă dela Izlaz și apucă în sus spre Carpați, pe malul apusean al Oltului, până în sus de Râmnicu-Vâlcii; 3. Valul lui TROIAN, șanț imens ale cărui urme se văd dela Covurluiu spre Bolgrad și în Dobrogea dela Cernavoda până la Constanța: linia totală a valului dela Dunăre până la Răjnov e de 235 km.; 4. TROIANUL, val de pământ în jud. Iași și Tecuci; 5. Calea lui TROIAN, calea lactee, numit și drumul robilor (sens specializat după numirea geografică Calea TROIANULUI).”
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
”Novac m. 1. V. Baba; 2. Brazda lui Novac, numit și TROIANUL, șanț de 1½ stânjeni în jud. Romanați. ”
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
TROIAN n. 1. grămadă de zăpadă ridicată de vifor: răsbatem iute troiene de ninsori AL.; 2. fig. grămadă, morman: troiene albe de’a dușmanilor oase Al.; 3. fig. massă în mișcare: ce s’au făcut acele troiene de popoare ? BĂLC.
[După grămada de pământ sau șanțul cunoscut sub numele de TROIANUL ori valul lui TROIAN (v. TROIAN): interesantă generalizare a unui termen geografic, prin amintirile ce poporul leagă de numele împăratului TRAIAN, personaj istoric ajuns legendar].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
Îți ajunge?Nu ești în stare să afli nici măcar atâta lucru precum SENSUL UNUI CUVÂNT VECHI DE MII DE ANI și mai ai pretenții să ne dai lecții de istorie și etnogeneză a POPORULUI ROMÂN?
Ai tupeu tavarișci,nu glumă!
Hai,te rog eu,caută filmul ”Columna” pe youtube.Privește măcar ULTIMELE 15 minute…
Tipic securistic. Ingroapa niste intrebari punctuale sub mormane de cuvinte. Da-i inainte, domnule colonel!
Cetatene, n-ai priceput…sau iti este greu sa citesti.Daca totusi ai citit si n-ai inteles te compatimesc!
@Angela
16.10.2013 la 1:57 pm
„A SPUS-O EMINESCU dar probabil ca si el era kgb-ist.
A SPUS-O ȘI HAȘDEU dar probabil ca era cu mintile ratacite.”
Domnule profesor COJA,vedeți ÎN CE HAL DE ÎNDOCTRINARE i-a adus toxinKGB cu MANIPULĂRILE SALE ”tulburătoare”???
Vă rog să analizați rugămintea mea de a scrie un articol despre efectele DEOSEBIT DE GRAVE ale MANIPULĂRILOR ”tulburătoare”asupra românilor!
INTOXICAREA ACUTĂ cu ”dacism” de factură RUSEASCĂ a dus la COMPORTAMENT SECTAR FANATIC.
Țintele ”dacismului” de sorginte RUSEASCĂ sunt clare:
NUMELE SFINTE ROMÂNIA și ROMÂN,
Istoria ROMÂNILOR –ORIGINEA LATINĂ ,
ROMANIZAREA-”MITUL FONDATOR”
și LIMBA ROMÂNĂ.
Ca pedagog,deci ca FIN OBSERVATOR CU EXPERIENȚĂ ÎN PSIHOLOGIA MASELOR ,vă dați seama domnule profesor COJA,unde poate duce pe viitor acest SECTARISM ANTI-ROMÂNESC DACĂ NU ESTE DEMASCAT și DEMONTAT ACUM???
Observați cum ”LOGICA” ”tulburătoare” a devenit LEGE ,”ADEVĂR ABSOLUT” INDUS PERFID naivilor,EXACT CA SUB HIPNOZĂ,în așa fel încât ei nici nu-și mai dau seama că GÂNDIREA LOR A FOST ÎNLOCUITĂ cu ”AXIOMELE lui toxin”.
Urmarea?
”Martorii lui daniel toxin” au preluat cuvânt cu cuvânt ,FĂRĂ O MINIMĂ ANALIZĂ CRITICĂ,MINCIUNILE NERUȘINATE marca toxinKGB.
Astfel MINCIUNILE ORIBILE toxiniene au devenit A PRIORI ADEVĂRURI ABSOLUTE pentru ”martorii lui daniel toxin”!
Dar au ei habar CE A SPUS titanul martir Eminescu?
CU SIGURANȚĂ , NU!
Pentru că dacă ”martorii lui daniel toxin” AR AVEA CEA MAI VAGĂ IDEE despre Eminescu ar fi știut imediat că:
Mihai Eminescu spune că:
daniel toxin
MINTE,
MINTE,
MINTE CU NERUŞINARE !
Motto :
„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales,
iubirea trecutului,
fără de care nu există iubire de ţară. ”
„Cine vrea să afle adevărul, să se întoarcă spre trecut”
Mihai Eminescu
„CINE CONTROLEAZĂ TRECUTUL CONTROLEAZĂ ŞI VIITORUL.
Cine controlează prezentul controlează ŞI trecutul”.
„1984 „-George Orwell
Parcă presimţind că OCUPANŢII RUŞI vor folosi în viitor MINCIUNA VICLEANĂ A « DACISMULUI »OPUS ROMÂNISMULUI pentru A NE DEZBINA şi controla,Eminescu scria pentru eternitate,pentru a le da peste boturile de vipere RUSEȘTI tuturor « ROXINILOR» :
„… Nici mai este astăzi chestiunea originii noastre, abstrăgând de la
împrejurarea că o asemenea interesantă chestiune nu este de nici o importanţă.
Daci sau romani, romani sau daci, e indiferent:
SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM.
Nimeni n-are să ne înveţe ce-am fost sau ce-am trebui să fim;
voim să fim ceea ce suntem: ROMÂNI.”
-Mihai Eminescu(1876)
Ai băgat la cap toxinKGB perfid?
Iată în seama cui dacizatoriiKGB au pus ÎN MOD TICĂLOS şi MINCINOS planul înfăptuirii « Daciei Mari ».
Iată care este numele SFÂNT al ţării pe care încă de la 17 ani tânărul Eminescu o adora.Să fi fost «Dacia»?
****”Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE”****
„Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE,
ŢARA MEA de glorii, ŢARA MEA de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
DULCE ROMÂNIE, asta ţi-o doresc.”-Mihai EMINESCU
Dar de la ce trebuie să ne abată atenţia MANIPULAREA şi DIVERSIUNEA « DACISMULUI » ?
„RUSIA VOIEŞTE SĂ IA Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ.
Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic !
ROMÂNUL care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.»
(Mihai Eminescu, (“Cestiunea retrocedarii…”), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)
Tot Eminescu explica STRATEGIA RUSEASCĂ a “MOLDOVENISMULUI”,PRECURSORUL “DACISMULUI”,
prin care LI S-A SPĂLAT CREIERUL ROMÂNILOR basarabeni:
„PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA, RUSIA AR TREBUI SĂ NE DEA ALTA ÎN SCHIMB şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între ROMÂNII de peste Prut şi restul POPORULUI ROMÂN.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru STÂRPIREA ROMÂNISMULUI se iau fără de curmare.
Administraţia, biserica şi şcoala SUNT CU DESĂVÂRŞIRE RUSEŞTI, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti „Hristos a înviat” în ROMÂNEŞTE.
Nimic în limba ROMÂNEASCĂ nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba ROMÂNEASCĂ, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă ROMÂNEŞTE, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă ROMÂNEASCĂ e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.”
(Mihai Eminescu – « ROMÂNIA în luptă cu panslavismul”)
Mihai Eminescu –
Doina
„De la NISTRU pân’ la Tisa
Tot ROMÂNUL plânsu-mi-s’a,”
Alo,tovarăşe manipulator toxinKGB,CUM AI ÎNDRĂZNIT măcar să-l citezi pe ROMÂNUL Eminescu în sprijinul MINCIUNILOR TALE NERUŞINATE ?
„SUNTEM ROMÂNI,
VREM SĂ RĂMÂNEM ROMÂNI
şi cerem egală îndreptăţire a naţiunii noastre.” – Mihai Eminescu :
Şi pentru că adulatorii naivi ai tovarăşului toxinKGB sunt complet ORBIŢI de VENINUL « DACIC » ANTI-ROMÂNESC să îl cităm din nou pe Eminescu.
O fi acelaşi Eminescu ,cel cu « Planul Daciei Mari » ?
Mihai Eminescu :
”Sau ţara aceasta să fie în adevăr ROMÂNEASCĂ, sau nici nu merită să fie.”
Vă întreb pe voi cei ce ÎNCĂ mai credeţi în MINCIUNILE lui toxinKGB,măcar vă daţi seama PE CE DRUM PERICULOS AŢI APUCAT-O ?
Vă daţi seama că scopul MANIPULĂRII RUSEŞTI “dacizatoare” este DIVIZAREA ROMÂNILOR,crearea UNEI PRĂPĂSTII DE URĂ RUSEASCĂ între cei ce se cred DOAR “daci” ,cei ce se cred DOAR “romani” şi cei ce ŞTIU CĂ SUNT ROMÂNI?
Aveţi habar că ACELAŞI LUCRU l-au făcut OCUPANŢII RUŞI în România de Est,peste Prut?
Prin manipulare au creat UN ZID RUSESC DE URĂ şi DEZBINARE între cei ce au fost manipulaţi să se creadă DOAR « moldoveni » şi cei ce ŞTIU CĂ SUNT ROMÂNI !
Dar treziţi-vă odată !
NOI NU SUNTEM DOAR DACI.
NOI NU SUNTEM DOAR ROMANI.
NOI SUNTEM ŞI DACI ŞI ROMANI.
De aceea NOI SUNTEM ROMÂNI.
Suntem ŞI DACI ŞI ROMANI.
Unii din străbunii noştri erau DACI ROMANIZAŢI,precum tribunul DAC CU PRENUME ROMANE MARCUS CLAUDIUS Menander, din COHORTA I AELIA DACORUM trimisă să lupte tocmai la Zidul lui Hadrian din provincia romană Britania,la graniţa cu scoţii.
Alţii ,erau ROMANI 100% ,chiar DIN ROMA precum Sulpicia Dryantilla,fiică de SENATOR ROMAN-SOŢIA DACO-ROMANULUI CORNELIUS PUBLIUS Regalianus
Suntem LATINI.
Ori tocmai asta contestă manipularea RUSEASCĂ a lui toxinKGB.
“DA,DE LA ROMA VENIM,
scumpi şi iubiţi compatrioţi,
Din DACIA Traiană”.-Mihai Eminescu
Cât de frumos,simplu şi concis a rezumat Eminescu DUALITATEA DACO-ROMANĂ a POPORULUI ROMÂN!
Dar toxinKGB şi acoliţii lui clocitori de « MINCIUNI TULBURĂTOARE » nu au auzit şi nici nu vor să audă de nici unul din citatele de mai sus.
Vă daţi seama spre CE ABIS AL NEGĂRII PROPRIEI IDENTITĂŢI NAŢIONALE ROMÂNEŞTI vă duce TEZA MINCINOASĂ a “imposibilităţii ROMANIZĂRII şi LATINIZĂRII dacilor”?
Chiar nu aţi fost la ora de istorie în care se preda lecţia despre ANTI-ROMÂNUL ROESSLER,ideologul BOZGORILOR care susţinea ACEEAŞI MINCIUNĂ dar folosind altă « pistă » ?
« Dacismul » ca şi « moldovenismul » sunt ALTE MANIPULĂRI DE TIP ROESSLERIAN.
Atât.
Amintiţi-vă povaţă sacră şi testamentara a genialului TITAN ROMÂN,MARTIRUL MIHAI EMINESCU, adresată neamului nostru :
« POPOR ROMÂNESC!
DACĂ FIII TĂI AR FI FOST UNIŢI TOTDEAUNA, ATUNCI
ŞI PĂMÂNTUL TĂU STRĂMOŞESC RĂMÂNEA UNUL ŞI
NEDESPĂRŢIT.”
Mihai EMINESCU
România în luptă cu panslavismul
Timpul, iunie 1878
« Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească
ROMÂNII au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii,
de bogăţia şi SUPERIORITATEA INDIVIDUALITĂŢII LOR NAŢIONALE ;
tocmai fiind puşi în contact cu ruşii,
ROMÂNII ERAU MÂNDRI DE ROMÂNITATEA LOR . »
„De când e ,SUFLET DE ROMÂN, pe faţa pământului,
ROMÂNUL A FOST MÂNDRU DE A FI ROMÂN,
şi chiar atunci când lumea
îl privea cu dispreţ, el îşi cânta doina şi,
în conştiinţa puterilor pe care le purta în
sine, privea mândru împrejurul său.
Sămânţa, din care a răsărit acest
popor, e nobilă, şi poporul nu va pieri
decât atunci când ROMÂNII vor uita de
nobleţea seminţiei lor. ”
Mihai Eminescu
„ROMÂNII ERAU MÂNDRI DE ROMÂNITATEA LOR.” »
„„De când e SUFLET DE ROMÂN pe faţa pământului,
ROMÂNUL A FOST MÂNDRU DE A FI ROMÂN”
Da.
A SPUS-O EMINESCU!
polemicile,diversitatea de idei,argumentele care de care mai bizare ajuta oarecum la gasirea adevarului.sa asteptam.gm
d-le proprietar, cred ca nu mai aveti nevoie de niciun dusman, in acest caz „discernamantul” si mania nationalist-legionara au mers mana in mana.
compasiunea mea e sincera
Cu scuzele de rigoare,nu am citit prea multe despre scrierile din tara noastra,dar Dacia Preistorica (biblia romanilor)a lui Densuseanu si cartile lui Tonciulescu sunt numai legende?
NU SINT LEGENDE, DAR CUIVA NU-I CONVINE ADEVARUL….
D-le Max
Argumentele dumitale nu combat cele afirmate mai sus cu precizie. Lasa-ti „comoditatea” si argumentati punctual …daca va da mana.
România / Dacia liberă
Lista centralizată cu cererile protestatarilor, supusă dezbaterii publice (15.10.2013, 02:00)
Motto:
Cei mai periculoși teroriști sunt politicienii corupți.
Notă:
Pe măsura actualizării listei care centralizează cererile scandate sau afișate public de către diversele categorii de protestatari, se conturează o motivație unitară a protestelor și o posibilă strategie națională pe termen lung dorită de poporul român.
Motivație a protestelor:
Exploatarea rapidă a tuturor resurselor și distrugerea ecosistemului fără a lua în calcul consecințele, într-un sistem economic bazat pe corupție, iresponsabilitate, cinism și lăcomie, reprezintă calea sigură spre distrugerea României și a națiunii române.
Vă supunem atenției diversele cereri ale tinerilor profund atașați de valorile naționale, care protestează în întreaga țară:
1.
Demisia/ demiterea imediată a guvernului Ponta și a tuturor politicienilor corupți care s-au transformat în agenți de propagandă a unor interese străine (dovadă clară pentru majoritatea populației că acești politicieni și-au trădat țara și nu mai reprezintă România și poporul român).
2.
Înființarea unui tribunal independent politic, care să judece în regim de maximă urgență și cu proceduri simplificate pe toți acei politicieni și complici ai lor care prin decizii anti-românești, trădare de țară și/sau subminare a economiei naționale (Art. 135, Art. 136 din Constituția României, Art. 145, Art. 155, Art. 165 din Codul Penal) au dus la distrugerea României în ultimii 24 DE ANI.
Recuperarea prejudiciului adus proprietății publice și bugetului național prin confiscarea INTEGRALĂ a averilor tuturor celor vinovați, atât cele din România cât și din afara țării.
3.
Interzicerea imediată și totală din audiovizualul românesc a tuturor reclamelor legate direct sau indirect de orice tip de produs toxic sau tehnologie periculoasă care afectează mediul înconjurător și/ sau viața oamenilor.
4.
Elaborarea unei strategii naționale „PRIN NOI ÎNȘINE”:
– naționalizarea resurselor naturale și minerale ale României, a companiilor de interes strategic sau național etc;
– exploatarea în interes național de către companii autohtone a resurselor solului și subsolului, prin tehnologii nepoluante;
– interzicerea pe teritoriul României a folosirii oricărei tehnologii periculoase care afectează ireversibil mediul înconjurător și viața oamenilor (interzicerea folosirii cianurilor în exploatările miniere, a fracturării hidraulice în explorarea și/sau exploatarea hidrocarburilor etc);
– utilizarea pe scară cât mai largă a energiilor alternative / regenerabile;
– neînstrăinarea terenurilor agricole, care trebuie să aparțină doar României/ cetățenilor români;
– proiectarea și design-ul mediului, așezărilor umane și sistemelor agricole, astfel încât acestea să se autosusțină pe principii ecologice și biologice, folosind modele care apar în ecosistemele naturale, pentru optimizarea efectelor stabile și minimizarea muncii necesare (permacultură);
– interzicerea importului, cultivării și comercializării produselor bazate pe organisme modificate genetic;
– cultivarea terenurilor agricole cu semințe tradiționale românești și cu alte tipuri de semințe naturale care se pot adapta condițiilor pedoclimatice din România;
– interzicerea importului, comercializării și folosirii pesticidelor, insecticidelor, fungicidelor, erbicidelor, acaricidelor etc;
– interzicerea treptată a folosirii îngrășămintelor chimice, pe măsura refacerii ecosistemelor naturale pe suprafețele agricole;
– dezvoltarea unei industrii farmaceutice care să asigure integral cererea autohtonă de medicamente de sinteză și remedii naturale;
– conservarea pădurilor sălbatice și reîmpădurirea zonelor defrișate;
– conservarea florei și faunei autohtone;
– modernizarea sistemului de învățământ și a metodelor de predare, care să încurajeze gândirea creativă și diversitatea opiniilor (nu memorarea unor informații);
– dezvoltarea unei strategii naționale privind cercetarea științifică, inovarea și dezvoltarea tehnologică în domeniile de interes;
– salvarea patrimoniului spiritual, cultural și natural românesc;
– salvarea tradițiilor naționale care ne diferențiază ca popor;
– continuarea studiilor arheologice în vatra vechii Dacii și studierea în amănunt a străvechii culturi Cucuteni de pe teritoriul României (cea mai importantă și avansată cultură neolitică din întreaga lume – brand de țară), fiind de la sine înțelese avantajele promovării turistice a României ca izvor al civilizației umane, „Grădina Maicii Domnului” cum a numit-o Papa Ioan Paul al II-lea;
– alegerea prin vot direct a reprezentanților României și ai poporului român, eliminarea imunității parlamentare și a altor privilegii care permit în prezent jefuirea avuției naționale și distrugerea României din interior;
– demnitate națională în politica externă;
– garantarea independenței politice a serviciilor de siguranță națională, justiție, poliție, jandarmerie etc;
– control strict al folosirii banului public;
– egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, înăsprirea drastică a pedepselor pentru orice tip de infracțiune și crearea unui sistem de autofinanțare a tuturor penitenciarelor;
etc
4a.
Strategia economică „prin noi înșine” ar putea asigura locuri de muncă în toate domeniile de interes în cadrul unui sistem economic capitalist „CU FAȚĂ UMANĂ” care să nu permită apariția unor discrepanțe majore între diversele categorii sociale;
4b.
Protestatarii idealiști doresc tot o strategie economică „prin noi înșine”, însă în cadrul unui sistem economic egalitarist bazat pe COOPERARE, nu pe concurență, care să permită integrarea tuturor cetățenilor în societate, în funcție de abilitățile fiecăruia (idealiștii exclud revenirea la un sistem comunist standard, dovedit falimentar).
5.
Serviciile care țin de apărarea și siguranța națională trebuie să fie formate doar din cetățeni competenți care să aibă următoarele caracteristici minimale:
– incoruptibili;
– independenți politic;
– gândire dinamică;
– abilități lingvistice și cunoștințe inter-disciplinare excepționale;
– capacitate deosebită de analiză și sinteză;
– dispuși să se adapteze la situații-limită;
– curajoși;
– PATRIOȚI
6.
Crearea unei societăți bazate pe meritocrație, valori umane și principii morale.
7.
Nicio ființă NEVINOVATĂ nu merită să moară, fie om sau câine.
7a.
Anularea imediată a legii 258/2013 (care prevede eutanasierea câinilor comunitari).
7b.
(Bineînțeles că) există protestatari care doresc reintroducerea pedepsei cu moartea pentru cetățenii vinovați de fapte grave (trădare de țară, subminarea economiei naționale, crimă etc)
Protestatarii cer tuturor instituțiilor statului să apere doar interesele României și ale poporului român.
Notă pentru cititori:
Momentan lista circulă pe rețelele de socializare, puteți să o distribuiți și dumneavoastră.
Lista nu include acele cereri extremiste sau anarhice scandate sau afișate de unii protestatari. Având în vedere diversitatea categoriilor de protestatari și a cererilor lor, am considerat că o listă centralizată ar fi necesară, în speranța că protestele pașnice să nu degenereze într-o revoltă care să conducă la anarhie. Pe de altă parte poate ar fi bine, ca model de lucru în politica romanească, să fie pus în dezbatere publică un proiect de strategie națională pe termen lung, care ulterior să fie urmat de toate partidele politice.
Uniți salvăm Roșia Montană!
Uniți salvăm toată România!
O dorință sinceră,
România liberă!
===================================
În atenția Ministerul Culturii:
Suntem cei mai vechi din lume,
Nu o nație fără nume!
România reprezintă izvorul civilizației umane, “Grădina Maicii Domnului” cum a numit-o Papa Ioan Paul al II-lea.
Probabil Ministerul Culturii nu a fost informat despre descoperirile arheologice și studiile efectuate de echipe interdisciplinare de cercetători occidentali și români, care consideră că pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei a existat o civilizație mai veche cu aproape 1000 de ani decât cea din Sumer și Egiptul Antic.
„Un adevarat Eden înflorise în partea central-estică a Europei în urmă cu aproximativ 7.000 de ani. Savanții occidentali se declară fascinați de complexitatea și atributele străvechii culturi Cucuteni de pe teritoriul României, iar în prezent lumea științifică o recunoaște drept prima civilizație a Europei, informează descopera.ro.
Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer si Egiptul Antic. Conform descoperirilor, oamenii culturii Cucuteni au fost primii care trăiau organizați în așezări mari. Aceste proto-orașe de Cucuteni erau alcătuite din clădiri aranjate în cercuri concentrice. Cultura Cucuteni se întindea pe o suprafață de 350 000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei.
Producțiile artistice erau dominate de linii repetate, cercuri și spirale care creau un efect de iluzie optică pe vasele care erau împodobite în acest mod unic. Nu există statuete cu sclavi înlănțuiți sau figurine sacrificate, un semn clar al unei civilizații egalitariste și pacifiste, conform opiniilor istoricilor.
„Cunoașterea aprofundată a acestei culturi este foarte importantă… Suntem mândri că aici a apărut cea mai importanta și avansată cultură neolitică din întreaga lume” afirmă Romeo Dumitrescu, președintele fundației Cucuteni pentru Mileniul trei, din București.”
Toți cei cu suflet de român incurajăm Ministerul Culturii să ia măsurile necesare pentru salvarea Patrimoniului României, care include vestigii de o însemnătate uriașă pentru poporul nostru dar (din câte se pare) și pentru întreaga omenire.
Subscriu şi sugerez chiar iniţierea întocmirii unei Carte Albe a Salvării României!
Sustin demersul cu unele rezerve si anume:
7a. Legea nu interzice iubitorilor de animale adoptarea acestora.Iubirea presupune si asumarea unor responsabilitati. Deci nu sunt de acord cu abrogarea legii;
7b. Nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea deoarece:
– O condamnare ar putea fi dovedita ulterior eronata, ceia ce presupune de fapt o adevarata crima;
– Executarea unui condamnat reduce din gravitatea pedepsei. Sa o duca pana la capat prin condamnarea pe viata.Nu avem dreptul sa curmam o viata data de Dumnezeu.
Suplimentar consider ca inchisorile nu trebuiesc transformate in pension. Cheltuim mai putin pentru un bolnav, copil sau batran decat pentru un infractor!