Rugați-vă pentru Victor

 

De peste mări și țări m-a sunat Victor. Victor are 81 de ani!  A văzut lumina zilei la Bălți, în Basarabia. În 1944, ai lui au avut grijă să se pună la adăpost de Siberiile sovietice și s-au stabilit la Roman… Când a terminat școala generală, Victor a plecat la Constanța, să facă liceul de marină! Se visa marinar, navigator, căpitan de cursă lungă! În ultimul an de liceu, în preajma absolvirii, a fost exmatriculat: se bătuse cu un coleg pentru Basarabia, susținând că Basarabia este pământ românesc, nu rusesc sau sovietic. Odată cu Victor a mai fost exmatriculat și Nelu, constănțean, care-i ținuse partea… Povestea cu îmbarcatul și hoinăritul pe mările și oceanele lumii devenise brusc o poveste, un basm, un vis sortit neîmplinirii!…

Au forțat însă destinul și, cu ajutorul unor tineri marinari norvegieni, au reușit să se strecoare pe vasul vikingilor și să părăsească portul Constanța, pășind în libertatea de dincolo de cortina de fier. Echipajul norvegian i-a primit cu brațele deschise, iar vestea despre cei doi temerari a fost dată și la Europa Liberă, de s-a aflat și la Roman.

Vasul norvegian făcea curse în China, unde transporta marfă provenită din Cehoslovacia. Marfa era adusă cu trenul la Constanța și de aici îmbarcată cu destinația China. A durat câteva luni drumul, cu escală în India și la Singapore. La Singapore au dat peste singurul român trăitor în marele oraș: era șef de orchestră la un mare restaurant!… L-au identificat după repertoriul orchestrei… Românul i-a îndemnat să rămână la Singapore, îi va ajuta să-și facă un rost, orașul era în plină dezvoltare! Era nevoie de europeni… Dar asta însemna pentru Victor și Nelu să renunțe la marinărie! Iar aiasta era cu neputință!… Și s-au întors pe vas!

Pe vasul norvegian, care transporta marfă din Cehoslovacia, pentru China, iar marfa avea un însoțitor, un cehoslovac. Pe numele său Biderman. Nume ușor de memorat. Numitul cu acest nume și-a dat seama ușor cum au ajuns cei doi români să suplimenteze echipajul vasului, așa că de îndată ce a pus piciorul pe pământ chinezsc a alertat autoritățile: pe vasul norvegian se află doi transfugi din lagărul comunist, pe care l-au părăsit fără pașaport, fără știința autorităților românești! Probabil spioni!…

Norocul băieților – cum se va dovedi până la urmă, a fost că n-au coborît de pe vapor. Astfel că autoritățile chinezești, pentru a pune mâna pe ei, au fost nevoite să încalce grav legile internaționale și să dea buzna pe vapor, adică să încalce teritoriul statului norvegian. Nu prea le păsa chinezilor de astfel de subtilități juridice. I-au luat pe sus și i-au băgat în anchetă: ce caută în China? Nu cumva sunt spioni?… În temeiul acestei suspiciuni, cei doi au fost judecați și condamnați la moarte! Ba chiar au fost și executați, dar cu gloanțe oarbe, în bătaie de joc, umor chinezesc sau tortură, supliciu, cum vreți s-o luați.

A leșinat Victor, iar când și-a revenit primul său gând a fost să se bucure că are parte de viața de apoi…

Întorși la realitate, au fost expediați de chinezi la ruși, la Vladivostok, urcați în Transiberian, cu destinația Odessa. Drum lung, cu peripeții ca-n filme. În penitenciarul sovietic cei doi români au avut parte de un regim de favoare, grație gardienilor moldoveni… A urmat întoarcerea acasă, atât de dureroasă pentru cei doi… Apoi procesul, condamnarea, condamnare la ani mulți și grei, petrecuți mai ales la minele de plumb de la Cavnic, de unde Victor se va alege pentru toată viața cu o durere surdă „la coțăitoare”, ca să-l citez!

Povestea celor doi „chinezi” a făcut înconjurul penitenciarele de la începutul anilor 50! Am avut privilegiul de a fi gazda unei întâmplări excepționale: era la mine de câteva zile Victor, imediat după 1990. Și m-am trezit că mă sună la ușă Marcel Petrișor. Fusese la Pan Izverna și n-a putut rata ocazia de a trece să mă vadă, un etaj mai jos. A intrat în casă, am făcut prezentările, după care le-am zis: ia uitați-vă mai bine unul la altul?! Nu vă recunoașteți?… Marcel l-a recunoscut! Nu avea cum să uite momentul când gardianul i-a adus în celulă pe cei doi aventurieri. Victor s-a uitat în jur și i s-a adresat lui Nelu: Ah, păi aici e boierie curată!… Au și muște văd, nu le mănâncă nimeni?!… După care au aflat cu toții odiseea celor doi constănțeni!… Li s-a dus buhul în tot „sistemul concentraționar” din România.

Vikingii de pe vapor s-au purtat însă ca niște adevărați europeni. Au depus plângere la Geneva – cred, reclamând felul cum chinezii au încălcat teritoriul național norvegian și i-au răpit pe cei doi marinari. După 3-4 ani, la presiunea organului internațional respectiv, Victor și Nelu au fost eliberați. S-au întors la Constanța, iar povestea lor a însuflețit câteva generații de potrivnici la cele ce se întâmplau în Țară… Eu, pe post de povestaș, l-am făcut pe Victor personaj în romanul Salonul de reanimare, apare Victor și în Șeitanii, volumul doi, cred. Povestea cu surorile Terente de la el vine…

În închisoare, Victor s-a împrietenit și cu tatăl lui Valentin Hossu. Deseori, când venea la București, Victor trecea să-l vadă pe bătrân. S-a împrietenit și cu Valentin Hossu. Este greu să-l cunoști și să nu te apropii, să nu-l iubești chiar pe Victor!… Așa se face că atunci când soția lui Valentin, dna Lucia Hossu Longin, a început realizarea serialului care a făcut-o celebră, printre primii foști deținuți politici pe care i-a filmat și intervievat a fost Victor al nostru. Am aflat asta de la Victor! Apoi am început să urmăresc serialul, atât de interesant, nerăbdător să prind, să nu scap episodul cu Victor. Într-un târziu am aflat de la Victor că episodul respectiv a căzut „la cenzură”! La auto-cenzură, mai exact! Victor nu fusese political correct în declarațiile și în amintirile sale, ceea ce la TVR nu poate fi tolerat și admis…

Până la urmă Victor și-a văzut visul cu ochii: a navigat, tot Atlanticul, ca ofițer sau comandant de vas, după ce a ajuns în Franța, prin căsătorie, în urmă cu vreo patruzeci de ani!

„Ioane, te-am sunat să-ți spun adio!”, mi-a zis Victor în urmă cu câteva ceasuri… A stat ultimele patru luni în spital. Operat la inimă, a avut parte de-un chirurg neîndemânatec, a făcut și a doua operație, ceva mai reușită, dar… Dar nu i s-au dat multe speranțe pentru o a treia intervenție pe inimă, programată pentru 7 iulie. Dacă apuc să mai trăiesc până atunci!…

Mi-a lăsat și telefonul fiică-sii, Laure… În caz că nu te mai sun!…

La insistențele mele, cu ani în urmă, a început să-și scrie amintirile. Am stabilit cum să ajungă la mine caietele… I-am propus altă variantă: la toamnă să dau eu o fugă la Paris… La toamnă?!… Mai vedem! Hai, baftă, Ioane!

Baftă, Victoraș!…

 

 

Ion Coja