Domnul Călin Kasper are o caliatate pe care puțini istorici profesioniști o mai au: știe să se mire! Ceea ce este și definiția, după mine cea mai bună, a inteligenței. Și se miră cu folos: se miră cum de au reușit românii să-i potolească pe sașii din Atel, organizând în secret un răspuns eficient față de abuzurile sașilor. Ceea ce ar ilustra o dimensiune necunoscută a rezistenței românilor din Transilvania: capacitatea românilor de a se organiza în formațiuni de ripostă oculte, secrete, invizibile pentru opresorii sași sau maghiari! Formațiuni de luptă care nu au fost înregistrate în nicio arhivă. Existența lor este probată, când și când, fiind singura explicație logică pentru producerea unor evenimente. Încă o dată dl Kasper face un lucru extraordinar: sapă în arhive, în texte prea ușor trecute cu vederea, și ne uimește cu descoperirile sale. Rămâne ca noi să fim capabili să ne minunăm de rezultatele acestei arheologii sui generis!

*

Străvechi rădăcini românești ale Mișcării Legionare
Calin Kasper 52 minutes agocalin.kasper@gmail.com 188.99.246.178

Urme ale „Fratiilor de cruce” romanesti

in documentele istorice

 

Exista o lucrare de referinta in istoriografia romaneasca, scrisa de Nicolae Densusianu, intitulata „Revolutiunea lui Horea“ aparuta in anul 1884, exact la o suta de ani de la tumultul horian. Lucrarea este intocmita pe baza unei vaste bibliografii, mentionata, asa cum este corect, la subsolul paginilor. Ea are 3 volume, dar calitatea ei nu sta numai in vastitate, ci mai ales in continut.
Sa dam cuvantul acestul mare istoric roman: „ In 7 mai 1773, imparatul Iosif pleaca din Viena spre Ungaria si in 21 mai intra in Transilvania prin Tara Hategului. Insotit de generalii Nostriz, Siskovics si Pelegrini, imparatul vizita aproape toate orasele Transilvaniei, Hategului, Hunedoara, Deva, Orastie, Alba –Iulia, facu o excursie calare in Muntii Abrudului pana la Zlatna. La Hateg, la Hunedoara si la Orlat, trecu in revista pe granicerii romani. Apoi isi continua drumul pe la Sibiu, Nocrig, Cincu Mare, Cohalmu, Sighisoara, Elisabetopole (Dumbraveni), Medias, trecu de aici la Fagaras, vizita Brasovul, Secuimea, Bistrita, Rodna, Gherla, Clujul, Turda, Aiudul, se intoarse din nou la Sibiu, si din Sibiu treu peste Nasaud in Maramures… Cu deosebita atentiune se interesa Iosf II in calatoria aceasta de soarta taranilor. Strangea cu mainile sale petitiunile de la dansii, ii intreba daca sunt iobagi, intra in casele lor, vorbea cu taraul roman in limba romana, si peste tot primi cu aceasta ocaziune, in Transilvania, enorma suma de 19 mii de petitiuni din cari partea cea mai mare era de la mizerii iobagi.“

Sa trecem acum la o nota de subsol, deosebit de importanta pentru noi:
„In autobiografia lui Michail Conrad de Heydendorf (Archiv f. sieb. Landeskunde N.F. XVL, 450 et seq.) aflam urmatoarele amanunte despre calatoria imparatului Iosif in tinutul Mediasului, la anul 1773. Pe teritoriul comunei Saros, de-a lungul drumului, zice Heydendorf, inghenuncheara in diferite locuri inaintea imparatului suplicanti (purtatori de suplice, adica de jalbe) din toate sexele, de toate etatile (varstele) si din toate natiunile Transilvaniei, aratandu-si petitiunile cu mainile ridicate in sus. Imparatul se oprea la fiecare, le zicea sa se ridice, catre sasi in limba germana, iar catre romani in limba romana: Scola! Scola! Lua cu manile sale petitiunea de la dansii, ii intreba despre continutul plangerilor sale, si dupa ce-i asculta zicea catre fiecare, ca le va cerceta plangerile, catre sasi in limba germana, catre romani in limba romana „oi cauta!“.
La podul de la Atel (comuna exista si azi, intre Medias si Sighisoara) ingenuncheara inaintea imparatului reprezentantii comunitatii sasesti din Atel si-i prezentara un memoriu, in care dansii rugau pe imparatul ca sa dispuna a se stramuta in alt loc romanii, care sunt asezati pe teritoriul acestei comune. Cu aceasta ocaziune notarul Haydendorf, compunatoriul petitiunii, desfasura verbal inaintea imparatului, ca pe teritoriul comunei Atel se afla asezate cam 100 de familii romanesti, si deoarece comunitatea saseasca are singura trebuinta de pamantul acesta, asa a voit sa stramute pe romani in alt loc, dar romanii nu au voit sa se stramute de bunavoie si din aceasta cauza comunitatea saseasca a intrebuintat forta asupra lor, si a dat foc la colibele romanilor. Dar, cu un an mai tarziu, si anume chiar in ziua aceea, in care sasii dase foc la colibele romanilor, a fost aprinsa din mai multe parti si comuna saseasca Atel, si de atunci incoace a mai ars de vreo cinci ori; sasii au mare suspitiune ca romanii le-au dat foc si nu se cred in siguranta, pana cand acestia nu vor fi stramutati de acolo. Guvernul transilvan, zicea Heydendorf, in urma unei petitiuni a comunitatii sasesti a trimes comisari speciali si acestia au publicat romanilor, ca de se vor mai intampla si de aici inainte aprinderi in comuna saseasca, atunci toata pagiba ce vor avea, sa o plateasca romanii, dar nici publicatiunea aceasta n-a folosit nimic, deoarece dupa cateva saptamani, a ars chiar sura primarului, unde se facuse publicatiunea. Imparatul Iosif fu uimit cum pot sa fie obligati romanii ca sa plateasca pagubele sasilor inainte de a fi constatati, ca ei le-au dat foc si declara reprezentantilor sasesti, ca a stramulta din locurile lor pe romanii din Atel inseamna a-i pedepsi inainte de a fi constatati.”

Ca sa dai foc unui sat de 7 ori (Prima data la exact un an, apoi inca de vreo 5 ori, pe urma incendierii surii primarului, dau impreuna cifra 7), cu garda saseasca patruland toata noaptea pe ulite, fara sa te latre cainii, cu o sincronizare perfecata a cetelor care puneau foc din mai multe parti, cu tot satul avertizat si pus pe veghe, este pur si simplu, o misiune imposibila. Felul in care au actionat romanii, fara ca sa fie „constatati”, dovedesc o capacitatea organizatorica iesita din comun, mai ales ca este vorba de o nacajita de comunitate, formata din 100 de familii, traind in bordeie ca vai de capul lor. Aceasta este o realizare comparabila cu atacul de noapte al lui Tepes asupra taberei sultanului.