Romanija este o regiune din Bosnia … și este locuită de vlahi
12 Dec 2023 – Posted in 🪶 Istoria Bisericii și a Neamului Românesc by admin – PermalinkDistribuie: Twitter Facebook
enter image description here
Regiunea Romanija este locuită de vlahi, de rumâni sau morloci, de ciobani care vorbesc o limbă română veche, potrivit studiilor, similară celei vorbite în ţara noastră prin secolele X-XI. O limbă conservată în aceste zeci de sate de către păstori, urmaşi, de fapt, ai primilor daci, colonizaţi de romani. Fac parte din ramura istroromânilor, populaţii vorbitoare de limbă română veche, care se întind din Slovenia, prin Croaţia şi Bosnia, spre Macedonia.

Portul tradiţional este o combinaţie între cel al moţilor şi cel al macedonenilor Întrucât vlahii din Bosnia nu au o organizație activă, monumentele vlahilor au fost abandonate și în mare măsură vandalizate, dar în ultimul timp au fost asimilate culturii slave din Bosnia și au devenit obiective turistice de promovare a culturii ”slave”

Dragostea pentru străvechiul pământ al Romanijei o cântă acum… sârbii.

Sursa: CER ȘI PĂMÂNT ROMÂNESC / Cuvânt despre noi, românii

Cercetătorul maghiar, Paul Schveiger ne spune în Studii Ungare (Hungarian Studies 2/2, 1989) următoarele: “Contactele lingvistice acoperă întregul teritoriu al Transilvaniei și o importantă parte a actualului teritoriu ungar, unde din timpuri străvechi a existat o populație românească”

📜 Din nou despre România din Bosnia

La numai 30 de kilometri de capitala ţării balcanice Bosnia şi Herţegovina, oraşul Sarajevo, se află o regiune muntoasă cu numele Romanija, scris şi pronunţat aproape ca în limba română.

Nu numai că este o regiune întinsă, dar este şi cea mai mare din Republica Srpska, partea de federaţie a Bosniei locuită majoritar de sârbi ortodocşi.

Principalele oraşe cuprinse în ţinutul Romanija sunt Pale (capitala Republicii Srpska), Sokolac şi Han Pijesak.

Românija este locuită de vlahi, de rumâni sau morloci, de ciobani care vorbesc o limbă română veche, potrivit studiilor, similară celei vorbite în ţara noastră prin secolele X-XI.

O limbă conservată în aceste zeci de sate de către păstori, urmaşi, de fapt, ai primilor daci, colonizaţi de romani.

Fac parte din ramura istroromânilor, populaţii vorbitoare de limbă română veche, care se întind din Slovenia, prin Croaţia şi Bosnia, spre Macedonia.

Portul tradiţional este o combinaţie între cel al moţilor şi cel al macedonenilor, iar în limba curentă predomină „r”-ul.

Românija din Bosnia este fascinantă, are zeci de sate montane care se pierd pe culmile muntoase ale Dinaricilor. Au construit şi o mănăstire, Sf. Gheorghe, şi reprezintă una din cele mai respectate comunităţi din Republica Srpska.

Până în 1990, în perioada lui Tito, locuitorii nu aveau voie să spună că sunt români. Li se repeta că Romanija şi România nu au nimic în comun.

Cine spunea altceva era arestat şi putea primi chiar şi 10 ani închisoare.

Acum sunt mândri de faptul că „limba română” s-a născut mai întâi aici, şi mai târziu în spaţiul carpatic. Iubesc România noastră şi au venit des la noi în ţară.

În Pale există şi un club de fotbal cu numele de FK Romanija.

Mulți cercetători consideră că la înfiinţarea lor noile state balcanice apărute după năvălirile slavilor erau bilingve la început.(Ştefan Starețu, medieval name and ethnicity: Serbs and Vlachs, Balcanica Posnaniensia XXII/1, Ius Valachicum I, Poznań – Bucharest 2015, p.82)

Vlahii vorbeau limba lor, asemănătoare cu limba română, dar și limba administrației locale (bulgară sau sârbă).

În Balcanii de Vest numărul vlahilor era atât de mare încât la invazia turcilor în Balcanii de Vest sârbii erau numiți și vlahi.

În balada lui Miloș Obilici despre Bătălia de la Kosovo Polje (1389) eroii sârbi sunt numiți vlahi fără vreun sens peiorativ (Anton Balota, Izvoarele Baladei Populare Românești [Sources Romanian folk ballads], (București: Ed. Saeculum I.O., 2005, p. 34).

Numărul vlahilor în Bosnia era și este atât de mare încât până și astăzi sunt cercetători care consideră că majoritatea sârbilor din Republica Srpska din actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina (dar care au fost islamizați și slavizați). [lona Czamańska, Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era, RES HISTORICA 41, 2016, p.19]

Cercetătorii au găsit numeroase nume de origine vlahă în Bosnia: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor, s.a. [Mužić, Ivan (2010). Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (PDF) (in Croatian). Split: Muzej hrvatskih arheoloških spomenika. ISBN 978-953-6803-25-5.p.129]

După creștinarea slavilor a început un proces de asimilare a vlahilor din Balcanii de Vest.

Vlahii slavizați au participat activ la făurirea principatului Zeta (din nordul Muntenegrului de astăzi) și a principatului Hum (Zachlumia din Herțegovina).

Zeta a fost condusă o perioadă de o familie de origine vlahă (Balšić, Balša).

În Principatul Hum, vlahii au ajuns să fie bogați în urma comerțului cu produse rezultate din activitățile pastorale dar și din cărăușie.

Bogăția le-a permis ridicarea unor monumente funerare deosebite.

După ocuparea Bosniei, turcii i-au numit pe vlahii localnici “caravlahi”, negrul „cara” simbolizând nordul în limba turcă. (Ela Cosma (2008).

Vlahii Negri. In: Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. Cluj Napoca: Editura Universității din Oradea. p. 124).

Turcii deosebeau în acest fel vlahii din Grecia față de cei din Bosnia și Dalmația.

Vlahii slavizați au fost apoi islamizați în timpul ocupației turcești.

Au scăpat de islamizare vlahii din Dalmația, care erau numiți morlaci de către italienii dalmațieni prin traducerea numelui caravlah în greacă și apoi italiană: maurovlah/morovlah/morlacchi.

Procesul de desnaționalizare a caravlahilor/morlacilor și de asimilare apare și din transformarea sensului cuvintelor vlahi și morlaci care, din a doua jumătate a secolului XVI, nu mai desemnează naționalitatea.

Anumite familii sârbești (probabil și vlahii slavizați) treceau drept vlahi, deoarece termenul nu mai însemna naționalitatea, ci modul de viață transhumant, opus celui de agricultor.

In Dalmația, vlah înseamnă țăran; același sens, de țăran slav îl are și cuvântul morlac, până în sec. al XIX-lea.

Chiar și orășenilor de origine latină din Dalmația li se spune de către populația slavă vlasi.

Mahomedanii din Bosnia îi numesc vlahi pe creștini, mai ales pe țăranii creștini, iar croații catolici îi numeau vlahi pe sârbii ortodocși refugiați în Croația și Slavonia (Silviu Dragomir, Vlahii și morlacii.

Studiu din istoria românismului balcanic, Ed. Imprimeria Bornemisa, 1924, p.82-91).

Tot în Bosnia trăiesc și țiganii românizați emigrați din Ţările române. Ţiganii românizați din Bosnia sunt urmașii băieșilor fugiți din robie în secolele XV-XVII. Ţiganii încă mai vorbesc limba română și pretind că sunt caravlahi.

Monumentele funerare ale vlahilor se găsesc în toate zonele în care au trăit ei, dar majoritatea se concentrează în Bosnia.

Harta necropolelor vlahe arată că densitatea cea mai mare a monumentelor este în partea de sud a Bosniei aproximativ în spațiul fostului principat Hum (Herțegovina).

Câteva necropole mai mici există şi în Muntenegru, Croația și Serbia.

S-au făcut clasificări ale monumentelor funerare întrucât s-a găsit o mare varietate de forme.

După unele estimări sunt peste 70.000 de monumente funerare în 28 necropole – din care 22 în Bosnia și Herțegovina, 3 în Muntenegru, 2 în Croația și 3 în Serbia.

Monumentele sunt în marea lor majoritate fără inscripții dar cu bazorelieuri cu o mulțime de motive solare, florale și geometrice.

Aproape 300 au inscripții în greacă, latină și glagolitică (greacă modificată). Foarte aproape de România, în Timoc în cimitirul din Negotin, dar și în cimitirul din satul Rajacke Pimnice de lângă granița cu Bulgaria sunt monumente funerare sub formă de stâlpi.

O problemă mai delicată a fost stabilirea originii monumentelor. Dintre cercetătorii din foata Iugoslavie care au studiat originea monumentelor funerare, croații au fost cei mai cinstiți arătând clar originea vlahă a acestora.

Sârbii, bosniacii și muntenegrenii au incercat diverse explicații arătâd că sunt vestigii ale bogomililor (paulicieni) sau vestigii ale bisericii bosniace. Ideea că monumentele sunt ale bogomililor este un fals evident întrucât bogomilii interziceau semnul crucii.

Întrucât vlahii din Bosnia nu au o organizație activă, monumentele vlahilor au fost abandonate și în mare măsură vandalizate, dar în ultimul timp au fost asimilate culturii slave din Bosnia și au devenit obiective turistice de promovare a culturii ”slave”.

Sursa: cersipamantromanesc