CD
1.274 aprobate
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95
Surse similare?
.

MOLDOVENII DE DINCOLO DE NISTRU SI MAI SUS

Să ne adâncim ceva în istorie și să privim situația din regiunile în care azi moldovenii locuesc dispersat pe teritoriul Ucrainei (cu exepția regiunii Cernăuți și sudul Basarabiei din regiunea Odesa).
După cum ne mărturisesc sursele istorice, moldovenii în permanență erau prezenți în formațiunile de cazaci. Așa, numai în bătălia de la Berestecico în Volynia (28-30 iunie 1651) au participat peste 4.000 de moldoveni Transnistreni.
Dintre moldoveni s-au ridicat chiar și șefi supremi.

Cronica lui Righelman arată că din cele 15 polcuri de cazaci ale lui Bogdan Hmelnițki patru erau comandate de români. La asedierea Lvovului cohortele românilor transnistrieni se găseau în centrul frontului de atac, având la dreapta pe cazaci, iar la stânga pe tătari. Toader Lobodă polcovnic de Pereiaslav, avea sub comanda sa 2.150 de cazaci, între care și mulți români. Martin Pușcariu era polcovnic de Poltava cu 2.873 cazaci.

Burlă sau Burlai era comandantul polcului de Gdeansk. Pavel Apostol, fiul lui Ifrim, trecuse din armata moldovencască în cea căzacească. „… Pavel era oștean vestit, care-și câștigase mari merite pentru coroana polonă, pentru care fu răsplătit cu moșii întinse în Ucraina. El își începuse cariera militară ca sotnic, adică câpitan die Homutek la 1658 și înaintase la rangul de polcovnic de Gdeansk, apoi de Mîrgorod. La 1659 Pavel devenise țîlocțiitor de hatman al Ucrainei, iar în anul urmalor, el a unit sub comanda sa polcurile de Mirgorod și Gdeansk, iar la moartea sa cazacii de Mirgorod aleseriă, din recunoștință pentru meriteie sale, polcovnic pe fiul său Dănilă, deși acesta n-avea decât 10 ani.

Isprăvile lui Dănilă au umplut pagini de glorie în istoria căzăcimii pe vremea lui Petru cel Mare… Contingentele românești din polcurile de cazaci erau destul de considrabile. Un cântec căzăcesc ne spune: „Au venit la noi românii (volohii – n.n.): toți români, toți frumoși. S-au înscris în armata căzăcească și s-au înfrățit cu noi”.

În oastea lui Mazepa postul de polcovnic îl deținea același Dănilă Apostol („din viță de valah”)”. Hatmani au fost Ion Potcoavă, Ștefan și fiul său Movilă etc. Despre faptul că pe la mijlocul sec. XVII în Ucraina treceau tot mai mulți moldoveni ne semnalează și Duca-Vodă, care la 1683 își rechema în Moldova oamenii fugiți în „Ucraina moldovenească”

Multe localități moldovenești s-au ivit între Nistru și Bug spre sf. sec. XVIII – înc.sec. XIX, când guvernul rus a colonizat teritoriul ținutului Oceacov.
Ultimul val mare de transmutare a moldovenilor din Basarabia în Transnistria până la Bug a avut loc imediat după alipirea la Rusia a Basarabiei în 1812 , când în județul Tiraspol al guberniei Herson au venit 2,5 mii de moldoveni. Populația românofonă din aceste zone acum 100-150 era destul de numerică.

Se menționează că circa 6 mii de moldoveni, participând la războiul din 1648-1654 sub drapelele lui Bogdan Hmelnițki, mulți dintre ei au întemeiat mai multe sate pe malul stâng al Niprului. În sec. XVIII un număr însemnat de moldoveni făcea parte din localitățile militare din teritoriul Serbiei Noi, unde, dincolo de Bugul de sud, a fost creat „polcul de husari moldoveni”, iar moldovenii, în unele județe din sudul Ucrainei, ocupau locul doi din punct de vedere numeric. La mijlocul sec. XIX moldovenii locuiau și în Gubernia Herson. „În 1851 acolo au fost înregistrați 75 mii moldoveni, în 1868 – 97,7 mii, în 1897 – 147,2 mii”. Se constata că în cea de a doua jumătate a sec. XIX creșterea numerică a moldovenilor din aceste ținuturi se datora doar sporului natural, deoarece colonizarea de-facto a încetat”.

Anton Rațiu în monografia sa „Românii de la est de Bug” menționa existența populației românofone din aceste zone, remarcând: „ceea ce m-a șocat și m-a surprins deosebit de plăcut, poposind prin acele părți cu așezări românești de băștinași din îndepărtatul spațiu de la sud de Kiev sau Uman, de lângă Pervomaisk sau Kirovograd, de pe lângă Vosnesensk sau Cherson, Crivoi-Rog, Zaporojie, Dnepropetrovsk, din Crimeea, dinspre Caucaz sau Donbas, a fost faptul că, stând de vorbă cu ei, nu puteai să nu observe identitatea acestor așezări, atât ca structură materială, cât și spirituală – de comportament – cu așezările din Transnistria, județele Râbnița, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Balta, Oceakov, Ananiev, sau cu altele, din Moldova și chiar din Ardeal sau Munții Vrancei”.

El semnala că în 1941-1943 a descoperit 25 de sate dincolo de Bug cu populație românească. Din „insula etnică” de pe malul stâng al Bugului din fostele județe Voznesensc, Pervomaisc și Nivcolaev făceau parte 18 comune: Constantinovca, Alexandrovca, Bulgarca, Racova, Noua Grogorievca (fosta Târgu Frumos), Arnautovca (fosta Vizireni), Belousovca, Mărculeasa, Șerbani, Solona, Șerbulovca, Noua Odesa, Gasparevca, Sebeneț-Elaneț, Perisadovca, Lisaia Gora, Loatazov, Moldovanca.

Din județele limitrofe mai făceau parte următoarele comune românofone: Dobreanca, Lipneasca, Pisciani-Brod, Novo-Ucrainca, Velica-Visca, Panciova, Martînoșa, Kanij și Grușcoie-Goroțcaia. Români (moldoveni) au mai fost atestați în Crimeea25, pe coasta Mării Azov, în Caucaz (comuna Moldovanscaia – la 7 km de gara Krîmscaia – comuna a fost „repatriată” în județul Cetatea Albă), în fostele județele Județele Berdeansc, Dnepropetrovsc, Zaporojie, Melitopol, Mariupol, Donețk, Taganrog, etc.

Erau semnalate comunele Dunaevca (fosta Dunăreni) cu secție „moldovenească” la școala din sat la 1928-1929, Agelpa și Constantinovca din Județul Melitopol, Novoignatovca Județul Mariupol (cu 18 elevi și 4 învățători la secția „moldovenească” a școlii din sat la 1931, trei absolvenți cărora ai ș-au continuat studiile la Balta26, și cu 2 biblioteci cu 1.250 volume, inclusiv 600 – la „secția moldovenească” – comuna a fost repatriată îa comuna Sarata Județul Cetatea Albă în locul germanilor care fuseseră colonizati în Polonia), Cuțuvenca Județul Berdeansc, Ivanovca Județul Donețk, Subotți Județul Znamenca.

După cum ne-a mai informat și Anatolie Dragoliunțev din orașul Lugansc, Erou al Muncii și deputat în Parlametul Ucrainei din legislatura III pe lista Partidului Comunist, mamă-sa – Ostapenco Polina, care era „voloșcă”, semnala existența moldovenilor în prima jumătate a sec. XX și în Județul Slaveano-Serbschii, Gubernia Ekaterinoslav.

În 1924 în Republica Autonomă Moldovenească, creată în Transnistria în limitele Statului Ucrainean, populația moldovenească mai constituia atunici 34,2%, iar cea ucraineană – 48,7%.
În afara autonomiei numai în regiunea Kirovograd, o parte a guberniei Elisevetgrad în 1926 au fost înregistrați 28 mii moldoveni.

În perioada sovietică, însă, numărul moldovenilor de aici s-a micșorat simțitor.
Românii ca etnie distinsă aproape că nu erau semnalați.
Cei ce se declarau români , de obicei, erau supuși uniu genocid total –de exemplu, în anii 1937-1938 1.496 din cele 1.530 persoane care s-au declarat români la recensământul din 1926 au fost represate.

Astăzi în regiunile, în care populația românofonă acum 150 de ani tradițional ocupa locul trei și se folosea în viața cotidiană de limba maternă, asimilarea lingvistică este în floare. După cum ne semnalează L.Lazarenko, „populația românofonă din regiunile Kirovograd, Nicoleav și Dnepropetrovsk, unde viețuiesc dispersat și se autoindentifică din punct de vedere etnic ca „moldoveni”, demonsrează un nivel foarte înalt de însușire a limbii ucrainene literare standartizate la un nivel cu mult mai înalt decât cel al limbii materne.
Cu toate acestea, până la 1989 numărul moldovenilor din Ucraina era în creștere, cei drept, nu așa de pronunțat ca a celor ce se considerau români.
Și numai în regiunea Cernăuți numărul persoanelor ce se declarau moldoveni era în descreștere încă de la 1979.