Colegul nostru RENA răspunde invitației și reia subiectul: comportarea țăranului român, mobilizat pe frontul primului război mondial, comportament care l-a singularizat în epocă. Nu suntem vrednici să cinstim cum se cuvne memoria acelor români exemplari, a căror sămânță nu trebuie lăsată să piară.

O întrebare pentru RENA: aveți detalii despre acțiunea generalului POETAȘ, de cumințire a muscalilor doritori de-o revoluție bolșevică la Iași?

*

Rena • 5 hours ago

Multumesc si eu, domnule profesor. Voi incepe cu Glenn Torrey, dar voi fi nevoita, cu permisiunea dumneavoastra, sa rup textele in mai multe parti, intrucat informatiile de care ma voi folosi pentru a „rotunji” materialul sunt multe.

Asadar, o prima parte:

Noi am intrat in razboi pentru o Romanie Mare…..

(o incercare de recenzie a cartii lui Glenn E. Torrey „Armata revolutionara rusa si Romania.1917”

Ambasadorul rus de la Bucuresti A.A.Mosolov si ministrul rus
de la Iasi, au primit stirea despre preluarea puterii la Petrograd de catre bolsevici de la Ion Bratianu pe 13 martie 1917. Informat despre abdicarea tarului (la inceput) , regele Ferdinand exclama, perplex si printre lacrimi: “Ce nenorocire, ce nenorocire!…Ce catastrofa…E ingrozitor…Ce ne facem?”

Esecul campaniei militare din 1916 pusese Romania in situatia de a ajunge, spune autorul, in totalitate la cheremul Rusiei care avea dislocate in Moldova, singurul teritoriu ramas sub control romanesc, la acea data , peste 1.000.000 de soldati, din care aproximativ jumatate se aflau pe front, iar cealalta jumatate, din trupele auxiliare, impanzeau toata Moldova, astfel incat prezenta si comportamentul lor semana, mai degraba , cu ale unei armate de ocupatie.

Situatia era cu atat mai alarmanta cu cat informatiile despre revolutia de la Petrograd circulau cu repeziciune si datorita inamicului care, inamat cu pancarte, instiintau soldatii rusi direct in transee:
“Revolutie in Rusia.Tarul a fost dat jos”, sau prin scrisorile sau ziarele primite din Rusia de catre soldati. Aceste stiri au destalilizat linia frontului si au avut un impact violent si generator de dezordine in randul armatei ruse, ocupata acum cu crearea de comitete revolutinare si de raspandirea fratenizarii cu inamicul, ajutata si de comandantii germani si austrieci, care incurajau trupele, proprii si ale rusilor la fraternizari, cu muzica, dans si bautura, in zonele neutre sau chiar marsuri comune cu fanfara in frunte, astfel incat “frontul a fost asemenea unei site”.

Liderii sovietelor de unitate isi exprimau deschis speranta ca fraternizarea va duce la raspandirea ideilor revolutiei in intreaga lume” , astfel incat unitati intregi rusesti refuzau sistematic sa iasa la atac, depunand armele, ordinele erau desconsiderate, ofiterii arestati, dezertarea fiind si ea o alta forma de protest revolutionar. Astfel, din cei 1.000.000 de soldati rusi ce fusesera repartizati in Romania, la 1 mai, doar 131.000 mai erau raportati ca fiind pe front.

“Pentru conducatorii romani aceasta situatie ridica probleme de viata si de moarte. Va urma armata romana exemplul rusesc?” Situatia era cu atat mai grava cu cat, armata romana, la acea data nu se afla in cele mai bune conditii de lupta. In plina iarna aspra, la inceputul lui 1917, soldatii romani erau echipati necorespunzator, hrana era insuficienta, soldele neplatite si la ordinea zilei era boala. Peste toate acestea, atitudinea ofiterilor fata de proprii soldati putea fi un teren propice pentru raspandirea ideilor si reactiilor revolutionare in randul soldatilor romani, ceea ce ii incuraja pe militarii rusi sa circule de la un regiment la altul impartind manifeste si incercand sa-i convinga pe romani sa depuna armele, sa nu-si mai asculte ofiterii, sa-l debarce pe rege ca, altfel, “tara va fi a boierilor si nu a lor” .

Eforturile rusilor si ale austro-germanilor de ai convinge pe romani sa depuna armele s-au lovit insa de ostilitatea romanilor, care, in majoritatea lor, nu auzisera despre revolutie, chiar referirile la revolutie erau intampinate cu ostilitate, singura reactie pozitiva constata de serviciile secrete inamice fiind a unui soldat roman,
prizonier, care spera ca revolutia i-ar putea determina pe rusi sa se intoarca in tara lor, confirmand si istoria plina de antipatie reciproca, exacerbata si de experienta infrangerilor di 1916, dar mai cu seama de “meteahna rusilor de a-si insusi din bunurile si avutul romanilor”. De cealalta parte, atitudinea romanilor, cu toata propaganda, fata de ideile revolutiei le-a dat rusilor noi motive de ostilitate, ei vazandu-i pe romani ca pe niste dusmani ai revolutiei (ceea ce bine intuia Marx, mult mai devreme, in manifestul sau).

Ce nu stiau si nu intelegeu rusii revolutionari era cumulul de
factori care facea ca ideile lor sa contravina intereselor romanesti, de aici ostilitatea.

Primul factor era telulul principal pentru care militarul roman
se afla pe front era „Romania Mare”, tel bazat pe convingeri clare si simple: familia, patria si viitorul sau. O infirmiera britanica, aflata in cadrul armatei ruse, relata despre un soldat roman, ridiculizat de rusi pentru afirmatia ca va continua sa lupte. Replica romanului a fost: “Nu stiti ca datoria unui barbat este sa-si apere tara?”

Aici trebuie sa fac o paranteza de la cartea lui Torrey si sa punem de acord diferenta aspiratiilor in contextual izbucnirii primului razboi. Elie Bufnea in “Revolutia de eliberare nationala a Transilvaniei…” aduce date concrete ale starii de spirit a romanilor din acele vremuri. El se refera la romanii ardeleni si bucovineni oprimati in granitele vechiului
imperiu austro-ungar, pentru care “lupta pentru imparat si monarhia sa era contrara nazuintelor nationale si nu putea fi conjugata cu aspiratiunille romanilor….Romanii din Transilvania asteptau sa vada intr-o zi sau alta, pe crestele Carpatilor stralucind baionetele dorobantilor. Baionetele acestea luasera in constiinta lor
dimensiuni legendare.” Idealul lor era “unirea tuturor romanilor sau moartea”, revolutia bolsevica era un ideal strain ce-i indeparta de la propria revolutie, cea de eliberare nationala si unire a
tuturor romanilor. Cel putin 20.000 de romani transilvaneni au batut intr-un an si jumatate la portile unitatilor armatei romane si la scolile militare sa intre voluntari in armata pe care o visau eliberatoare, ne spune Elie Bufnea, astfel ca zecile de mii de romani (ardeleni) …aflatori intamplator in Romania sau trecuti indata dupa izbucnirea razboiului cu riscul vietii, peste Carpati, prizonierii de razboi din Rusia, Italia si Franta (din cei ramasi si inrolati “cu arcanul” in armata austro-ungara), emigratia transilvaneana de pretutindeni, au fost elementele care au dat viata revolutiei de eliberare nationale si au imprimat determinarea in lupta a romanilor.
In Romania s-au zbuciumat in “actiunea nationala” pentru intrarea in razboi peste 35.000 de romani, cetateni austro-ungari – ardeleni si bucovineni – si care majoritatea au intrat voluntar in armata romana, circa 30.000. Pentru primul corp de voluntari din Rusia, s-au inscris si au stariut sa plece in Romania, peste 40.000 de prizonieri romani, din care doar aproximativ 15.000 au reusit efectiv sa treaca granita si sa lupte efectiv, datorita tocmai revolutiei bolsevice. Alti 5.000 din cei 7.000 de ostasi ai corpului al-II-lea din Rusia, aveau destinatia frontului francez, 2.000 erau concentrati la Kiev. In Statele Unite, s-au inscris voluntari pentru o legiune romaneasca 15.000 de imigranti romani-ardeleni, dar guvernul american le-a refuzat organizarea intr-o legiune separata de armata americana, asa ca
s-au putut organiza doar intr-u singur detasament la Youngstown.
In Italia 18.000 de “honvezi” ardeleni, cazuti prizonieri, s-au inscris voluntari in Legiunea romana din Italia. Exista, deci, o incredere de-a
dreptul “mistica” in “tara mama”, in solidaritatea nationala care ducea
natiunea romana de pretutindeni, fara calcule, catre acelasi tel: eliberarea Transilvaniei.

Apoi, continua Glen Torrey , reforma agrara promisa de Rege a constiuit si ea un factor major in determinarea in lupta a soldatilor romanilor, tarani, mai ales ca regele garantase infaptuirea acestei reforme cu unele domenii proprii. Promisiune de care s-a tinut la sfarsitul razboiului. Ce i-a deranjat pe romani in toata “compania” rusilor de a endemiza frontul romanesc cu ideile revolutionare a fost si faptul ca indemnau la rasturnarea regelui, chiar cu cateva zile inainte de 1 mai, o formatie de soldati rusi prezentandu-se la resedinta regelui Ferdinand (aflat cu guvernul la Iasi) si oferindu-si sprijinul garzilor regale penru a-l inlatura pe rege. Rusii nu intelegeau simpatia increderea pe care cumintele taran roman o avea in regele sau sporita si de carisma reginei Maria, aflata permanent in mijlocul lor, vizitand spitalele si unitatile de pe front, insufletindu-I pe cei sanatosi, incurajandu-I pe cei bolnavi si raniti si suferind impreuna cu cei ce se stingeau. “Maria era in stare sa-i farmece pana si pe rusi – un grup de soldati (rusi)…a facut afirmatia ca era o adevarata regina si ca astfel si-ar dori si ei sa fie imparateasa Rusiei”!

In acest fel, pentru soldatul roman lozincile revolutiei ruse, care-l indemnau la nesupunere, nu-l incantau pentru ca nu credea ca revolutia i-ar realiza obiectivele, ci, dimpotriva i le-ar periclita.