România, țara cu primării cât pentru un continent. De zece ori mai multe decât în Bulgaria

Poate ca suntem destui care, la un șpriț de vara, la o agapa, mai exageram, denaturam putin pentru a tușa latura comica a unei povestiri si asa hazlie, dar asa exagerare mi mi-a fost dat sa citesc, ceva nu de speriat ci de ingrozit (stau si ma intrebȘ ori nu are scoala, ori este dusa cu pluta?):

*„Discursul Ursulei von der Leyen.
„De când mă știu, am fost convinsă de două lucruri foarte simple.
În primul rând, că Europa este imposibilă fără evreii europeni.
În al doilea rând, că Europa și Israelul trebuie să fie prieteni și aliați, pentru că istoria Europei este istoria poporului evreu.
Europa înseamnă valorile Talmudului – simțul evreiesc al responsabilității personale, al justiției și al solidarității.
Vă amintiți? Acum doar câteva luni, am avut onoarea să aprind menorah-ul de Hanuka chiar în inima cartierului european.
A fost un moment de neuitat.
Și totuși, în ciuda acestui fapt, viața evreiască în Europa este în pericol.
De aceea, lupta împotriva antisemitismului și sprijinul pentru viața evreiască în Europa este unul dintre punctele principale ale agendei Comisiei Europene.
Pentru că democrația noastră prosperă atunci când viața evreiască prosperă în Europa.
De-a lungul secolelor, poporul evreu a fost un far de lumină pentru celelalte popoare – și va rămâne așa pentru multe secole de acum înainte.”
Cine suntem noi, dacă Europa e deja definită?
Ce a spus Ursula nu este doar o declarație politică.
Este o redefinire a Europei însăși, spusă cu seninătate, dar cu o greutate care strivește tot ce nu încape în acel nou contur.
Și atunci ne întrebăm:
Cine suntem noi?
Ce mai suntem noi – români, greci, polonezi, germani, italieni –
dacă Europa „nu este posibilă” fără o singură etnie?
Dacă valorile „autentice” europene nu sunt cele ale dreptului roman, ale Evangheliilor, ale Renașterii, ale Iluminismului, ci… ale Talmudului?
Ce facem cu Erasmus? Cu Descartes? Cu Augustin, cu Dante, cu Pascal, cu Spinoza, cu Bach, cu Michelangelo?
Ce facem cu Hristos, cu Petru și Pavel, cu Ecaterina de Siena, cu Constantin cel Mare, cu Carol cel Mare, cu toți cei care au definit o Europă vie înainte ca cineva să rostească cuvântul „toleranță” într-o conferință?
Doamnă Ursula,
Europa nu este un ghetou moral unde se dă cuvântul doar cui a suferit mai eficient.
Europa este o istorie tragică și complexă, scrisă cu sânge, rugăciuni, minuni, crime, idei și ruine.
Iar a o reduce la „viața evreiască” înseamnă a o mutila de viu.
Ce se întâmplă cu democrația europeană când ea este condiționată?
Când ni se spune că „ea înflorește doar dacă înflorește viața evreiască”?
Asta înseamnă că, dacă nu înflorește „suficient”, avem o problemă cu Europa?
Cine măsoară înflorirea? Ce termometru identitar folosim?
Și atunci, cine sunt eu, născut ortodox, într-o cultură română postbizantină, într-un spațiu creștin, slav, latin și păgân deopotrivă?
Sunt mai puțin european?
Pentru că nu ard menorah-ul, ci aprind o candelă?
Cine are voie să spună ce e Europa? Și mai ales, cine n-are voie?
Când un politician spune că „Europa este istoria poporului evreu”, dar uită că această Europă a ars în războaie între catolici și protestanți, între greci și romani, între normanzi și saxoni, între ortodocși și otomani, între împărați și țărani –
acel politician nu mai reprezintă Europa, ci doar un fragment folosit politic.
Europa nu este Talmudul.
Europa este conflictul fertil între Scriptură și rațiune, între revelație și logică, între păgân și sfânt, între Vinci și Auschwitz.
Far de lumină? Pentru cine? Și cine decide ce e lumină?
Când spui că „poporul evreu a fost far de lumină pentru celelalte popoare”, spui, de fapt, că ceilalți erau în întuneric.
Și aici discursul încetează să mai fie omagiu. Devine cult.
Cult al excepționalismului. Cultul unei suferințe care justifică privilegiul.
Dar suferința nu naște automat înțelepciune. Uneori naște aroganță, alteori naște teamă.
Da, Holocaustul a fost un coșmar.
Dar și Gulagul?
Și marea foamete ucraineană?
Și Inchiziția?
Și deportările din Basarabia, și execuțiile din Katyn, și pogromurile armene?
Unde sunt „farurile” acestor tragedii? Unde sunt discursurile pentru ceilalți?
Europa nu are o singură victimă oficială.
Nu are o singură memorie.
Și nu are voie să aibă o singură temelie morală, pentru că atunci nu mai e Europa –
e dogmă cu buget, religie secularizată, instrument de putere.
Dacă trăim într-o Europă unde nu mai ai voie să citezi Evanghelia, dar ești aplaudat dacă invoci Talmudul,
atunci nu mai trăim într-o democrație.
Trăim într-un regim teologic camuflat în diversitate.
Și dacă tot ați aprins menorah-ul, aprindeți, doamnă Ursula, și o candelă.
Pentru toți ceilalți.
Pentru cei care nu cer favoruri, ci doar să nu le fie rescrisă istoria.”
Anatol Basarab.

https://www.facebook.com/groups/peste10000romani/posts/9613369682092188/

Eu o apreciez doar pentru ca a nascut 7 copii -sa-i traiasca si sa aiba ce sa le dea, apoi si pt faptul ca este acreditata cu Ocupatia: Calareata, ce-i drept ultima dintre cele 3 din biografia ei:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ursula_von_der_Leyen

Ah, ar mai fi o problemuta:

„Acuzația de plagiat al tezei de doctorat
La 27 septembrie 2015 site-ul VroniPlag Wiki a declarat că a găsit «paragrafe plagiate» în 27 de pagini din teza de doctorat în medicină din 1991 a Ursulei von der Leyen.[22] Senatul Universității de Medicină din Hanovra a decis în data de 9 martie 2016 că Ursula von der Leyen își poate păstra gradul de doctor în medicină, întrucât cele trei citări defectuoase sau inexacte nu afectează teza în ansamblul ei.[23]”

Un fel de 4% ca la Kovesi! :))