PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Merkelizarea României”: Buzunarul românului nu e fără fund, cînd nu-şi vor mai putea plăti facturile, ţara va intra ”în administare” (mediafax.ro)

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Merkelizarea României”: Buzunarul românului nu e fără fund, cînd nu-şi vor mai putea plăti facturile, țara va intra ”în administrare”

Viitorul nu arată bine. Îmi aduc aminte de situaţia Greciei, care a intrat cu mai bine de un deceniu în urmă în incapacitate de plată şi administrare financiară.

Spre o astfel de pierdere a suveranității ne îndreptăm şi noi, prin politica ”înțeleaptă” a ”liberalizării prețurilor la energie”, dispusă de ministrul Virgil Popescu. Una din acțiunile care, alături de altele, golește încet şi sigur buzunarele românilor. Care, cînd nu-şi vor mai putea plăti facturile (cel mai tîrziu, prin primăvara anului viitor) vor băga țara în faliment. Nu ei, că așa vor, ci o politică servilă, în toate domeniile, care ne vrea adușii în statutul de colonie economică.

De la ”ohne Merkel” în Grecia…

În Grecia, se vorbea acum un deceniu, aprins, de insulele ”TUI”. Acesta e numele celui mai important agent de turism german ”sindicalizat” şi se spunea că problemele economice ale țării, supraîndatorată, vor fi rezolvate, dacă vor ceda două insule Germaniei, ca să-şi trimită acolo amatorii de plajă. N-au cedat, aşa că au intrat sub o riguroasă ”administrare financiară”. Așa am ajuns să învăț că devii cel mai bun prieten al grecilor, dacă la un mic magazin sătesc le spui vînzătorilor, înainte de a apăsa pe butonul casei de marcat ”ohne Merkel”. Adică ”fără Merkel”, al cărei nume a devenit, pentru greci, sinonim cu fiscalizarea, cu TVA-ul crescut şi toate problemele lor financiare, legate de reducerea şi înghețarea salariilor şi pensiilor, la un nivel de austeritate pe care grecii nu l-au trăit nici în timpul ”dictaturii generalilor”.

ULTIMELE ȘTIRI

https://alephnews.ro/guvern/un-organism-de-supraveghere-independent-confirma-defrisarile-galopante-din-amazonia/

https://www.mediafax.ro/externe/ministrii-de-externe-din-ue-suspenda-acordul-de-facilitare-a-vizelor-de-scurta-durata-cu-rusia-21126292

https://www.mediafax.ro/politic/premierul-ciuca-ordonanta-pentru-energie-adoptata-maine-e-posibila-o-diminuare-a-pragului-maxim-de-consum-21126224

https://www.mediafax.ro/externe/expertii-aiea-au-ajuns-in-orasul-ucrainean-zaporojie-21125986

Vezi mai multe articole din categoria EDITORIALIȘTII

Cum au ajuns aici? Simplu. Țara s-a supraîndatorat fără limită, pînă cînd ratele au depășit capacitatea de plată. Pînă cînd buzunarele grecilor n-au mai putut achita ”nota de plată” a unor guvernări populiste, corupte, obediente față de măsurile ”dinafară” şi în final dezastruoasă pentru cetățeanul obișnuit. Căci nicio asemenea ”notă de plată” nu e achitată efectiv de politician, nemaivorbind de sancționarea lui simbolică, ”la vot”. Datoria efectivă o plătește cetățeanul.

E, după părerea mea, ceea ce urmează să învățăm cît de curînd pe pielea noastră, din cauza ”guvernelor mele” care au gestionat România în acest al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. În care nivelul datoriei externe a atins cote nemaiîntâlnite în istoria economică a țării, aducîndu-ne în pragul unei viitoare ”administrări financiare”, exersată mai întîi de Bulgaria din 1997 şi de Grecia, cîțiva ani mai tîrziu.

Mi-e teamă că urmăm noi. Pentru că buzunarul românului are o limită, şi el. Ca şi țara, mulți cetățeni sînt supraîndatoraţi la bănci, şi nu ca să-şi plătească vacanțe sau investiții imobiliare, ci facturi. Cînd nu vor mai putea plăti ratele cei mai mulți dintre ei, ca să nu mai vorbim de facturi, țara va fi pe butuci, adusă în această situație de ”inițiative” guvernamentale dezastruoase, dintre care cea mai evidentă a fost ”liberalizarea prețurilor energiei”, în paralel cu distrugerea planificată a unor capacități de producție energetică, dintre care cazul termocentralei de la Mintia, altădată ”perlă a energeticii românești”, pentru a sfîrşi vîndută la prețul terenului şi al fierului vechi din ea.

Cu toate că ne aflăm în mijlocul unui război necruțător, în care miza globală nu sînt teritoriile din Ucraina şi ambițiile lui Putin, ci resursele. Pornind de la acestea, se va reconfigura, într-un viitor nu prea îndepărtat, noua hartă a ”ordinii mondiale”. În care România va avea un rol de micuță colonie.

Poate o ”țară TUI”, sau altă marcă, nu contează care. Ne îndreaptă către așa ceva, într-o acțiune care frizează ori ceea ce justiția din timpul lui Nicolae Ceaușescu ar fi numit ”înaltă trădare”, ori prostia fără margini, dar impetuoasă.

Ni se vinde, într-una, povestea cu ”gazul din Marea Neagră”. Ce nu ni se spune e că, în condițiile ”liberalizării pieței”, nu vom avea niciun cîştig din el. Îl vom vinde, fără niciun cîştig pentru români, la ”prețul stabilit de piață”, nici nu contează că gazul îl exploatăm aici, sau ne vine din Kazahstan – prețul, pentru noi, consumatorii de rînd, va fi același. În conformitate cu cerințele Comisiei Europene, prețul nu e fixat de producător, ci de intermediari, un fel de ”negustori de energie”. E ca şi cum la piață, unde ți se cere ”certificat de producător” pentru a închiria o tarabă, s-ar interzice accesul țăranilor care, în mod obligatoriu, ar trebui să-şi vîndă produsele unor intermediari. Care ar fi, deci, costul final al roșiilor?

Ceea ce pare o aberație economică, România, ca țară membră UE a adoptat cu supunere. Deși, în actuala criză economică în state europene precum Franța principalul grup privat de transport şi distribuție a energiei, EDF, a fost complet naționalizat în luna iulie, tocmai pentru a feri consumatorul final de excesele ”liberalizării pieței” energiei, la noi se întîmplă taman pe dos. Așa că, precum spuneam, la nivelul de îndatorare al țării, niciun centimetru cub de gaz românesc, teoretic mai ieftin, nu va contribui la reducerea facturilor noastre, ci poate ale germanilor sau ale altora, țări la care România e datoare vîndută: într-un caz fericit, şi cu o administrare judicioasă, gazul românesc va contribui la reducerea cu o cîtime a gradului nostru de îndatorare externă. Dar nu va reduce prețul pe factură, care la noi e cel mai mare din Europa.

Grație ”înțeleptei politici energetice” a ministrului Virgil Popescu, supraviețuitor în toate guvernele liberale, deși nu are nicio pregătire în domeniu. Ce are în schimb? Sprijinul necondiționat al președintelui Iohannis, pentru că adoptă fără nicio obiecție orice politică dictată de Bruxelles, care nu stă să se uite la problemele specifice României, la treimea ei de populație aflată sub nivelul general acceptat al sărăciei, la populația îmbătrânită, la tinerii ei lipsiți de perspectivă, într-o țară în care migrația creierelor şi a mâinii de lucru se desfășoară într-un singur sens: din colonie, spre ”metropola” vest-europeană, orice nume ar purta aceasta.

…la ”merkelizarea” României

Ministrul Virgil Popescu este, cum spuneam, unul din artizanii acestei politici, care se întîlnesc peste tot, pe verticala economiei românești – sau mai bine spus ”din România”, pentru că aceea românească încetează, treptat, să mai existe – altfel decît ca ”producție în lohn”, pentru marile multinaționale. Ieri am cumpărat de la un supermarket un kilogram de caise. Prețul era bun, cam un euro şi jumătate, arătau bine – îndeajuns de coapte, dar cu coaja fermă şi uniform gălbuie. Ceea ce ar fi trebuit să-mi dea de gîndit. Acasă, am putut mînca doar trei – dincolo de o coajă groasă şi cauciucată, se afla un miez fad şi făinos, care, ce-i drept, se desprindea ușor de o sămînţă neobișnuit de mare, făcută parcă anume să ”tragă greu” la cîntar. Caisele erau, firește, de import. Mi-am adus aminte de o livadă de caise din Dobrogea, pe lîngă care am trecut în această vară, şi unde mi-am putut umple burta după poftă, cu cîte erau şi pe jos şi prin pomii încă încărcați de rod, dar neatinși de mîna unui culegător: nu s-a găsit cumpărător pentru ele, așa că erau destinate țuici.

Caisele copilăriei mele se mai găsesc numai în amintire şi la porțile distileriilor. Din păcate, România a fost adusă aici, în acest prag de supunere a ”agriculturii românești” față de ”cerințele europene” care nu mai acceptă, de pildă, la comerțul comunitar decît roșiile perfect rotunde din Olanda sau Spania şi în niciun caz ”diformitățile” gustoase produse de țăranul român, care a fost exclus la marea tarabă a Europei, prin politica dusă în domeniu de un alt conațional celebru, Dacian Cioloș, cel care, cum o face Virgil Popescu acum în domeniul energiei, a așezat corpul încă viu al economiei românești pe masa de disecție a Comisei Europene. Care vede ce e bun şi ce nu e, știe şi dictează cum trebuie hrănit şi asomat porcul din ograda românului şi de ce oul şi găina noastră, ori vaca, trebuie să dispară fie din cauza a tot felul de ”peste”, fie pentru că, pur şi simplu, flatulenţele bovinelor distrug ozonul.

Şi noi sîntem primii, care apărăm ozonul Europei, atît de acestea, cît şi de ”emisiile de carbon”, extras odinioară din Valea Jiului. În timp ce Germania își propunea să redeschidă termocentrale pe cărbune, pentru a reduce cumva dependența față de gazul rusesc, iar Frans Timmermans, comisarul european care e artizanul ”Green Deal” şi artizanul ”certificatelor verzi” care atîrnă atît de greu în facturile noastre la energie anunța că exploatarea şi producerea energiei din cărbune au devenit din nou necesare, în condițiile ”extraordinare” a războiului din Ucraina şi a șantajului energetic al Rusiei, în România ministrul nostru Virgil Popescu închidea definitiv centrala de la Mintia, acționând parcă el însuși ca o ”trompetă rusească”, numai pentru a respecta cerințe mai vechi ale Bruxelles-ului, care însă își pierduseră actualitatea, în condiții pe precizate de Timmermans.

Ori că e mai catolic decît papa, ori că face din prostie jocul rușilor, desfiinţînd o capacitate energetică a cărei funcționare nu era condiționată de importuri rusești, rezultatul inițiativei unui ”ministru al energiei” care habar n-are de energie a fost același: o unitate energetică cu o putere instalată de 1.285 MW, dispuse în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, aflate în funcțiune din toamna anului 1969, a fost închisă, din dispoziția ministrului Popescu. Istoria ”Stelei de pe Mureș„, cum era numită termocentrala de la Mintia s-a încheiat brusc: șapte sute de oameni au fost trimiși automat în șomaj, ca să nu mai vorbim de numărul minerilor din Valea Jiului, care aprovizionau ”pe verticală” termocentrala.

Virgil Popescu a ucis ”două muște dintr-o lovitură”, pentru viitorul ”verde” al energiei europene, adăugind însă cîțiva lei la factura de energie a fiecărui român. Nu degeaba, liderul de sindicat de la Mintia, Cristian Iștoc, a calificat gestul ministrului energiei drept un asasinat energetic.

Deși termocentrala de la Mintia, recunoștea chiar administratorul financiar care a vîndut-o recent, a fost ”un activ de importanță națională strategică” pe harta energetică e României.

Ca lucrurile să arate şi mai bine pentru viitorul ”grecesc” al țării, despre care vorbeam la începutul acestui articol, termocentrala de la Mintia a fost închisă, pentru a fi revîndută (ceea ce iese din logica oricărei vînzări de active economice, dacă nu cumva e o vînzare ”interesată”), după ce mai întîi a fost şi retehnologizată. Au fost mai multe licitații, după închiderea ei, din ordinul ministrului Popescu, în iulie 2021, dar nu s-a prezentat niciun ofertant. În cele din urmă, termocentrala a fost vîndută, sîntem anunțați, ca de un mare succes, cu suma de 91.236.832 EURO, exclusiv TVA. Acesta era de fapt prețul de pornire, sau foarte aproape de el – poate au mediat o sută-două de euro în plus, în vreme ce retehnologizarea ei a costat 150 de milioane de euro, la care s-au adăugat şi costuri care nu se cunosc ale conservării. Din start, un succes energetic, care mai adaugă la datoria publică a României mult peste 60 de milioane de euro şi ne îndreaptă cu încă un pas, spre un dezastru planificat – căci nimic nu mă poate face să cred că Virgil Popescu e ”de capul lui”. Altfel, ar da cu subsemnatul la DNA şi ar avea la SRI un dosar cît casa, pentru subminarea securității energetice a României. Care e, bineînțeles, în lista de ”vulnerabilități” ale securității naționale, într-o strategie care, ca atîtea multe altele, sînt simple hîrtii.

Simple hîrtii, sînt în fond, şi facturile care le vin lunar cetățenilor României. Ce se va întîmpla cînd ei nu vor mai putea achita ce scrie pe ele? Ori, guvernanții României s-au gîndit şi la asta – şi ne îndreaptă spre așa ceva în mod voit, spre o ”merkelizare” a României? E posibil ca Nicolae Ciucă, fără să comenteze, ca la armată, execută ordinul de sus, iar ceilalți ”tovarăși de guvernare” îl asistă, pentru că-şi iau şi ei partea, cît mai e, tot din buzunarul românului? Atîta vreme cît Popescu, cel puțin după ”afacerea Mintia” e la Ministerul Energiei şi nu la DNA, nimic nu mă poate face să cred altceva.

Ceea ce cred, din păcate, e că România urmează la rînd, după Bulgaria şi Grecia. În mod paradoxal, gazul din Marea Neagră e cel care ne-a pecetluit această soartă. O rezervă atît de prețioasă, în condițiile date, nu poate fi lăsată pe mîna unui Popescu, el doar ”netezește calea” spre un ”viitor altfel”.

Din acest motiv, brusc, pînă şi nunta lui Simion a devenit brusc foarte importantă …