Radu
322 aprobate
radu.g@yahoo.com
ROMÂNIA-CHINA 75 DE ANI
– Am prins ultimul tren în frumoasa relație de prietenie cu poporul chinez (I)
De Dan Tomozei
Astăzi, 5 Octombrie 2024, China și România marchează 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, România fiind una dintre primele țări care au reacționat la scurt timp după ce, la data de 1 Octombrie 1949, de pe Poarta Tian Anmen, președintele Mao Zedong a declarat înființarea Republicii Populare Chineze.
Chiar dacă actuala clasă politică de la București nu acordată atenția cuvenită și respectul revendicat de istoria comună în relația cu Beijingul, trebuie insistat pe sublinierea unor evenimente, oameni și momente care au marcat în mod unic prietenia China-România, ajunsă la perioada de glorie între anii ’70-’80 ai secolului trecut.
În ziua celebrării celor 75 de ani de parteneriat comun, deschid seria unor texte puse sub titlul general „ROMÂNIA-CHINA 75 DE ANI”, în care, pe durata lunii Octombrie 2024, voi prezenta aspecte relevante din istoria comună, personalități și evenimente, având la bază documente din Arhiva Ministerului Român de Externe din perioada 1880-1990, conținutul volumului „Un prieten adevărat, China”, apărut anul acesta la Editura Pestige din București, alături de textele primite din partea sinologilor români și româniștilor chinezi, constructori ai relațiilor de prietenie România-China.
* * *
În condițiile ultimilor ani, am prins ultimul tren în relația România-China. Am urcat în ultimul vagon fără să știu unde voi ajunge, ce voi găsi la destinație, dar mai ales dacă voi avea răbdarea să înțeleg ce se întâmplă. După 13 ani, singura cale de dialog rămasă este calea culturală, nici ea una suficient de trainică pe jumătatea românească. Politic, diplomatic, economic, uman … suferim acut, fără un orizont de speranță pentru mai bine. Nu așa cum evoluează și gândesc guvernările de la București. Ca în absolut toate relațiile, nu este suficient ca doar o parte să dorească dialogul, doar o parte să manifeste bunăvoință și înțelegere, doar o singură parte să se comporte decent. (…)
În toți anii trăiți în China, am devenit străin de România, ca un efect involuntar al deciziilor politice și economice luate la București. Când urci în trenul care circulă cu peste 350 de kilometri la oră, îți este greu să accepți că normalitatea este la o medie de 50 de kilometri la oră. Simt că mă depărtez de România, de Europa, și ca efect al modului în care se dezvoltă lumea bătrânului Occident, tot mai obosit, tot mai lipsit de identitate, de capacitatea de a înțelege lumea exterioară pe care, oricât se străduie, nu mai reușește să o controleze, să o supună, să o colonizeze.
Pe de altă parte, cu cât China comunică mai mult, mai detaliat și explicit, cu atât este mai puțin înțeleasă de Occident. Asta se întâmplă pentru că liderii și formatorii de opinie din occident au o agendă care nu are legătură cu interesul general al occidentalilor, al europenilor, al românilor în special. În China, nu există dublă măsură, dublu limbaj. În spatele rigidității aparente, există suficient spațiu pentru a pluti liniștit în umanitate, credință, emoție, rezultat imediat sau pe termen lung, foarte lung. Este motivul pentru care China de azi are uriașa șansă de a reprezenta un model de seriozitate și profesionalism, dacă, simt nevoia să repet, nu va aluneca în zona simplistă, facilă a obsesiei pentru audiență, like-uri, klick-bite, dacă va înțelege că există diferențe esențiale, majore, între modul în care își prezintă mesajele în plan intern și modul în care le prezintă în plan extern.
Cei care urmăresc constant procesul de comunicare al Chinei, pot observa o lipsă de adaptare, necum concesie, la o realitate simplă: publicul din afara Chinei este cu totul altul și altfel, cu istorie, memorie, experiență, așteptări și reacții total diferite de cele ale poporului chinez. Aceste aspecte și multe altele sunt calibrate sau distorsionate de avalanșa de informații și propaganda pe model occidental, care determină și generează o serie de false incompatibilități, o serie de reacții de adversitate. Este un motiv pentru care Europa trebuie să aleagă între a se promova politic sau economic, iar China să găsească reursele necesare pentru a descoperi că lumea exterioară este cu totul diferită, iar în absolut orice proiect sau bună intenție există o limită de acceptabilitate, de suportabilitate.
Niciunde în capitalele în care se decide sau se mimează importanța decidenței globale nu găsești multitudinea de viziuni, optici, discrepanțe, divergențe și ciocniri ideologice așa cum se întâmplă la Beijing. Dacă la Washington sau Bruxelles există o respirație cvasimajoritară dominată de liniaritate, de condescendență și superioritate, o asimilare cu substrat lipsit de expertiză și spirit critic, inclusiv în rândul jurnaliștilor, la Beijing realitatea este cu totul alta. Aici, dincolo de experiență, de zeci de ani de muncă și confirmarea experienței, este obligatorie și morala, ca o moștenire confucianistă obligatorie, promovată astăzi în vairantele originale sau adaptate vremurilor. Ca să înțelegi ceastă realitate, trebuie să trăiești aici, să observi, să simți, să lecturezi, să înțelegi, mai înainte de a porni pe un traseu dominat de formule și prejudecăți occidentale. China este o altă lume. Aici, jurnalismul este o profesie cu aspecte diplomatice, iar diplomația atinge nuanțe chirurgicale. Subliniez aceste realități pentru a se înțelege că cele câteva zeci de jurnaliști străini acreditați în China, tot mai puțini în ultimii ani, nu au cum să acopere, să cuprindă realitatea chineză. Cât despre România … ultimul corespondent avut la Beijing a încheiat misiunea în urmă cu 22 de ani.
De mai bine de 14 ani, trăind în China dar fiind conectat permanent la evenimentele din România, sunt dominat de o serie de întrebări, cu nuanțe predominant culturale: Cine am fost? Cine suntem? Ce vrem să fim, să mai fim, ca națiune? Absolut nimic din cele înregistrate în ultimele decenii nu oferă o firavă speranță României, alta decât disoluția în spațiul Uniunii Europene aplatizat după concepte, formate și formule americane, toate o contradicție între formă și sens. Dacă la Bruxeeles nu mai sunt specialiști care să poată dialoga în mod real cu Beijingul, la București și în România au fost eliminați sau blocați majoritatea interlocutorilor. Sunt tot mai puțini cei care vorbesc în cunoștință de cauză, cei care au expertiză pe China sau Asia, care vorbesc public, adoptând o poziție care să revendice dacă nu prietenia cu China, măcar echilibrul necesar atunci când este abordat subiectul China. După apariția surprinzătoare a specialiștilor în Covid-19, aceștia s-au reciclat devenind specialiști în Rusia și Ucraina, iar mai apoi în Taiwan și Orientul Mijlociu. (…)
În mod cert, românul vrea să circule cu trenul de mare viteză, cu 350 de kilometri pe oră, indiferent cine construiește rețeaua feroviară, fie democrat, fie socialist, numai să poată avea la dispoziție un asemenea mijloc de transport. Niciunde în lume, mâncarea și nivelul de trai nu are etichetă politică, însă, devine tot mai clar că regimul politic poate determina și influența pe termen lung costul hranei și nivelul de trai. (…)
Formulele disperate cu care acționează liderii Occidentului Colectiv, care caută să impună restricții în colaborarea cu estul-european, cu China, cu formatul BRICS, subliniază îngustarea realității și spațiului în care modelul agresiv, războinic, duplicitar și decadent american mai poate acționa. Dacă Sudul Global se trezește, având în China și țările BRICS un partener, o alternativă de construcție, este doar o problemă de timp până când, din nou, estul-european va ajunge la o schimbare de paradigmă politică. Pentru asta, însă, este nevoie de demnitate și ieșirea din stadiul de colonie în care a reintrat România sub mandatele președinților Traian Băsescu și Klaus Iohannis, sub guvernările în care s-au succedat PSD și PNL ca principale forțe politice.
Lumea trebuie să facă eforturi pentru a rămâne în realitate, valabil pentru Vest, valabil pentru Est, în condițiile în care primii nu concep să piardă rolul hegemonic, de jefuitori, iar cei din urmă nu concep să mai fie țări de mâna a doua, exploatate uman și economic. O realitate obiectivă, nu prefabricată și îndesată în mentalul colectiv cu ajutorul noilor instrumente de manipulare sofisticată.
Cât poate România de azi să rămână în echilibru, în condițiile în care factorul de corupție este predominat la nivel intelectual? Mai mult, cine poate păstra echilibrul în acest conflict ideologic, social, economic, în care o lume se stinge, o alta se ridică după cu totul alte principii și repere?
Cine și în ce limite va trasa noile repere privind îndrăzneala și obrăznicia, predestinarea și premeditarea, religiea și spiritualitatea, părerea și opinia?
Privesc spre România trăind temporar într-o țară care își asumă istoria în întregul ei, luminile și umbrele, observând că fiecare vârstă are emoția și gustul specific. Vârstele Chinei sunt de mii de ani aceleași: profunde și ascunse, în permanentă transformare. Ale României capătă nuanțe ciudate, fiind obligat să observ că între agramații și impostorii de azi, am de ales comuniștii anilor ‘70-‘80, care aveau enorm de mult bun simț, aveau școala necesară și experiența pentru a ocupa un post, o funcție, spre deosebire de doctorii în științe de azi care își zdrobesc diplomele în exprimare în limba română.
Nu știu dacă voi apuca să revăd recuperată relația de prietenie România-China, dacă la București vor mai exista oameni care să înțeleagă sensul cuvintelor demnitate și mândrie națională. România are deja generații educate să urască și să judece la ordin, generații care sunt rupte total de contact cu realitatea, de propria cultură, istorie, spiritualitate. (…)
Ce știu este că la o margine de lume, în Asia, România a avut și încă are un bun prieten, poate singurul: China!
Cât de adânc coboară în istorie relația dintre români și chinezi, trebuie cercetat până în urmă cu 7000 de ani, în perioada neolitică a Culturii Cucuteni și Culturii Yangshao (仰韶文化/Yangshao wenhua). Dincolo de inspirația oferită de natură și divinitate, nu există repere palpabile care să argumenteze similitudinea existentă între cele două culturi, ale căror urme au fost descoperite de arheologi abia la final de secol XIX, început de secol XX.
FOTO: Obiecte prezentate în expoziția organizată, în luna Mai 2017, de Institutul Cultural Român din Beijing.
În China, arheologia modernă a fost promovată de geologul suedez Johan Gunnar Andersson[1], care a coordonat săpături în zonele centrală și vestice. Astfel, în 1930, a fost descoperită Cultura Yangshao, fixată în scara Istoriei între anii 5000 și 3000 î.Hr., binecunoscută pentru vasele din ceramică bogat colorate. Dat fiind că deja Cultura Cucuteni[2] (5800-3200 î.Hr.) fusese deja descoperită la 1884, de Teodor T. Burada[3], pe arealul din nordul României de astăzi, Andersson a susținut că civilizația chineză nu își are vatra pe valea Fluviului Galben (Yangtze), ci a fost o civilizație migratoare, venită de pe pajiștile eurasiatice. După zeci de ani de ample descoperiri și cercetări, mediul academic internațional a stabilit, pe baza descoperirilor succesive din China, că rădăcinile Culturii Yanghshao sunt spontane, chiar dacă asemănările sunt izbitoare în relația cu Cultura Cucuteni.
Este motivul pentru care, de zeci de ani, între China și România sunt derulate cooperări la nivelul Institutul de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale, cercetările comune fiind derulate în șantierul arheologic din satul Dobrovăț, județul Iași. La Dobrovăț a fost decopertată o suprafață de șase hectare, pe care au fost descoperite obiecte datând din jurul anului 4300 î.Hr., din primele etape ale Culturii Cucuteni. Aici au fost descoperite rămășițele a nouă case, pământul din care au construite fiind demonstrat că a fost ars înainte. Studiind starea bucăților de pământ, unele vitrificate, arheologii chinezi au concluzionat că arderile s-au făcut la temperaturi de peste 1.000 grade Celsius. Mai mult, dat fiind că în cadrul Culturii Cucuteni nu au fost descoperite cimitire, arheologii români și chinezi speculează că obiceiurile de înmormântare din acea perioadă includeau incinerarea în propriile case, considerate ca fiind parte vie a existenței. Odată cu moartea proprietarului, dispărea și locuința, cu toate bunurile folosite.
În cadrul cercetărilor de la Dobrovăț, arheologii chinezi au apelat inclusiv la lopata Luoyang[4], dat fiind că zona este împădurită, iar aparatele de detectare nu oferă rezultatele așteptate.
După zeci de ani de cercetări, întrebările rămân. Cum a fost posibil ca două populații și culturi, aflate la o distanță de 7.000 de kilometri, să construiască similar și să producă obiecte de ceramică pe care să le modeleze și picteze până la identitate? O relația de comunicare, fie și intermediată, între culturile Cucuteni și Yangshao, nu este acceptată la nivel științific. Dar, dincolo de ceramică și de materialele de construcție, încep să apară diferențe consistente mai ales în privința obiectelor de utilitate imediată și cele ritualice, dezgropate din cele două culturi par semnificativ diferite. (…)
Puțini dintre locuitorii satul Sanmenxia (三门峡) din provincia chineză Henan, trăiesc în conștiința tezaurului cultural Yangshao, care a ajuns să preceadă toponimul oficial. Aici, de 100 de ani, se descoperă permanent urmele unei civilizații străvechi, de acum 7000-5000 de ani, într-un spațiu denumit azi Parcul Național al Ruinelor Arheologice din satul Yangshao. (…)
Cu ajutorul ultimelor tehnologii, arheologii prelevat mostre de fibroină[5], din rămășițele umane dezgropate, demonstrând că înainte de a fi înmormântate corpurile au fost cel mai probabil învăluite în mătase.
Însă, ce leagă în mod esențial culturile Cucuteni și Yangshao este ceramica pictată, tipică, unică, uimitoare prin creativitate, mulți specialiști convenind că aceasta reprezintă primul val artistic din perioada preistorică umană. Obiectele de ceramică oferă reprezentări de petale, triunghiuri arcuite, puncte circulare, păsări, pești, reprezentări umane și ale focului.
Un prim proiect de cooperare China-România a fost demarat în 2019, când un grup de experți de la Institutul de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale s-au alăturat săpăturilor din Dobrovăț (Iași), dorința principală fiind legată de misterul care aduce atât de aproape cele două culturi neolitice. Pandemia a suspendat cooperările, însă, după anul 2021, dialogul China-România a fost reluat, partea chineză manifestând interesul în acest sens.
O explicație prezentată până acum este legată de faptul că locuitorii din perioada celor două culturi erau eminamente sedentari, cu o activitate agrară stabilă, dar, spre deosebire de civilizația Cucuteni, dispărută fără o explicație istorică judicioasă, civilizația pe cursul Fluviului Galben a continuat și s-a dezvoltat, zona centrală a Chinei de azi fiind considerată rădăcina civilizației chineze.
Chinezii consideră România drept patria ceramicii pictate Cucuteni, o zonă aflată la interferența rutelor comerciale euro-asiatice antice, cu o poziție strategică între vechea Europă și Asia. Mai mult, chinezi privesc Cultura Cucuteni ca pe un apogeu al civilizațiilor preistorice din Europa.
Pe de altă parte, există consistente poziții în rândul cercetătorilor chinezi care susțin că asemănările vizuale de vasele de ceramică aparținând celor două culturii nu sunt atât de pregnante, dimpotrivă, sunt superficiale și înșelătoare, existând suficienți indicatorii culturali în spatele asemănărilor[6] dintre civilizațiile apărute și care au înflorit în epoca de tranziție de la neolitic, la epoca bronzului. (…)
Din altă perspectivă, Prof.Univ.Dr. Anna Eva Budura susţine că străvechea şi valoroasa cultură Yangshao este anterioară culturii Cucuteni, aşa încât ceramica din spaţiul chinez „poate fi considerată primul mesager al civilizaţiei Huaxia care a ajuns până în Europa Centrală şi a găsit condiţii de înflorire maximă la Cucuteni, pe plaiurile României. Uimitoarea asemănare a celor două culturi, apropiate în unele cazuri până la confundare, a fost semnalată de unii istorici francezi încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar constatărilor lor nu li s-a acordat importanţă”.
[1] Johan Gunnar Andersson (1874-1960) a fost un geolog, paleontolog și arheolog suedez, asociat cu începuturile arheologiei chineze moderne. Prima vizită în China o efectuează în 1914, în calitate de consilier minier al guvernului de la Pekin, unde a sprijinit procesul de formare a primei generații de geologi din China. De asemenea, în China, a făcut numeroase descoperiri în domeniul minereurilor, geologiei și paleontologiei.
[2] Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Trypillia, denumită după satul Cucuteni, Județul Iași, românia. Primele descoperiri și cercetări au fost făcute în anul 1884.
[3] Teodor T. Burada (1839-1923), jurist, folclorist, etnograf și muzicolog, membru corespondent al Academiei Române. Descoperirile sale, privind obiectele ceramice găsite pe dealul Cetățuia de pe moșia Cucuteni au fost prezentate la Congresul de Arheologie de la Paris (1889), devenind cunoscute la nivel mondial, fiind considerate încă de pe atunci un punct de pornire în studiul preistoriei umane din spațiul european.
[4] Lopata Luoyang este un instrument tradițional de testare, în formă de tub, utilizat de arheologii chinezi pentru examinarea straturilor de sol și pentru a localiza posibile relicve subterane.
[5] Substanță proteică, principal component al fibrelor de mătase naturală.
[6] Punct de vedere exprimat de Prof. Wen Chenghao, din cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale, în cadrul articolului intitulat “Clues from an intriguing past”, publicat în China Daily, 23 Decembrie 2021
* Din volumul „Un prieten adevărat, China”, Dan Tomozei, Editura Prestige 2024, p. 190-193
Nu conteaza asta: „SU-37,” terminatoarele”- Flanker, ce sunt capabile de manevre Super Cobra mai dificile chiar decat Pugacev Cobra. Manevre la care nici nu poate visa un pilot de pe F35s intepenit pe traectorie la o viteza penibila.”
De ceva timp (am mai scris) nu se mai pot purta lupta gen vânator vs vânator, conceptul trage si uita a deskis o noua era; era o putem numi avionică!
*Rusii merg in continuare pe avioane interceptoare cu raza foarte mare de actiune si viteze foarte mari, din cauza/datorita lipsei de portavioane, intereselor strategice intr-un spatiu continental euro-asiatic imens! In definitiv ei au fost atrasi mereu de adjectivul BALȘAIA!!!
**Cand ai tehnologie poti suprima/neutraliza toate aceste „avantaje”!
Sa nu te increzi in Zei Tomo!!!
Aproape impostor…(nici macar limba nu o cunoaste)
Cel mai bun cunoscator al spatiului kinez a fost prietenul meu, care a si tradus O scrisoare pierduta, ce face si acum sala plina in teatrele din Kina si care, de bun si blajin a fost ales de El sa-i stea de-a dreapta si de-a pururea, inca din 2022!
Unde este el (Tomozei) acum si prelucreaza articole despre spatiul kinez din presa altora, Marian M. a fost cu multi ani in urma, cand eram foarte tineri si ne slujeam tara fiecare dupa puterile lui, muncind pe rupte si intelegand cotidianul spatiului kinez, ca nimeni altul …
„Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi… orice-ai spune, / Peste toate o lopată de țărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri / Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, / Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, / Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.”
*Marian va tine totul la cald pt varianta dura sau lină, caci, rand pe rand, venim din umbra noastra sa ne luam lumina …
^Prelucrare in memoria!
Numele nostru nu e scris in carte, nu-i pronuntat cu salve de salut, dar tara ti-a fost mereu un scut!
Nu ai avut nimic mai sfant si demn pe lume, decat credinta si al tarii legamant: credinta în dragoste si pace pe pamânt!
Marian, sa nu fii suparat pentru ca stiai de foarte mult timp ca patria inalta drapelul doar cand plecam, definitiv si nemuritori, la cer!
*De un an si ceva nu am mai vorbit cu sotia ta … nu mai pot! Ma napadesc amintirile intr-un mod atat de rapid si brutal incat nodul din gat nu ma lasa sa articulez nici macar o silaba!
CRONICA de OCTOMBRIE
Rusia are ocazia sa-si arate generozitatea si marinimia prin celebrarea noilor admisi in BRICS+ [22-24 oct.], cat si prin ingaduirea unor noi tehnicieni ai noilor arme sa-si experimanteze pe camp de razboi la nivel de NATO, noile experimentari.
Primii au fost iranienii cu dronele lor ce au servit drept model functional primelor drone rusesti, dar care au contribuit si la imbunatatirea modelelor de baza sub privirea experta a maiestrilor de razboi rusi.
Nu e putin lucru sa ai parerea competenta a specialistilor rusi si apoi sa constati ca tot ai nevoie de sistemele lor de aparare S400 imbunatatite si adaptate[radarele] zonelor geografice tipice Iranului.
Au mai achizitionat si penultimul model de SU-37 sufficient pentru interceptari dure la granita Iranului. Sunt ieftine, si usor de mentinut ca sa inlocuisca vechile avioane de vanatoare americane din anii’60.
In felul acesta Iranul s-a asigurat ca F-35s ale Isrealului vor gusta din apa sarata a Golfului Oman sau Persian in incercarea lor de a lovi teritoriul Iranului.
Israelul a inghitit in sec cu troate balele ce le facuse la gandul ca va replica lovitura Iranului de la 1 octombrie. Dar ca orice natie lovita de blestemul lui “dinte pentru dinte, ochi pantru ochi si viata pentru viata” nu s-a putut abtine pana nu a lovit cu F-35-urile in teritoriile bazelor rusesti din Siria, nu ca sa provoace pagube, doar ca sa umileasca prestigiul rusesc,
Rusii au replicat in felul lor si au mai vandut iranienilor si munitii suplimentare pentru lansatoarele S400 cat si niste rachete mai noi aer-aer pentru SU-37,” terminatoarele”- Flanker, ce sunt capabile de manevre Super Cobra mai dificile chiar decat Pugacev Cobra. Manevre la care nici nu poate visa un pilot de pe F35s intepenit pe traectorie la o viteza penibila.
Dar generozitatea rusa se revarsa si spre nord coreeni, care primesc aprobarea sa participle pe viu, cu echipamentele lor la Misiunea Militara Speciala din Ukraina.
Ukrainienii no vor suferi vre-un soc la vederea coreenilor cu ochii taiati, caci rusii i-au obisnuit pe uci cu astfel de priviri oblice de la trupele ruse din extremul orient care au vrut si ele sa participe la vanatoare, asa cum au facut cu success si in al doilea razboi mondial. Vanatorii din detasamentul Transbaikal au curatit deja o buna bucata din Kursk si trag tare sa captureze cat mai multi mercenari pentru a primi medalii si generoase recompense.
Deci aparitia coreenilor va fi doar o usoara schimbare de imagine, insa echipamentele lor desemnate special pentru cele ale NATO sunt o surpriza. Dar circul va fi un adevarat circ daca avem in consideratie rachetele KN-23 si KN-24aduse si mai ales in cantitatea imensa de peste un million de lovituri.
Va mai avea Ukraina atatea tinte pentru atata munitie?
Cam neatenti la ce’i pe afara, coreenii au cam cazut victime gloantelor ukrainiene, dar s-au dezmaticit acum si chiar daca sunt suficienti, cca. 15 000 nu se mai dau vizibili.
Se pare ca nici ucii nu cred in “Planul Victoriei” a lui Zelinski pe care il considera demn de circ cu clowni politici. Da un altfel de circ.
Coreenii sunt decisi sa invete pe viu cu pierderi si cu victorii cum merge un razboi cu NATO si se pare ca invata repede.
Dar generozitate nu se opreste aici, Rusia vrea sa dea niste daruri mai eficiente si luptatorilor rebeli Houthi din Yemen. Niste rachete antinava Onix 800, numai bune si pentru purtatoarele de avioane.
Dar asta asa doar in eventualitatea, de a fi necesare cumva, caci in fapt navele de razboi serioase americane si englezesti, demne de un Onix au parasit de mult zona Golfului Aden si a Marii Rosii.
Cele cateva vedete ce mai apar pe furis in zona sunt usor de vanat de rachetele domestice construita de Houthi in garaj din piese ale rachetelor sovietice.
Ei acum sa mai spuna cineva ca Rusia este dur sanctionata si izolata cand ea iese la parada atat de generoasa si ingaduitoare, sa lase si pe altii sa invete cum e un razboi cu NATO.
ROMÂNIA-CHINA 75 DE ANI | Noi și chinezii, acum 7000 de ani (II)
Publicat în 7 octombrie 2024 de Dan Tomozei
Cât de adânc coboară în istorie relația dintre români și chinezi, trebuie cercetat până în urmă cu 7000 de ani, în perioada neolitică a Culturii Cucuteni și Culturii Yangshao (仰韶文化/Yangshao wenhua). Dincolo de inspirația oferită de natură și divinitate, nu există repere palpabile care să argumenteze similitudinea existentă între cele două culturi, ale căror urme au fost descoperite de arheologi abia la final de secol XIX, început de secol XX.
FOTO: Obiecte prezentate în expoziția organizată, în luna Mai 2017, de Institutul Cultural Român din Beijing.
În China, arheologia modernă a fost promovată de geologul suedez Johan Gunnar Andersson[1], care a coordonat săpături în zonele centrală și vestice. Astfel, în 1930, a fost descoperită Cultura Yangshao, fixată în scara Istoriei între anii 5000 și 3000 î.Hr., binecunoscută pentru vasele din ceramică bogat colorate. Dat fiind că deja Cultura Cucuteni[2] (5800-3200 î.Hr.) fusese deja descoperită la 1884, de Teodor T. Burada[3], pe arealul din nordul României de astăzi, Andersson a susținut că civilizația chineză nu își are vatra pe valea Fluviului Galben (Yangtze), ci a fost o civilizație migratoare, venită de pe pajiștile eurasiatice. După zeci de ani de ample descoperiri și cercetări, mediul academic internațional a stabilit, pe baza descoperirilor succesive din China, că rădăcinile Culturii Yanghshao sunt spontane, chiar dacă asemănările sunt izbitoare în relația cu Cultura Cucuteni.
Este motivul pentru care, de zeci de ani, între China și România sunt derulate cooperări la nivelul Institutul de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale, cercetările comune fiind derulate în șantierul arheologic din satul Dobrovăț, județul Iași. La Dobrovăț a fost decopertată o suprafață de șase hectare, pe care au fost descoperite obiecte datând din jurul anului 4300 î.Hr., din primele etape ale Culturii Cucuteni. Aici au fost descoperite rămășițele a nouă case, pământul din care au construite fiind demonstrat că a fost ars înainte. Studiind starea bucăților de pământ, unele vitrificate, arheologii chinezi au concluzionat că arderile s-au făcut la temperaturi de peste 1.000 grade Celsius. Mai mult, dat fiind că în cadrul Culturii Cucuteni nu au fost descoperite cimitire, arheologii români și chinezi speculează că obiceiurile de înmormântare din acea perioadă includeau incinerarea în propriile case, considerate ca fiind parte vie a existenței. Odată cu moartea proprietarului, dispărea și locuința, cu toate bunurile folosite.
În cadrul cercetărilor de la Dobrovăț, arheologii chinezi au apelat inclusiv la lopata Luoyang[4], dat fiind că zona este împădurită, iar aparatele de detectare nu oferă rezultatele așteptate.
După zeci de ani de cercetări, întrebările rămân. Cum a fost posibil ca două populații și culturi, aflate la o distanță de 7.000 de kilometri, să construiască similar și să producă obiecte de ceramică pe care să le modeleze și picteze până la identitate? O relația de comunicare, fie și intermediată, între culturile Cucuteni și Yangshao, nu este acceptată la nivel științific. Dar, dincolo de ceramică și de materialele de construcție, încep să apară diferențe consistente mai ales în privința obiectelor de utilitate imediată și cele ritualice, dezgropate din cele două culturi par semnificativ diferite. (…)
Puțini dintre locuitorii satul Sanmenxia (三门峡) din provincia chineză Henan, trăiesc în conștiința tezaurului cultural Yangshao, care a ajuns să preceadă toponimul oficial. Aici, de 100 de ani, se descoperă permanent urmele unei civilizații străvechi, de acum 7000-5000 de ani, într-un spațiu denumit azi Parcul Național al Ruinelor Arheologice din satul Yangshao. (…)
Cu ajutorul ultimelor tehnologii, arheologii prelevat mostre de fibroină[5], din rămășițele umane dezgropate, demonstrând că înainte de a fi înmormântate corpurile au fost cel mai probabil învăluite în mătase.
Însă, ce leagă în mod esențial culturile Cucuteni și Yangshao este ceramica pictată, tipică, unică, uimitoare prin creativitate, mulți specialiști convenind că aceasta reprezintă primul val artistic din perioada preistorică umană. Obiectele de ceramică oferă reprezentări de petale, triunghiuri arcuite, puncte circulare, păsări, pești, reprezentări umane și ale focului.
Un prim proiect de cooperare China-România a fost demarat în 2019, când un grup de experți de la Institutul de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale s-au alăturat săpăturilor din Dobrovăț (Iași), dorința principală fiind legată de misterul care aduce atât de aproape cele două culturi neolitice. Pandemia a suspendat cooperările, însă, după anul 2021, dialogul China-România a fost reluat, partea chineză manifestând interesul în acest sens.
O explicație prezentată până acum este legată de faptul că locuitorii din perioada celor două culturi erau eminamente sedentari, cu o activitate agrară stabilă, dar, spre deosebire de civilizația Cucuteni, dispărută fără o explicație istorică judicioasă, civilizația pe cursul Fluviului Galben a continuat și s-a dezvoltat, zona centrală a Chinei de azi fiind considerată rădăcina civilizației chineze.
Chinezii consideră România drept patria ceramicii pictate Cucuteni, o zonă aflată la interferența rutelor comerciale euro-asiatice antice, cu o poziție strategică între vechea Europă și Asia. Mai mult, chinezi privesc Cultura Cucuteni ca pe un apogeu al civilizațiilor preistorice din Europa.
Pe de altă parte, există consistente poziții în rândul cercetătorilor chinezi care susțin că asemănările vizuale de vasele de ceramică aparținând celor două culturii nu sunt atât de pregnante, dimpotrivă, sunt superficiale și înșelătoare, existând suficienți indicatorii culturali în spatele asemănărilor[6] dintre civilizațiile apărute și care au înflorit în epoca de tranziție de la neolitic, la epoca bronzului. (…)
Din altă perspectivă, Prof.Univ.Dr. Anna Eva Budura susţine că străvechea şi valoroasa cultură Yangshao este anterioară culturii Cucuteni, aşa încât ceramica din spaţiul chinez „poate fi considerată primul mesager al civilizaţiei Huaxia care a ajuns până în Europa Centrală şi a găsit condiţii de înflorire maximă la Cucuteni, pe plaiurile României. Uimitoarea asemănare a celor două culturi, apropiate în unele cazuri până la confundare, a fost semnalată de unii istorici francezi încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar constatărilor lor nu li s-a acordat importanţă”.
[1] Johan Gunnar Andersson (1874-1960) a fost un geolog, paleontolog și arheolog suedez, asociat cu începuturile arheologiei chineze moderne. Prima vizită în China o efectuează în 1914, în calitate de consilier minier al guvernului de la Pekin, unde a sprijinit procesul de formare a primei generații de geologi din China. De asemenea, în China, a făcut numeroase descoperiri în domeniul minereurilor, geologiei și paleontologiei.
[2] Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Trypillia, denumită după satul Cucuteni, Județul Iași, românia. Primele descoperiri și cercetări au fost făcute în anul 1884.
[3] Teodor T. Burada (1839-1923), jurist, folclorist, etnograf și muzicolog, membru corespondent al Academiei Române. Descoperirile sale, privind obiectele ceramice găsite pe dealul Cetățuia de pe moșia Cucuteni au fost prezentate la Congresul de Arheologie de la Paris (1889), devenind cunoscute la nivel mondial, fiind considerate încă de pe atunci un punct de pornire în studiul preistoriei umane din spațiul european.
[4] Lopata Luoyang este un instrument tradițional de testare, în formă de tub, utilizat de arheologii chinezi pentru examinarea straturilor de sol și pentru a localiza posibile relicve subterane.
[5] Substanță proteică, principal component al fibrelor de mătase naturală.
[6] Punct de vedere exprimat de Prof. Wen Chenghao, din cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale, în cadrul articolului intitulat “Clues from an intriguing past”, publicat în China Daily, 23 Decembrie 2021
* Din volumul „Un prieten adevărat, China”, Dan Tomozei, Editura Prestige 2024, p. 190-193
Mergeti pe blogul lui Tomozei sa cititi si restul episoadelor de la 1la 5:
https://dantomozei.ro
Autorul acestui text este remunerat de China si traieste la Beijing.
Pe trollul „Radu” n-ar trebui sa-l deranjeze acest adevar, care explica dragostea lui Tomozei de China , dar deja face spume de furie gratuita si fierbe de agresivitate inca neejectata.
Pe Dan Tomozei, nu-l deranjeaza sa fie prezentat corect fata de cititori in prefata cartilor sale: „Desi departe de Romania, cu o slujba in China, cu familie si prieteni la Beijing, Dan Tomozei se manifesta, culmea, ca ziarist roman care comenteaza la zi evenimentele din Romania”.
De ce atunci trollul „Radu” face spume de ura impotriva oricui spune vreun adevar lamuritor care, crede el, stirbeste interesele propagandistice ale Chinei?